978 matches
-
copilăriei și de cei dragi, dor ce îi macină neîncetat sufletul. Fiindu-mi rudă apropiată, am avut adeseori prilejul să-l întâlnesc, să ne bucurăm că ne am revăzut și să stăm de vorbă pe îndelete. În discuția lejeră și molcomă despre oameni, locuri și întâmplări din țară și de aiurea, s-au strecurat și unele destăiniri mai directe sau mai voalate despre traiul în înstrăinare, despre obsesivele gânduri, nostalgii și amintiri care îi populează neîncetat visele, clipele de răgaz, orele
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
ușor suprarealist, Mihai Dascălu ne conduce întrun univers mirific, la a cărui geneză bucuria lucrului bine gândit al imaginației și apetitul vesel pentru poanta hazoasă au contribuit în egală măsură.” “Lumea lui Mihai Dascălu este o lume care-și vede molcom și șugubăț de-ale sale. Cheflii simpatici ce-și susțin reciproc echilibrul precar, gardieni în căutare de cloșarzi adormiți prin parcuri, pitorești fanfare provinciale învăluind într-o dulce după amiază duminicală pașnicele defilări ale localnicilor pe Corso ... Fără a-și
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
rând, câteva interpretări foarte convingătoare (copiii mai ales, dar și veteranul Jean Constantin într-un rol la antipodul șușelor știute), o imagine (Marius Panduru) pregnantă și sugestivă, o scenografie ce reconstituie cu simț al detaliului atmosfera epocii etc. Povestea curge molcom, ca o gelatină cu molecule de intrigă, până spre final, când se precipită din cauza evenimentelor din Decembrie. Fiecare moment este la locul lui, dar ansamblul suferă de lipsa unei structuri închegate și a unui ritm ceva mai alert. Mitulescu a
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
singur să-și deschidă o „expoziție modestă de crochiuri”, care i-ar aduce și ceva profit financiar. Crescut într-o bună tradiție a respectului și a iubirii față de familie, Viorel Huși păstrează notă respectuoasa și de intimitate familială, în ton molcom moldovenesc adresându-se cu „Mult iubiții mei părinți”, „Scumpii mei”, „Scumpul meu tătăică”, „Dragă tata” și încheind cu declararea dragostei față de aceștia. Cere și primește sfaturi de specialitate de la tata („n-am putut adormi citind și recitind scrisoarea mata, reflectând
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
Huși, reconstituind figurativ atmosferă elevat patriarhala în care s-a format artistul. Hușenii încă își mai amintesc de omul pasionat de pictură, robust, cu barbă în dezordine, cu ochii vioi scrutând coroană copacilor, strada șerpuind spre gară, dantelăriile zării, dealurile molcome, privind prin oameni și dincolo de ei, ieșit la o răscruce a străzilor cu învechitul șevalet portativ și pictând, îndeosebi toamnă, sub privirile curioase ale copiilor și ale trecătorilor. De-ar trăi încă Viorel Huși, trecătorul care s-ar încumeta să
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
pictorul Viorel Huși „și-a propus un ambițios proiect de a făptui o monografie picturala a Hușilor, tentativă care-l singularizează printre confrați” (Theodor Codreanu, 1997). Dar cine cunoaște urbea Hușilor așezată că într-un căuș de palmă unde tumultul molcom al orașului se pierde sub valurile dealurilor, va înțelege altfel eternizarea peisajelor în „clipă” furată din caruselul timpului. Regăsesc în plastică peisagista o frescă atemporala a mișcării naturii în „veșnică trecere”, cum ar spune poetul. „Orașul dintre vii” a rămas
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
chimiei românești va fi reconstituită doar din paginile romanelor scriitorului nemțean. Arta este la fel de puternică și de pilduitoare ca viața însăși. Mihai Vlădeanu, personajul central al romanului, cu o sinceră conștiință a muncii sale oneste, sfârșindu-și ziua cu o molcomă bucurie obosită a lucrului bine făcut, nu-și numără zilele cât mai are de stat în lagărul "multilateral dezvoltat", asemenea celebrului Ivan Denisovici, (căci el, și scriitor fiind, are evadarea prin scris), ci visează la viitoarele iubiri tumultuoase, cum stă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
miră capul blond, buclat, asigurîndu-mă din surîsul privirii că a înțeles perfect întrebarea mea. Orașul e foarte frumos. Păcat să nu-l vizitați. Te oferi ghid? Puteți rămîne? Bucureștiul e mai frumos și eu îl cunosc foarte bine... Femeia surîde molcom, ca un licăr de stea în apă. Mă îmbăt de surîsul ei și, beat cum sînt, scot agenda din buzunarul scurtei îmblănite, întinzîndu-i-o: Vă rog!... Mi-ar face mare plăcere să notați telefonul la care poate fi găsit ghidul pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
bătrîn ce sînt, vă dau un sfat... croitoresc: măsurați de cîteva ori înainte de-a tăia o dată. Viața e un material care nu merită înnădit. Scoate din buzunar două radiere chinezești, parfumate, pe care le miroase îndelung. Observ cum surîde molcom, îmbătat de parfumul radierelor. Apoi, îmi întinde una: Luați-o. Cînd sînt supărat, îmi place s-o miros. Parcă mă mai înviorează. Mă poartă cu gîndul departe, în locuri exotice, visate în copilărie! Îi mulțumesc, luînd radiera dăruită, ținînd-o cîteva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mi-a întîlnit ochii mirați și a surîs: Ți-a plăcut Istoria? Da... Probabil era profesoara frumoasă... Am simțit cum roșesc și mi-am scos boneta din buzunar să-mi șterg gîtul. Mihai, mi-a spus bucătăreasa pe un ton molcom, dar destul de grav ca să mă înfioare, te rog mult să mă ierți pentru palmele de astăzi !... A tăcut un timp lung, plimbîndu-și degetele pe luciul mesei, apoi a surîs trist, clătinînd din cap: De ani de zile visez să pălmuiesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
apoi, clătinînd încet din cap, îl întreb: Cum dracu de poți trăi fără femei?! Cine spune că pot trăi? mă întreabă el calm. Domnului îi place să nu se complice, de-aceea lasă impresia că poate trăi fără, surîde Vlad molcom, parcă să-mi alunge gîndurile rele, prinzîndu-mă prietenește de braț. Nu, Vlade. Nu teama de complicații m-a făcut să fiu astfel, ci dezgustul, spune Dinu. Dezgust?! se miră Vlad. Exact! confirmă Dinu. Pentru mine, dragostea are un înțeles mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ești om mare..., ești bărbat! A fost un accident... Ce-i cu tine?!... Palma care m-au zgîlțîit încep să-mi alinte obrazul. Ochii ei verzi mă învăluie ca un lan de grîu primăvara, iar buzele răsfrînte, frumos conturate surîd molcom. Te rog! îmi șoptește. Scuză-mă! Ceea ce mi-ai spus m-a luat lovit în plin... Oh! exclamă Fulvia, ridicîndu-se, credeam că faci și tu o criză de nervi... Ce naiba! Ești bărbat... O să iasă cam slabă cafeaua, că nu mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
două și ieri seara una expres cu chestia Adevărul). Micul volum începe să prindă dimensiuni, nu prin cantitate, ci prin plinul evocărilor. La un moment dat, cum stam toate trei pe divanul tău, cu soarele revărsat în ofrandă de căldură molcomă de toamnă pe covorul tău cu culori atât de șterse, Parisul tot s’a răsturnat, miniatural, în balta de lumină. A sunat și portarul a adus o scrisoare a ta, retur de la Paris, adresată lui Cinci, cu mențiunea: retour, non
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Aici își petrecea ore și ore scriind“ - și numai tu ai să știi că ție îți scriam, chiar fără să scriu. Din când în când, un dangăt de clopot le vorbește inițiatelor într-o limbă aparte. Vocile ajung până la mine molcome și catifelate, dar găsesc ușile auzului și ale intere sului închise, fiindcă eu nu sunt aici: sunt cu tine, lângă tine. De necrezut cum mă pot înșela, din cauza asemănării decorului. Închipuie-ți că mi s a părut, când am ridicat
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de o anumită lejeritate, din moment ce cuplul de sexagenari are la dispoziție o servitoare. Leonida și Efimița configu- rează locul comun al unei bunăstări burgheze sinonimă cu fericirea și certificatul ei de bună purtare, onorabilitatea. „Pasiunile” republicane sunt cocoloșite la temperatura molcomă a spațiului conjugal unde etatea a amortizat tensiunile amoroase. Răposata soție a lui Leonida pomenită evlavios nu provoacă nicio crispare consoartei care a înlo- cuit-o pacifist. Aceste „pasiuni” sunt la rândul lor confi- gurate după clișee mediatice, ziarul constituind resursa
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
mine această cunună, principe, glăsuiește Voichița cu un zâmbet puțin trist, ciupind o coardă gravă. De-ai ști, Voichițo, câtă frumusețe-i acolo în Cetatea Sfântului Teodor... Acolo, pământul se bucură ca nicăieri altunde de darul soarelui, valurile mării bat molcom în maluri sau clocotesc năprasnic când se dezlănțuie furtuna. În mijlocul grădinilor înflorite se ridică havuzuri de marmură și... Intră Alexandru celălalt Alexandru Mușatin. Se oprește brusc. O aruncătură de ochi spre Voichița, o căutătură ucigașă spre Alexandru și iarăși, disperat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
politicească. "Chestiune politicească?"... îl îngână Voichița. Din partea "Domnului" poate "Doamna", însă, te iubește! Eu știu! Prea bine știu! Cât înțelegeți, voi, bărbații, sufletul femeii... De-aș pleca, Doamna Maria și-ar afla pacea. Ștefan tace. Se duce la fereastră. Dangătul molcom al clopotului de vecernie al Mirăuților îndulcea văpaia cerului incendiat de asfințitul soarelui spre apus. Maria își va afla pacea mai lesne, că n-are a o căta decât pentru sine, îngână Ștefan. Cumplit e să dai socoteală pentru pacea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ud lespedea cu lacrimi?! O vezi tu pe Voichița grasă, bătrână, trăind numai și numai ca să te bocească, să-ți țină parastasele?! O vezi tu, pe Voichița să... să... Oprește-te! strigă Ștefan... Fii cuminte Voichiță, îi vorbește el apoi molcom, cu blândețe, mângâindu-i părul. Rostul unui Domn este să-și apere țara. Și... și chiar să moară, de nu se poate altfel -, să moară frumos, cu sabia în mână... Rostul tău, Voichițo, este viața. Să iubești. Să zămislești pui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
se uită lung, lung, îi caută ochii ca să-i ghicească gândul: Ce vrei să faci? Ștefan bea apă din ulcior, își toarnă în palme și-și spală fața. "Slobozește Doamne pre robul tău, că ochii mei văzură lumina", spune Ștefan molcom împăcat cu sine. "Ia sama ca lumina ce crezi că-i în tine să nu fie întuneric"... Ce vrei să faci? Ștefan își șterge fața cu o cârpă albă pregătită pentru oblojeală: Nu cumva ai vreo pereche de opinci? Cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sfârșit de primăvară și început de vară să mă gândesc, să mă plimb de unul singur și să mă gândesc, concentrându-mă masiv asupra situației mele, analizând-o pe îndelete, fără grabă. Într-un ritm adaptat parcă pașilor mei rari, molcomei plimbări. De obicei, o luam, trecând podul, pe bulevardul Mărășești, spre Parcul Libertății, unde lucrările ce i-au schimbat înfățișarea în ultimii ani ai perioadei Gheorghe Gheorgiu-Dej nu începuseră însă sau doar erau pe punctul de a începe. Uneori, luam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
canina Coperta: Florentina Vrăbiuță (c) CONSTANTIN ROMANESCU (c) EDITURA JUNIMEA, IAȘI ROMÂNIA Constantin Romanescu Roza canina EDITURA JUNIMEA IAȘI 2013 Prefață Cât mai stăruie căldura blândă a ultimelor zile de toamnă, las deschise, toată ziua, ferestrele largi, privind îngândurat întinderea molcomă a peisagiului, dealurile obosite de vârstă și vederea generală blândă, înțepată iciacolo de tufele de viță de vie zgribulite de presimțirea frigului pe care îl presimt. Între dealuri, în fața ferestrelor, se deslușește un drum subțire, mărginit de tufe de măcieș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Să vă spună corăbierii cum deapănă catargele fire aurii din stele și le urzesc pe velele învechite, prefăcându-le în țesături feerice... Să vă spună despre piuitul scripeților, ca țipătul întrebător al unor pescăruși de noapte, care însoțesc corabia bătând molcom din aripi albăstrite. Să vă spună... Și peste toate acestea, care n-au contur întreg, nici sunet împlinit, ca imaginile tulburi ale visului, plutește tot atât de tulbure mirosul de corabie, neasemuit, lemn umed, sare, cânepă, catran - distilate laolaltă în același alambic
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
din pădurile muntelui alb, la piciorul căruia paște lumină verde calul nostru roșu, sunt plini de maimuțoi cocoșați, de îngeri cu elastic, pe care i-a prins în codri dorința noastră de a da vocilor vântului o îndreptățire, și pustietății molcome dintre frunze o viață împărechiată cu oameni în mucava. ̋( Tudor Arghezi, Jucăriile) *mucava-carton gros întrebuințat la legatul cărților, la confecționarea cutiilor și a ambalajelor. Scrie răspunsuri pentru următoarele cerințe: A . Înțelegerea textului 1. Scrie câte un cuvânt cu înțeles
50 DE TESTE ?N VEDEREA ADMITERII ?N CLASA a V-a by S?ndica Bizim, Dorel Luchian, Larisa T?rzianu, Viorica Dobre ,Geanina Honceriu, Manuela Mih?escu ,Lumini?a Agache ,Marilena Roman ,L?cr?mioara Isai, Violeta Gale? () [Corola-publishinghouse/Science/83886_a_85211]
-
îmi sfîșie pieptul. Preotul, dascălul și pălimarul „citesc” primul „stîlp”. Încep să vină femei și bărbați la priveghi. Unii plîng, dar au în același timp ochii iscoditori, să vadă ce-i în jur și dacă-s toate după obicei. Vorbesc molcom, în șoaptă. Nu stau cu dînșii, ca să nu le stric sporovăiala. Pe la zece seara pleacă, iar în urma lor casa se scufundă într-o liniște asurzitoare. „Din toată inima cinstește pe tatăl tău și nu uita niciodată durerile mamei tale. Adu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
de vânzătorii de pe bulevardul Elisabeta, azi Gheorghiu-Dej, care în zilele friguroase de iarnă vindeau castane prăjite, strigând cu umor: Ia calde maroane, calde castane! , făcându-ne să simțim parcă mai deplin frumusețea anotimpului rece și intimitatea orașului înghețat, în orele molcome ale serii, când ieșind de la cinematografe ne încălzeam palmele cu fructele pârguite de foc, și nu de ger? în memoria mea, acestor vânzători ambulanți, astăzi dispăruți ca și castanele lor parfumate, intitulez aceste rânduri: Calde maroane, calde castane, chiar dacă unele
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]