1,836 matches
-
fost sabotată. Am fost pus în libertate pe baza unor inexistente detalii tehnice privind cetățenia mea și am fost ajutat să dispar. Am venit la New York sub un nume fals. Am început, într-un anumit sens, o viață nouă în mansarda mea cu șobolani de unde se vedea parcul secret. Am fost lăsat în pace - până-ntr-atât încât mi-am putut relua propriul nume și mai nimeni nu s-a întrebat dacă nu cumva eu eram acel Howard W. Campbell, Jr.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
W. Campbell, Jr. Până în ultima clipă a purgatoriului meu în Greenwich Village, cel mai aproape de-a fi depistat în toată mârșăvia mea am fost când m-am dus la un medic evreu din același imobil unde se găsea și mansarda mea. Mi se infectase degetul mare de la o mână. Pe medic îl chema Abraham Epstein. Locuia împreună cu mama lui la etajul întâi. Tocmai se mutaseră. Când mi-am spus numele, pentru el n-a însemnat nimic, în schimb a însemnat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
a treia a Luptătorului, sub un titlu care spunea simplu „Tragedia americană!“ se găsea această scurtă istorisire: Howard W. Campbell, Jr., mare scriitor și unul dintre cei mai neînfricați patrioți din istoria Americii, trăiește acum în sărăcie și singurătate în mansarda imobilului din str. Bethune nr. 27. Asta e soarta oamenilor cu cap și cu destul curaj pentru a spune adevărul despre conspirația internațională a bancherilor evrei și a comuniștilor evrei care nu va înceta până ce sângele tuturor americanilor nu va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
a vizitat la o săptămână după ce-am descoperit cât de îngrijorător devenise conținutul cutiei mele de scrisori. Am încercat să-i fac eu primul o vizită. Locul unde își publica ziarul abject se afla doar la câteva străzi de mansarda mea și m-am dus acolo să-l rog să retracteze cele spuse. Nu l-am găsit. Când m-am întors acasă, cutia poștală era doldora de scrisori proaspăt sosite, aproape toate de la abonați ai ziarului Luptătorul creștin alb. Tema
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
Helga mea, neatinsă de timp. În rest era la fel de mlădioasă și înfloritoare cum fusese Helga mea în noaptea nunții. CAPITOLUL ȘAISPREZECE O FEMEIE BINE CONSERVATĂ... Am început să plângem ca niște copii, ne-am repezit pe scări în sus spre mansarda mea. Trecând pe lângă părintele Keeley și Vice-Bundesfuehrer-ul Krapptauer am văzut că părintele plângea, iar Krapptauer luase poziție de drepți, cinstind ideea de familie anglo-saxonă. Ceva mai sus pe scări, Jones radia de plăcerea miracolului pe care îl înfăptuise. Își freca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
scări, Jones radia de plăcerea miracolului pe care îl înfăptuise. Își freca și iar își freca mâinile pline de inele. — E soția... soția mea! i-am strigat eu bunului meu prieten Kraft, când Helga și cu mine am pătruns în mansardă. Iar Kraft, încercând să-și înghită plânsul, și-a mușcat în două capătul pipei reci făcută dintr-un cocean. Chiar de plâns, n-a plâns, dar a fost foarte aproape - cu adevărat pe-aproape, cred eu. Jones, Krapptauer și Keeley
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
căutai motocicleta și prietenul cel mai bun? CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI DOI CONȚINUTUL UNUI CUFĂR VECHI... — Ascultă, i-am spus iubitei mele Helga în Greenwich Village, după ce i-am povestit puținul pe care îl știam despre mama, tata și sora ei, mansarda asta în vecii vecilor n-o să devină cuib de îndrăgostiți, nici măcar pentru o noapte. O să luăm un taxi. O să ne ducem la un hotel. Iar mâine o să aruncăm în stradă toată mobila asta, o să cumpărăm numai lucruri nou-nouțe. Și după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
Bărbatul fantomă arăta îngrozitor de bătrân, lihnit de foame și ros de molii. Femeia fantomă arăta suficient de tânără pentru a-i fi fiică, prosperă, exuberantă și dată dracului. CAPITOLUL DOUĂZECI ȘI ClNCI RĂSPUNSUL LA COMUNISM... În drum spre jalnica mea mansardă cu șobolani, Resi și cu mine am pierdut vremea, am căscat gura la mobilă, am mai băut câte ceva ici și colo. Într-un bar, Resi s-a dus la toaletă lăsându-mă singur. Un bețivan a intrat în vorbă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
și cu mine n-am ajuns acasă până după cină, până după ce s-a lăsat întunericul. Plănuiam să mai petrecem o noapte la hotel. Ne-am întors acasă numai fiindcă Resi voia să viseze la fața locului cum vom remobila mansarda, voia să se joace de-a casa. — În sfârșit, am și eu o casă, a exclamat ea. — Trebuie să locuiești ani de zile într-o casă dacă vrei să-ți faci din ea un cămin. Am constatat că din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
oameni tineri și puternici dornici să experimenteze în domeniul omuciderii, cu condiția să nu se acorde pentru asta niște pedepse foarte aspre. Conform ziarelor și radioului, oameni mânioși, pe drept cuvânt, făcuseră deja ce putuseră, dând buzna în jalnica mea mansardă cu șobolani, spărgându-mi geamurile, distrugând sau luând cu ei bunurile mele pământești. Mult detestata mansardă se afla acum zi și noapte sub supravegherea poliției. Ziarul New York Post sublinia în editorialul său că poliția nici n-ar putea să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
pentru asta niște pedepse foarte aspre. Conform ziarelor și radioului, oameni mânioși, pe drept cuvânt, făcuseră deja ce putuseră, dând buzna în jalnica mea mansardă cu șobolani, spărgându-mi geamurile, distrugând sau luând cu ei bunurile mele pământești. Mult detestata mansardă se afla acum zi și noapte sub supravegherea poliției. Ziarul New York Post sublinia în editorialul său că poliția nici n-ar putea să-mi acorde protecția necesară, de vreme ce dușmanii mei erau așa de numeroși și cu porniri atât de explicabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
polițist. Era tânăr și singur. — Ce faceți aici? m-a întrebat el. — Aici locuiesc, i-am explicat. E casa mea. Aveți vreun act de identitate? m-a întrebat el. Prin urmare i-am arătat ce voia, i-am spus că mansarda era a mea — Deci dumneata ești cauza necazului ăsta, a zis el. Nu voia să mă certe. Era pur și simplu curios. Dacă spui dumneata..., am zis eu. — Mă mir că te-ai mai întors aici, mi-a spus el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
eu. — Ne mirăm ce s-a întâmplat cu lumea..., a conchis el, ei bine, chestiunea asta a chimicalelor este un indiciu foarte important. CAPITOLUL PATRUZECI ȘI DOI LIPSEAU PORUMBELUL ȘI FĂGĂDUIALA MÂNTUIRII... Am luat-o în sus spre jalnica mea mansardă, urcând pe spirala de stejar și tencuială a casei scărilor. În vreme ce coloana de aer închisă în acest spațiu purtase în trecut povara prafului de cărbune, a mirosurilor de bucătărie, a condensului și a scurgerilor de la țevile de canalizare, aerul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
scărilor. În vreme ce coloana de aer închisă în acest spațiu purtase în trecut povara prafului de cărbune, a mirosurilor de bucătărie, a condensului și a scurgerilor de la țevile de canalizare, aerul acela era acum rece și înțepător. Absolut toate geamurile de la mansarda mea fuseseră sparte. Toate miasmele calde fuseseră expediate în sus pe casa scării și prin ferestrele mele direct afară ca printr-un coș de tiraj. Aerul era curat. Senzația lăsată de o clădire veche, cu mirosuri stătute, care deodată se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
profesorului n-au clipit din ochi nici măcar o dată. Nici că aveau să clipească vreodată, m-am gândit eu. Nici că eu aveam, m-am gândit, să mai clipesc. Vreodată. CAPITOLUL PATRUZECI ȘI TREI SFÂNTUL GHEORGHE ȘI BALAURUL... Ușa jalnicei mele mansarde cu șobolani fusese smulsă din balamale, dispăruse cu totul. În locul ei omul de serviciu bătuse în ținte un cort de-al meu pentru două persoane și peste foaia de cort niște scânduri în zigzag. Pe zigzagul de scânduri scrisese cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
foaia de cort niște scânduri în zigzag. Pe zigzagul de scânduri scrisese cu vopsea aurie pentru calorifere, care reflecta flacăra de la chibrit: „Înăuntru gol“. Fie cum o fi, cineva smulsese din ținte colțul de jos al foii de cort, făcând mansardei mele o ușă mică, triunghiulară, ca la intrările din colibele indienilor. M-am târât înăuntru. Când am apăsat pe comutator nici aici nu s-a aprins lumina. Lumina, câtă era, venea prin cele câteva ochiuri de geam nesparte. Cele sparte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
de miniatură a părculețului particular, a micului Eden format din grădinile din spatele caselor. Acum acolo nu se juca nimeni. Nu era nimeni care să strige cum mi-ar fi plăcut să strige cineva: „Olé - olé - liber ești, boule“. Printre umbrele mansardei mele s-a auzit o mișcare, un fâșâit. Mi-am închipuit că era zgomotul făcut de un șobolan. M-am înșelat. Era fâșâitul făcut de Bernard B. O’Hare, omul care mă luase prizonier cu atâta timp în urmă. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
-l defăimez comparând zgomotul făcut de el cu zgomotul unui șobolan. Nu mă gândesc la O’Hare ca la un șobolan, deși acțiunile lui în privința mea au avut aceeași irelevanță sâcâitoare ca și pasiunea șobolanilor de-a mișuna prin pereții mansardei mele. Nu-l cunosc cu adevărat pe O’Hare și nici nu vreau să-l cunosc. Faptul că m-a arestat în Germania pentru mine a fost un fapt de interes submicroscopic. Pentru mine el nu a fost Nemesis, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
Hare avea o imagine mult mai captivantă despre ceea ce reprezentam noi unul pentru altul. În orice caz, când se îmbăta se credea Sfântul Gheorghe, iar pe mine mă lua drept balaur. Când l-am văzut prima oară printre umbrele din mansarda mea, stătea pe o căldare de tablă galvanizată întoarsă cu gura în jos. Purta uniforma Legiunii Americane. Avea un litru de whisky cu el. Se pare că mă aștepta de mult și că între timp băuse și fumase. Se îmbătase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
am fost odată, a zis el. Dar nu m-am schimbat prea mult, ce zici? — Nu, am zis eu. Mai la începutul acestei relatări l-am descris ca semănând cu un lup tânăr și slab. Când l-am văzut în mansarda mea, avea un aspect nesănătos - era palid, vânos, cu ochi injectați. M-am gândit că devenise mai mult coiot decât lup. Pentru el anii de după război nu fuseseră ani veseli și înfloritori. — Te așteptai să mă vezi? m-a întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
fiindcă nu m-am putut decide să calc prin ce-a vomat altul sau să sar peste ce-a vomat altul. Mă refer la ce vomase Bernard B. O’Hare pe dușumeaua din hol, la picioarele scărilor. Am ieșit din mansarda mea la scurt timp după ce a plecat O’Hare. Nu mai exista nimic care să mă rețină. Am luat cu mine o amintire, cu totul accidental. Când am ieșit pe ușă am împins ceva cu piciorul peste prag, afară pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
din lemn. Însă un copiator autentic, din anii ’70, ar fi ceva cu totul deosebit. Ai avea nici mai mult, nici mai puțin decât o insulă conversațională retro-ironică. Și dă-mi voie să te anunț că azi nici un apartament de mansardă din Manhattan nu e complet fără una din chestiile astea. Avocatul era impresionat. Hugo și-a făcut o notă mentală să afle în ce domeniu practica tipul, ca, în cazul vreunui incident juridic, să evite cu orice preț zonele respective
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
e prea, ăăă, subtilă. Vrei să spui că în viața ta n-ai mai văzut atâtea locuri în care să poți face sex? Alice a hohotit și a clătinat din cap. Hugo a ridicat o sprânceană. Vânduse o mie de mansarde care arătau exact așa, deci știa la ce se referea Alice. Totuși, dacă se prefăcea că nu știe, s-ar fi putut alege cu unele beneficii. Știi, a zis el foarte serios, chiar nu-mi pot imagina una ca asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
felicitat-o pentru curajul și răbdarea de care dăduse dovadă, stând cocoțată acolo patru ore În șir. Așa ne-am Împrietenit. la litere nu era cine știe ce În seara aceea, așa că am plecat relativ devreme la Catinca acasă. locuia Într-o mansardă de vreo zece metri pătrați, Într-un bloc cu bulină roșie de pe Calea Victoriei, mobilată simplu cu un pat, o masă și un dulap. Exista o toaletă comună pe hol. Dedesubt mișuna orașul, Însă acolo, la etajul unsprezece, era liniște și
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
cu un pat, o masă și un dulap. Exista o toaletă comună pe hol. Dedesubt mișuna orașul, Însă acolo, la etajul unsprezece, era liniște și se putea lucra. — E grozav locul Ăsta, am exclamat privind Bucureștiul de sus, de la geamul mansardei, În timp ce ea pregătea ceaiul. Am avut un noroc chior, pentru că e și foarte ieftin. Este exact ce-mi trebuie pentru lucru, spuse ea. — la ceva În genul Ăsta visam eu pe vremuri. Ne-am aprins țigări. — Și acum ? Nu cumva
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]