2,147 matches
-
al funcționarului. În fața acestui calm avem tumultul afectiv, agitația nebună, reacțiile emoționale exo- gene ale acestuia determinate de pierderea unui potențial câștig fabulos. Este Lefter Popescu un nevrotic ? Fiecare dintre reacțiile sale stă sub semnul lui „simț enorm și văz monstruos”, gesticulația sa este aiuritoare, oricum violentă, iar agitația maximă. Posibilitatea unui câștig imens, a loviturii norocoase care să schimbe radical traseul destinal al funcționarului creează în acesta un amalgam de emoții contradictorii care stau sub semnul clar al unui compor-
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
forme de presiune. Turbatul este Lefter Popescu fără nicio îndoială, iar metamorfoza măruntului funcționar spectaculoasă. Derizoria victimă a șefului ascunde în ea inversul neputinței și resemnării, un apetit copios pentru agresivitate. Dispo- zitivul caragialian al lui „Simț enorm și văz monstruos” s-a pus în funcțiune. Scos din cadrul unei existențe paș- nice, terne, chiar tasate, funcționarul explorează abisul posibilităților pe care i le conferă accesul la putere. D-nul Turtureanu acceptă ca Lefter să-l însoțească „numai după ce amicul își da
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
excesul de gândire, misticul prin excesul de credință, revoluționarul prin excesul de ideal, sau excesul având ca expresie utopia, nebunul prin excesul de adevăr. Toate aceste ipostaze ale nemăsurii au ca loc al enunțului contextul lui „simț enorm și văz monstruos” pentru că în această figură proteică a „mic-burghezului”, pentru a folosi o sintagmă consacrată de vulgata marxistă, coexistă toate aceste tensiuni, toate aceste posibilități, iar exacerbarea lor nu este decât o chestiune de timp și de situație, nu una de predicție
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
parcurs firesc într-o societate concurențială, „progresistă”. Prin ducerea până la ultimele consecințe a raționamentului paradoxal indus- tria este sublimă, când lipsește cu desăvârșire. Ori tocmai faptul că lipsește o face sublimă în această logică a lui „simț enorm și văz monstruos”, logică transferară însă faptului retoric și unei stilistici a extazului. Există aici reflexul unui mit fondator care face din contemplarea nimicului proiectului unor transformări grandioase. Con- tem plarea vidului, a golului, a nimicului, proiectează atât auditoriul, cât și pe orator
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
model exemplar îl constituie declinul mari- lor imperii. „Mărirea” și „decadența” sunt cele două axe care configurează legenda evenimentelor marcante. Augu- mentarea evenimentelor care însoțesc „mărirea și decadența” Republicii de la Ploiești face parte din dispozitivul lui „simț enorm și văz monstruos”. Evenimentele istorice de proporții se scriu cu concursul unor personalități care marchează evoluția lor. Există doar două figuri semnificative în această proză, Polițistul, sin- gurul care poartă un nume, Stan Popescu, căruia Boborul îi încredințează rolul istoric de a proteja
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
violentă în plan intim. Căderea în concret, în trivial a unui fapt abstract - relevanța unei acțiuni politice, a pedepsei cu moartea etc. - reprezintă expresia acestei deformări care provine dintr-o dereglare a percepției asociată dispozitivului lui „simț enorm și văz monstruos”. Enormitatea provine din această dilatare a sentimentului național care dizolvă granița sanitară dintre spațiul public și cel privat, dintre politica de stat și logica restrânsă a unei gestionări a spațiului domestic. Avem aici o multiplicare vertiginoasă a violenței, care transgresează
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
1990, acoladele unei experiment de inginerie socială fără precedent și cu consecințe pe termen lung pe care primii ani de după Revoluția din decembrie 1989, în special 1990-1992 aveau să le revendice cu prisosință. Motto-ul filmului „Simț enorm și văz monstruos” postulează asemeni afirmației cu același rol din filmul Salò sau cele 120 de zile ale Sodomei (1975) al lui Pier Paolo Pasolini o optică care aparține nu doar dramaturgului comunicat prin vocea unuia dintre perso- naje, ci și regizorului însuși
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
deveni dacă nu expresia, atunci purtătorul de cuvânt al unui univers terifiant. Cri- ticii literari, regizorii de teatru și regizorii de film apelează într-un mod care corespunde artei lor la o lectură defor- matoare unde simț enorm și văz monstruos devine acel principiu de exorbitare la care am făcut deja referire. „Într-un studiu al lui B. Elvin, Caragiale era scos din seria Labiche-Scribe spre a fi introdus în seria Max Frisch - Friedrich Dürrenmatt. În Marea trăncăneală a lui Mircea
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Eugen Barbu aude enorm pe filiera zvonului și detectează chiar și în absența unei vizionări principiul de deformare al intepretării pe care Pintilie o dă operei lui Caragiale. Denaturarea corespunde deformării la care lumea operei lui Caragiale este supusă, iar monstruosul are semnificația unei viziuni. Oricum, ceea ce reține Eugen Barbu devine semnificativ pentru film, și anume efectele de interpretare care conduc la „denaturarea” operei lui Caragiale, la transformarea umanității care o populează în teratologie, a realismului în „zolism fioros”, iar invocarea
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ei în expresie grotescă, dilatarea acesteia până la paroxism, până la acel «insoutenable», care după Ionescu e «violent- comic, violent dramatic» și «singurul profund tragic, profund comic, esențialmente teatru» , constituie și viziunea origi- nară, fundamentală, a lui Caragiale. «Simț enorm și văz monstruos» e formula ce-i rezumă estetica.” Și în acest caz, lentila e de vină în ceea ce privește interpretarea lumii caragialești ca una coșmarescă. Alexandru Paleologu este prizonierul unui regim totalitar - la fel și Lucian Pintilie -, iar viziunea pe care o are despre
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
care Mița Baston o intenționează printr-un simbolic zbor apoteotic sfârșește în noroi. Ceea ce se găsește în nota comicului caragialesc, un lirism exacerbat, este recuperat de către Pintilie cu un accent în plus. Însă ceea ce regizorul reușește să aducă în registrul monstruosului este propriu și spectacolului de bâlci care oferă uimirii căscate și curiozității tâmpe o teratologie de circ. Ceea ce constituie dimensiunea lui „simț enorm și văz monstruos” ține însă de transferul în același registru al enormului, al grandilocvenței elanului patriotic și
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Pintilie cu un accent în plus. Însă ceea ce regizorul reușește să aducă în registrul monstruosului este propriu și spectacolului de bâlci care oferă uimirii căscate și curiozității tâmpe o teratologie de circ. Ceea ce constituie dimensiunea lui „simț enorm și văz monstruos” ține însă de transferul în același registru al enormului, al grandilocvenței elanului patriotic și a sublimului erotic aflate într-o perfectă simbioză și într-o proximitate infecțios-derizivă cu ordura. În spectacolul grotesc de commedia dell’arte pe care-l oferă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
des- chide ochii este deplină. Personajele acestui limb trăiesc larvar cu propria suficiență, un simulacru existențial, la rândul lor simulacre de cetățeni, bricolaje vivante din bruioanele unor discursuri inepte. Regizorul îi condamnă la cecitate, excesul de privire, corespondentul lui „văz monstruos” este orbirea în forma anulării rațiunii, cu numele ei popular, prostia. În articolul său, „Ramă în ramă în ramă în ramă”, din Contrapunct, 19 octombrie 1990, ăreprodus în volumul semnat de Pintilieă, Alex. Leo Șerban propune o generalizare a decupajului
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
emblematic ales deopotrivă ca motto, modus vivendi și element compozițional pe care criticul de film îl identifică în utilizarea obstinată a procedeului ramă în ramă : „Mottoul filmului este nu numai o trimitere la însăși substanța filmului : simțirea enormă și vederea monstruoasă caracterizează fiecare cadru - această nemăsură, acest preaplin traducându-se în faptul că procedeul ramă în ramă devine absolut necesar” . Alex Leo Șerban comple- tează privitor la acest motto : „Cuvinte pe care le ia à la lettre”. Este vorba de o
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
în care Ioan Petru Culianu îi răspunde Gabrielei Adameșteanu. Cea de-a doua afirmație esențială îi aparține autorului eseului care identifică elementul de legătură al violenței cu opera lui Caragiale și anume dispozitivul relevabil prin fraza-cheie „simț enorm și văz monstruos”. Mai mult, Horia-Roman Patapievici face legătura prin această frază între complexul identitar românesc, premisele unei stilistici identitare, violență și opera lui I.L. Caragiale. „«Una dintre virtuțile echilibrului clasic este litota. Noi nu o cunoaștem.» Întrebat de Gabriela Adameșteanu de ce la
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
sânge, Ioan Petru Culianu a răspuns sec : «Nu știu. O fi specificul național.» ă5 aprilie 1991 : peste ceva mai mult de o lună avea să fie asasinată. Deși folosită de Caragiale într-un context particular, expresia simț enorm și văz monstruos ăîn Grand Hôtel «Victoria Română», 1890Ă a ajuns să desemneze, ca și atașamentul față de Miorița, resortul unei afinități profunde. Nu suntem, în definitiv, decât ceea ce ne trezește anamneza. Există neîndoielnic o dilatație spontană spre abnorm în orice român cu senti-
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
termenul avenit în acest caz este cel de galimatias, care caracterizează un discurs confuz, încăr- cat retoric. Însă etimonul nu stilistic, cât literar al excesului pe care-l dezvoltă bășcălia aparține operei lui Caragiale, stă în „simț enorm și văz monstruos”. Bășcălia reprezintă o deformare cu o totul particulară, care nu ține de simpla exagerare ca în cazul hiperbolei utilizate excesiv, ci adoptă „mobilitatea sofisticii” anulând orice predicație, atât pe cea care validează cât și pe aceea care invalidează. Bășcălia dereglează
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
rău : cultivăm grimasa, reinventăm expresio nis- mul. Grimasa nu este aici cea a comicului, expresionismul fiind unul al deformărilor în tușă groasă a trăsăturilor ? Nu ne aflăm cu acest comic și cu caricatura în proximitatea lui „simț enorm și văz monstruos” ? Caricatura îl presupune prin definiție, enormitatea și monstruosul fac parte din stilistica caricaturalului. La aceste deformări apela și Caragiale când îl invoca pe Jiquidi unul dintre cei mai reputați caricaturiști în epocă. Comicul însă este un gen mult mai complicat
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
nu este aici cea a comicului, expresionismul fiind unul al deformărilor în tușă groasă a trăsăturilor ? Nu ne aflăm cu acest comic și cu caricatura în proximitatea lui „simț enorm și văz monstruos” ? Caricatura îl presupune prin definiție, enormitatea și monstruosul fac parte din stilistica caricaturalului. La aceste deformări apela și Caragiale când îl invoca pe Jiquidi unul dintre cei mai reputați caricaturiști în epocă. Comicul însă este un gen mult mai complicat, comicul pe care-l invocă Alexandru Dragomir solicită
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
necesară modificarea replicilor următoare, Întrucît nu sînt reprezentative pentru eroismul de care au dat dovadă ilegaliștii În insurecție (se știe acum că nici n-au dat dovadă de vreun eroism ci, eventual, doar de comiterea a ceva furturi și crime monstruoase printre adversarii de ieri, n.n.): „Pandele: >>Sovieticii unde sînt?>>; Dincă (uluit): <<De ce Întrebi?>>; Pandele: >>S-avem undeva un spate (subl. În orig.)>>; Pandele: <<De asta Îți spuneam de spate. Merg unde vrei dar acoperămă (sic!, n.n.). Acoperă-l și pe
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
scriitorii au fost, sunt și vor fi exclusiviști, egoiști, suficienți și ceva de genul „laudă-mă gură/ că ți-oi da friptură”. Chiar și În mult slăvita epocă de aur inaugurată de lingăii personali ai lui Ceaușescu, se iscau scandaluri monstruoase Între slujitorii cuvântului scris, numai că ele nu puteau ajunge În mediul public datorită vigilenței cenzorilor care nu permiteau sub nicio formă vreo abatere de la celebra morală socialistă cu care ne Împuiaseră capul În acele vremuri de mari și ticăloase
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
în condiții de competiție onestă. Probabil de aceea nu este deloc întâmplător că ultimele pe lista copy-paste-urilor din acquis-ul comunitar sunt tocmai legile concurenței. Text publicat în Revista 22, 18-24 octombrie 2005 Marea încornorare Nu vreau să intru în jocul „monstruoasei coaliții”, nici să mă gândesc la trădări de budoar politic, între partide, fiindcă pe această cale uităm că politicienii ar trebui să fie prestatori de servicii de guvernare și că, în ultimă instanță, cei trădați nu putem fi decât noi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
maritime europene, dorința de extorcare a metalelor prețioase de la vechile civilizații sud-americane, dorința de independență și de libertate au fost tot atâția factori care au întreținut corsariatul și pirateria. Mirajul paradiselor exotice, născut de psihogeografia medievală și renascentistă (mitul raselor monstruoase de oameni, al Continentului Austral Necunoscut din Sudul extrem, al Antipozilor care echilibrează globul terestru, al Edenului biblic), căutarea unor treceri între lumi și oceane sau pur și simplu dorința de a completa harta oecumenei cunoscute deja au contribuit și
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
public până astăzi de puterile ce i-au dat naștere, acestea au condamnat basarabenii la peste 69 de ani de exil, plin de suferințe, umilințe, deportări suportate împotriva voinței lor. Și ar fi cazul ca pe lângă condamnarea oficială a acestui monstruos pact în fața omenirii vor trebui să compenseze și celelalte daune pricinuite basarabenilor, în parte, și neamului românesc în general.
MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Valeriu Ostaş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1708]
-
profesiunea aleasă. Astfel ne-a prins războiul. Apoi așteptam ca toată lumea sfârșitul acestui război, în majoritate, bineînțeles, dorind a ne întoarce acasă, unde eram așteptați de familii. În sfârșit, războiul s-a terminat și acum intervine una din cele mai monstruoase acțiuni engleze: pentru a opri într-o oarecare măsură procesul de independență, naționalismul în creștere de după Primul Război Mondial, alimentat prin lupta lui Gandhi, o acțiune ce nu putea să ilustreze mai bine "perfidul Albion": acuzați de colaboraționism cu germanii
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]