1,349 matches
-
cer permisiunea unei întrevederi - spuse Piotr. în același timp eu cer permisiunea unei retrageri. — Cu mare plăcere! - sări sprintenă de pe sofa doamna Potoțki. Era îmbrăcată într-un capot vișiniu de casă, decoltat, ce-i punea în valoare biblioteca de nuc maroniu, înțesată de volume legate în piei. Primul care păși în salon fu Metodiu. Aruncă o privire blândă, dar scurtă doamnei și zise în polonă: — Obișnuit nu sunt a intra în încăperi unde ochii mei pot fi izbiți de neascunsa maiestate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
gând să se urce pe scaun și să-mi facă semne. —James își face un bine, observă Simon Grenville - nu-i puteam spune „Minorul“, suna prea stupid - în timp ce respectivul se înfigea cu voluptate într-o farfurie plină ochi cu măruntaie maronii și suculente. Nu e revoltător? spuse Suki veselă. Stătea de cealaltă parte a lui Simon, ciugulind dintr-o farfurie cu pui la grătar. Măcar binevoia să mănânce; observasem că sora ei geamănă se mulțumea să împingă mâncarea dintr-o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
rînd, dacă aș fi avut cît de cît ceva, fie veste bună, fie rea, puteam foarte bine să apelez la convenabilul și modernul aparat care se numește telefon... CÎnd s-a Întors, era Îmbrăcată În pantaloni marinărești și o vestă maronie groasă. Părul Îi era aranjat ca de obicei, dar pistruii de sub ochi Îi ieșeau mult În evidență și o arătau schimbată - avea parcă un aer mai aspru. Simțeam oarecum nevoia s-o avertizez. Am Început să mă bîlbîi, Încercînd să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Între două fotolii de culoarea fildeșului. Și mai exista și o canapea. Pereții și tavanul aveau aceeași culoare ca și draperia care mă despărțea de atelier, făcută dintr-un material mai gros, dar cu un imprimeu plin de gust: floricele maronii răspîndite pe un fond galben. Iluminarea simplă contribuia și ea la acest echilibru bine gîndit: corpuri de iluminat dreptunghiulare din sticlă de-a lungul pereților. Soția mea s-a sprijinit cu ambele mini de brațele fotoliului, stînd cu spatele la draperie. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Privirile-mi alergau ca ale unui nebun de sus jos și de jos sus În colțul aceleași clădiri. Nu mai era acolo! Fereastra lămîiatică dispăruse! În locul În care ar fi trebuit să existe aceasta atîrnau perdele cu dungi albe și maronii... complet diferite. Ce se Întîmplase, pentru numele lui Dumnezeu? Dacă voiam să aflu, n-aveam decît să avansez treizeci și doi de pași, s-o iau În sus pe scări, să sun la ușa din stînga de la etajul al doilea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
meu de vedere numai protuberantele șirei spinării, rînduite precum niște morminte săpate În nisip erau de culoarea făinii arse... Culoarea m-a tulburat profund. Părul aproape invizibil precum țesătura din catifeaua cea mai scumpă și moale... Piele fină, cu nuanțe maronii ca de băiețandru. Bineînțeles că oricît ar fi de măiastră tehnica fotografică, tot nu poate surprinde cu exactitate toate tonurile. PÎnă În momentul de față nu aveam nici un motiv să nu accept mărturisirea lui Tashiro... dar dacă deveneam iar bănuitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
înainte de plecare, tata îmi dădea două bilete. În acea perioadă două bilete costau 15 cenți. Cu unul trebuia să merg la școală, cu celălalt să mă întorc. Ca să nu-mi fie foame la prânz, îmi dădea o punguță de hârtie maronie care conținea o plăcintă Tasty, un sendviș, și poate chiar un sfert de litru de lapte. Îmi amintesc de un profesor care se numea Bill Disharoon. El m-a făcut să mă îndrăgostesc de toate operele lui Shakespeare, Byron, Keats
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2130_a_3455]
-
atâta fum, o culoare galben-arămie, la fel și buza de sus și nările, încrâncenarea săpase în el ca într-o marmură. Ședeau unul în fața altuia pe terasa cafenelei, ea mesteca mecanic în ceașca cu smalțul albastru, privea în gol, lichidul maroniu se rotea alene, împins de căușul linguriței. Vântul mâna pe asfalt câteva frunze. Cafeaua avea un gust sălciu, Carmina împinse dezgustată ceașca către mijlocul mesei după prima înghițitură. Pentru o cafea ca asta, gândi Carmina aproape amuzată, chiar n-are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
acolo, cu orice preț. Uite cine a venit, izbucni Nina, mimând cu multă dezinvoltură surpriza. Profesorul ocoli biroul și înaintă, fără să se grăbească, de-a lungul camerei către hol. A, micuța noastră înțeleaptă, defini omul ridicând un deget, devenit maroniu de la atâta fum de țigară, în sus. Părul blonziu ce-i încadra capul mare, rotund, sta împrăștiat ca o coamă de leu. Poftește, o invită el, cu un gest larg, privind-o ca într-un fel de extaz. Uite ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
venit! exclamă extaziată Nina de cum o văzu și bătu teatral din palme. Curios din fire sau pentru că așa cerea regula jocului, Alexe ocoli biroul, traversă camera și își scoase capul încoronat de chica răvășită, blonzie, dincolo de ușă. Ridică un deget maroniu în sus, zâmbi chiar. A, gângania drăgălașă, ghici el și-i făcu un semn larg cu mâna. Hai poftește, poftește! Primirea de zile mari îi insuflă un și mai mare curaj. Nina îi mângâia brațele împingând-o către colțul canapelei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
sunteți, le reproșă. Se amuzară amândoi copios de argumentele lichide, fierbinți ale Carminei. Alexe se îndreptă alene către sertarele lui blestemate, trase de mânerul metalic al unuia dintre ele, începu să trieze plicurile mari, pline cu însemne ciudate. Degetele lui maronii erau atât de agile încât nici nu le puteai urmări. Găsi destul de repede plicul căutat, îl desfăcu și fața îi radia de satisfacție, îl deșertă pe covor la picioarele Carminei. În ele erau decupaje din ziare și reviste, unele îngălbenite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
legase părul lung, drept, cu o șuviță din propriul păr, la spate. Vineri la ora șase avem meditație, Evelina. Da, vineri la șase, repetă ea. Ești o fetiță drăgălașă. Îi mai zise Alexe și-i bătu obrazul cu două degete maronii. Ia să vedem dacă știi să zâmbești. Evelina avu o tresărire a umerilor, un fel de răzvrătire. Pe urmă o privi pe Carmina, pe Nina și zâmbi cu adevărat relaxată. Așa e bine, aprecie expert Alexe. E foarte, foarte bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
privea pe toți, pe rând, curioasă, speriată, părea că nu este în apele ei. Nu vorbi aproape deloc, își pleca foarte des pleoapele, se închidea în tăcerea ei vinovată. Era îmbrăcată cu o fustă plisată din tergal, avea cizme noi, maronii, la gât îi atârna un lănțișor de aur cu cruciuliță. La masă, așa cum erau așezate una în fața alteia, Carmina își privi concentrată sora, o privi până în fundul ochilor de parcă se aștepta să găsească acolo dezlegarea. Ea se lăsa examinată fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cu barbarie, nimicind în dreapta și-n stânga personajele de pe scena lumii. Cu câtă stăruință știa el să denigreze, cât de simplu îi era să nimicească ceea ce de fapt nu crease, arătând acuzator peste copertele cărților răvășite pe birou, cu degetul maroniu de la atâta fum de țigară, niște omuleți ce existau acolo, pe covorul persan, descriind în aer cu un gest foarte sugestiv semnul desființării, scăpărând din ochii albaștri fulgere de oțel, el, Alexe, cu bustul ieșit deasupra biroului masiv, dirijând un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să accept impostura sub nici o formă, mă. Când vorbea Alexe cerceta cu migală odaia, buza de jos, de câte ori rostea vocala "o" gura lui se transforma într-o jumătate de pătrat, atunci i se vedeau bine dinții, rari, infestați de nicotină, maronii. Țigara îi ardea mocnind între degete. Deodată, în timpul unei scurte pauze, în timp ce căuta un cuvânt potrivit, se auzi un sunet ce pornea din intestinele lui, o altă voce, difuză, ceva ca un tunet îndepărtat. Femeia se gândi că poate pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
perechea și, se pare că antipatia fusese reciprocă. După un timp, când îl reîntâlni din nou, întâmplător, pe Alexe, singur de data asta, omul se oprise dintr-un comentariu foarte animat, abia început și o întrebase împungând-o cu degetul maroniu în umăr: Apropos, ce mai face mica lichea sictirită? Și cum ea nu înțelese pe moment, preciză: Omul pe care ni-l prezentaseși deunăzi, soro! Zâmbise și o privise parcă de undeva de sus, albastru, rece ca gheața. Iar ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
încruntată, încordată. Alexe nu a văzut nimic din toate astea, a traversat ca întotdeauna sufrageria, ocolind biroul, lipăia din papucii din plastic, a venit în hol, s-a apropiat de Carmina și i-a lovit de două ori, cu degetul maroniu obrazul. A, gângania drăgălașă, a formulat el legile jocului deja știut, hai, intră, n-ai mai dat pe la noi, chiar mă întrebam într-o zi cu Nina ce vei fi făcând, dezbracă-ți trenciul, fă-te comodă. În cameră era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
albastre, rotunde. Pentru ce ne sunt date florile? Mai întâi trebuie să știi ce vrei, mă, auzi vocea inflexibilă a lui Alexe și văzu cum buza de jos i se împinge în față, a nemulțumire, mucoasa bucală îi era afumată, maronie, pătrunsă până în profunzime. Asta în primul rând, vezi. Da, era adevărat și asta, perfect adevărat, ea habar nu avea ce dorește, pe ce lume se află, încotro s-o pornească. Ea percepea amănuntele exteriorului ca pe ceva separat. Treceau acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
timp lui Alexe, aproape plângând. El nu-i sesiză încordarea, miezul de dramă trăit de femeie și calm, imperturbabil, îi replică zâmbind cu ironie: Dar, întâmplător, bate un vânt prielnic, așa-i? Dinții îi erau parcă tot mai galbeni, aproape maronii. Sau numai hazardul ți le aranjează pe toate în viață? Scoase o țigară, consumă câteva bețe de chibrit până reuși să aprindă. Vântul i le stingea pe rând. Carmina îl privi clipind nedumerită. Ce tot spunea omul acesta? Cam prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Încerc banda elastică pentru aplatizarea sânilor? Dar n-o să mă schimbe așa cum voiam. Ar fi mers o combinație, poate? Maică-mea avea ceva Într-o nuanță de măr verde, de care eram atașat În mod deosebit. Sau portjartiera neagră spre maroniu, ca boabele de cafea? Nu, e aceeași chestie ca și brasiera. Atunci ce? mai aveam trei minute sigure. Da, trebuia să mă mulțumesc cu izmenele, cu toate că mă mai Îmbrăcasem cu ele c-o zi Înainte. Măcar aveau o despicătură În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Neștiind ce să facă cu mâinile, le-a vârât În buzunarele fustei și a dat peste ceva care la atingere semăna cu niște firmituri. A scos mâinile din buzunare, doar ca să vadă că vârfurile degetelor Îi erau acoperite cu boabele maronii, sfințite de Petite-Ma și strecurate acolo ca să o apere de deochi. Ia te uită! Grâu... grâu... a bâlbâit Asya cuvântul pe tonuri diferite. Petite-Ma Încearcă să mă protejeze de rău. A desfăcut palma și i-a dat un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Însă când a venit timpul să Înregistreze copilul la Notariatul Popular, s-a Înmuiat. — Care e numele băiatului? a Întrebat funcționarul slab și deșirat, cu trăsături ascuțite, fără să ridice capul din registrul imens, cu coperți de pânză și cotor maroniu. — Levon Kazanci. Ofițerul și-a Împins ochelarii de citit pe vârful nasului și s-a uitat lung la Riza Selim Kazanci pentru prima oară. — Kazanci e un nume de familie foarte bun, Într-adevăr, Însă ce fel de nume musulman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
că unele scrisori (nedeschise, bineînțeles) au fost călcate apoi în picioare. „De cine ?” X nu știe. Dar îi vine greu să creadă că locatarii blocului au trecut pe acolo călcîndu-și în picioare corespondența. X răscolește printre scrisorile căzute din geanta maronie din piele și descoperă două plicuri pe numele său. se uită apoi în cutia poștală. omul a apucat, totuși, să-i strecoare în cutie un al treilea plic. „eu cred că s-a întîmplat exact invers” spune Vocea. Cum invers
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
buricele degetelor și s-a oprit la unii transparenți. — Ăștia sunt de la pijamaua pe care o purta când a murit. M-am gândit să schimb vorba ca să nu se întristeze prea tare și am întrebat-o, arătând niște nasturi mici, maronii. — Și ăștia? Fața i s-a încrețit iar. — Sunt de la șlițul pantalonilor. A început să râdă și am zâmbit și eu, dar Năsturel, care-o auzise, mieuna supărat pe hol și mama a deschis ușa ca să-l lase înăuntru. Mi-
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
Banii câștigați mi-au prins foarte bine, dar nu pot să nu mă gândesc uneori la Gunther, prietenul meu mort cu care am bătut străzile Berlinului. Gunther, pisica germană, mi-a schimbat viața. Ion-Valentin Ceaușescu Drumul Lemnul îmi strivește tâmpla. Maroniu, tare, lăcuit. Nu sunt sigură de ultima parte, dar așa mi s-ar părea normal având în vedere că e o masă dintr un bar. Mesele de lemn din baruri sunt lăcuite, așa stau lucrurile. Nu m-am mai mișcat
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]