4,086 matches
-
public, fiindcă mă străduiesc să-mi distrug, la propriu, cititorii. În locul artei - leagăn al moleșelii -, aduc arbitrariul. În locul emoției estetice, una etică. Un pumn în nasul lepros al Stațiunii. Am fost tânăr, frumos, cinstit, milos, n-aș fi strivit o muscă și cu ce m-am ales? Am scris trei romane de dragoste: toate cuplurile au murit; nu le-am lăsat posibilitatea să îmbătrânească, mai bine zis. Le-am ferit de ură și de minciună. De ceea ce urmează după iubire. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
sânii, o blondă o sărută pe gât. În Stațiune - comparativ - e rai. Poți, pentru dinamica sexuală a poveștii, să mai introduci câteva fufe. Nu. Caravella e suficientă pentru Stațiune și pentru roman. Ar mai intra în discuție femeile rele de muscă; nu te interesează, țin de micile găinării sentimentale; în rest, nasc și cresc, convinse, copii; fac parte din uterul Stațiunii. Scrii; nici Romancierul nu stă degeaba... Filozoful a fost vizitat, azi-noapte, de Castelan; trăiește și vrea să salveze Stațiunea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
internare cu forța. „În roman, ai umplut - din rațiuni de siguranță - un lazaret!”: te faci că nu auzi spusele pseudo-Castelanului. „Nu sunt nebun, doctore; în Saludos, Sey - dublul meu călător - ocolea planeta în vremea când din țară nu ieșea nici musca! Am posibilități nelimitate, doctore; scriu, acum, o carte în care dialogurile se poartă la persoana a IV-a, iar termenii început și sfârșit nu operează, fiindcă nu există! Ce știu despre Castelan? TOT! Dețin posibilitatea penetrării spațiilor oculte! S-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
logia de la Orsanmichele. Căruțele negustorilor de stofe se opreau În acel loc pentru a-și face plinul, Înainte să plece spre târgurile din Nord. Căldura chinuitoare fermenta balega zecilor de cai care se perindau prin pasajul acela Îngust. Roiuri de muște se roteau Înnebunite, strecurându-se chiar și În gurile trecătorilor. În pofida soarelui torid, strada colcăia de oameni cu chipul acoperit, pentru a se proteja. — Nu pentru o dispută pe seama părinților științei noastre ți-am solicitat atenția, messer Alighieri, mai zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
iarăși. — Care? — Că voi toți știți deja multe despre acele fapte, poate chiar totul. Augustino nu reacționă de Îndată. — Îmi Închipui că ai examinat cu atenție mozaicul la care lucra meșterul, zise el după o scurtă pauză. Dante alungă o muscă ce Îi poposise pe obraz. — L-ați văzut și domniile voastre? — Colosul? Da, o dată, la puțin timp după ce Ambrogio se pusese pe treabă. Augustino nu mai adăugă nimic, așteptând ca poetul să reia discuția. Ar părea o reprezentație sacră despre visul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
umbra sa. Noi, care ne ducem zilele cerând de pomană, avem nevoie să simțim lumina harului divin. Dante mai privi o dată În jur. De multă vreme Florența fusese invadată de roiuri Întregi de calici, care se coborâseră peste cetate ca muștele pe hoitul unui cal. Pelerini prefăcuți, șchiopi prefăcuți, diformi prefăcuți, orbi prefăcuți, luptători Întorși din cruciadă prefăcuți, amestecați cu diformi adevărați și cu șchiopi adevărați, cu nebuni adevărați și cu ocnași adevărați, adunați laolaltă Într-o armată de plângăreți, predicatori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Adăpostește-te sub marile noastre aripi și vei regăsi nu doar credința părinților dumitale, ci și ajutorul de care ai nevoie. Nici un cămătar din Florența nu poate fi atât de generos ca noi. Dante se apropie, pregătit mai curând să muște decât să sărute. — Credeți că pentru salvarea mea aș fi dispus să vând libertatea Comunei? Și, Încă mai Înainte, adevărul? — Biserica știe bine slăbiciunile oamenilor, Întrucât le este milostivă păzitoare Încă de la trădarea lui Petru. Spiritul care ne Însuflețește nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
spună sumbru. Și de băut. Alb. Lăsă bocceaua pe masă și Își luă capul În mâini. Încerca să pregătească un discurs convingător pentru a aborda Încercarea care Îl aștepta. Dar ar fi plătit orice ca să o evite. Alungă mânios o muscă ce părea să-l fi ales drept latrină. Norul de insecte din preajmă nu părea să se deosebească prea mult de creditorii care Îl chinuiau. Iată, pentru domnia voastră, messere! Glasul cârciumarului Îl distrase de la gândurile lui. Acesta Îi depusese În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
lui Adam, ai fi zis că cei doi oameni în floarea vârstei nu făceau nimic; mișcarea însă îi trăda: mâncau ceva. In spatele lor, la vreo zece metri în umbra unui măr pădureț în floare, apărându-se alene de câteva muște matinale, picoteau doi murgi priponiți. Nu trece nimeni - spuse unul din oameni, ridicând o geană și privind în lungul drumului. — Apăi, măi fârtate - spuse celălalt - uite plosca jumătate. Lasă-l încolo și bea ici pe săturate. Am sau n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
trecu încet, inexorabil în crucea amiezii. Era o zi minunată. Ciocârlia se înălța voioasă în văzduh după vreo musculiță inconștientă, albinele bâzâiau harnice în căutarea prăzii, fluturii își etalau întreaga paletă a coloritului lor, demn de pensula unui Kandinsky, iar muștele, cu excepția locului unde adăstau caii, erau puține. La marginea pădurii se puteau vedea vreo cincizeci de zimbri păscând falnic, demn, iar nu mult înaintea lor, în lan, un cârd de dropii își depuneau cu părintească grijă ouăle. Un nor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pe podea, ocoli tălpile trandafirii ale Cosettei, trecu printre picioarele trainice ale unui fotoliu, se auzi duruind pe sub pat, ieși la iveală plin de scame și se opri lovindu-se cu un clinchet de un lighean. Din lighean zbură o muscă mare, verzuie. — Te rog să nu-ți faci o impresie greșită despre mine - spuse Cosette turnând în cești. Dacă te-am invitat aici, nu înseamnă că îți accept prietenia. Mie-mi place foarte mult să stau de vorbă cu oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pe Barzovie-Vodă și pe spătarul Vulture i-am lăsat în încăperile câtă frunză și iarbă ale palatului viziriului. înainte de a muta caravana poveștii noastre peste mări și țări, să mai zăbovim o clipă în preajma celor doi. Sunt ceasurile nouă. O muscă mare, păroasă și verzuie, venind tocmai din îndepărtatele ținuturi ale Iudeei, a reușit să purceadă printre perdelele patului în care odihnește trupul cilindric al spătarului Vulture și, prăfuită, vlăguită de drum, s-a așezat pe fruntea înaltă, înrourată de somn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ținuturi ale Iudeei, a reușit să purceadă printre perdelele patului în care odihnește trupul cilindric al spătarului Vulture și, prăfuită, vlăguită de drum, s-a așezat pe fruntea înaltă, înrourată de somn a înaltului sol moldovean. Deși la capătul puterilor, musca mai rămâne câteva clipe încordată, atentă, gata-gata să-și ia zborul. Omul însă doarme liniștit; stânca nasului se înalță drept, traversată oblic de șanțul unei cicatrici; la poalele ei, hățișul mustății e amarnic bântuit de vântul răsuflării; un șuier subțire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vijelioasă a aerului din nări; un alt val de aer, întâlnindu-l pe primul, țâșnește din gură, și astfel unite, formează un singur curent care, din două-n două secunde, mișcă perdelele patului, făcând o deschizătură pe care tocmai intrase musca. Aceasta pășește acum fără grijă pe platoul frunții, ocolind broboanele de sudoare și căutând un loc mai uscat unde să se oprească și să se întindă. Eroare însă! Fulgerător, mâna grea a spătarului făcu un frumos arc de cerc și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
broboanele de sudoare și căutând un loc mai uscat unde să se oprească și să se întindă. Eroare însă! Fulgerător, mâna grea a spătarului făcu un frumos arc de cerc și-și plesni cu putere capul. Surprinsă de rapiditatea mișcării, musca mai avu tăria să observe într-o fracțiune de secundă mulțimea de linii din palma muncită a spătarului, apoi simți că se face terci. Se puse astfel capăt unui drum lung, al unui zbor peste mănoasele câmpii ale Samariei, peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
unde se-mbătase pe-o masă cu resturi de vin și zburase înapoi, ca proasta, vreo 50 de kilometri. Toate acestea n-avea de unde le cunoaște spătarul care, încă buimac, se sculă în capul oaselor, aruncă ce mai rămăsese din muscă și trase de șnurul de la căpătâi. Apăru, ca să zicem așa, o cadână. Episodul 67 O DIMINEAȚĂ MINUNATĂ La vederea cadânei, spătarul Vulture se frecă la ochi, se mai uită o dată, se pișcă să afle dacă nu cumva visează și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
imperiu. Episodul 106 VASEA După vorbele lui Vasea, de undeva dinspre tavan, de după lemnul pereților sau din crăpăturile mesei, se lăsă tăcerea. Se auzea doar jupânul Macek trăgând cu urechea. Ploșnițe străbune, gândaci de bucătărie căzuți din sutanele misionarilor catolici, muște mici, rapide, cu aripioare lungi, sosite la 1246 cu ultimul val tătar, păianjeni obezi cu plase în formă de stea foiau în cotloanele lor, cerându-și dreptul la viață, la autodeterminare. — Pane Macek - strigă Vasea peste umăr - mai adă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și când fug, apăi fug, nu se opresc. Nici cucoana Ilisafta nu-l observase prea bine pe dolofan, căci îl alăpta o doică și era al cincilea. însă acum evidența sărea în ochi de cum luai pânza ce-l apăra de muște de pe pătuc: Răducu era ceva de speriat. Nu-i lipsea nimic, nu era sucit, diform, avea și ochi, și nas, și gură, și urechi, și puțin păr, și piciorușe, și degețele. Și nici luate în sine părțile feței nu trădau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în acele împrejurări. Așa cum bine spusese mama sa, singurul lucru pe care-l puteau face era să se încreadă în bunăvoința lui Allah. Și să aștepte. Sub soarele ca plumbul topit, doar umbra vulturilor se mișca în jurul corturilor, căci nici măcar muștele nu erau în stare zboare și căzuseră amețite pe pieile uscate, așteptând momente mai prielnice ca să se pună din nou pe mâncat. Acel masiv stâncos, care probabil nu figurase niciodată pe o hartă, se înălța aproape în inima celui mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
un nebun, fără nici un motiv serios, trebuia să ajungă direct în iad. Se apropie să-l mai privească, o dată pe băiat, văzu că-i curgeau șiroaie de sudoare și că tot corpul îi ardea cuprins de febră, în timp ce sute de muște se ospătau din rănile deschise de pe tălpi, și îl cuprinse neplăcuta senzație că foarte curând nefericitul acela avea să ardă în focurile gheenei. Alex Fawcett așeză în formă de evantai cele patru pagini ale documentului de pe masă și spuse: — Foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
de oameni își împărțeau un spațiu rezervat dintotdeauna câtorva antilope famelice și capre sălbatice. Și hoiturile puțeau. O grămadă de hoituri! Pentru țânțarii din uitata salină, acela era, fără îndoială, minunatul ospăț pe care-l așteptau de secole. Pentru eternele muște, o inimaginabilă orgie. Bruno Serafian își scoase ochelarii care nu-i mai erau de trebuință, se frecă la ochi de mai multe ori și apoi își ciupi cu putere rădăcina nasului. Scoase o înjurătură. Detesta deșertul. La orice oră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
nu s-ar fi întâmplat nimic. Marc Milosevic reacționă după mult timp. Rămăsese întins pe jos, ținând strâns plosca, orbit de praful pe care-l ridicaseră elicele și atât de zăpăcit de cele întâmplate, încât abia după ce aparatul deveni o muscă în zare pricepu că ceilalți îl abandonaseră și nu aveau nici cea mai mică intenție să se întoarcă după el. Culcat pe pământul negricios și bătătorit și sprijinindu-se de una din nenumăratele roci ce păreau că fuseseră împrăștiate pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
scofîlciți. Am intrat În octombrie, părinții vecinilor mor la azil nespovediți, neîmpărtășiți și fără lumînare. Copiii bat mingea. Inima mea tremură, mîinile mele tremură. Nu mai vreau să mă Întîlnesc cu nimeni. Vreau să rămîn aici, privind În neștire o muscă ce-și freacă picioarele dinapoi; ochii ei mici, roșii ca gămălia boldurilor din pernița de lucru a mamei, emană un fel de mulțumire, căldura din bucătărie o apără de frigul de afară. Poeții sînt atît de departe, Învăluiți În cețuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
altuia madam cutare sau madam cutare, o epocă a capoatelor de zenana. Domnișoara a coborît din fereastră cam În aceeași perioadă cînd mireasa de pe Lipscani a fost scoasă din vitrină pentru că voalul prea se Îngălbenise de tot și petele de muște care-i acopereau obrazul și brațele de carton lăsau o impresie deplorabilă. Aș vrea să vizitez un muzeu de manechine goale. În comparație cu muzeul figurilor de ceară, cît de multe ne-ar putea spune aceste păpuși fără identitate. „Trei pași la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
punea ibricul de cafea pe reșou. Se simțea stăpîn peste acest cimitir În care dormeau legile bune și legile proaste laolaltă, mîncate de paraziții hîrtiei, dirija de acolo din subsoluri o putere pierdută. Își privi chipul În oglinda pătată de muște, atîrnată de un raft. Nu degeaba Îi spuneau ei la școală cavalerul tristei figuri - da, da, chiar așa, semăn, semăn bine cu nebunul ăla din La Mancha. Sorbea din cafea și citea ordonanța nr. 137, art. 15, paragraful 21 Începînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]