1,977 matches
-
primind fire omenească, scăldat în lacrimi, Smerindu-se, la pofta să de Stăpînire Renunțînd. "Nicicînd nu vei putea îmbrățișa pe dulcea Enitharmon, groaznice Demon, Pînă cînd Cu Spectrul tău nu fi-vei contopit, trupul acela muritor Prin cazne și durere Mistuindu-l, si revenind prin nimicirea Șinei 207 345 La viață Veșniciei; să fii încredințat, sînt sinea ta aievea, Deși de tine astflel despărțit și sclavul Fiecărei pasiuni A Sufletului tău grozavnic. Deszăvoraște Porțile-Amintirii: uită-te la mine Nu că la
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
contopi în unul, o altă lume, ce-i mai bună, în inima-ți Se va deschide și-n pîntece și-n minunatul creier, 355 Întreita, așa precum era în Veșnicie, si Universu-acesta-al patrulea Reînnoit va fi de cele trei și mistuit în focuri ale Minții; Dar de refuzi, Alt trup îmi fi-va Întocmit, iară tu nimicit vei fi și spulberat, încît nu vei mai exista. Căci ești doar o înfățișare și un organ al vieții, si de la tine însuți 360
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
luptătorii săi strigat-a: "Acuma timpul Profeției s-a întors, si este-a mea 5 Podoaba cea Universală toată, și-n mîinile-mi sînt Marginile cerului; că pe-un Veșmînt în juru-mi le înfășura-voi, Dînd misturii ce trebuie să fie mistuit; apoi în măreție și putere Păși-voi înainte printre acele cîmpuri largi ale Veciei fără margini, Un Dumnezeu, iar nu un Om, Învingător în glorie triumfătoare, 10 Și Fiii Veșniciei toți mi se pleca-vor la picioare". [Glasul Întunecat răspunse
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
amăgiri, si cheamă-ți lacrimile tulburi! Suspinele-ți le auzim în ascuțite trîmbiți cînd Dimineață re-nnoi-va sîngele". 210 Așa cîntară demonii adîncului; Goarnele războiului răsunară cu tărie. Orc în bucăți o sfărîmắ, si chipul lui cel omenesc fu mistuit în focurile sale Amestecate cu ale ei îndurerate mădulare împrăștiate prin Abis. În toată Lupta ea se veseli, Dorința fiindu-i Împlinită și vărsînd lacrimi de durere. Din Orc nimic nu mai rămase, decît doar Șarpele în jurul arborelui Tainei. 215
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
cîntînd scăldate-n lacrimi Deasupra victimelor lor. Ascultați cîntecul Femeilor Amalecului: 295 "O, biată făptura omenească! O, biet copil al suferinței! De ce să rătăcești departe tu de Tirța? de ce să mă silești cătușe să iți pun? Dacă mă părăsești, mă mistui-voi peste stînci. Aceste fibre ale ochilor care obișnuiau să-ți rătăcească-n depărtate ceruri, Pe mine-abandonîndu-mă, jos le-am legat c-un fier încins. 300 Aceste nări ce se-Întindeau cu desfătare-n cerurile dimineții În jos le-am
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
la miezul nopții: "Trezește-te! mirele sosește!" trezitu-m-am spre-a nu mai adormi; Însă Eternă mistuire e-ntunecata Enion, Reavănul Mormînt. O cîmp de grîne! O, fericit ești tu care dai viața! Mai fericită-i cea întunecată care mistuie; speranța îmi îneacă toată suferință, 540 Căci sînt înconjurată-acum de un vîrtej întunecos ce trage Spectru-n zări de Enion departe, încît eu mor o moarte-ntru Speranța de mai bine, desi mă mistuiesc în aste ape-ntărîtate. Brăzdatul cîmp răspunde groapei
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
viața! Mai fericită-i cea întunecată care mistuie; speranța îmi îneacă toată suferință, 540 Căci sînt înconjurată-acum de un vîrtej întunecos ce trage Spectru-n zări de Enion departe, încît eu mor o moarte-ntru Speranța de mai bine, desi mă mistuiesc în aste ape-ntărîtate. Brăzdatul cîmp răspunde groapei. Cum îmi răspunde o aud: "Iată, cu iuțime se-apropie-acea vreme cînd o să fii precum ceva 545 Uitat; cînd cineva de tine va vorbi nu va fi crezut. Cînd omul cu blîndețe în nemurirea
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
În ea nu mai rămase spirit. Pe-ascuns pleca din Sinagoga lui Satan, Cu Orc vorbi în taină. De Ceruri ea departe îl ascunse Cu pînză cea de în pe care-o numărase Enitharmon, Ea laolaltă-o strînse ca să iși mistuie Vesmintele de Desfrînata 605 Căindu-se amarnic; uneori osîndindu-se pe Șine, plină de remușcări, Iar alteori sărutîndu-și Vesmintele și Giuvaerele și-asupra lor plîngînd; Uneori întorcîndu-se la Sinagoga lui Satan plină de-Orgoliu, Iar alteori plîngînd naintea lui Orc, smerita
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
ruine-s îngropate Se-amestecară-n vălmășag. Cine-i chema-va oare din Mormînt? Rahab și Tirța tare se jelesc în vîlvătăile sălbatice; se-abandonează Mistuirii. Cărțile lui Urizen cu zgomot groaznic se desfac; încolăcitul Șarpe Al lui Orc începu să (se) Mistuie în aprig foc vîlvîitor; aprigele-i flăcări 35 Pe toate părțile ieșit-au, si in volume ce prind viața adunînd putere, În depărtare hoinărind pe toate vînturile, mugind tare, împurpurîndu-se-n Irezistibile coloane de văpaie rostogolindu-se mereu în jur, putere
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
și Vulturul Hoitar. Hai să fugim și noi spre miazănoapte". Fugit-au. Fiii Oamenilor 65 Îi văzură plecînd în înfricoșătoare cîrduri. Cu tărie răsunắ trîmbița Și toții Fiii Veșniciei Coborît-au în Beula. În fioroasele văpăi zăceau mădularele Tainei urlînd și mistuindu-se În deznădejde-adîncă. Duduind văpăile se nalță-n jurul Sinagogii Lui Satan. Șarpele Orc răcni cu strășnicie prin ale sale douăzeci și șapte 70 De încolăciri 310. Copacul Tainei se nalta în flăcări înfășurătoare. Sînge țîșni afară în șuvoaie repezi
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
stîncă zăcea veștedul cap al Omului cel Veșnic Înfășurat în jur cu buruieni de moarte, rece și palid în chin și-întristare. El își ridícă făcliile albastre ale Ochilor și cu cerească voce strígă: Plecîndu-și capu-asupra Universului care se mistuiește, el strigắ: "O, slăbiciune și O, osteneală! O, războire din mădularele-mi! 100 Fiii mei, din sînu-mi surghiuniți, foiesc naintea-mi. Păsările mele tăcute sînt pe dealurile-mi, turme se prăpădesc sub ramurile mele. Căzut-au corturile-mi, trîmbițele și sonul
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
zvîrli din aste Ceruri ale creierului meu, și nici nu voi la viitor să mai privesc. Azvîrl departe viitorul, si spatele-mi întorc peste neantul Pe care l-am facut; căci iată! viitorul este în clipa asta! Orc să se mistuie, Tharmas să se mînie, Urthona-ntunecatul să-și dea 185 Puterea toată lui Los și Enitharmon, si Los, ce singur blestematu-s-a, Să sfîșie lucrarea-aceasta, ca pe-un zid ce-i nimicit și o famile ce-i stinsa. Mînie-te, Orc! Mînie-te
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Domnului; deși naintea Porților ei este-ucis, el re-nnoindu-se rămîne Veșnic, si eu prin el din sumbră vale-a morții mă trezesc. Se întorc vremurile; vine vremea cînd toate-aceste desfătări Fi-vor re-nnoite, si toate-aceste Elemente care acum se mistuiesc 210 Reînflori-vor. Atunci Ahania cea luminoasă din moarte se trezi-va, Slăvita Viziune pentru-ai săi Ochi, o Viziune ce Se re-nnoiește: În timpul primăverii și al verii va fi-a ta; apoi dormi-va-n zilele de iarnă
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
355 Trist fiindcă nu putea să-și lepede-nviatul trup cel nou În flăcări ale minții; flăcările refuzară, mînatu-l-au napoi la Beula. Trupu-i fu mîntuit ca să existe pentru totdeauna prin Indurare de la Dumnezeu. Și-acuma Orc cel fioros de tot se mistuise în flăcări ale Minții, Puterea să întreaga cheltuind-o în contra hranei focului. 360 Omul Regenerat capul plecatu-și-a deasupra Universului și-n Ale sale sfinte mîini primi pe-nflăcărații Demon și Demonă de fum Și îi dădu în mîinile lui Urizen
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
ei pier și nu mai sînt, Ei nu mai sînt decît dorința de A Fi, o răvășita, prădalnica dorința, 735 Dorind că viermele flămînd și că mormîntul ce se cască. Ei se scufundă în Stihii; Stihiile nainte îi aruncă Ori mistuie părelnicele chipuri ale lor care-s ca niște umbre. Și totuși ei, desi îndurerați La nebunie, cu încăpăținare strigă, " O lasă-ne să Existăm! căci Astă-ngrozitoare Neființă este mai rea decît dureri ale Eternei Nașteri: 740 Moartea de veci
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Și totuși ei, desi îndurerați La nebunie, cu încăpăținare strigă, " O lasă-ne să Existăm! căci Astă-ngrozitoare Neființă este mai rea decît dureri ale Eternei Nașteri: 740 Moartea de veci cine s-o-Îndure poate? lasă-ne-n focuri să ne mistuim, În ape sufocîndu-ne, ori destrămîndu-ne-n văzduh, ori în pămînt închiși. Durerile Eternei nașteri mai bune sînt decît Durerile Eternei morți"334. Ce roșii sînt fiii și fiicele lui Lúvah! cum calcă în picioare Strugurii! Rîzînd și chiotind, si de parfumuri
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Măgarului cel aprig Pînă ce iar la viață se trezesc, sau îi îngroapă în reci Grote căinîndu-se. Însă în Linurile Vinului nu cîntă Omeneștii Struguri, nu dansează, Ci urlă și se zbat într-un noian de suferință, în fioroase flăcări mistuindu-se, 750 În fiare și în temnițe încercuiți 335 de ne-ncetate focuri, În hrube și genuni și umbre ale morții, în chipuri de amărăciune și de suferință; Tipsiile, Șuruburile și Rotile de cazna, Ferăstraie, frînghii, focuri și potopuri, Crudă bucurie
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Iarna, în noaptea Timpului 338. 825 Soarele negura-i și-a părăsit-o și a găsit o mai curată dimineață, Si blîndă luna se veselește-n noaptea limpede și fără nori, Și Omul înainte merge din miezul vîlvătăilor: tot răul mistuitu-s-a. Ochii săi văd sferele-Îngerești nălțîndu-se noapte și zi. Se mistuiră stelele precum o candela ce-i stinsa cu-o suflare, și-n locul lor, iată 830 Ochii ce se-Întind ai Omului privesc adîncurile unor lumi minunate! Un
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
-o și a găsit o mai curată dimineață, Si blîndă luna se veselește-n noaptea limpede și fără nori, Și Omul înainte merge din miezul vîlvătăilor: tot răul mistuitu-s-a. Ochii săi văd sferele-Îngerești nălțîndu-se noapte și zi. Se mistuiră stelele precum o candela ce-i stinsa cu-o suflare, și-n locul lor, iată 830 Ochii ce se-Întind ai Omului privesc adîncurile unor lumi minunate! Un Pămînt, o mare dedesubt; și nici un Glob Rătăcitor nu hoinărește, ci Stele
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Urthona súnă Dedesubt în peșterile-adînci; mădularele-i fiind reînnoite, Leii săi răcnesc În jurul Cuptoarelor și Seara se joacă pe cîmpii. Ei își înaltă fetele de la Pămînt, vorbind cu Omul: "Cum de-am umblat prin focuri și totuși n-am fost mistuiți? 845 Cum de-s schimbate toate lucrurile, chiar că în vremurile de demult?" Soarele se nalta din patul sau de roua, văzduhurile proaspete Se joacă-n ale sale surîzătoare raze dînd spre a crește semințele vieții, Si proaspătul Pămînt în
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
luată de la acesta de către Mihail, care devine Îngerul Fetei ce stă înaintea Tatălui, a Fiului și a Sfîntului Duh (Urizen stă întocmai în fața Trinității Tharmas-Urthona-Luvah; prin cădere, el pierde atributul de purtător al luminii increate, devenind stăpînul lumii fizice care mistuie și se mistuie, stăpînul stelelor; el a intrat în timp). Luvah este Duhul de viață al creaturilor, este aprox. Duhul Sfînt, Mîngîietorul, Duhul Iubirii care va sălășlui, în tradiția creștină, în toate fapturile, cînd Dumnezeu va fi totul în toate
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
de către Mihail, care devine Îngerul Fetei ce stă înaintea Tatălui, a Fiului și a Sfîntului Duh (Urizen stă întocmai în fața Trinității Tharmas-Urthona-Luvah; prin cădere, el pierde atributul de purtător al luminii increate, devenind stăpînul lumii fizice care mistuie și se mistuie, stăpînul stelelor; el a intrat în timp). Luvah este Duhul de viață al creaturilor, este aprox. Duhul Sfînt, Mîngîietorul, Duhul Iubirii care va sălășlui, în tradiția creștină, în toate fapturile, cînd Dumnezeu va fi totul în toate (idee îmbrățișată de
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
luase toată țara pînă la Arnon. De aceea zic poeții: "Veniți la Hesbon! Să se zidească din nou și să se întărească cetatea lui Sihon. / Căci a ieșit un foc din Hesbon, / O flacăra din cetatea lui Sihon, / Și a mistuit pe Ar-Moab, / Pe locuitorii înălțimilor Arnonului. Vai de tine, Moab! Ești pierdut, poporul lui Chemoș! / El a făcut pe fiii lui fugari, / Și pe fețele lui le-a dat roabe / Lui Sihon, împăratul Amoriților. / Noi am aruncat cu săgețile asupra
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
în sfîrșit, hotărnicirea/ infernului, suită-n bolti de groază,/ Cu porți de trei ori întreite straja:/ Trei porți de-alamă, trei de fier și trei/ Din lespezi mari de diamant, fiind/ De nepătruns, de-un foc încercuite/ Ce nu se mistuie în veci de veci./ În fața porților, din două părți,/ Stau două-ntruchipări nemaivăzute:/ Femeie este una pîn' la brîu,/ Frumoasă, dar sfîrșind hidos, în cute/ Solzoase trupu-i, vast și nesfîrșit,/ Șerpesc, armat cu vîrf ucigător." Femeia despre care vorbește Milton
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
urzeala și bătătura ce constituie țesătura lui Enion, deschisă de Eno în spațiul-timpul fizic). 110 (III, 28-30) ridică-ți mîinile supuse: Luminoasă Ahania (Ziua) mereu îl îndeamnă pe Urizen spre lumină; ridicarea ochilor este gest alchimic de rectificare, căci exaltarea mistuie amploarea și atunci Alfa și Omega se identifică și ard, totul devenind, virtual, cenușă (Vasile Lovinescu, Jurnal alchimic, p. 16). Similar, Iisus Hristos îndeamnă pe apostoli: "Nu vă îngrijorați dar de ziua de mîine; căci ziua de mîine se va
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]