KorAP: Find »[drukola/base=mesager & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...37 38 39 ...133 >

3,309 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574

voioșie. — Să mergem acasă, anunță Nobunaga întoarcerea, după o ședere de treizeci de zile în capitală. Mâine, adăugă el grăbit. În timp ce însoțitorii săi, deghizați în samurai de țară și asceți, care locuiseră separat, se pregăteau să pornească spre casă, un mesager aduse un avertisment din Owari. De când ați plecat din Kiyosu, au început să se răspândească zvonuri. La întoarcere, folosiți o maximă prudență și vă rugăm să fiți pregătit pentru unele incidente pe drum. Indiferent pe unde o luau, trebuia să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
ușilor glisante. — Okoi? Când soția sa intră în camră, Mataemon îi dădu vasul cu ceai lui Nene. — Să pregătească Nene și pentru tine un ceai? Nu, eu beau mai târziu. Okoi aducea caseta unei scrisori, iar la intrare aștepta un mesager. Mataemon luă caseta în poală și-i deschise capacul. Pe chip îi apăru o expresie de îndoială. — Vărul Domniei Sale. E de la Seniorul Nagoya. Ce poate fi? Deodată, Mataemon se ridică, își spălă mâinile, după care luă din nou scrisoarea, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
Mataemon se ridică, își spălă mâinile, după care luă din nou scrisoarea, cu respect. Deși nu era decât un simplu răvaș, provenea de la un membru al familiei Seniorului Nobunaga, iar Mataemon se comporta ca și cum ar fi stat în fața stăpânului însuși. — Mesagerul așteaptă? Da, dar a spus că e de ajuns și un răspuns oral. — Nu, nu. Ar fi nepoliticos. Adu-mi călimare. Mataemon puse penelul pe hârtie și redactă răspunsul pentru mesager. Okoi, însă, se simțea neliniștită de conținut. Era extrem de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
se comporta ca și cum ar fi stat în fața stăpânului însuși. — Mesagerul așteaptă? Da, dar a spus că e de ajuns și un răspuns oral. — Nu, nu. Ar fi nepoliticos. Adu-mi călimare. Mataemon puse penelul pe hârtie și redactă răspunsul pentru mesager. Okoi, însă, se simțea neliniștită de conținut. Era extrem de neobișnuit ca vărul Seniorului Nobunaga să trimită o scrisoare acasă la acest umil servitor. Iar aceea sosise direct prin mesager. Despre ce-o fi vorba? întrebă ea. Nici chiar Mataemon nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-mi călimare. Mataemon puse penelul pe hârtie și redactă răspunsul pentru mesager. Okoi, însă, se simțea neliniștită de conținut. Era extrem de neobișnuit ca vărul Seniorului Nobunaga să trimită o scrisoare acasă la acest umil servitor. Iar aceea sosise direct prin mesager. Despre ce-o fi vorba? întrebă ea. Nici chiar Mataemon nu știa, întrucât scrisoarea nu conținea decât amabilități. Nu găsea nimic care ar fi putut să treacă drept un mesaj secret, sau să conțină un alt înțeles pe lângă ceea ce părea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
bună. Relațiile sunt întotdeauna o chestiune de timp, iar faptul că Tokichiro a vorbit cu Nene de atâtea ori demonstrează că au avut legături strânse într-o viață anterioară. Trebuie să aibă și Tokichiro anumite merite, dacă Domnia Sa acționează ca mesager al lui. TRe rog să te duci mâine și să-i dai Seniorului Nagoya răspunsul. — Dar nu crezi că ar trebui să-i cer și lui Nene părerea? — Nu și-a spus-o deja? replică Okoi. — Ei, mă întreb dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
soțul ei îi descria întâlnirea avută cu Nagoya, lumina vie care strălucea asupra situației lui Nene începu să apară în zâmbetele amândurora. — Azi m-am hotărât să-l întreb pe Seniorul Nagoya de ce s-a oferit să joace rolul de mesager, dar să-l întreb așa ceva pe un membru al familiei Domniei Sale era foarte dificil. Tocmai când mă străduiam din răsputeri să fiu cât mai politicos, a menționat că îl rugase Inuchiyo. — Inuchiyo i-a cerut-o Seniorului Nagoya? exclamă Okoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
în mâini. Pe urmă, lampioanele se dau familiei miresei, care le pune în fața altarului din casă, pentru trei zile și trei nopți. Vorbea cu bunătate, ca și cum mirele ar fi fost propriul ei fiu. Cam tot atunci, în casă intră un mesager, aducând prima scrisoare ceremonială a miresei către mire. Una dintre neveste se strecură cu sfială prin mulțime, aducând o casetă de scrisori lăcuită. — Aici sunt, spuse Tokichiro, de pe verandă. — A sosit prima scrisoare de la mireasă, îl anunță femeia. Și se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
drăgălașe și a unor rude prietenoase îl bine dispunea. El, unul, avea puține neamuri proprii, dar îi plăceau marile mulțimi de oameni, iar o familie veselă, zgomotoasă și plină de viață era ideală. — Domnule Mire, vă rugăm să vă așezați. Mesagerii îl invitară încr-o cămăruță unde abia puteau încăpea cu toții și, condus spre locul oferit, mirele se așeză în mijlocul lor. Era o seară de toamnă, dar în casă continua să fie cald, înăbușitor. Jaluzelele de stuf atârnau de streșini așa cum stătuseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
ochii, dar trei dintre oameni se repeziră afară din Nunokawa, fără a-i mai aștepta pe ceilalți. Urmând zgomotul frâielor și mulțimea de oameni și cai din față, o luară la fugă spre poarta castelului. Kazumasu plecase în Mikawa ca mesager de multe ori, după lupta de la Okehazama din anul trecut. Faptul că era însărcinat cu importanta misiune diplomatică de a obține cooperarea lui Tokugawa Ieyasu cu clanul Oda nu era un secret în Kiyosu. Până nu demult, Mikawa fusese o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
cutare lucru, sporovăind în legătură cu ceea ce se întâmplase pe drum, discutând toate detaliile mărunte ale problemei. Prin urmare, era dificil să se ajungă la întrebarea esențială: tratativele sau decurs conform planului sau nu? Nobunaga nu putea suferi acest lucru și, când mesagerii nu-și dădeau răspunsurile altfel decât prin digresiuni, chipul i se întuneca într-o expresie iritată pe care până și un străin ar fi putut-o înțelege. „Treci la subiect!” îl zorea el. Kazumasu fusese avertizat în acest sens. Fiind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
înțelegerea, și vizita propusă pentru Anul Nou a lui Tokugawa Ieyasu la Castelul Kiyosu ca să-l cunoască pe Nobunaga, fură transmise rapid și discret printre servitori. Inuchiyo, Shonyu, Tokichiro și ceilalți tineri samurai îl recunoscuseră de departe pe Sugaguchi în mesagerul care se întorcea la castel și o luaseră imediat la fugă după el. Buluciți împreună într-o cameră a castelului, așteptau cu sufletul la gură să afle dacă avea să fie pace sau război cu Mikawa. — Bucurați-vă! Pajul, Tohachiro

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
lampă care s-o lumineze, s-ar fi văzut că fața ei se înroșise precum cinabrul. În dimineața de după cele trei zile depetrecere, Tokichiro și soția lui îmbrăcară kimonouri oficiale pentru încă o ceremonie și se duseră în vizită la mesagerul lor, Seniorul Nagoya. După aceea, au mai trecut pe la două, trei case, având senzația că în acea zi toți ochii din Nagoya stăteau ațintiți asupra lor. Dar Nene și tânărul ei soț nu aveau altceva decât intenții bune pentru trecătorii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
Un zâmbet îmblânzi chipul lui Koroku. Cu starea asta, repede-te la mine! îl încurajă el din nou. În acel moment, pe poartă intră în fugă un servitor. Întorcându-se spre Koroku, anunță că un om care afirma că era mesager de la Oda Nobunaga tocmai își legase calul la poarta principală și spunea că trebuia negreșit să discute cu Koroku între patru ochi. Servitorul voia să știe ce era de făcut cu el. — Și e puțin cam ciudat, adăugă. A intrat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
A intrat singur pe poartă, în cel mai firesc chip, spunând ceva de soiul: „Ah, e ca acasă,” „Turturelele gunguresc ca de obicei” și „Ce mult a mai crescut prunul ăsta”. Cumva, îmi vine greu să cred că e un mesager de la Oda. Koroku înclină capul într-o parte. După un moment, întrebă: — Cum îl cheamă? — Kinoshita Tokichiro. — Aha! Dintr-o dată, se păru că toate îndoielile i se risipiseră. — Așa, zici? Acum înțeleg. Trebuie să fie omul carea trimis mesajul dinainte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
ciudat. Îndrugă doar verzi și uscate, la disperare. Să-i ard o mamă de bătaie, să-i plesnesc calul și să-l alung înapoi la Kiyosu? Se vedea limpede că omul era nemulțumit să alerge încoace și-ncolo ca un mesager. Cu o privire care spunea „să vedeți numai”, se întoarse dar nu ajunsese decât la poarta de lemn când Koroku, care stătea pe treptele casei, îl strigă: — Stai! — Da, mai e ceva? — Așteaptă o clipă. Nu crezi că ar putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
vă amintiți numele Hiyoshi. — Deci, este Maimuța, spuse Koroku. — Îl cunoașteți? — A fost un puști isteț pe care l-am ținut aici o vreme. Mătura în grădină și avea grijă de Kameichi. Dar nu-i ciudat că acum vine ca mesager din partea lui Oda Nobunaga? — Nici pentru mine n-ar nici un sens, dar spune-mi, cum arată? — Respectabil. — Așa? — Poartă o tunică scurtă preste armură și pare să fi făcut cale lungă. Șaua și scările-i sunt acoperite cu noroi și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
nemulțumirea față de această politică națională e totuna cu a nutri gânduri de trădare împotriva Maiestății Sale, iar asta vrea să spună solul. Deci, așează-te un moment, pleacă-te în fața adevărului și ascultă cu atenție ceea ce are de sus acest mesager. După aceea, poți hotărî dacă e drept să-l alungi, sau să-i primești cererea. Aceasta e umila mea părere. Koroku era departe de a fi un bandit neînvățat și fără școală. Avea rudimentele unor studii de literatură japoneză și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
spus trimisul. Când văzu că Koroku se liniștise și luase loc, Ekei fu mulțumit. — Ei bine, ar fi o necuviință din partea mea să mai stau aici, așa că mă voi retrage. Dar, Domnule Koroku, înainte de a-i da vreun răspuns acestui mesager, aș dori să poposești un moment și prin camera mea. Am ceva ce-aș dori să-ți spun. Și, cu aceste cuvinte, se retrase. Koroku dădu din cap în urma lui, apoi reveni spre mesager. — Maimuță... nu, se corectă el, vreau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
a-i da vreun răspuns acestui mesager, aș dori să poposești un moment și prin camera mea. Am ceva ce-aș dori să-ți spun. Și, cu aceste cuvinte, se retrase. Koroku dădu din cap în urma lui, apoi reveni spre mesager. — Maimuță... nu, se corectă el, vreau să spun, onorabile trimis al Seniorului Oda... ce fel de treburi ai cu mine? Să le auzim, pe scurt. Tokichiro își umezi involuntar buzele, gândindu-se că acela era momentul hotărâtor. Avea oare să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
viitoare. Acum îmi voi lua rămas bun. Și Hideyoshi porni cu pași mari prin ploaie, spre picioarele muntelui. A doua zi, continuă să plouă. În ziua următoare, Muntele Kurihara rămase învăluit în nori albi și nu sosi nici urmă de mesager. În sfârșit, cerul se însenină și culorile muntelui se reîmprospătară complet. Frunzele de toamnă timpurie ale copacilor de și sumac se înroșiseră viu. în dimineața aceea, la poarta lui Moemon apăru Kokuma, mânând o vacă. — Hei, domnu'! spuse el. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
cenacluri de poezie. La suprafață, cel puțin, Nobunaga profita de această perioadă liniștită pentru a se bucura de viață, ca și cum n-ar fi avut nici o altă grijă pe lume. Imediat după Festivalul Morților de la mijlocul verii, de la Muntele Komaki porniră mesageri cu depeșe urgente, galopând spre toate districtele din Owari. În orașul castelului domnea agitația. Cercetarea căltorilor care treceau frontiera deveni mai strictă. Servitorii veneau și plecau, iar noaptea târziu se întâlneau la consfătuiri de taină în castel. Caii erau rechiziționați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
de mai mult timp. Nu ne putem baza pe el. Dintr-o dată, Tatsuoki își veni în fire, ca și cum ar fi râs de neghiobia vasalilor săi, sau i-ar fi venit brusc în minte un plan de geniu. — Ați trimis un mesager la Muntele Kurihara? Chemați-l pe Hanbei! Ce se întâmplă? De ce nu faceți cum v-am poruncit? Nu zăboviți, în vremuri ca astea! Trimiteți un om imediat. Imediat! — Am trimis un mesaj acum câteva zile, fără a vă mai aștepta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
cuvintele „servitor credincios” un om care în general vorbea deschis, ofensându-l cu privirea lui neplăcută, dar care, în perioade de urgență, ar fi fost primul care să se repeadă înainte, oricât de departe de afla. — Să mai trimitem un mesager, insistă Tatsuoki. Vasalii principali considerau că nu avea nici un rost, dar trimiseră un al patrulea emisar la Muntele Kurihara. Omul se întoarse, prăbușit. — Am reușit în sfârșit să-l văd, dar după ce a citit ordinul dumneavoastră n-a răspuns nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
la Muntele Kurihara. Omul se întoarse, prăbușit. — Am reușit în sfârșit să-l văd, dar după ce a citit ordinul dumneavoastră n-a răspuns nimic. A vărsat doar lacrimi și a oftat, spunând ceva despre nefericiții conducători ai acestei lumi, răspunse mesagerul. Tatsuoki primi vestea ca și cum cineva și-ar fi bătut joc de el. Înroșindu-se de mânie, își certă srvitorii: — Nu trebuie să vă bizuiți pe bolnavi! Zilele treceau agitate, cu toate aceste du-te-vino-uri. Arata clanului Oda începuse deja să traverseze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]