26,035 matches
-
Curistul. Sau aveți memoria prea scurtă ca să vă mai aduceți aminte de amănuntul ăsta, adaugă Coitorașul. Să fi fost cel mai prost om din lume, și tot ar fi trebuit să-mi dau seama de asta, zice Roja, începînd să măsoare din nou cu privirea miza aflată în joc.Cum dracul de nu m-am prins pînă acum că ambele diversiuni care m-au întîrziat au fost puse la cale dinainte de cineva? — Poate chiar de tine, se hotărăște Milițică în sfîrșit
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
la femeia din fața ta-un chip marcat de suferință, niște ochi Încă vii care te fixează insistent, un aer de noblețe subliniat de arcuirea sprâncenelor și de fruntea Înaltă. Fiecare amănunt vestimentar a fost ales cu grijă. Scoate cu gesturi măsurate din geantă, fotografia alb-negru, promisă și ți-o Întinde, după ce te măsoară cu precauție. Apuci fotografia cu mâinile tremurânde, nu-ți mai poți stăpâni emoția. Luciul ei te tulbură. Îți vin În minte zeci de Întrebări de-a valma, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
vii care te fixează insistent, un aer de noblețe subliniat de arcuirea sprâncenelor și de fruntea Înaltă. Fiecare amănunt vestimentar a fost ales cu grijă. Scoate cu gesturi măsurate din geantă, fotografia alb-negru, promisă și ți-o Întinde, după ce te măsoară cu precauție. Apuci fotografia cu mâinile tremurânde, nu-ți mai poți stăpâni emoția. Luciul ei te tulbură. Îți vin În minte zeci de Întrebări de-a valma, fără logică, dar, În primul rând ai vrea ca fotografia să-ți aparțină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
fior de teamă, ca un cutremur le devastează viscerele. Cei care au primit porțiile se vor ascunde prin cotloanele pe unde Își duc traiul, pentru a-și potoli burțile goale. Dincolo de ghișeul prin care mâncarea iese În chip de porție măsurată cu ochiul, la milimetru, cea care Împarte și-ar pierde din autoritate dacă nu ar zbiera la bieții Înfometați și nu ar amenința din când În când cu Închiderea ghișeului. Antoniu, deși obișnuit cu cerșetoria, și cu mizeria, este răvășit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
nu se poartă îngrozitor, zise ea către Rosemary. Nu vrei nici măcar să-l vezi? — Nu în mod special. — Hai, dragule, nu mai fi urâcios, spuse Antonia. Nu peste mult timp va trebui să luăm niște hotărâri cu privire la mobilier. Tocmai am măsurat împreună cu Rosemary perdelele, cele de pe palier și cele din camera albastră se potrivesc perfect, n-au nevoie de modificări. — Ce noroc pe capul meu! — Chiar dacă tu nu vrei să-l vezi, eu vreau, spuse Rosemary. Antonia mi-a dat cheia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
urmărea în primul rând era gândul că ea nu-i spusese nimic lui Palmer despre scena din pivniță. Cel puțin nu-i spusese nimic atunci; și, plecând din acest punct, pe măsură ce gândurile mele alergau nebunește pe același traseu, ajungeam să măsor cu disperare distanța dintre atunci și acum. Atunci eu eram liber și credeam că și ea este la fel. Acum eram încătușat, ba chiar profund și irevocabil încătușat, pe când ea... nu știam ce să cred. Uneori găseam relevantă ideea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
dintre oameni, dar le și încurajează. Zi și tu dacă poate nega cineva treaba asta. Nu. Rivalitatea, concurența, invidia, gelozia, tot ce are mai rău firea omenească este alimentat de sistem. Averile, banii, proprietatea - iată standardele corupte cu care vă măsurați fericirea și succesul. Și, în acest timp, urmă ea așezându-se turcește în vârful patului, segmente mari din populația voastră sunt private de strictul necesar pentru un trai decent. N-am și aici dreptate? Asta fiindcă sistemul vostru este unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
cameră se aprinse lumina. — Rămâi unde ești, spuse Herr Kolber, și ridică mâinile sus. Josef Grünlich se execută imediat. Se Întoarse foarte Încet cu fața și În aceste secunde Își făcu un plan. — Nu sunt Înarmat, spuse el cu blândețe, măsurându-l pe Herr Kolber cu ochi blânzi și Încărcați de reproș. Herr Kolber purta uniformă albastră și caschetă rotundă, cu cozoroc, uniforma de adjunct de șef de gară. Era mărunt și subțirel, cu o față maronie și ridată, iar mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
lui iritată „Frumos Îți mai șade!“. — Vreți să spuneți că l-ați omorât doar pentru că și-a făcut de lucru cu fiica dumneavoastră, Întrebă uluită Coral? Josef Grünlich ridică mâinile, cu gândul În altă parte. Privirile lui cercetau fereastra și măsurau la ce Înălțime de la podea se afla aceasta. — Ce puteam face? Onoarea ei, onoarea mea... — Prostii, spuse Coral. Îmi pare bine că eu n-am avut tată. Josef Grünlich spuse brusc: — Un ac de păr, poate. Ce vreți să spuneți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
-și modifice zâmbetul Încremenit și larg. Unul din oameni dădu un ordin, pe care șoferul Îl traduse: — Ridicați-vă. Cu pașaportul lui Myatt Într-o mână și cu cealaltă pe lanțul lui de argint, Josef se execută, iar soldații Îl măsurară cu lanterna din cap până În picioare. Nu avea palton și tremura de frig. Unul din oameni râse și Îl Împunse cu degetul În stomac. — Vor să vadă dacă-i adevărată, explică șoferul. — Ce să fie adevărată? — Rotunjimea dumneavoastră. Josef Grünlich
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
posede o fărâmă de istorie rusă. De asemenea, auzise că Tom Ford colecționa butoni Fabergé, ceea ce l-a făcut să se simtă cât se poate de OK În legătură cu cheltuirea a peste 100.000 $ pe două bucăți de smalț galben care măsurau fiecare mai puțin de 4 cm2. A, da, știu de butonii de Paște, șopti Robert, cadavrul, adică responsabilul de vânzări din magazin, care era de serviciu În dimineața aceea. Vorbea Încet, ca și cum s-ar fi temut să nu trezească morții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
La început, noul proprietar spune că nu sa uitat niciodată la podeaua salonului. Nu s-a uitat niciodată cu atenție. Nu s-a uitat nici prima dată când au vizitat casa. Nici când agentul i-a condus prin încăperi. Au măsurat camerele și le-au spus muncitorilor unde să așeze canapeaua și pianul, și-au cărat înăuntru toate lucrurile și nu s-au oprit nici un moment să se uite la podeaua salonului. Așa spun ei. Apoi, în prima dimineață, când au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
A ajuns un pic mai devreme. Cealaltă mână, cu unghii lungi, roz, date cu ojă albă la vârfuri, și telefonul mic, negru, a dispărut aproape cu totul în norul roz și luminos al coafurii. — Liniștește-te, Mona, zice, zâmbind și măsurându-mă cu privirea de sus până jos. Haină sport maro, zice, pantaloni maro, de stofă, cămașă albă... - se încruntă și face o grimasă - și cravată albastră. Femeia continuă să spună în telefon: — Între două vârste. Un metru nouăzeci, cam vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
început noul proprietar spune că nu s-a uitat niciodată la podeaua salonului. Nu s-a uitat niciodată cu atenție. Nu s-a uitat nici prima dată când au vizitat casa. Nici când agentul i-a condus prin încăperi. Au măsurat camerele și le-au spus muncitorilor unde să așeze canapeaua și pianul, și-au cărat înăuntru toate lucrurile și nu s-au oprit nici un moment să se uite la podeaua salonului. Așa spun ei. Capul lui Helen se apleacă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
care ne poate ajuta. Alo, strigă el în telefon cu domnul Virgil Muraru, vă rog! Ținînd telefonul la ureche, Mihai merge la cuptor, scoate ibricul în care apa fierbe deja, răstoarnă cafea dintr-un borcan de nes fără să mai măsoare, ia din sertar o linguriță cu care mestecă, mai pune ibricul în buza cuptorului cîteva secunde, apoi îl așază pe birou, lîngă două pahare de laborator. Umple un pahar, îl întinde lui Vlad, punîndu-i apoi în față lingurița și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de zece ori...; asta, e drept, face notă aparte în stația de autobuz, cînd se amestecă cu mulțimea și nu vine soțul s-o ia, ori nu pleacă în mașina directorului; e înțolită fain are de unde!, mai trebuie să-mi măsor nasul; Teona ce nume aristocrat! nu-i de mine! Are ceva din...", gîndește Mihai, oprindu-se la timp, căci s-a jurat să n-o mai recheme în amintire vreodată pe femeia aceea cu care a stat vreo opt luni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
privire plină de admirație pentru modul în care a știut să-l abordeze. Vă ascult spune fata, însoțindu-și vorbele de un surîs larg, născut din fiorul plăcut ce a cuprins-o, dîndu-și seama că privirea tînărului din față o măsoară altfel decît ochii multor bărbați. Mă scutiți de datoria adunării cioburilor? întrebă Mihai, arătînd cu privirea spre femeia care a adus o găleată, o mătură și un făraș, începînd să curețe locul. Vă rămîne datoria, nu știu cît de plăcută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
goi iar femeia cu guler alb s-a așezat într-un scaun, îndesîndu-și mai bine mănușile pe degetele desfăcute larg. Permiteți? întrebă actorul, arătînd spre celălalt scaun al mesei. Ții cu tot dinadinsul să fii obraznic în orice împrejurare? îl măsoară femeia cu o privire aspră. Atîtea scaune sînt libere. Dar sînt prea departe de sobă. Vă rog! se înclină actorul, așezîndu-și geanta pe masă, apoi, peste ea, cu grijă, revista și ziarele. Arhitectul se plimbă încet prin toată sala, cercetînd-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
femeia murmură: Nici nu mai știu dacă noi ți-am mulțumit pentru gestul dumitale atît de curajos, dar... Accentul pus de femeie pe "noi" îl face pe profesor să reacționeze scurt, înfiorat de un gînd rău. Ochii femeii, surprinși, îl măsoară un timp: ...dar ineficient la vremea aceea precizează ea. Chiar m-am temut c-ai fi putut avea neplăceri. A, nu; eram prea mic spune profesorul, să împrăștie impresia reacției sale. Ce viscol! pufnește nemulțumit, arătînd spre fereastră, rămînînd cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
care voia să-l discutăm. A fost numai de două ori. Maria se întoarce spre el: E bine că mi-ai spus. Ea nu s-a ostenit. M-aș fi mirat s-o facă. Ochii femeii, păstrînd aceeași severitate, îl măsoară îndelung: Vrei să te explici? Simțind că și-a cîștigat deplina stăpînire de sine, Mihai înfruntă cu calm privirea Mariei un timp, apoi întinde puțin brațele, cu palmele desfăcute: Vă rog să-mi dați blana; este foarte cald. N-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Mda îl neliniștește pe Mihai un gînd. Încă două-trei păreri ca ale lui Săveanu și cade premiera, ori se amînă sine die. De unde naiba mi-i cunoscut tipul ăsta, Săveanu, că la uzină nu lucrează?!..." Ochii lui Mihai, calmi, îi măsoară pe cei prezenți: figuri cunoscute, dar pe majoritatea îi știe numai unde lucrează: mișcarea de amatori, casa de cultură, biblioteca județeană "Bibliotecarele au întotdeauna ceva specific, poate eleganța spiritului, cizelat în tovărășia cărților" -, o profesoară de istorie Claudia Butnaru, soția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
să-i spună direct tot ce are pe suflet: că știe de ce venea pe la ei, că, azi, Maria, în furia cu care a ieșit de la el, ajungînd acasă, i-a relatat totul. Cînd ți-am prezentat-o pe Doinița, ai măsurat-o scurt cu privirea și-ai exclamat: "Leit Aglaia!" Asta șoptește Săteanu, lăsîndu-se adînc în scaun m-a umplut de o fericire nebună. Am înțeles că atîția ani lîngă mine, de cînd era atîtica, a reușit să capete ceva din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
nu un post de economist la noi, la uzină, ori la întreprinderea mecanică, director comercial, să vinzi semănători, pluguri..., așa-i stă bine unui fost țăran..., care pretinde că-n adîncurile lui... Ridicat deja în picioare, gata să înceapă a măsura încăperea cu pași mari și apăsați, cum o face cînd e nervos, prins în toiul vreunei discuții, Săteanu rămîne totuși locului, clătinînd lung din cap, cu amărăciune: Deci asta-i! Tu ai impresia... Nu, nea Toadere. Dumneata lași impresia. Ascultă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
vorba!... Ce, tu, cînd te duci la nămol, vara, la mare, te duci pentru nămol? Amintindu-și de vara unui an cînd, mergînd la nămol, nu mai putea scăpa de curtea unuia, care i se tot posta în față, îl măsura și căta pretext de vorbă, Lazăr refuză să înțeleagă întrebarea. Pur și simplu refuză, altfel are impresia că stomacul i se revoltă, gata să se întoarcă pe dos. "Ești homo, fratele meu... omul", oftează el. Ia pantalonii profesorului, îi privește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
așa..., din cauza gripei..., nu v-am recunoscut... Vă rog, poftiți, luați loc! Derutată de convertirea furiei atît de repede într-o amabilitate născută din surîsul așternut pe obrazul tînărului că și-a amintit de ea, femeia ar vrea să-l măsoare lung, cu privirea încruntată, să-și mențină autoritatea tonului, dar se vede nevoită să coboare vocea: Pot să știu care-i motivul acestei ieșiri? Sper că nu raportarea unor montaje neefectuate. Rezervorul stă necăptușit, afară sub zăpadă! reușește Brîndușa să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]