1,621 matches
-
singură clipă, deșteptîndu-mă o dată dimineața ceva mai devreme, privind surprins soarele drept în față, lumina, verdeața. Scăpasem de ceva greu, de ceva ucigător. Îmi venea să cânt, să alerg. Nu știu cum s-a întîmplat aceasta. Se cobo-rîse ceva în mine, mă năpădise ceva. Și atunci m-am întors. XV Caut ziua întreagă de lucru la birourile de pe chei. Promisiunea lui B. că îmi va găsi un post de traducător din franțuzește, la consulat, nu se realizează. Mai am vreo sută de rupii
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
și carabina îl încurcau și se lovea necontenit de bulgări uscați de pământ, și uneori bocancul îi rămânea prins în vreo buruiană cu multe lujere, subțiri întortocheate, și smucindu-și piciorul, smulgea buruiana din rădăcini, clătinând puternic porumbul, și-l năpădea pulberea, îl loveau în față fluturi mărunți de noapte. După vreun sfert de ceas, se auzi fluierat și se opri. Privi în dreapta și în stânga lui, dar nu desluși nimic. Răsuflă adânc, apoi își lăsă capul pe spate și regăsi cerul
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
d-aici !... Un motan jigărit și c-o blană năpârlită, ca vai de el, coboară dintre crengile părului. Ce păr mai era și ăsta, ce pere mari, zemoase făcea ! Acu s-a chircit, s-a uscat, vara trecută l-a năpădit și omizile. Cum să nu se usuce toate, dacă n-are cine să mai puie mâna să facă ceva în curte ? Nu mai e-n curte nicio floare, nicio tufă de trandafiri de când a plecat Tudor, băiatu, de când s-a
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
soldatul) îl ajuta să se așeze cu picioarele atârnând pe marginea patului, singura poziție în care parcă respira mai bine ? în timpul lungilor ore de noapte când rămânea așa, cu halatul aruncat pe umeri, peste cămașa lungă de noapte, cu trupul năpădit de o transpirație lipicioasă, cu tâmplele bubuind de pulsațiile sângelui... Așteptând dunga cenușie a dimineților tot mai timpurii (se făcea ziuă din ce în ce mai devreme, se apropia vara), așteptând să audă copitele calului pe caldarâm și fâșâitul roților faetonului, și zgomotul garnițelor
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
au fost aruncate pe străzi obiecte infestate cu culturi de microbi sau otrăvuri. Marie Liliane m-a întrebat care este opiniunea mea : aeroplane dușmane ori chiar mâini ucigașe, ascunse printre noi, risipesc așa ceva ? Nu pot ieși din senzația că suntem năpădiți de spioni și trădători, i-am mărturisit. Privindu-le alături, trăiam o acută neliniște, ce aproape îmi dădea crampe : și totuși, mai mult ca sigur, nu riscam nimic. O teamă obscură, născută de firea mea convențională, pentru că, scrutându-mi altminteri
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
trebuit să fie, recunoștința voastră ar fi trebuit să-l vizeze, de vreme ce În acel moment liderul rus era una din figurile-cheie ale eliberării de sub comunism. Se auzeau unele zvonuri, dar era o informație greu de crezut. Privesc fotografia și mă năpădește o senzație de neverosimil. Îmi vine greu să Înțeleg acest flux al memoriei care se revarsă, să Înțeleg cum e posibil ca haloul luminii intense de iunie să tremure cu atîta intensitate, atît de viu deasupra capetelor unor tineri arătînd
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
de armată, regăsesc confortul domestic, curățenia așternutului, senzația plăcută a trîndăvelii, cuibărit sub o plapumă care mă ferește de frig - plapuma devenită un fel de membru al familiei În formula comunismului ceaușist. Îmi e imposibil să mă mișc, m-ar năpădi la loc toate durerile lumii. Deși pe nop tiera de lîngă pat se află casetofonul și Magicianul, romanul lui John Fowles, tipărit pe o hîrtie sinistră, În care aproape că poți să recunoști soiul copacului din care a fost făcută
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
de a îneca pe cineva, de pildă pe Stella, și de a îngropa apoi cadavrul într-o pădure, urmând să facă să facă vizite regulate la groapă, pe măsură ce se scurgeau lunile și anii, și se schimbau anotimpurile, și florile sălbatice năpădeau locul; și nimeni nu bănuia nimic. Uneori visa că o ucisese pe Stella și apoi se reîntâlnea cu ea brusc, vie și teafără, dar își dădea seama că de fapt nu era ea, ci o soră geamănă de a cărei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
evitând să strivească melcii pe care ploaia îi scosese la suprafață și a căror greutate încovoia firele de iarbă. Se strecură pe sub niște rugi de mure și pe sub un arbust de iederă, în adâncul desișurilor, pe lângă vechiul teren de tenis năpădit de bălării, acolo în hățișul unde sălășluiau vulpile. Adam, ca și bunica lui, știa de vulpi, dar nu sufla o vorbă. Pe sub movilițe de pământ fin desțelenit, se aflau vizuini cu intrări largi, întunecoase, în care Adam și Zet priveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lăsat o pâclă. Diane, care-și plimba degetele peste niște bijuterii ieftine, fără intenția de a le cumpăra, le lăsase brusc din mână. Cum se afla în centrul uneia dintre sălile laterale, privind cum se mișcau siluetele fantomatice, se simțise năpădită de un val de frică, izvorâtă din suflet, de parcă ar fi fost brusc transportată în iad. Îi plăcea la Bowcock, unde lucrase pe vremuri; era un loc în care se simțea în siguranță, prietenos, viu colorat, și unde îi era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pe fereastră. În apropiere, un felinar proiecta pete de lumină de un verde livid pe câțiva pini din Victoria Park. În spate, bezna opacă a izlazului de o parte, și „Țara Pustie“ de cealaltă. Simțământul de iubire universală, care-i năpădise inima pe parcusul reuniunii, stăruia. Simțea, în timp ce privea la orașul adormit, ardoarea și tăria făpturii lui tinere, care se prefăcuseră, parcă, într-un soi de înțelepciune. Un elan de nestăvilit, care lua forma bucuriei, i se propaga prin întregul trup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să le rezolve și care nu aveau nici o legătură cu George. A fi prins de preot pe un picior greșit și a i se cere încă să se examineze în această lumină, era mult prea mult. O clipă, se simți năpădit de atâta silă față de vizitatorul său, încât era pe punctul de a-i cere să plece. Se uită lung la părintele Bernard. — Ești familiarizat cu Dante? — Da. — Guarda e passa.1 — Nu, zise preotul, nu. Părintele Bernard își scutură părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
bună ocazie să treacă și ea pe acolo și să arunce o privire faimoasei fete. Întregul Institut vorbea despre faptul că nepoata lui John Robert Rozanov fusese instalată la Papuc. Se aștepta cu nerăbdare apariția ei la Băi. Gabriel, brusc năpădită de un val de emoție posesivă, pe care o socoti secretă și de care aproape că se simți vinovată, își spuse că ea trebuie să vadă copila și să stabilească relații speciale cu ea înainte de a deveni proprietatea tuturor ennistonienilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ruinată a casei, pardosită cu iarbă și margarete și piciorul-cocoșului. Înăuntru, printre rămășițele părăginite ale zidurilor care păstraseră doar două frumoase ferestre elisabetane, plutea o atmosferă stranie, sepulcrală, de parcă, în ciuda soarelui luminos, casa ar fi fost cufundată în amurg. În locul năpădit de iarbă, care fusese cândva holul mare al casei, constatară că se reverbera un ciudat ecou și Tom îl convinse pe Emma să cânte. Cântase motetul lui Blake. Emma băuse la prânz whisky și Riesling cât încăpuse în el, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
elegant, pe pajiște, în timp ce patru pui mici se zbenguiau în jurul ei și i se cățărau pe spate. Tabloul îi plăcuse, dar îi pricinuise în același timp o durere ascunsă, de parcă s-ar fi identificat cu vulpea și ar fi fost năpădită de acea teamă, mereu prezentă în inima animalului. Nu pot să mă rog, spuse Diane. Ba poți, prostuță mică, îi răspunse părintele Bernard, consultându-și ceasul. Diane venise și ea o dată la slujba de seară, dar Ruby care participa întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de magazii dărăpănate, aparținând unor făbricuțe, și câteva clădiri de cărămidă despărțeau canalul de strada (cunoscută sub numele de „Calea comercială“), care ducea spre Victoria Park. Un câine lătra. George închise ochii și respiră încet și adânc. Simțea că-l năpădește iarăși acea îngrozitoare amețeală, acea pierdere a identității care se anunța prin simptome fizice, printr-o intensă percepție a propriului său trup, a masivității și solidității lui, a dimensiunilor sale materiale, carnale, care se combina cu totala dispariție a locatarului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
făcu toată ghem sub arbustul ei. E posibil totuși s-o fi văzut și să nu-I fi dat nici o atenție. Părintele Bernard se piti, cu o grabă absurdă, pe după un gard. Valerie nu se mișcă. Iar pe mine mă năpădi o colosală poftă de râs, văzând cum se dezumflă întreaga scenă. Părintele Bernard ieși la lumină, o ajută pe Diane să se ridice și apoi, înconjurându-i umerii cu brațul, o conduse spre casă. Valerie apăru pe chei și-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
călăuzească? Numai cât i-aș fi povestit totul, și adevărul ar fi ieșit la lumină“. Pe urmă îi veni un alt gând: „Nici eu n-am să uit niciodată că am fost lângă Anthea în seara asta“. Dar, brusc, îl năpădi din nou jalnica și nebuloasa lui mizerie. Își spuse: „Ar trebui s-o văd pe Hattie, dar asta-i imposibil. Mă simt atât de rău, mă simt nebun, smintit, mă simt «izgonit». Nu, nu mă duc la Papuc. Mă duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
o matură feminitate. — Nu sunt speriată, răspunse Hattie, aruncându-și coada împletită peste un umăr și pe cea despletită peste celălalt umăr. Era, de bună seamă, speriată, totuși, pomenindu-se brusc față-n față cu bunicul ei. Hattie se simțea năpădită de un val de independență iritată, care făcea ca răspunsul ei să nu fie ipocrit. John Robert se așeză pe unul din scaunele mai masive, evitându-le pe cele de bambus. Hattie rămase în picioare, rezemată de consola căminului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în cuvinte lui Emma, și anume că nu o remarcase pe Pearl pentru că aceasta era clasificată în categoria servitorilor. Pentru prima dată percepu frumusețea și forța prezenței ei. Emma stătea deoparte și se uita de la unul la celălalt. Camera fu năpădită brusc de valuri de gelozie, palpabilă ca o iarbă viguroasă, verde. Tom și Pearl se uitară la Emma. Toți trei erau rigizi de parcă s-ar fi aflat în poziție de „drepți“. — Așezați-vă, le spuse Pearl. Ea se lăsă, ostenită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și răul pot schimba locurile între ele? Bun, acum trebuie să plec. — N-ai să pleci, așază-te aici. Părintele Bernard își propti palma în pieptul lui George și-l împinse cu forță pe canapea. De îndată ce-l atinse, se simți năpădit de un flux de putere. Se lăsă în genunchi pe canapea, apăsându-și mâinile pe umerii lui George ca să-l împiedice să se ridice. George se zbătu, dar preotul era mai puternic. — Stai aici! Așa. Relaxează-te. Lasă mutra asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mai sprinten. După vreo două ore de mers ajung la o cale ferată peste Ronul mic, părăsită, pe care o traversez, continuându-mi drumul spre Saint Gilles. Drumul este mai mult printre bălării și buruieni, iar dacă te oprești, te năpădesc țânțarii. Singura alternativă este să-mi continui drumul fără pauză până la destinație. Altfel voi avea fața, mâinile și picioarele pline cu bășici și umflături de la țânțari. Inclin să cred că în planul originar al lui Dumnezeu când a creat universul
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
ca de fiecare dată, în umbra de la piciorul scăriței. O bătrână în fulgarin, corpolentă, pleca pe poarta împrejmuirii improvizate scoțând cercul de sârmă de deasupra, care ținea loc de zăvor. Nimic n-avea culoare pe toată întinderea aceea unde bălăriile năpădiseră în mare parte rămășițele de materiale de construcții. Se strecura totuși printre blocuri o rază de soare care aproape că ajungea până la împrejmuire. Bătrâna s-a întors să așeze la loc cercul de sârmă care ținea poarta închisă. Apoi, după
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
scânteietori, în timp ce strângea mânerul încât i se albiseră buricele degetelor ... Nu-și putea lua ochii de pe lama ruptă a pumnalului care încă mai strălucea... Fulgerul amintirii când Trestie - „fratele” său și Limbosu - l-au salvat de sub nasul inamicului i-a năpădit gândurile. „Acolo m-am putut folosi de el, dar aici? Aici la ce îmi folosește?” - și-a sfârșit Toaibă gândul privind în jur... „Nu! Nu se poate ca pe toată întinderea asta să nu fie măcar un copac. Doamne! Ajutămă
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
capul între palme. Tare mă mai doare pălitura de la frunte. Mai bine m-aș duce la moașă, să vadă ce-i acolo și să mă bandajeze. Dacă așa crezi tu, du-te, Marandă. După plecarea ei, pe Toaibă l-au năpădit gânduri și gânduri... Întâi s-a gândit la zbuciumul bietului cal ca să scape de urgia focului. Apoi cine știe pe unde aleargă încă îngrozit? Cel mai tare îl durea faptul că nu-și va mai vedea căluțul niciodată. Sub apăsarea
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]