1,095 matches
-
mele haine. Orașul se aprindea din ce în ce mai mult, cu - atât mă apropiam, păream a distinge vaiete slabe și depărtate, calul fugea mai iute, vântul începu a vâjâi și a fluiera, astfel încît vedeai cum cu el creșteau aripele flacărilor ce se-nălțau la cer. Din ce în ce m-apropiam, din ce în ce vedeam cu[m ] vântul s-arunca cu furie în brațele mărei de foc care creștea în toate părțile, prinzând din vântul cel rece și barbar mii și mii
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
unei dumbrăvi de spinișe, zării cuibul unui foc în cari clipeau cei din urmă cărbuni prin cenușa cea sură. Il adusei lângă foc, pusei în el frunze uscate și vreascuri câte putui aduna în clipă, astfel încît în curând se-nălță un foc mare, palălăind cu fum mult. Mai strânsei frunze uscate și făcui un pat... pe care așezîndu-l pe Ioan îi desfăcui pieptul ca să-i cercetez rana. Nu era decât o gaură mică, neagră - roșie, sub coaste, fără ca să curgă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
numește viață. Pe-o stâncă, departe, sta un român cu flinta-n soare și păzea privind în nouri. Un vultur ținând în căngile lui de aramă o turturică albă zbură asupra capului meu croncănind și dând din aripi, apoi se - nalță rotindu-se în sus, în nori, speriat de prezința mea. Românul și-ntinse flinta și punctul cel negru, ce plutea, din aer și dete foc - atunci, rostogolindu-se prin aer, căzu vulturul cu turturică cu tot în prăpastie. - Răzbunarea! murmurai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
stradele lungi, apoi ieși în câmp pe drumul de țară... Părea câmpia o pânzărie întinsă și verde presarată cu buchete de flori felurite... Astfel merseră până cam la două după miezul nopții... Un castel vechi c-o grădină părăginită se-nălța pe o coastă de deal... Părea mai mult o grămadă de pietre decât o zidire, cu[murii ei risipiți, cu copacii uscați, pe a căror tulpină creștea generații tinere de arbori noi și subțiri... Era un parc cu o pădure
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nici un motiv aparent, o teribilă enervare, ca și cum aș lupta din răsputeri împotriva unei influențe irezistibile și misterioase. Și chiar lupt împotriva sufletului mulțimii care încearcă să pătrundă în mine. De cîte ori n-am constatat că inteligența sporește și se-nalță cînd ești singur și se-mpuținează, coboară, de-ndată ce ne-amestecăm printre oameni! Contactele, ideile răspîndite, tot ceea ce spunem, tot ceea ce sîntem obligați să ascultăm și să răspundem acționează asupra gîndirii. Un flux și un reflux de idei trece
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
atît viziunea mulțimilor asupra propriilor forțe și scopuri este mai clară și cu atît vor influența mai mult evoluția societății. Întorcînd spatele trecutului, rupînd sutele de otgoane care le legau de religie, de națiune, de superstițiile claselor dominante, ele se-nalță către o lume nouă, animată de știință și tehnică; cea veche intră deja în declin. Luminat de soarele istoriei, acest model al societății dă sens mișcărilor colective. El le explică și originea, încă din vremea primelor bîlbîieli. Restul nu-s
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
spirit: frenezie a sentimentului erotic, amintind În parte de, bunăoară, Psalmul de taină arghezian („Femeie răspîndită-n mine / ca o mireazmă-ntr-o pădure”...): mă răscolești ca-n arie treci degetul prin creștet mă-mprejmuiești mă treieri mă-nchizi ca un hectar te-nalți precum o stivă În aerul prea veșted pe marginea făpturii mele ca un pescar, — sau: mă vînturi precum spicul și-mparți cu dumicatul cu zările-n fîntînă ochiul deschide-un șanț te știu adînc În mine ca-n fund de
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
o carte uitată În cîmp”, „oglinzile ascund prăpăstii infinite În perete”, „Și-n palmă să pun fulgerul ca un melc Încă umed / S-apropii de ureche oceanul ca un ceasornic”, „În trup casele suie ca plutele pe Bistrița”, „bivolii se-nalță ca orge-n Încîntare / cu boturile ude În horbota de-acorduri”... Mai puțin aglomerată imagistic, această carte a lui Voronca aduce și un plus de coeziune a registrului imaginar, subordonat unei problematici mai strict delimitate - În speță, unei „definiții” a poeziei
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
tot eu să fi fost? / Tot eu? / Și tu? Și voi? / Și primăvara? Și iarna? / Și lumina ca o pădure cenușie?”), Într-un univers el Însuși transparent, oferindu-se pînă În străfunduri ochiului fascinat de miracole: Deveneam invizibili? Florile se-nălțau pe tulpinile lor firave, Turme de curcubeie fumurii treceau prin zarea halucinată, Prin munții depărtați ca o marmură roșiatică Se vedeau vinele de metal, izvoarele minerale ale aurorii. Tăceri eterne. Păduri eterne. CÎntece eterne. (Minunata călătorie) Sub acest semn transfigurator
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
viforul se scoală, cînd cerul se mînie, CÎnd negura se-ntinde, cînd norii se-mpletesc, CÎnd focul șărpuiește d-a lungul În tărie Cu fulgerul, atuncea cu groază te privesc. CÎnd marea se răscoală, volbură-ntărîtată, CÎnd undele-i muginde se nalță spumegînd, Ființa-mi ca o barcă de cuget spulberată. Pe fieșicare stîncă te vede-amerințînd. Și cînd fumegă munții, vulcanul cînd turbează, CÎnd flăcări rotitoare pînă la ceruri zbor, CÎnd tremură pămîntul, văzduhul schinteiază, Al meu suflet te vede În orice
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a lirismului heliadesc: tema ascensiunii, tema Înfrîngerii limitelor. Ea este prefigurată de motivul, mai restrîns, al zborului și se pierde În viziunea vastă a cosmosului, a ordinei din tăriile cerului. Să reținem, Întîi, În versurile lui Heliade tendința de a nălța lucrurile, indiferent de natura lor, de a construi poemele sale pe un ax al verticalității. În elegia La moartea lui CÎrlova dăm peste această definiție: poetul este „strein și călător” pe pămînt, mersul lui este prin văzduhuri, locul lui este
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
continuare, plin de bubele aberantei lui filologii, dar În interior se simte zborul extraordinar al imaginației: „Apocaliptica, sînta cetate A lumii nouă splende radioasă De speranță, d-amor, de libertate; Încinge muri nenvinși de adamante, Se coroană de turre nestimate, Nalță coloane de porfir gigante, Pur ca cristalul aurul străluce, Rubin, safir, smarald, iacint, briliante Țin unghiuri, fundament ce le produce. RÎul vieții curge de lumină, Minților sănătate dă și-aduce. S-adumbră ridente-eterna grădină D-arburi, fructidori, d-arte, de științe
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sugerează poetului un simbol literar celebru: palatul osianic. Trebuie să intervină, neapărat, distanța pentru ca imaginația să găsească obiectului (mănăstirea Învechită) un corespondent de preț, „măreț”, Înalt (În chip cultural și moral): „Apoi, glob rubinos, nopței dînd mișcare și viață Se-nalță și, dimprejuru-i dese umbre depărtînd, P-ale stejarilor vîrfuri, piramide de verdeață, Se opri; apoi privirea-i peste lume aruncînd. Lumină adînci prăpăstii, mănăstirea Învechită, Deodală cetățuie, ce de turnuri ocolită. Ca de lună colorată și privită de departe, Părea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sublimului: mormintele sînt „monstruoase” (am dovedit deja că monstruosul exprimă un rău În grad maxim, adică sublim), vulturul e „mîndru”, cugetările „adînc ascunse”, ideile „drepte și Înalte”, suvenirea e „măreață”, tăcerea e „adîncă”, trista gîndire priveghează „precum o piramidă se-nalță În pustii” etc. Piramida (termen de referință În două comparații), turnul, imaginile, și ele repetate, ale palatelor, cetății, mănăstirii, ar putea da o sugestie despre natura grandioasă și ordonată a imaginației de n-am ști că aceste imagini circulă În
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se simte, Încă o dată, inspirat, mulțumit cu sine, la adăpost de răutatea lumii. Dintre poeții de la 1840, Grigore Alexandrescu este cel mai consecvent cîntăreț al acestei teme. Tristețea, În vecinătatea zidurilor Înnegrite de vreme, este reconfortantă („Al meu suflat se-nalță pe aripi d-un foc sfînt” - Miezul nopții). Durerea dezleagă energiile sufletului, tăcerea, jalea fac să vibreze coarda cea mai fină a lirei: „Tot e tăcut și jalnic, Însă așa cum ești Singură porți povara mărirei românești, TÎrgoviște căzută! poetul Întristat
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
spațiul singurătății, al iubirii și al copilăriei. Aici se desfășoară ceremonialul așteptării și al reveriei Într-o expresie mai direct lirică (Reverie): „De zgomot departe, În vesela vale, A cării verdeață ades am călcat, În liniștea nopței, privirile tale Se-nalț, se ațintă pe cer luminat.” Apar, numaidecît, elementele pastoralei: clopotul turmelor, greierul ce cîntă, tainici „geniuri” ascunși prin flori, iarba, pădurea stufoasă, cărările pierdute și, bineînțeles, cerul, Într-o figurație mai inspirată. Grigore Alexandrescu, care ridică rareori ochii de pe mizeriile
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Iau forme uriașe prin negura cea sură, Aspecturi fioroase de pajuri, de balauri, De zmei culcați pe dîmburi, de șerpi ascunși În găuri, De toate-acele feare povestice, de pradă, Ce luna giulgiuiește cu alba ei zăpadă, Copacii Întind brațe, amenințătoare, Nălțînd pe toată culmea cîte-o spînzurătoare Și stîncile, fantasme pleșuve, mute, oarbe Deschid largi, negre peșteri menite de a soarbe În umbra lor adîncă și de misteruri plină Pe omu-mpins de soartă a pere din lumină.” Pădure obscură, stînci, peșteri ca
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
primăvară, Acolo pere umbra În zilele de vară, Și toamna-i fără roadă, ș-a iernii vijelii Cutrieră cu zgomot pustiele cîmpii. Pe cea savană-ntinsă și cu sălbatic nume, Lung ocean de iarbă necunoscut În lume, O cumpănă se-nalță aproape de un puț, Și-n orizon se-ntinde ca gîtul unui struț.” Șesul nemărginit cheamă figura singurătății: „mută, sterilă, nepătrundă”. Poet fără simțul transcendenței, Alecsandri privește departe, spre orizont, și, nevăzînd decît pustietatea goală, se Întristează. Oceanul de iarbă nu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
stai să te privesc”), a netezi părul Îngerului este o voluptate nesperată, a sfîrși pe sînul fecioresc este un gînd aproape mistic. Alecsandri vorbește, Într-un loc, de caracterul divin al dragostei, În sensul spiritualismului medieval, zicînd că „tot ce-nalță și preface pe om În Dumnezeu” vine de la dragoste. Ninița deschide cu o zîmbire cerurile („mie ceriul li-au deschis”). Este motivul pentru care, În ora ferice, În minutul mit, Îndrăgostitul invocă și obține complicitatea astrelor. Este ideea pe care
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cînd eram În lume tu singură și eu!” .......................................................... „SÎnt ore fericite, sînt tainice plăceri Ce-n cumpăna vieții plătesc ani de dureri! Atunce falnic omul rîdică a sa frunte Și-n ceruri cu mîndrie ațintă ochiul său. Ființa lui se-nalță ca vulturul de munte, Iubirea lui n schimbă și-l face Dumnezeu! Atunci mai dulce steaua lucește-n mez de noapte Și-n zori seninul pare mai vesel, mai curat! Ș-a zilei mii de glasuri, ș-a nopții mii
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vă spun? Iubesc acest popor bun, blând, omenos, pe spatele căruia diplomații croiesc carte și rezbele, zugrăvesc împărății despre cari lui neci prin gând nu-i trece, iubesc acest popor care nu servește decât de catalici tuturor acelora ce se-nalță la putere, popor nenorocit care geme sub măreția tuturor palatelor de gheață ce i le așezăm pe umeri. Pe fruntea [lui] străinii scriu conspirațiuni și alianțe ruso-prusiene, pe seama lui se croiesc revoluțiuni grandioase ale Orientului a căror fală o duc
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
altfel, s-au și sacrificat: „Iar el se va lega aici jurând/ Că nu va mai păcătui așa/ Ci că va stihui, pre voia ta,/ Despre femei iubind cu cinste mare/ O viață, au neveste au fecioare,/ și să te-nalțe, după ce cumplit/ În Roză sau Cresida te-a hulit.” Alceste este, prin apariția sa serafică, o donna angelicata, oferind protecție, călăuzind pașii condamnatului, izbăvind de orice învinuire sau pedeapsă: „Amor, ducând de mână o domniță/ În verde strai ca frunzele
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
altfel, s-au și sacrificat: „Iar el se va lega aici jurând/ Că nu va mai păcătui așa/ Ci că va stihui, pre voia ta,/ Despre femei iubind cu cinste mare/ O viață, au neveste au fecioare,/ și să te-nalțe, după ce cumplit/ În Roză sau Cresida te-a hulit.” Alceste este, prin apariția sa serafică, o donna angelicata, oferind protecție, călăuzind pașii condamnatului, izbăvind de orice învinuire sau pedeapsă: „Amor, ducând de mână o domniță/ În verde strai ca frunzele
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
Frânt e lanțul umilinței Lăudat fie Preasfântul! S‐ o trăim cu tot avântul. Înspre culmi privirea zboare. Uraʹn inimi amuțească! Altă viață să renască În această sărbătoare Înspre culmi privirea zboare! Astăzi este ziua Muncii Sărbătoarea muncii noastre S‐o‐ nălțăm până la astre Ca s‐ o știe mâini și pruncii. Astăzi este ziua Muncii. George Nedelea La 10 iulie 1946, Păreri devine Păreri Tutoven e. Iată frontispiciul: 123 Păreri Tutovene Păreri Tutovene își dobândește titulatura la 10 iulie 1946, fiind continuarea
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
Give me your hand. Have you no more to say? Să-ți credințez un lucru scump. E vrajba Deși ei încă față i-o acopăr Cu viclenii, -ntre Cornwall și-Albany, Ce au ca orișicare ce de marea-i stea-i 'Nălțat și întronat slujbași părînd ce sînt, Cari Franței sînt spioni și ochi, pe-ascuns Dînd știri de starea-ne. Ce s-a văzut De cerțile și lucrăturile-ntre duci, De greul frîu pe care l-au impus Bătrînului bun rege
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]