1,287 matches
-
oprindu se pe cei doi soldățoi care duceau fiecare deasupra capului cîte un sicriu cu tot cu capac, atît de relaxați, de parcă ar fi fost vorba de niște obiecte ușoare ca pana. Înainte să se dezmeticească, maiorul o zbughi afară ca o nălucă. În locul lui, pe ușa care rămăsese larg deschisă, intră un val de aer rece ca un țipăt de cucuvea. — La ora asta se vine? întrebă Roja, rămînînd înmărmurit în fața ușii larg deschise — N-am timp de pierdut, se auzi vocea
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
întrebat - cât în glumă, cât în serios: Măi Petrache! Tu ești dădaca pusă să mă ducă acasă de mână în fiecare seară? Uite viteazul. Nu cumva eram amândoi pe viscolul acela când de după fântâna lui Grigorosu s-o desprins o nălucă și o dispărut apoi de parcă o luat-o vântul? Era om, nu stafie, Costăchele. Tu știi bine că de când ai fost ales primar prima oară cei din tabăra lui Catârcă ți-au pus gând rău. Între timp au mai apărut
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
fac saltul până la colțul gardului, când o rafală de mitralieră a secerat din zbor un ostaș în plin salt... În lumina slabă a zorilor, prin fumul și colbul care învăluia totul nu puteam distinge mare lucru... În clipa următoare, o nălucă a făcut un salt nebunesc până la rădăcina nucului din poarta lui Costăchel... A dus automatul la ochi. Apoi, ca în poligonul de tragere, a ochit gospodărește și... două rafale scurte... Atât am auzit... Un nou salt nebunesc al umbrei m-
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
o hartă, să-mi arate locul unde voiam să ajung. În autobuz, ne-am așezat alături. Am Înțeles că literatura nu Îi e indiferentă. Am Întârziat să cobor o dată cu ea, s-o Însoțesc..., am pierdut-o, ca pe o suavă nălucă, cum mi se Întâmplă Întotdeauna cu promisiunile pe care nu știu să le rețin, să mi le Însușesc. Apucase să-mi spună că locuiește În Wilmersdorf, dar n-am nici o posibilitate de a-i trimite un exemplar din cartea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
trăi într-o lume a fanteziei și pentru că e un om slab, care-și lasă emoțiile să-i conducă viața. Însă e deja prins atunci când intră în spațiul negru unde ea urmează să apară, să i se înfățișeze ca o nălucă. Exact acolo, în noaptea aceea, chiar la prima vedere, nimic nu mai este deja real. Machiajul ei, coafura, costumul, micuța casă pictată. Însăși fantezia. Ea este doamna Chatterley a lui. În fiecare seară, ea se bazează pe rol să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
uitată niciodată: deschiderea sezonului de vânătoare. Când lumea își revine iar din izbucnirea sângeroasă, tânăra pasăre își găsește mama. O aude cum strigă, de la aproape un kilometru depărtare, rotindu-se traumatizată. Așteaptă încă două zile, căutând, strigând un fel de nălucă a chemării la unison. Nimic nu le poate spune; n-au cum să afle. Nu le rămâne decât să se rotească și să strige, să aștepte - un fel de religie -, pentru ca mortul să apară. Când nu apare, nu mai rămâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Intubare și spălături gastrice, dus de urgență la spital pentru perfuzii și monitorizare cardiovasculară, supravegheat de personalul medical care trebuia să se asigure că n-avea să mai încerce să moară. Iese din cea de-a doua comă, o simplă nălucă a celei dintâi. Din nou conștient, refuză orice tentativă de comunicare, limitându-se să spună: „Vreau să vorbesc cu Doctorașu’. Nu vorbesc decât cu Doctorașu’“. Doctorul Hayes îl sună pe Weber, să-i dea vestea. Weber o primește ca pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
simte pielea lipită de mâinile ei, pielea prea albă, ca de hârtie, brațele goale ca niște gheme umflate de vene, șoldurile ca niște cocoașe grosolane. O singură bătaie de inimă și s-a înstrăinat de propriul lui corp, de toate nălucile alea clocite invizibile pentru femeia asta, care nu l-a văzut niciodată altfel decât e acum. Dar se întâmplă ceva și mai ciudat: nu-i pasă cum îl vede ea. Nu vrea să-l vadă decât așa cum este cu adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
cinema, despre un film povestit se referă doar la una din dimensiunile formei romanești. Acum nu mai rămîne decît să Începem. Iată primele fraze: „PIERDUT AUTOBIOGRAFIE. EI, ȘI ?... O DECLAR NULĂ. Și vîntul ridica ușor, peste asfalt, ziarul, ca o nălucă. CÎte o frunză se mai desprindea cu sunet metalic din vreun plop, așezînduse moartă pe caldarîm. Tocmai Își cumpărase o lamă Gillette. Puse cu grijă lama Gillette În mașina de bărbierit În timp ce privea afară pe feresatră... Pe străzi oamenii erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Omul de pe stradă e un străin...” Motivul autobiografiei, recurent În toată operă, este unul de reper, cu el Începe și cu el se termină romanul: „Pierdut autobiografie, o declar nulă... Și vîntul ridică ușor peste asfalt ziarul ca pe o nălucă. Era la mijlocul lunii iulie 1992. CÎte o frunză se mai desprindea cu sunet metalic, din vreun plop, așezîndu-se moartă pe caldarîm. Arsă de vară. Moartea unei frunze, o moarte anonimă. Într-un ultim grad de oinfidențialitate”. Filosofia vieții și viziunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
la cinematograf? Așa e! răspunse naiv Titi. Dacă e așa, e urât! Constată bătrânul și nu vru să mai asculte. G. CĂLINESCU, Enigma Otiliei Partea Întâi Pierdut autobiografie... O declar nulă. Și vântul ridica ușor, peste asfalt, ziarul, ca o nălucă. Câte o frunză se mai desprindea cu sunet metalic din vreun plop, așezându-se moartă pe caldarâm. Tocmai Își cumpărase o lamă Gillette. Puse cu grijă lama Gillette În mașina de bărbierit În timp ce privea afară pe fereastră... Pe străzi oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
al Partidului Comunist Român. Întreaga asistență, În picioare, ovaționează Îndelung, răsună urale. Cum ar fi să stea așa o sută de ani? Ca În Războiul ăla. Pierdut autobiografie. O declar nulă... Și vântul ridica ușor, peste asfalt, ziarul, ca o nălucă. Era la Începutul lunii noiembrie. Câte o frunză se mai desprindea cu sunet metalic din vreun plop, așezându-se moartă pe caldarâm... Tocmai Își cumpărase o lamă Gillette. O leadră de câini lipăia a pustiu peste maidane și prin curțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Îi poartă crucea la Înmormântare, „eu am fost prieten cu tatăl dumneavoastră, prieteni adevărați”, așa spune, și când vrei să-i dai o lingură de colivă intră În pământ pur și simplu, se evaporă În cimitirul pustiu, dispare ca o nălucă, prietenul adevărat al tatălui tău. Rămâne singură pe lume o femeie la fel de chinuită, mama ta, plânsul Îi taie sec obrajii cu lama lui de sare... ... și personalul se smulge ca un glonț din țeava tunelului de la Paloș Ardeal, lumina albastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
ușă un bilet, a știut că este ea, avea clar sentimentul că scrisul acela este al ei, numai al ei. Astfel au trecut anii, cu zecile, cu sutele, ca Într-o scurgere ireală, și, doar Într-o vară, ca niște năluci străine, au trecut unul pe lângă celălalt pe cărarea care lega satul de faleză, ea venind, el Îndreptându-se spre țărm. Nu a fost În stare să scoată nici un sunet, nu a putut face nici un gest, i-a văzut umbra Însoțită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
voastră, la cei din jur, gândiți-vă cu drag, fiți fericiți. În ceea ce mă privește, ai mei au Început să moară Înainte de a mă naște. Pierdut autobiografie, o declar nulă... Și vântul ridica ușor, peste asfalt, ziarul, ca pe o nălucă. Era la mijlocul lunii iulie 1992. Câte o frunză se mai desprindea cu sunet metalic, din câte un plop, așezând-se moartă pe caldarâm. Arsă de vară. Moartea unei frunze, o moarte anonimă. Într-un ultim grad de confidențialitate. București, Sibiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
de floare. „Primăvară târzie, pometuri multe, țuică tare”, gândi el aducându-și aminte că în zori, din foișorul palatului de la Mogoșoaia, dincolo de ceața subțire a lacului și de vălul galben-verzui al sălciilor pletoase, i se păruse că vede ca niște năluci de focuri, vălătuci de fumuri roz alburii. Acum știa că nu era părere, erau corcodușii și caișii cu floarea înmugurită; poate să plouă cât vrea în timpul Prohodului, sigur că de Paște va fi soare, că la Târgul de Afară se
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
de la doamna să veniți în iatacul măriei sale. A spus că pe nesimțite, unul câte unul; primul să fie beizadea Ștefan. Frații schimbară între ei priviri nedumerite și când Constantin vru să dea un răspuns, observă că băiatul dispăruse ca o nălucă. — Auzirăți? Porunca e poruncă! Și Ștefan îi părăsi pe ceilalți doi, îndreptându-se în direcția iatacului doamnei. Intrând în sala spațioasă cu ferestre largi, rămase puțin surprins de atmosfera care-l întâmpină. La masa joasă din mijlocul încăperii, fiecare pe
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
răbdător, Leu, cel mai învățat măgar din lume și luna... eh, despre lună oare ce s-ar putea spune? Luase cu el întrebarea în visarea în care pășise, detașându-se total de grijile sale. Trecuseră așa prin Hârtiești ca trei năluci din altă lume, fără zgomot, fără să stârnească lătratul câinilor, azvârlind lungi umbrele lor și ale cailor pe garduri văruite în așteptarea Floriilor. Înțeleptul Leu a ajuns la răscrucea de drumuri de la ieșirea din sat, s-a oprit și și-
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
de-a sembrăca bărbătește, preluînd ea controlul jocului erotic). Dar Flaubert, nu era și el un bovaric? Ba da, demonstrează teza, fără a ne uimi, căci În lumea aceasta care adună actori și actori din viață, creatori de fantasme și năluci delirante, personaje celebre din artă și anonimi din realitatea Înconjurătoare, personaje de hîrtie și evadați din spitale, Începi să crezi că nimeni nu poate scăpa de aplicarea peceții dublului : histrion ratat, născător de histrioni celebri, dramaturg neglijat (deși a creat
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
este Îngrijorat de arlechinul din trupul său”! Ptiu! S-ar putea deduce că e mai greu să nu fii infractor : ești lipsit de publicitate. Și nu ești Îngrijorat de ...arlechinul din trupul tău... „E mult mai greu să ucizi o nălucă, decît ceva din realitate”(Virginia Woolf). Așa e... Am citit volumul trei din JURNALUL lui V. Silvestru. Sub așteptări! Am impresia că este ...cenzurat! Atîtea secvențe eclatante, trăite de marele teatrolog, lipsesc din jurnal. Și este tipărit DUPĂ 1989! Ciudat
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
fără caschetă și centură: Dom' locotenent ... dom' locotenent! Tremură necontrolat, în timp ce încearcă să articuleze coerent: Refugiați ... Basarabia ... acolo ... sub dărâmături! Marius se apropie de ceea ce pare că fusese fundația unei case. Din fumul gros, un copac singuratic răsare asemeni unei năluci. Agățate de ramuri, acum biete cioturi retezate, minuscule căciulițe flutură jalnic în bătaia vântului asemeni unor frunze albe pătate cu lacrimi rubinii. De-o bucată din ceea ce fusese trupușorul unui nou-născut spânzură un capăt de cămășuță înnegrită de funinginea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Grupa lui are misiunea să atace din spate, in timp ce restul plutonului, sub comanda locotenentului, din flanc. Calm, ca la o banală instrucție în curtea regimentului, Mâțu își adună oamenii. Dispar cu toții printre ramurile negre ale copacilor asemenea unor năluci. Parcă răspunzând dorinței generale, nori groși se adună pe cer până când lumina rece și indiferentă a astrului nopții nu mai poate trece, lăsându-i înfășurați în bezna cea mai profundă. În șoaptă, Marius transmite ordinul de înaintare. Zvâcnind, oamenii se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
probleme, pentru că, orice ai fi făcut, amintirile ți se lipeau de cap cu încăpățânare, nu le puteai evita, și erau tari, ascuțite, primejdioase ca alcoolul. Erau și verzi, de culoarea mușchiului și a dealurilor păscute de oi răzlețe, păzite de năluci fără vârstă și câini agresivi. Foloseau orice loc disponibil din creier. Se încolăceau în toate ungherele și încă de pe acum își pregăteau pentru hibernare trupul fluid - după o zi, imaginea era tot atât de savuroasă ca la început (caracter ce nu i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
care nu se uitase decât la aurora boreală și la foci. Față de realitatea trupurilor care se zbenguiau pe muzică și își semnalau unul altuia pofta de viață pe ringul de lemn ce vibra, pinguinii, focile și aurora erau ca niște năluci îndepărtate. Stau la Dråffen, spunea el fetelor care la început nu-l credeau. La Dråffen, pe cuvântul meu, întărea, cerșind mirarea și admirația de pe fețele lor veșnic roșcate. În afară de ai mei, n-am mai văzut oameni de la Crăciunul trecut. Numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
trebuit să urc pe trotuar. De după colț a apărut o mașină colțuroasă, mare, strălucind ciudat în lumina palidă a felinarelor. Deși era noapte, farurile nu funcționau, iar lămpile de poziție aprinse nu-l ajutau deloc pe șofer. Văzând o asemenea nălucă pe străduțele pustii, mi-a trecut prin cap că ar trebui să dau fuga înapoi la restaurant: poate voiau să mănânce. Când s-a apropiat, am văzut că era un jeep elegant, cu geamurile fumurii și mânerele portierelor aruncând reflexe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]