111,428 matches
-
căci, după câteva verificări meticuloase, Marara pătrunse în apele liniștite ale lagunei, îndreptându-se către plajă. Iar în sufletul regelui Octar trebuie să se fi dus o luptă crâncena, căci avea în fața două posibilități: fie să-și lanseze la apă navele, ca să închidă cu ele intrarea în laguna și să blocheze astfel în interior Peștele Zburător, fie să iși distribuie războinicii prin desișurile de lângă apă, de unde să poată navali asupra dușmanilor în clipa când aceștia vor fi pus piciorul pe nisip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de forțele vâslașilor lui, care ar fi fost deja istoviți. Riscă de asemenea că exploratorii, pe care fără îndoială că avea să-i debarce dușmanul, să își dea seama de manevră, ceea ce le-ar da timp suficient ca să fugă, iar navă lor se dovedise extrem de rapidă chiar și numai cu foarte puțin vânt. Deocamdată nu sufla nici un vânt și nici nu părea că se va iscă vreunul, insă chiar și așa hotărî să renunțe la bătălia navală, care nu-i asigura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
debarcat. Așezat lângă o grămadă de frunze și crengi uscate pe insulița rămasă pustie, Chimé din Farepíti ținea sub observație plajă apuseana, atent la cea mai mica mișcare ce i-ar fi indicat că Te-Onó se hotărăsc să-și lanseze navele. În acest caz, misiunea lui era pe cât de simplă, pe atât de primejdioasa: nu trebuia decât să dea foc grămezii de uscaturi, provocând astfel un incendiu care ar fi fost vizibil de pe Marara și le-ar fi indicat că trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ai lui, care ar fi trebuit să se întoarcă imediat pe insulița, de unde catamaranul ar fi trecut și i-ar fi luat. Acesta era planul de urgență gândit de Miti Matái pentru a nu fi prins în interiorul lagunei de niște nave pe care le știa mult mai puternice decât a lui, deși, în sufletul său, era convins că inteligentul Octar va alege varianta ambuscadei pe uscat. Pentru a-i da speranțe și mai mari, ordona vâslașilor să se apropie și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
războinicii lui porniră în liniște către locul unde erau ascunse catamaranele, pe care, contrar așteptărilor lor, le găsiră fără nici o pază. Era clar că Te-Onó erau convinși că dușmanii lor se găsesc pe partea cealaltă a insulei, la bordul unei nave, astfel că nu-și luaseră nici elementară precauție de a menține o santinela lângă ambarcațiuni; nici pentru o clipă nu le trecuse prin minte că cei pe care ii vânau le cunoșteau intențiile dinainte. Un comportament atât de imprudent depășea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
întoarseră înotând fără grabă la Peștele Zburător, în timp ce grupul lui Roonuí-Roonuí se întorcea la mică pluta. Luna era deja pe punctul să dispară complet. Când cei doi bărbați urcară la bord, Miti Matái pocni din degete, iar vâslașii îndreptară imediat navă către gură lagunei. Regele Octar era în pragul unei crize de furie văzând că o avusese pe iubita lui, Anuanúa, atât de aproape de el și că îi scăpa din nou printre degete. Se întreba dacă îi scăpase vreun amănunt care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
o avusese pe iubita lui, Anuanúa, atât de aproape de el și că îi scăpa din nou printre degete. Se întreba dacă îi scăpase vreun amănunt care să fi deșteptat suspiciunile exploratorilor și începu să-i pară rău că nu lansase navele la apă atunci cand avusese ocazia. Din fericire pentru el, isi dădu curând seama că Marara n-avea nici o intenție să se îndepărteze definitiv de insula. În ultimele raze ale lunii, o văzu încercuind insula, la mică distanță de barieră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
impresii. Se află din nou în fața aceleiași dileme: să rămână unde era, sperând că de data aceasta cei din Bora Bora vor debarca, sau să profite de cele două ore de întuneric care rămăseseră până la răsăritul soarelui pentru a scoate navele din ascunzișurile lor și a-și surprinde dușmanii, atacându-i din două părți. Ar fi foarte greu să ne ascundem atât de bine încât să nu ne vadă exploratorii dacă vor debarca ziua, argumenta cel mai bătrân dintre locotenenți. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
atât de bine încât să nu ne vadă exploratorii dacă vor debarca ziua, argumenta cel mai bătrân dintre locotenenți. Și, în cazul acesta, o să ia un avans considerabil și-o să-i pierdem din vedere înainte s-apucăm să ne punem navele la punct. Așadar, decizia aproape unanimă fu aceea de a porni imediat la atac. După numai câteva minute, practic toți Te-Onó încercau să pună catamaranele pe apă în cel mai scurt timp și în cea mai mare liniște. Roonuí-Roonuí rămase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
scapi de ea? întreba imediat Vetéa Pitó, cu speranța în glas. — E posibil... afirmă prietenul lui. Dacă o să i se întâmple ceva lui Miti Matái, lucru pe care sper că zeii nu-l vor permite, eu o să rămân la comanda navei și, în acest caz, sunt hotărât să o debarc pe primul atol nelocuit pe care o să-l întâlnim... Făcu o scurtă pauză și adaugă: Am analizat legile și nu există nici una care să spună că acela care abandonează un rege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ce-și propusese la început: să se depărteze cât mai mult de coastă și să pătrundă cât mai mult în ocean. Însuflețiți de ușurință cu care câștigau teren și de strigătele lui Octar, care se urcase pe prova celei dintâi nave, Te-Onó își dublară eforturile, transpirând și icnind, convinși că, în curând, îi vor ajunge din urmă pe dușmani, îi vor măcelari pe bărbați și le vor violă pe femei. Victoria finală era aproape. Între Octar și pupă Mararei nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de furie. Războinicii lui simțiră pentru o clipă că-și pierd încrederea și fură pe punctul de a se da bătuți, insă strigătele regelui lor avură virtutea să-i mobilizeze la loc, așa încât continuară să vâslească, deși aveau impresia că navele devin tot mai grele. În curând doi, apoi trei și în cele din urmă patru oameni se ocupau numai de aruncatul apei, care totuși inundă cu o viteză uimitoare carenele catamaranelor, ajungând până la picioarele vâslașilor, apoi până la glezne și, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ocupau numai de aruncatul apei, care totuși inundă cu o viteză uimitoare carenele catamaranelor, ajungând până la picioarele vâslașilor, apoi până la glezne și, în cele din urmă, până la gambe, moment în care își dădură seama că, oricât s-ar fi străduit, navele lor, care odinioară se supuneau imediat comenzilor, pierdeau tot mai mult din viteza, rămânând înfipte în mijlocul oceanului. Deja nu-și mai împingeau înainte ambarcațiunile, ci se chinuiau zadarnic să târască după ei tone de apă, căci războinicii lui RoonuíRoonuí își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Le ordona dulgherilor lui să sară în apă ca să evalueze, din exterior, gravitatea daunelor, iar în clipa când primul dintre ei reveni la suprafață, diagnosticul lui fu concis și crud: Ne scufundăm! strigă. Octar se întoarse să ceară ajutor celeilalte nave, dar ceea ce văzu îl făcu să pălească: aceasta se află la mai puțin de două sute de metri distanță, înfipta și ea în mijlocul oceanului, care amenință să-i atingă linia de plutire. Înghesuiți pe punte, aproape cincizeci dintre cei mai buni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
și începe să se apropie. În timp ce apă pătrundea nestingherita în carenele catamaranelor care străbătuseră fără probleme toate marile, regele Octar, neînvins până atunci, se întreba cum e posibil să se întâmple așa ceva. Unde greșise? Când avuseseră ocazia să-i saboteze navele niște dușmani care s-au aflat tot timpul în fața lor, în mijlocul lagunei? De ce îl abandonaseră într-un mod atât de nedrept zeii strămoșilor lui? Marara se apropia tot mai mult. Cea de a doua navă, care era într-o stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
avuseseră ocazia să-i saboteze navele niște dușmani care s-au aflat tot timpul în fața lor, în mijlocul lagunei? De ce îl abandonaseră într-un mod atât de nedrept zeii strămoșilor lui? Marara se apropia tot mai mult. Cea de a doua navă, care era într-o stare mai proastă decât cealaltă, se înclină periculos înspre tribord. Câțiva dintre oameni se aruncară în apă și înotau înspre cea care încă mai plutea. Vreo cinci rechini se învârteau în jurul lor, dar nu se arătau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cealaltă, se înclină periculos înspre tribord. Câțiva dintre oameni se aruncară în apă și înotau înspre cea care încă mai plutea. Vreo cinci rechini se învârteau în jurul lor, dar nu se arătau agresivi. Apă continuă să urce. Cei de pe prima navă le strigau celor care se apropiau să nu încerce să urce la bord. Câțiva dintre naufragiați înțeleseră inutilitatea eforturilor lor și, întorcându-se, porniră într-o încercare absurdă de a ajunge înot până pe coasta. Peștele Zburător se oprise la vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
metri distanță, iar echipajul sau ridică vâslele în aer, aclamându-și căpitanul. Tapú Tetuanúi și cei doi prieteni ai luiîncepură un dans războinic în mijlocul punții. Miti Matái rămase impasibil. La prova, prințesa Anuanúa părea un sfinx. Cea de a doua navă a Te-Onó dispăru complet sub valuri, iar ocupanții ei ajunseră și ei în apă, agățați de cele câteva obiecte care pluteau și privind îngroziți cum rechinii, care până în acel moment se dovediseră pașnici, începeau să dea tot mai multe semne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
isi bătuseră joc. Își făcură apariția și mai mulți rechini, ca și cum vestea banchetului care se apropia ar fi ajuns deja până în fundul oceanului, iar cei mai îndrăzneți dintre ei le atingeau deja picioarele naufragiaților. Era doar o chestiune de timp. Navă lui Octar abia se mai ridică la câțiva centimetri deasupra apei. Un om scoase un strigăt sfâșietor când un rechin-ciocan îi smulse un picior, dintr-o singură mușcătură. O pată roșie se întinse în jurul lui și, ca și cum acesta ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
fi înnebunit și n-ar mai fi fost în stare să deosebească un corp omenesc inert de trupul unui rechin neatent sau de chila unei uriașe ambarcațiuni. —Octar!!... Octar încă mai rezistă, împreună cu vreo cinci din oamenii lui, deasupra unei nave care părea să danseze în mijlocul unei furtuni teribile, incercand sa ii îndepărteze cu ajutorul unei sulițe lungi pe cei mai îndrăzneți agresori, care se ridicau, încercând să ajungă până la ei. Unul dintre rechini chiar sărise pe punte și lovea sălbatic cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să-l consoleze după așa o pierdere, astfel că singurul lucru pe care-l putea face era să se retragă în cel mai îndepărtat ungher, pentru că Niho-Nui ai suferinței să-i roada sufletul că pe o scândură slăbită a unei nave. Nimeni nu veni să-l consoleze, pentru că toți aveau nevoie de consolare. Nimeni nu păru să înțeleagă că se simte orfan, pentru că deja erau orfani cu toții. Nimeni nu-i asculta rugile, pentru că toți erau absorbiți de propriile lor rugi. Miti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de-al Patrulea Cerc. Viața, așa cum o cunoscuseră până în acel moment, părea să-și fi pierdut sensul. Dulcea victorie se transformase dintr-odată într-o amară înfrângere. Miti Matái murise! A doua zi, dulgherul construi o mică piroga din resturile navelor dușmane, care încă mai pluteau în jurul lor. Așezară în ea resturile celui mai iubit dintre căpitani, îl împodobiră doar cu centura regală de pene galbene, pe care Miti Matái o merită mai mult ca oricine și, la căderea serii, lașară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
care încă mai pluteau în jurul lor. Așezară în ea resturile celui mai iubit dintre căpitani, îl împodobiră doar cu centura regală de pene galbene, pe care Miti Matái o merită mai mult ca oricine și, la căderea serii, lașară că nava improvizată să pornească înspre locul unde apune soarele, căci acestea erau funeraliile pe care le meritau cei mai mari navigatori. Tané, zeul mării, avea să-l conducă direct în fața tatălui său, Marele Taaroa, creatorul tuturor lucrurilor frumoase, iar celălalt fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
viteaz dintre cei viteji și cel mai înțelept dintre cei înțelepți. Taaroa va asculta în liniște, vă zâmbi mulțumit, îl va îmbrățișa pe noul semizeu care a sosit în împărăția lui și îi va pune sub comanda cea mai frumoasă navă care s-a construit vreodată în atelierele cerești. O sută de țestoase au s-o tragă. O mie de delfini au să-i deschidă drumul. Un milion de Mahi-Mahi au să înoate în jurul ei. Miti Matái va străbate, intru veșnicie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cei de spiță regală În secolul al șaptesprezecelea. Dată fiind relativa sărăcie a insulei, aceste explicații nu sunt de crezut (zvonul despre zăcămintele de aur fusese doar o legendă). Nu mult mai probabilă, deși mai aventuroasă, e și ideea că nava unei expediții portugheze de recunoaștere de pe la Începutul veacului al șaisprezecelea ar fi naufragiat pe coasta stâncoasă a insulei, asemenea atâtor altora În secolele următoare. Izolați la sute de mile de căile navale dintre Malacca și China, i-au spus Insula
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]