1,907 matches
-
Și nu și le mai lua de-acolo. Educatoarea a observat. L-a făcut să Înțeleagă că știe ce vrea. Căluțul din lemn. A dus mâna către căluț. Copilul a sărit În sus de bucurie. A și bătut din palmucele-i moi. A luat căluțul, i l-a trecut prin mâini, l-a lăsat să-l mângâie, apoi, l-a luat și l-a pus din nou pe dulap. Mutu s-a Întristat brusc. S-a prefăcut că nu-l ia În
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
aparat: 9 999 lei și 90 bani. - Mai citește ăștia foaia de parcurs. Și ne trezim, după aia, cu poză de fruntași la gazeta cu labagii a Sindicatului... - ...Țîîs. - Ție nici n-avea cum să-ți intre în ochi... Pe muia ta de cocalar, procopsitule, că mai apuc, azi, să te conduc, pe undeva, cu tărăboanța asta?!... - ... - Sau ieșim direct la Guvern și le strigi: "Mușchiuloșilor! Eu, în loc să mă baleg fasole, c-am fost în străinătate, mă baleg dolari. Și-aș
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
punea note mari domnul profesor Pietreanu pentru încurajare, plus că nu se putea compara cu Doina. Lui Ion îi moare tatăl chiar atunci în iarnă. Bănuia că îl va trece la matematică ca un semn de consolare i se va muia inima și măcar în ceasul al 12-lea vor rezolva acest diferend. Când și când mai chiuleau la câte o materie; mergeau la Gavri vreo 3-4 colegi iar seara de multe ori se întâlneau în oraș. Începuseră să vizioneze restaurantele
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
nu se uita la ei. Cu ochii tot în jos, că pricepuse. Stere se ridică. - Dă mâna Iu domnu Stere, o îndemnă meșterul, dumnealui nu mănâncă oameni... Ea începu să plângă cât era de mare. - Hai, fată, ce Dumnezeu, dă-i muia! o îmboldi și maică-sa. - Nu-ți fie frică, îi făcu inimă bună cârciumarul. Veni lângă ea și-i apucă brațul alb și cald. Tot nu isprăvise cu bocitul. Stere n-o scăpa din priviri. Trupul ei se cutremura, și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Când se culca, o auzea pe fată cum se chinuia în perne oftmd. Dragostea e lucrul naibii, se gândea, dar de înduplecat, nu s-a înduplecat. A fost mai greu până la logodnă, că pe urmă inima fetei s-a mai muiat. O furaseră pregătirile nunții, sărbătoarea din casă, încercatul rochiilor, număratul lucrurilor de zestre. Toată frica ei se risipea pe neștiute și, când au întins masa, vrând-nevrând și-a pus balțul și-a mers la biserică. Stere sosise la casa dogarului
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nevasta așezase masa. Mâncară amândoi, în tăcere. Când terminară, el întrebă: - Ti-e somn? - Nu. O să mă mai uit afară. Stere tăcu mâhnit. O auzi cum trece. Rochia ei foșnea. Se descălță. Căută ligheanul și-l umplu cu apă. Își muie picioarele, oftând ușurat, îl strânseseră pantofii și baia rece 0 liniștea. De afară se auzea vocea lui Grigore. Era bine. Se gândi la tot ce i se întîmplase de la venirea lui în Cuțarida și se apucă să numere banii strânși
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nădragilor. Oacă își perpelea nepăsător tălpile la para focului Prin genunchii sparți ai pantalonilor soldățești i se vedea pielea negricioasă. Dogoarea plăcută u făcea somn. Începu să cânte ca să-și sperie lenea: Foaie verde trei spanace, Fă-mă, Doamne, ce moi face, Fă-mă raza stelelor, Deasupra cazărmilor, Ia patagda, patagda, patagda... Mai scuipă două semințe și o luă de jos, cu o voce dulce: Și-o să vorbesc cu colindul Să nu-mi bată mititelul, Să nu-l puie de plantoane
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
I-a potolit el, starostele, nu le mai trebuie, și doar asta nu voiam, să fie cu vărsare de sânge, dar ce să le faci? A trebuit să le dăm buzunări la burți. Mi-a dilit unul o labă peste muie de nu mai vedeam. -Lam împuns nițel, da tu veniși de mult? - Să fie un ceas, două. - Te-a ginit careva? - Nici dracu nu era pe drum. Bătrânul înconjură caii, le pipăi grumazurile și dădu din cap: - Marfă proastă. Trebuie
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
plăcere și își clăteau gura cu puțin vin acrișor. - Uite barosanii, Paraschive! îi șopti caiafa celui tânăr. - Să nu vă prind! se răsti la ei starostele. Azi sîntem negustori! Oacă clipi la ceilalți. Ei se spurcaseră. Cum să nu pui muia când vezi atâta bănet?! Alți cirezari se îndreptau spre cârciumă, târând după ei vitele legate de coarne, niște boi cât streașină hanului, costelivi și murdari de balegă, viței roșcovani care mugeau ascuțit, neliniștiți, adulmecând, și câteva vaci leneșe însemnate cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
leneș de octombrie le bătea frunzișul galben, pierit. Negustorul se așternuse la masă cu cărăușii lui. A cumpărat vinul nou, roz ca petala trandafirului, a plătit, se ușurase. Întinseseră masă, cu pui fripți, perpeliți atunci într-un jar de vreascuri, muiați în mujdei de usturoi, cu mămăligă subțire și vin negru. Trosneau măselele. Se uita puicuța, se uita și Stere. Sufletul cerea. Când s-a potolit focul, de rămăsese numai o inimă roșie, fierbinte în iarba pălită, cârciumarul s-a ridicat
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de bună seamă, că avea pălărie de paie și haine mai bune pe el, a luat mahalaua din poartă-n poartă. Bătea cu un baston, 0 lătrau cunii, abia îi potoleau muierile. - Pentru o sfântă de biserică... spunea, și își muia creionul pe limbă, gata să scrie. Cât vă lasă inima, că n-aveți păstor și trebuie să vă facem și dumneavoastră un lăcaș de închinăciune. Femeile, cu frica lui Dumnezeu, căutau banii pe după polițe, pe sub saltele, pe unde-i aveau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
târziu. Huidumele îl știau pe Gheorghe. - Uite-i pe-ai lui Bozoncea! a strigat unul, și le-au căzut în cârcă. Nu mai aveau ce să facă. 233 Bine că vă găsirăm, că de când vă căutăm! zise Rică, și puse muia pe cel tânăr. S-a smucit Paraschiv, a vrut să fugă, dar nu i-a mers. Sulă 9 ținea pe bătrân. I-au dat pe mâna gaborilor. Tot drumul i-au lovit cu bicele. Sânge îi făcuse. - Să scoateți caii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a început să umble. - Gata, spuse, putem să ieșim în treabă, Gheorghe... - Ce treabă, lasă treaba, mai odihnește-te. Stai să dea primăvara și mergem iar la groapă. Cel tânăr rîdea: - Eu am scăpat, dar să vedem, Bozoncea scapă de muia mea? Că era cât pe aici să-l mierlesc... - Astîmpără-te, Paraschive, că iar dăm peste nebun și-o scăim la fas! E greu de doborât... - Ce să m-astîmpăr?! De-acum eu o să fiu mai mare, că e bătrân, -lam văzut
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
valurile de inima omenească! Lași Paradisul pentru rahitici când rătăcești pe malurile mării. Căci el este o mare fără demonie. Icoana raiului nu m-a urmărit decât în momentele acelea periculoase în care ți se topesc încheieturile și ți se moaie oasele, într-o supremă slăbiciune, într-o maximă deficiență. Imaginea cea mai pură pe care o alcătuiește mintea este emanația unei vitalități vacante. Nicăieri mai mult ca la mare nu ești înclinat a socoti lumea o prelungire a sufletului. Și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ce petrecere gentilă! Ploșnița ceea-i bătrână, cuvios în mers pășește; Cela-i cavaler... e iute... oare știe franțuzește? Cea ce-ncunjură mulțimea i-o romantică copilă. Bruh! mi-i frig - Iată pe mână cum codește-un negru purec Să-mi moi degetul în gură? am să-l prind - ba las săracul. Pripășit la vro femeie, știu că ar vedea pe dracul - Dară eu - ce-mi pasă mie - bietul "îns! " la ce să-l purec? Și motanul toarce-n sobă - de blazat
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
un nor de argint, în naltul cerului, un înger alb, îngenuncheat, cu mînile unite, care cânta o rugăciune divină, adâncă, tremurătoare: rugăciunea unei vergine. Întredeschise ochii și văzu prin fereastra arcată și deschisă, în mijlocul unui salon strălucit, o jună fată muiată într-o haină albă, înfiorînd cu degetele ei subțiri, lungi și dulci clapele unui piano sonor și acompaniind sunetele ușoare a unor note dumnezeiești cu glasul ei dulce și moale. Părea că geniul divinului brit Shakespeare espirase asupra pământului un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
uita uimit, cu ochii strălucitori, la strălucitorul ei chip ce s-- apropia. Ea șăzu alături cu el, dar drept în lună. Nu-i atinse mâna - nimic. Luna o polia frumos și ea era îndestul de vicleană spre a se lăsa muiată-n întreg de această dulce și voluptoasă lumină. El o privea mereu. Apoi își întinse el mai întîi mâna și apucă încet mânuța ei fină și rece. Ah! gândi, și un ce nemaisimțit îi trecu prin inimă... ah! cum îmi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
zăpadă în care tânăra delicateță, dulcea moliciune a copilăriei era întrunită cu frumuseța nobilă, coaptă, suavă, pronunțată a femeiei. Prin transparența generală a unei pieliți netede se vedeau parcă vinele viorii și când piciorul ei atinge marea, când simte apele muindu-i corpul, surâsul său devine iar nervos și sălbatec, cu toată copilăria ei; în luptă cu oceanul bătrân ea se simte reîntinerind, ea surâde cu gura încleștată de energie și se lasă îmbrățoșărei zgomotoase ale oceanului, tăind din când în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ca uimit *, cu ochii strălucitori la strălucitorul ei chip ce s-- apropia. Ea șezu pe bancă asemenea, dar drept în lună. Nu-i atinse mâna - nimic. Luna o ilustra frumos, și ea era îndestul de șirată spre a se lăsa muiată-n întreg de - această dulce și voluptoasă lumină. El o privea mereu. Apoi își întinse el întîi mâna și apucă încet mânuța ei fină și rece. Ah! gândi, și un ce nemaisimțit îi trecu prin inimă... ah, cum îmi place
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de zăpadă în care tânăra delicateță, dulcea moliciune a copilăriei, era întrunită cu frumusețea nobilă, coaptă, suavă, pronunțată a femeiei... Prin transparența generală a pielei ei * vezi parcă nervii și mușchii, și când piciorul ei atinge marea, când simte apele muindu-i corpul, surâsul său devine iar nervos și sălbatec, cu toată copilăria ei; în luptă cu oceanul bătrân ea se simte rentinerind, ea surâde cu dinții încleștați, ea-și arată dantura ei de mărgăritar oceanului și se lasă îmbrățișărei lui
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pe mână și se uita uimit, cu ochii strălucitori, la strălucitorul ei chip ce s-- apropia. Ea șezu alături cu el. Nu-i atinse mâna - nimic. Luna o polia frumos și ea era îndestul de vicleană spre a se lăsa muiată-n întreg de această dulce și voluptoasă lumină. El o privea mereu. Apoi își întinse mâna și apucă încet mânuța ei fină și rece. Ah! - gândi, și un ce nemaisimțit îi trecu prin inimă... cum îmi place acum. Acum se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mare. Chip minunat, arătare de zăpadă în care tânăra delicateță, moliciunea copilăriei era întrunită cu frumuseța nobilă, coaptă, pronunțată a femeiei. Prin transparența unei pieliți netede se vedeau parcă vinele viorii și când piciorul ei atinge marea, când simte apele muindu-i corpul, surâsul devine iar sălbatic, cu toată copilăria ei; în luptă cu oceanul {EminescuOpVII 166} ea se simte reîntinerind, ea surâde cu gura încleștată de energie, ca se lasă îmbrățoșărei zgomotoase a oceanului, tăind din când în când cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
uimit, cu ochi strălucitori, la strălucitorul ei chip ce s-- apropia. Ea șăzu [șezu] alături cu el, dar drept în lună. Nu-i atinse mâna - nimic. Luna o polia frumos și ea era îndestul de vicleană spre a se lăsa muiată-n întreg de această dulce și voluptoasă lumină. El o privea mereu. Apoi își întinse el mai întîi mâna și apucă încet mânuța ei fină și rece. Ah! gândi, și un ce nemaisimțit îi trecu prin inimă... ah cum îmi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
zăpadă în care tânăra delicateță, dulcea moliciune a [moliciunea] copilăriei era întrunită, cu frumuseța nobilă, coaptă, suavă, pronunțată a femeiei. Prin transparența generală unei pieliți netede se vedeau parcă vinele viorii și când piciorul ei atinge marea, când simte apele muindu-i corpul, surâsul său devine iar nervos și sălbatec, cu toată copilăria ei; în luptă cu oceanul bătrân ea se simte reîntinerind, ea surâde cu gura încleștată de energie, ea și se lasă îmbrățoșărei zgomotoase ale oceanului, tăind din când
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mândru de cădere, pe-a cărui frunte Dumnezeu a scris geniul, și iadul îndărătnicia, un Satan dumnezeiesc care, trezit în ceri, a sorbit din lumina cea mai sântă, și i-a îmbătat ochii cu idealele cele mai sublime, și-a muiat sufletul în visurile cele {EminescuOpVII 179} mai dragi, pentru ca în urmă, căzut. pe pământ, să nu-i rămână decât decepțiunea și tristețea, gravată în jurul buzelor, că nu mai e în ceri. Repedea îmflare a nărilor și vioaia sclipire a ochilor
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]