1,125 matches
-
brațele subțiri în cruce. Cât de mult îl iubise pe Mendebil! Cât ar fi vrut să-i semene, să poată și el născoci povești ce te făceau să ieși din propriul tău trup ca dintr-o cămașă și să te-nalți, cristalin și-nghețat ca un țurțure, către cer! Inima-ncepu să-i bată foarte tare. Privea numai în sus, unde scripetele ardea-n soare ca o bucată de aur topit. Ar fi vrut să se facă una cu peticul acela adânc
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
punctul în care, cândva, o insectă gigantică, aidoma ei, depusese un ou cilindric, punctul zero al ființei ei vechi. Acolo izbucni într-un cântec de fericire, căci simți prima geană de lumină vie coborând domol prin tunelul oblic ce se-nălța către adevărata viață. Rădașca-ncepu suișul prin vămile din ce în ce mai luminoase, și era ca și când însăși lumina o absorbea spre înalt, până când deveni atotputernică, orbitoare, și priveliștea împărăției se desfăcu larg, minunat, înainte. Ce era imensitatea asta albastră? Dar ce era albastrul
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
decât toate", le scria Katarina pe partea cealaltă, "e tot Moskva noastră ce nu crede în lacrimi..." Căci unde mai găseai metrou ca al ei și o asemenea mândrețe de Kremlin și de universitate Lomonosov? Și ce biserică-și mai nălța turlele răsucite spre cer ca Vasili Blajenîi? Plictisită, pupîndu-l pe Kotofei Ivanovici în creștet, între urechi, unde țeasta lui făcea o mică depresiune, mica femeie urmărea perindarea numerelor, intrarea și ieșirea trupelor din arenă, muzica și vorbele bombastice ale prezentatorului
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
În culise era o foiala de stup în roire, o harababură de fețe de clovn, umeri tatuați, fese goale, voaluri și paiete, spinări asudate de ponei. Un tunel de bare metalice ducea de la menajerie până-n arenă, iar în jurul acesteia se-nălțau acum gratii înalte, pe care puiul le putu vedea, strecurîndu-se pe sub cortină. De fapt, aruncă doar o privire spre spectacolul fiarelor, lei, tigri și pantere care urlau și scuturau din cap, neîndrăznind totuși să se miște de pe postamentele lor de
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
Când cădeau înapoi pe nisip, dresorul întindea brațele-n cruce și doi dintre purici își înfigeau delicat ciocurile în venele lui albăstrui. Sorbeau așa minute lungi, până când, golit complet de sânge, corpul dresorului devenea mai ușor decât aerul și se-nălța încet, ca un balon moale, răsucindu-se și fluturând în slabul curent din sală. După un timp era capturat de îngrijitori cu o mare plasă de fluturi și readus pe pământ, unde cei doi purici erau forțați, prin manevre greu
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
vreodată seara aceea. Mai târziu, de câte ori avea să se gândească la ea, aceeași imagine avea să-i vină în minte: jocul lui de răbdare, tipsiuța lui de plastic alb acoperită cu o boltă de plexiglas. Pe podeaua jocului său se-nălța un munte-n spirală, cu o scobitură-n vârf, chiar sub mijlocul bolții. Pe spirala asta se chinuia Mircișor, cu limba scoasă, să conducă o biluță de fier ca s-o așeze sus, în scobitura anume făcută pentru ea, dar
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
sferă de cristal mai mare decât toate lunile la un loc, întunecîndu-le în eclipsă, dar făcând peisajul cel vast dimprejur să ardă la rândul său cu strălucirea lunii. Omul de lângă el îl prinse de-o șuviță de păr și se-nălțară la cer împreună, lăsând în urmă, ca un jet propulsor, trena de mătase a peisajului cel măreț și fragil al lumii aceleia. Curând, planeta scăzu pe măsură ce globul de deasupra se dilata, așa încît, la jumătatea distanței, copilul nu mai știu
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
în micul apartament din pasajul Maccî, și tot vis fusese rătăcirea ei, de mână cu Costel, prin trista și senzuala primăvară bucureșteană, când, după ce ieșiseră de la film, se îndreptaseră cu vestmintele fluturând în vânt spre zona din spatele bulevardului, unde se-nălța încă edificiul singuratic al casei liftului unei clădiri inexistente. Și vis fusese prizoniera mare și goală a liftului, cu fluturele ei cât o lebădă-n brațe și cu mersul ei grațios, cea care o privise-n ochi pe biata țesătoare
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
cârlionțați, cu aureole în jurul chipurilor ca de copii, cu largi robe-ncrețite și aripi ca de lăstun. Intrară-n lanul ce le venea pân-la piept și începură masacrul. Cu secerele lor dințate de diamant spărgeau țestele ovoidale, lăsând să se-nalțe în vântul cel negru creierele urmate de măduva șirei spinării, ce porneau șerpuind mai departe, spermii de lumină și aer, spre pântecul moale al globului. Trupurile numai piele și os se dezmembrau apoi, și o vale a oaselor rămase după
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
murdărie întortocheată pe împletitura candidă de fibre a hîrtiei), Victor, în schimb, nu putea fi decât fiara distrugătoare, agentul haosului și-al disperării, creatorul spațiului de neimaginat din jurul cărții, al vidului negru de dincolo de coperți. Cel-uns-cu-mir, Cel-aducător-de-pace avea să se-nalțe pe măsură ce contragreutatea lui nevăzută, plumbul străveziu și urât mirositor (lumină-întuneric, bine-rău, electron-pozitron, Hton-Antihton, Crist-Anticrist, omul și hipogeul său, cel ce umblă sub fața pământului, cu capul în jos, călcând pe tălpile fiecăruia dintre noi) avea să se scufunde în tenebre
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
întărîte curcanul cîntîndu-i "Sîc că n-ai mărgele/ Roșii c-ale mele", să se uite uimit la păunul și păunită aduși o vreme de cineva din curte și puși să conviețuiască, după plasa cotețului, cu mitocanul mărgelat și să se-nalțe, zi de zi, în aer, purtat deasupra tuturor de uriașii blânzi în țara cărora ajunsese: mama, tata, vecinii, vânzătoarea de la alimentară, toți giugiulindu-l, toți pupîndu-l și-apoi înălțîndu-l extatic în văzduh, purtîndu-l prin aer ca niște dirijabile enorme, apropiindu
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
plafonul. Crescu apoi mai departe, până umplu, cu spinarea curbată, întreaga emisferă, lățindu-se pe ea, ghemuit cu genunchii la gură, până ce presiunea din țeasta bărbatului deveni de nestăpânit și craniul îi zbură-n țăndări și din acel ou se-nălță, întinzînd aripile peste lume, himera nebunească a minții lui. Maarten privea mut, tremurând din toate încheieturile, către Coca și Victor, incapabil să fugă sau să-și desprindă ochii din ochii copilului, știind că pentru clipa aceea venise pe lume. Căzu
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
nopțile fără hotar În vise eu să-Ți fiu, rătăcitoare. Să-Ți fie orice gând nimicitor Lacrimi privirile să-Ți ardă, Să știi că ești biet muritor În umbra ta, lumina mea să cadă ! ZBOR VISAT Visul din mine se-nalță ușor Cuprind cer în palme și aflu că zbor Îmi cresc aripi în norii departe Dar visul din mine, de noi ne desparte. Zborul spre ceruri e rugă curată Și-n visul din mine un înger se-arată. În ochii
JURNAL ABSENT by CATI GAVRIL () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1688_a_2950]
-
privirea din noi Am fost numai eu, acum suntem doi Și visul din mine ușor se-nfiripă Adun tot în palme clipă de clipă. Visul din mine aievea-i acum Pașii mei lasă urme pe drum Pornesc către tine, mă-nalț și cobor, Cuprind vis în taină și aflu că zbor. ALFA-OMEGA Alfa-început din tot Și nimic. Prin negrul irisului meu Am întors o aripă Deasupra timpului pierdut În curcubeul Sufletului meu. Pașii mei În urma urmelor Lăsate de lupii albiă Trecut
JURNAL ABSENT by CATI GAVRIL () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1688_a_2950]
-
nimic nu are Din sînta-i înălțime... el turbează Din nou... Astfel sînteți și voi, o daci! Știți voi ce vreți: să coborâți vreți cerul Spre a-l amesteca în visul vostru. Noi ducem nava poporului nostru, Oricîtuși marea s-ar nălța în sus, După o stea ce pintre nori pătrunde, După o stea c-etern rămîne-n loc. DEC[EBAL] Tu ai găsit-o... vorba ce ne-nseamnă: Furtuna, da! Oceanul! Vijelia... Astăzi o lume-n fundul ei visează Și stele poartă
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
câte izvoare are această omenire, tezaure neatinse încă de moliciunea moravurilor voastre, izvoare pentru care Roma este mărul de aur, Italia grădina Edenului. Din tine vorbește Roma, din mine eternitatea. Am aflat acele legi după cari popoară se nasc, se- nalță, mor, și ce am văzut la cei vechi văd în voi... și ce vană este viața asta a lor. Icoana aceasta a mărirei a turburat sufletul popoarelor... În fiecare e genune, adânc întunecos, demonic. În fiecare este această trufie de
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
a mărirei a turburat sufletul popoarelor... În fiecare e genune, adânc întunecos, demonic. În fiecare este această trufie de nesfârșite dorinți - dar mintea lor era prea săracă pentru o icoană care să împle pe aproape aceste dorinți întunecoasă. Ea se-nălța spre cer, își găsea satisfacerea în omorârea unui inamic, în răpirea unei femei, într-un nimic. Voi ați zugrăvit în istorie o icoană popoarălor. Voi ați voit pământul - - ș- acum toți îl vor. Nu e popor cât de obscur, cât
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
ți pasă ție oare? Și nu mă las eu oare de tine-a fi iubită? Nu-i semn destul acesta... când eu... când eu sânt Doamnă? Nu vezi tu, Sas... că-n urmă... mie îmi e totuna: Voi să te-nalț pe tine, eu stau destul de sus. Pe tine... pe copilul meu... [pe] copilul nostru, Al nostru, Sas... Născut e din valuri de iubire, Iubire-așa de cruntă cum n-a mai fost în lume, Acest copil ce drag mi-i
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
tronul am. (ia pana-n mînă) [DRAGUL] Citeț și bine scrisă... (o rupe) [SAS] Ei vere! ești infam. (i-o aruncă la picioare. Iese. ) [SAS] Ce? Ce? Văzut-am bine? Visez? A rupt-o-n față-mi! O, suflete, te-nalță, o inimă, îngheață-mi. Ce-ți folosește ție să îmbli căi întoarse, Ce-ți folosește pânza de intrigi bine toarse?... Ce nu mergi cale dreaptă?... Nu rumpi* cu braț de fier, Nu faci ca ziua de-astăzi la toți [să
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
ploaie de pietre scumpe eu, Spre răsărit văzut-am deodată curcubeu: Juca în șapte fețe și-n acelaș răstîmp De [la] un colț la altul prindea acelaș câmp; Deodată văd un altul mai mare, mai frumos: Pe cel întîi se-nalță cu fală, luminos, Numai părea că este de mine mai aproape. Scânteietoare ploaie, lumina de pe ape, 35 Munții pierduți departe în vinetele cețe; Râuri curgând alene, arcuri de frumusețe Îmi amețeau gândirea... Sub arcurile-acele Treceau turmele toate a neamurilor mele
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
cap oștilor creștine Fiți voi, Domnul Moldovei! În loc de-a fi în fine Polonia regina-ntîmplărilor mărețe Războiului de cruce, a luptelor semețe, Moldova putea bine să ție pe-a sa frunte Diadema-i eternă... și flamura cea cruntă S-o nalțe pentru lege, iar sabia sa lată, Întinsă, să arate izbânda lăudată. [ȘTEFAN] Moldova este mică. [ARBORE] Moldova este mare. De unde Tisa mândră prin stîncile-i tresare Pîn-unde-aruncă valuri întunecata mare E-un popol! numai unul! Ș-o limbă - numai una! Pe
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
creștine Fiți voi, Domnul Moldovei! În loc de-a fi în fine Polonia regina tîmplărilor mărețe, Războiului de cruce, a luptelor semețe, Moldova putea bine să ție pe-a sa frunte Diadema-i eternă... și flamura-i cea cruntă S-o nalțe pentru lege... iar sabia ei lată Întinsă să arate izbânda laudată. ȘT[EFAN] Moldova este mică ARB[ORE] Moldova este mare! De unde Tisa mândră prin stîncile-i tresare Pîn-unde sparge valuri marea de țărmul său E un popor... o limbă... un
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
acea blăstem pe mama, fiindc-a fost femeie, Femeie ca și Mira. Și-n furie îmi vine Ca să mă rump în două, ca să mă smulg din mine Și eu să nu mai fiu eu. De ce nu sânt eu lumea, Ce nalță în tămâie durerea, rugăciunea, Că mi-aș uita și stele și cer și Dumnezeu, Să plec mări, munți și câmpuri sub negru ochiul său, Și, ca-n Eternitate s-o pot ca s-o ador, La timp aș rumpe-aripa și
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
ci sânt ou toții atenți la) MAIO (care începe să cînte) NORDICĂ Norul țipă, dunii * latră, Marea se zvîrcole-n veci Pin scheletele de piatră Ce-n natura cea, maratră Stau bătrâne, slabe, seci. În castelul trist și mare Ce se-nalță rece, sur, Cu fantasticul lui mur {EminescuOpVIII 180} Printre stânci cu poala-n mare Și cu fruntea-n cer de-azur, În castel c-umerii-n, nouri Stă-n fereastră ca un arc, Într-a mărei triste-ecouri, Fața-n văl de gând
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
dintr-un neam străvechi și drept, Te cunosc... Acesta fuse ce luptase piept la piept, Ce n-au cunoscut minciună, măgulire ori vânzare, Cel din urmă ce ținuse la [a] țării veche datini. Ca un vultur în furtună tu te-nalți, te duci, te clatini Ca să pui din nou Moldova pe străvechile temeiuri, Ca să-aduci din nou dreptatea și în legi și-n obiceiuri Ca să pui din nou coroană pe o frunte legiuită. Pe când eu treceam adâncul din ispită în ispită
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]