1,178 matches
-
celelalte, descoperim ușor realitatea unui secret. Omul care parcurge această natură devine atent la bogăția acesteia, este infuzat de toată această bogăție și o simte ca și cum toată atenția interioară s-ar îndrepta în afară, ca să se hrănească avid cu mulțimea neîncetată de fapte, unde există vibrații și mișcări care populează natura. Altfel spus, omul resimte interiorul naturii care palpită în el și care ia locul propriului său interior. Rezultatul este instinctiv: în mijlocul naturii, omul nu mai are nevoie să vorbească; chiar
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
unui popor ce nu apucase să știe ce însemnează libertatea, ce însemnează democrația și care abuza de ele ? Cel ce va umbla peste ani prin gazete, prin memoriile noastre, riscă a fi asurzit de un îngrozitor vacarm : zeflemele și acuze neîncetate ! Un furnicar de siluete grotești, ce nu par, ca păpușile de bâlci, să fie mișcate decât de sforile ambi ției și lăcomiei ! Singuri ne descriem astfel, angajați tot timpul în adversități pătimașe, vociferând încontinuu, interpelând cu insolență în Cameră și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mii de mile și ici se-nșiră de-a lungul liniei țărmurilor, dincolo formează brâul unor insule izolate, înfruntînd talazurile cât de înviforate; generație după generație murind, ele lasă în păturile pietroase de var de mărgean (Korallenkalk) monumente nepieritoare a neîncetatei lor munci. Aceste stanuri de stâncă consistă 2/5 a greutății lor din acid carbonic, care-n aparență e prins pentru vecie în ele. Acest acid carbonic s-au sustras direct sau indirect atmosferei, deci marea trebuie să fi sorbind
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
cine pretinde și obține de la sine ceva măreț trebuie să se simtă foarte departe de cei care nu o fac - această distanță este interpretată de către ceilalți ca o "excelentă părere despre sine"; însă acela nu cunoaște distanța decât ca muncă neîncetată, luptă și izbândă, de zi și noapte: din toate acestea ceilalți nu știu nimic." (Nietzsche) 22 decembrie 1980 A treia zi de la operație. Sânt singur în salon și, deși aproape țintuit de sonde, am o paradoxală stare de bine. Simt
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
să trăiască în clipa favorabilă, în kairós, în prilejul favorabil, să-și trăiască "forma optimă"; terorizați mereu de un "încă" și de spaima declinului, de vidul care te pândește când mizezi totul pe asta. În timp ce în spirit totul este creștere neîncetată; fiecare zi nouă este un profit, și nu o pierdere, și cu fiecare ceas te simți tot mai aproape de "forma" ta. Prilejul nu este aici punctual, ci este viața în întregul ei. Ca să nu mai spun că în spirit nu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
renunțe la tot pentru fata lui Priam (sunt gata la orice ca să te păstrez - III 7). Și totuși anii petrecuți la Troia l-au pustiit și pe el. Clitemnestra simte schimbarea din vocea lui : Altădată glasul îți tremura de o neîncetată bucurie. Acuma vorbești încet și nu spui tot (II 12). Războinicul întors acasă e ostenit (vreau să mă odihnesc... sunt obosit - II 12 ; Dar odihna mea ? - II 13), ceea ce știe și Casandra (Nu-mi poți dărui decât oboseala ta - III
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
oferă un model de depășire a condiției umane : puterea spiritului îi dă tăria de a înfrunta obstacolele întunericului cu demnitate și cu dorința de slujire a binelui (p. 171). Pe scara dintre Aiax și Oedip, Sofocle include trepte majore ale neîncetatei evoluții care e istoria umanității și istoria spiritului (p. 172). Ultimul capitol al monografiei lui Zoe Dumitrescu- Bușulenga subliniază caracterul modern și complexitatea operei lui Sofocle. Fără a îmbrățișa răspunsul exclusiv al pietății, sau pe cel al explicației raționale (p.
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
clar că restituirea unei sume atât de mari era o faptă pe care „nu oricine ar fi fost în stare s-o facă“. Însă avea noblețea să recunoască în sinea lui că toată deprimarea lui nu era decât vanitatea reprimată neîncetat, ceea ce-l făcea să sufere cumplit. De-abia la mult timp după aceea își dăduse seama și se convinsese cât de serioasă fusese întorsătura pe care o puteau lua lucrurile cu o ființă atât de inocentă și ciudată ca Aglaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Privirile spre cer n-au dată, iar viața în ea însăși e mai puțin localizabilă decât neantul. În dorul după absolut există puritatea unui vag, care trebuie să ne lecuiască de infecțiile temporale și să ne servească de prototip al neîncetatei suspendări. Căci aceasta nu-i, în fond, decât deparazitarea conștiinței de timp. De câte ori mă gândesc la om, mila îmi îneacă gândurile. Și astfel nu-i pot da de urmă în nici un chip. O frântură în natură te obligă la meditații
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
te scufunzi în adâncimea primară, să-ți recunoști sursele, de care te izolează vidul abstract al spiritului, seninătatea lui implacabilă. Melancolia-i o distanță de lume prin mijloacele vieții, iar nu ale spiritului; dezertarea din imanență a țesuturilor. Prin apelul neîncetat la spirit, bărbații i-au adăugat o nuanță reflexivă, ce n-o întîlnim la femei, care, nerezistând niciodată sufletului lor, se tălăzuiesc într-o melancolie imediată. Nevoia de un timp pur, curățit de devenire, și care să nu fie eternitate
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
drept să se creadă pierdut, atâta vreme cât deznădejdea îi oferă încă distrugerea voluptuoasă în Dumnezeu. O dată ce dorințele devin spumoase, ajungi să trăiești prin consimțirea dată fiecărei clipe. Silit să-ți acorzi ție existența, mărești spațiul dintre tine și lume în repetarea neîncetată a străduinței. Timpului apucat de streche, veghea spiritului îi pune surdina hotărârii de a fi. Nu ne-ar înghiți gama vremii de n-am domoli-o în efortul de consimțire la fire? Celelalte ființe trăiesc; omul se căznește să trăiască
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pierdut toate speranțele, ne mai putem arunca în infinit, că avem dreptul la un salt absolut în nemărginire, că putem participa la anarhia universală, la tensiunile acestui vârtej. Să străbatem, prinși în evoluția lui, până la epuizare, toate nebuniile acestei mișcări neîncetate, să ne consumăm într-o avântare de cel mai înalt dramatism, gîndindu-ne mai puțin la moarte cât la infinita noastră nebunie, să realizăm la paroxism un vis de barbarie cosmică și de exaltare nemărginită, să plutim prin spațiu fără alt
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mâinilor, arătarea lor să fie mai mult decât un discurs, mai mult decât un plânset, un zâmbet sau o rugăciune. Căci mâinile pot avea ochi, acolo unde ochii văd în interior. Expresivitatea absolută, fruct al unei continue transfigurări, al unei neîncetate primeniri lăuntrice cu focuri nestinse și cu valuri agitate, cu vibrații infinite și pulsații irezistibile, va face din prezența noastră un centru de iradiere mai puternic decât soarele. Și nu numai mâinile, dar și fața, și tot ce ne individualizează
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
caz, prezența lor este fecundă, hotărâtoare, căci răspândește o fluiditate insesizabilă care te asimilează și te cuprinde ca în niște mreje imateriale. Pentru astfel de oameni nu există goluri, vacuități sau discontinuități, ci o comuniune, o participare, rezultate din acea neîncetată transfigurare în care culmile sânt nu numai amețeli, ci și voluptăți. Trebuie însă atâta frământare, atâta energie de interiorizare pentru a te putea exterioriza într-o prezență hotărâtoare, încît luminile transfigurării te-ar putea arde și distruge iremediabil. Și n-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
făcut din acest blestem o voluptate. A munci din toate forțele numai pentru muncă, a găsi o bucurie într-un efort care nu duce decât la realizări irelevante, a concepe că te poți realiza numai printr-o muncă obiectivă și neîncetată, iată ceea ce este revoltător și ininteligibil. Munca susținută și neîncetată tâmpește, trivializează și impersonalizează. Ea deplasează centrul de preocupare și interes din zona subiectivă într-o zonă obiectivă a lucrurilor, într-un plan fad de obiectivitate. Omul nu se interesează
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
forțele numai pentru muncă, a găsi o bucurie într-un efort care nu duce decât la realizări irelevante, a concepe că te poți realiza numai printr-o muncă obiectivă și neîncetată, iată ceea ce este revoltător și ininteligibil. Munca susținută și neîncetată tâmpește, trivializează și impersonalizează. Ea deplasează centrul de preocupare și interes din zona subiectivă într-o zonă obiectivă a lucrurilor, într-un plan fad de obiectivitate. Omul nu se interesează atunci de destinul său personal, de educația lui lăuntrică, de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
asemănare cu genul de muncă în care s-au risipit? Oare a fost nevoie să clădească piramide, palate, temple și castele? Nu este suficientă conștiința subiectivă a eternității, conștiința acelei împliniri în supraconștiință? Dacă a distrus ceva activitatea frenetică, munca neîncetată și trepidația exterioară, apoi desigur aceasta nu poate fi decât simțul pentru eternitate. Munca este negația eternității. Cu cât crește cucerirea de bunuri în temporal, cu cât se intensifică munca exterioară, cu atât eternitatea devine un bun mai inaccesibil, mai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
asupra firii. Un gol ce se ridică din stomac până la creier, trecând prin toate organele și membrele ca un fluid ușor și impalpabil, ca o insesizabilă pâlpâire internă. Și nu știu de ce, în întinderea progresivă a acestui gol, în mărirea neîncetată a acestui vid crescând în infinit, simt prezența misterioasă și inexplicabilă a celor mai contrare sentimente care agită sufletul omenesc. Sânt fericit și nefericit în același timp, încerc simultan exaltarea și depresiunea, mă domină disperarea și voluptatea în cea mai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
că n-are nici un sens, dar nici nu poate avea unul. Principiul satanic În suferinȚĂ Dacă sânt oameni fericiți pe acest pământ, pentru ce nu urlă, pentru ce nu apar în stradă să-și strige bucuria în țipete nebune și neîncetate? De unde atâta discreție și atâta rezervă? Dacă aș avea conștiința unei bucurii continue, a unei exaltate dispoziții interne înspre plăcere, și dacă aș simți o irezistibilă înclinare înspre seninătate, n-aș putea trăi numai în mine acele momente, ci le-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
răpăit de tobe: „Capul lui Celer! Capul lui Celer!“ Și dintr-odată se face lumină. Mulțimea s a răsculat la teatru împotriva fostului consul Propertius Celer, însărcinat cu îngrijirea malurilor și albiei râului Tibru. Or Tibrul a crescut din pricina ploilor neînCetate și a prefăcut cartierele joase într-o băltoacă puturoasă. Iar când apele s-au retras, au târât după ele dărâmături de case și leșuri de oameni. Se pare că Augustus, înștiințat, a ridicat neputincios din umeri și n-a fost
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
insistasem atât de mult să o iubești, de vreme ce nu eram în stare să îi arăt nici eu dragostea mea plină de ezitări, epuizată, nu de ea fugisem, oare, atunci, refugiindu-mă în mansarda din clădirea aceea înaltă, de persecuția ei neîncetată, de mâinile ei agățate de gâtul meu, stau acolo, copleșită de admirația lui, gudurându-mă în iubirea pe care o simțeam pentru mine, uitând de ea complet. Ce fel de familie clădisem aici, niște cubulețe mușcate, goale, cum de putusem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
își apărau posturile, noii calibani vor posturi, vor în băncile din față ale culturii folosind exact aceleași mijloace. Apoi, cine și-ar fi putut imagina că astăzi, ca și ieri, chiar și orientarea politică, fie ea și asemenea vremii, în neîncetată schimbare, va ține adesea locul cărților? După cum, într-o lume în care, în câteva secunde, poți contacta orice punct de pe glob, cei ce ar trebui să comunice mereu, să știe cu adevărat se poartă de parcă ar fi mai izolați decât
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
ea. Toți prietenii ei, tovarășii de drum și cei apropiați muriseră. Pierduse cincizeci și șapte de ani din existența ei, cufundată într-un somn odihnitor. Calm și fără emoție. Firește. Dar când veni amiaza, uitase toate bunele sale intenții. Repetarea neîncetată a întrebărilor, ridiculizarea versiunii sale asupra celor întâmplate, disecția epuizantă a unor puncte de detaliu fără importanță și ignorarea sistematică a tot ceea ce are esențial se combinară pentru a o scoate din sărite. Pe măsură ce ea răspundea la întrebările inchizitorilor săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
colțuri, tuneluri străbătând spațiile de sub planșeuri, pasarele întinse pe deasupra. Și ar fi fost nevoie de mai mult spațiu. Oamenii se înghesuiau tot mai mult pentru a face loc ordinatoarelor și mașinilor. Hârtiile se adunau în teancuri imense, cu toate eforturile neîncetate de reducere a informațiilor necesare în biți electronici. Materialul venit de curând se acoperea repede de zgârieturi, de umflături și de arcuri brune lăsate de ceștile de cafea. Doi oameni erau răspunzători de aeest centru și, în consecință, de întreaga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
epavă din cele care se găseau pe fundul oceanului. I se adresă lui Apone: ― Bun, la treabă. În compartimentul pasagerilor, sergentul șef se ridică de pe scaun și-și privi oamenii; fu nevoit să se agațe de un mâner deoarece vânturile neîncetate ale Acheronului zgâlțâiau aparatul. ― Bun! L-ați auzit pe locotenent. Vreau și eu o desfășurare ca la carte, o dată măcar. Și priviți înainte. Infanteriștii care se vor împiedica de tălpile celor care merg înainte, se vor întoarce la aparat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]