1,003 matches
-
reacționează identic în toate împrejurările, cu o luciditate care ucide pasiunea din fașă. Și fiindcă "nu-i plăcea pateticul și nici nu se simțea bine în convulsiile lui" (femeia nu posedă, precum bărbatul, o imaginație bogată, și nici simț pentru melodramă nu are), ea îi refuză spovedania ca pe un semn prematur de capitulare. Deși prevenit, Bizu lasă mult prea repede garda jos și-și recunoaște înfrângerea ("dorința biruise voința"), călcând legământul tăcerii cerut de aparent misterioasa femeie. Atent mai mult
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Lovinescu încearcă să le atribuie o altă funcționalitate, astfel încât comicul să devină nu doar excesiv, de o primitivitate asumată lucid (foarte pe gustul lui Caragiale, de pildă), ci mai cu seamă "dureros", plasând astfel partitura epico-dramatică în proximitatea previzibilă a melodramei. Romanul debutează totuși, așa cum am avut prilejul să constatăm, în maniera unei narațiuni realiste obișnuite, axate pe descrierea amănunțită a mediului social și a unor comportamente tipice. Dacă ar fi dat curs temei anunțate în primul capitol și ar fi
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Mili, Acord final). Dar prozatorul deturnează, abil, scenariul previzibil al narațiunii după model realist, confiscându-i lui Lică dreptul la profunzime sau măcar la verosimilitate, pentru a-l distribui chiar din următorul capitol în vechiul său rol (cerut de logica melodramei), de simplu agent al intrigii, personaj negativ, fără alte nuanțe. Ca atare, după trecătorul moment de reverie inexplicabilă, comportamentul personajului redevine stereotip dovadă dialogul cu Bizu, derulat în aceeași manieră, de tachinerie amicală și de familiaritate vulgară, ce îi va
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
rolul de protectoare a tinerei perechi. Agronomul rămâne totuși suspicios ("fata asta cu ochi atât de puri ascundea un suflet plin de urâciuni și întunerec", își zice el), până când Diana hotărăște să joace totul pe o singură carte, aceea a melodramei care sfidează, fără pic de bun-simț, realitatea. Zis și făcut. Dorind acum să-l câștige de partea sa, femeia își amenajează căminul în felul unei săli de spectacol în care să se joace, din nou, comedia dureroasă a iubirii rănite
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
ciorapul; se întinsese pe covor fiincă nu mai era alt fotoliu în cameră". Lucidă, femeia conștientizează că "visul transformase realitatea în situațiii sentimentale; i se păruse chiar că o și sărutase". Altfel spus, imaginația lucrează în sensul dorinței, după tiparele melodramei (la fel se întâmplă și cu Eminescu în Mite și Bălăuca), pe când conștiința, așa-numitul "simț al realității", pune mereu sub semnul întrebării melodrama, sancționată pe motiv că nu ar fi verosimilă. De fapt, de aici încolo, romanul lovinescian urmărește
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
se păruse chiar că o și sărutase". Altfel spus, imaginația lucrează în sensul dorinței, după tiparele melodramei (la fel se întâmplă și cu Eminescu în Mite și Bălăuca), pe când conștiința, așa-numitul "simț al realității", pune mereu sub semnul întrebării melodrama, sancționată pe motiv că nu ar fi verosimilă. De fapt, de aici încolo, romanul lovinescian urmărește procesul treptat de mistificare a realității, care ajunge să se conformeze imaginației, viselor și dorințelor eroinei, în acord cu teoria lovinesciană care spune că
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de confesiune) o eroină cu personalitate puternică, modelată după chipul și asemănarea sa (și a lui Bizu, firește). Neverosimilă, desigur, schimbarea radicală a comportamentului acestei ființe vegetative și frigide ("natură moartă", cum îi spunea Lică) respectă însă logica estetică a melodramei, în care tranziția dintre diversele episoade ale narațiunii, cum și succesiunea faptelor nu-și găsesc o motivație cauzală. Important e că, o dată ce iese din starea letargică, de compromis moral, Mili efectiv nu mai poate fi oprită. Întreprinzătoare, femeia vrea să
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
simte în largul său Lică, Don Juan-ul care cucerește femeile "luându-le pe toate de gușă", cu familiaritatea-i caracteristică, Lică, mahalagiul simpatic (similitudinea cu personajul din ciclul Halippilor nu-i doar onomastică), cu mustăcioara lui irezistibilă de erou de melodramă 68. Profitând de slăbiciunea femeii, ministrul încearcă să o domine psihologic și-i dezvăluie mobilul ascuns al comportamentului ei (iubirea pentru Bizu). Pozează chiar în victimă a frigidității soției, a cărei atitudine glacială, de "natură moartă" l-ar fi obligat
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
numărau seara broaștele". Povestea însă nu trebuia să se termine așa, în nota realistă ce ar fi transformat-o și pe Mili într-o bătrână decrepită, ducând dorul căminului părintesc și al copilăriei pe veci pierdute. În acord cu cerințele melodramei și ale compoziției ciclice, seriale, autorul îl va reintroduce pe Bizu în scenă într-un sfârșit, nu înainte de a-i rezuma, succint, biografia. În exilul său voluntar, agronomul se vindecă de boală (mai mult psihică decât biologică, după cum recunoaște chiar
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
nefiind justificate nici măcar de propria teorie privind evoluția epicului de la subiectiv la obiectiv. Teorie care, pe de altă parte, pare să contrazică nu doar subiectiva proză eminesciană, ci și întreaga literatură a criticului de la Sburătorul, edificată pe tiparele romantice ale melodramei (racordate, desigur, la spiritul sensibilității moderne). Un alt motiv de incomprehensiune l-ar putea constitui reticența raționalistului Lovinescu față de genul fantastic desconsiderat din pricini, desigur, temperamentale, fără niciun argument serios, care să pună la îndoială valoarea estetică a textelor din
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
își construise "teoria" despre "mutația valorilor estetice"), revalorificând, într-un alt context și cu un limbaj nou, tributar psihanalizei, mai vechea teorie maioresciană despre geniu rezultă, evident, o "teorie" sensibil diferită de cea a predecesorului invocat ca model, tot așa cum melodrama (categorie "romantică" prin excelență) suferă modificări substanțiale atunci când circumscrie orizontul estetic al unei concepții de tip modernist. Într-un articol din presa vremii pe care-l va regreta, mai apoi (aflăm din "agende"), Lovinescu își expune succint "concepția" ce stă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Bot, spre exemplu, a demonstrat foarte convingător că biografia călinesciană urmează îndeaproape tiparele hagiografiei: plecând de la premiza că Eminescu e un "român verde", cu sânge nealterat, Călinescu și-ar fi construit narațiunea gradat, aproape ca pe un "romanț", utilizând procedeele melodramei dovadă faptul că, în prezentarea "etapelor" vieții, după "vârsta inițierilor" urmează, succesiv, "acțiunile cosmogonice, marea iubire, nebunia și moartea"116. E drept că, în analiza erotismului eminescian, Călinescu exaltă "serafismul animal", "nevinovăția naturală a ființelor ce se împreună neprefăcut", e
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
a adoratorului (a bărbatului, așadar)120. Idealizarea femeii generează, apoi, pe lângă propensiunea (masochistă) către servitutea voluntară, și fenomenul "dorinței triunghiulare", analizat de René Girard într-un studiu cândva celebru 121 (să nu uităm că triunghiul amoros este prezent în orice melodramă). Eseistul francez sublinia, într-o manieră foarte lovinesciană de altfel, rolul preponderent pe care-l joacă imitația în dezvoltarea personalității (și, implicit, în geneza dorinței), sancționând totodată "starea sufletească romantică" pe motiv că e "pătrunsă de resentiment". Romanticul (Eminescu nu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
izola o insulă spirituală" ceea ce înseamnă că nu e vorba atât de o confuzie, cât de o mistificare deliberată a "realității", care ajunge să fie percepută voluntar ca "fantasmă", ca vis un "vis" în care dorințele se împlinesc (ca în melodramă!). Iată câteva exemple: "se puse să observe o frunză în momentul desprinderii de pe ram; ar fi preferat să vadă un mugur plesnind"; "uneori nu mai simt realitatea; totul îmi pare o proiecție a simțirii mele; [...] mă uit atunci la un
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
a-și substitui închipuirile realității, de a trăi o viață imaginară ca și cum ar fi fost aieve, într-o noapte de insomnie, romanul lui cu Veronica i se dramatizase în minte sub o formă atât de hotărâtă (după un scenariu de melodramă, n.n.), încât era convins că-l și trăise. Ideală și pură, dragostea îi amorțise totuși scrupulele morale; a iubit-o și l-a iubit". Numai că Veronica nu-i deloc o femeie rușinoasă, și, văzând că poetul se complace nepermis
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
soție pe Veronica după moartea lui Micle, iar femeia se va arăta la rându-i interesată doar de obținerea pensiei de la minister, fără alte "iluzii". Așadar, pragmatica Veronică nu vrea să fie doar muză (ca Mite), și nici eroină de melodramă, asemeni femeii sinucigașe din "romanul" plăsmuit în visul poetului. Știind să-i citească în suflet de la bun început, "Bălăuca" încearcă mai întâi să-l facă gelos, ca pe orice bărbat, pentru a se conforma ulterior, când realizează că strategia aceasta
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
în linii mari, plauzibil), cât mai ales ca romancier, pe motiv că "ficțiunea" sa nu e "verosimilă" (în sens aristotelician) și, în consecință, nu rezistă la un examen estetic cât de cât exigent. Oricum, e clar că procedeele tehnice specifice melodramei (narațiunea episodică, patosul, teatralitatea etc.) se regăsesc și în romanele din ciclul eminescian. Astfel, melodramaticelor proze lovinesciene li s-a reproșat ba îndepărtarea nepermisă față de document (în sensul "romanțării"), ba apropierea prea mare față de sursa inspiratoare, care transformă textul într-
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
domestice"220. În Luceafărul și în toată creația eminesciană de maturitate, de altfel, anxietatea și incertitudinea sunt legate mereu, afirmă interpretul, de "complexul naturalism-estetism" (specific Decadenței) și de "motivul triunghiului amoros". Or, cum motivul acesta, am tot spus, este caracteristic melodramei, se înțelege fără prea mare efort de ce a fost Lovinescu atât de sensibil la "drama triunghiulară" Eminescu- Veronica-Caragiale221. Așadar, pentru criticul de la Sburătorul, Luceafărul (și poezia eminesciană în genere) ar fi avut un vădit substrat biografic, pe care romancierul Lovinescu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
dat să abordeze "drama triunghiulară" într-un alt registru decât în acela obișnuit, melodramatic, cu speranța că ar putea vorbi mai convingător decât până atunci despre suferința amorului înșelat. N-a fost să fie. 2.5. Consecințele unui eșec: reinventarea melodramei Dintre interpreții operei lovinesciene, doar Marian Papahagi observa că, la lectura operei "în monadă", ciclul eminescian se dovedește a fi "un echivalent al ciclului autobiografic, așa cum ciclul autobiografic era un echivalent al Memoriilor, iar Memoriile, unul al operei critice și
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
lovinescian, edificat la început pe tiparele genului dramatic (mai exact, ale tragediei percepută de Lovinescu, în opinia mea, ca specie asimilabilă genului "vieților romanțate") și, ulterior, pe o schemă compozițională hibridă (sugerând degradarea tragicului înspre absurd eu aș spune: spre melodramă prin destructurarea narațiunii), într-o manieră foarte modernă. În felul acesta, Lovinescu se dovedește un inovator modern, care scoate romanul din orizontul poeticilor mimetic-realiste și al epicului tradițional, deconstruit cu subtilitate. Din cele prezentate până acum s-ar putea trage
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
abisurilor. Pentru că, prin clișeu (care, în opinia mea, nu e doar cuvântul, ci și imaginea), omul are acces nu doar la "nimicul" vorbelor goale, ci și la partea lui de umbră, la arhetipurile îngropate adânc, în subconștient. Exact ca în melodramă, aș adăuga. Nu întâmplător, tot printr-un clișeu ("masca apoloniană"), deci într-o manieră mimetică, obiectiv-impersonală, a ales Lovinescu să-și afirme personalitatea, conștient că numai în felul acesta îi poate păstra și amprenta unică, "individuală" (nota "diferențiatoare"). Teoria expresiei
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de interdependență. Clișeul joacă, de fapt, rolul unui catalizator, ce ajută, de pildă, la transfigurarea (mitică, literar-ficțională) a "evenimențialului", "realității", "istoriei"235. Dar același efect "transfigurator", ce "îngheață" imaginea lumii într-o serie de posturi hieratice, e urmărit și de melodramă! Pe scurt: în loc să fie interpretat ca semn al lipsei de talent și imaginație (opinie acreditată de o întreagă tradiție exegetică), clișeul se vede valorizat acum din alt unghi, al unei conștiințe estetice superioare, dincolo de practica realismului mimetic, fiind utilizat în
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
sugestiile interpretării în cauză) și, luând distanță față de text, am ajuns la concluzia că Lovinescu nu a ales deliberat varianta degradării tragicului, asemeni unui precursor al literaturii absurdului, ci s-a reîntors instinctiv la modelul peren, chiar dacă aparent desuet, al melodramei. Astfel că, pe lângă cuvântul elocvent, creator de "realități", literatura lovinesciană pare să fi preferat și cuvântul mut, convertibil oricând în imagine. Și apoi, în fine, nu este poetica melodramei o poetică a clișeului prin excelență? Desigur. Din păcate, nu vom
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
s-a reîntors instinctiv la modelul peren, chiar dacă aparent desuet, al melodramei. Astfel că, pe lângă cuvântul elocvent, creator de "realități", literatura lovinesciană pare să fi preferat și cuvântul mut, convertibil oricând în imagine. Și apoi, în fine, nu este poetica melodramei o poetică a clișeului prin excelență? Desigur. Din păcate, nu vom ști niciodată cât de convins va fi fost Lovinescu însuși de adevărul unei asemenea constatări. Cred însă că motivația pragmatică ce îndeamnă la exercițiul constant al criticii de întâmpinare
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
criticul și-a dorit-o cât mai accesibilă, mai puțin "elitistă". Ca atare, de va fi tânjit după succes, ca un veritabil scriitor profesionist, amfitrionul de la Sburătorul n-avea cum să disprețuiască literatura "de consum", și cu atât mai puțin melodrama, acestei specii desuete încercând să-i imprime deliberat nuanțele "intelectualiste" ale modernismului promovat teoretic. De aceea, dacă "valoarea estetică" a literaturii lovinesciene nu ne (mai) satisface, să ne gândim că există întotdeauna, până și în cele mai neizbutite opere literare
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]