2,311 matches
-
de Saint-Exupery) NISIPURI „Din țărână am venit, în țărână ne întoarcem...”. Nu-și mai amintea unde și când auzise pentru prima dată aceste cuvinte, dar erau cuvinte parcă-n basorelief săpate în memoria sa și peste care ochii minții rătăceau nedumeriți, pentru că alături de ele, o altă imagine într-un verde crud se lumina tot mai mult pe ecranul mental, mărindu-se până când îi devenea imposibil să-și mai dea seama de unde începea și unde sfârșea ea... Și-n fața ochilor vedea
NISIPURI de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 749 din 18 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/348859_a_350188]
-
pleacă în stepele răsăritului, marginile lumii se îndepărtează. Se smulg aripile la îngeri, păsările simt durerea; prin aer sunt zburătoare metalice. Penele desenate, simbol cu semne ciudate, o femeie poartă numele unei cifre, și dragostea se consumă pe căi imaginare. Nedumerit, mă întreb: Mirosul tău de femeie cu cine-l împarți?" Eu nu voi distinge nimic - până la tine e cale de o stea. Referință Bibliografică: O femeie poartă numele unei cifre / Llelu Nicolae Vălăreanu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 418
O FEMEIE POARTĂ NUMELE UNEI CIFRE de LLELU NICOLAE VĂLĂREANU în ediţia nr. 418 din 22 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346814_a_348143]
-
judecată, pentru că Iisus din Nazaret era cetățean al Galileei, parte din stăpânirea tetrahiei sale și se cuvenea să-l judece chiar tetrarhul, așa recomandase procuratorul Ponțiu Pilat și tocmai asta scrisese acesta în misiva trimisă lui. Tetrarhul era totuși cam nedumerit, însă primi alaiul în palatul Hasmoneilor, într-o încăpere întunecoasă, cu ferestrele zidite, o încăpere care avea în tavan o mică deschidere ovală care lăsa lumina să vină de sus revărsându-se într-un con și în care praful aflat
AL CINCILEA FRAGMENT. de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 1239 din 23 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/346944_a_348273]
-
prin semiîntunericul dimineții, am văzut arborat pe frontispiciul Liceului „Laurian” drapelul îndoliat. Știam că școala noastră își făcuse o tradiție din a arbora drapelul îndoliat la moartea vreunui dintre foștii sau actualii profesori și elevi ai săi și ne întrebam nedumeriți ce s-a putut întâmpla. ) (Dirigintele nostru) a venit în clasă în ținută de doliu, cu ochii înroșiți, ca după o noapte nedormită. După câteva momente de grea așteptare, ne-a spus doar atât: ”- Un minut de reculegere!” Cu capul
2013... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 888 din 06 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/346262_a_347591]
-
vreodată, Ea, Poezia, nu are hotar... Cuvintele, la fel. Ele vindecă rănile, deschid ochii orbilor, cuvintele adevărate mântuie durerea și întunericul din noi. Vânt și cu-vânt, duh și văzduh! încât uneori surd și mut de ne-nțelegere, te întreb nedumerit: omule, de unde vine cuvântul?! Pâinea e cuvânt, lumina, la fel, ura și întunericul cuvinte sunt... Cuvinte care vindecă și cuvinte care ucid, cuvinte care luminează și cuvinte care întunecă... Dată ne-a fost înspre rostirea lor gura aceasta și limba
NICOLAE NICOARĂ-HORIA de NICOLAE NICOARĂ HORIA în ediţia nr. 643 din 04 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346370_a_347699]
-
intenționat plasată pe Internet, fotografie la vederea căreia s-a simțit cu sufletul sfâșiat. Și tot cu bună știință i s-a lansat și o invitație de prietenie pe site-ul respectiv. - Adică? Ce s-a întâmplat?, a întrebat el nedumerit. În secunda imediat următoare, cu ochii pironiți pe monitor, a exclamat profund uluit: - Ce-i asta? - Ce să fie? O fotografie. Tu și cu ...”individa” ta. Această fotografie ați postat-o voi pe Internet și, cu o indolență fără margini
O FOTOGRAFIE CÂT O MIE DE CUVINTE de CRISTEA AURORA în ediţia nr. 562 din 15 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/348310_a_349639]
-
2012 Toate Articolele Autorului Soarele era spre asfințit. În apropiere se auzeau glasurile cristaline ale copiilor. Nu terminaseră joacă. Spre seară veneau tot mai mulți în parc. Picasem la marginea străzii, într-un loc unde iarbă crescuse mai mare. Priviam nedumerita și speriată. Singură cum eram, nu știam ce se va întâmpla cu mine. Pe alee vedeam cum treceau câinii vagabonzi. Mergeau cu pasul grăbit, priviau înainte și erau foarte atenți la orice mișcare. Simțiam cum mi se taie respirația și
BITA, PORUMBITA de CORNELIA CURTEAN în ediţia nr. 597 din 19 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/348419_a_349748]
-
șuvoi. Eu sunt lumina ta, sunt nebănuitul cristal Te despletesc și recompun, sunt liedul tău final. TE CĂUTAM, DOAMNE ! Te căutam departe, în galaxii uitate Ca pe un extaz, un trubadur în noapte Miracol, fulger, suflu mult chemat Te căutam nedumerită, pe înserat Te ghiceam în mirările sângelui În pâcla dimineții, zborul îngerului În pajiștea nădejdii mele, adorare A cerului, implorare-nălțată spre zare In mâinile a ruga pioasă-mpreunate Spre înfloriri, albastrul cer, apoi lăsate În dezmierd ca un copil ademenit De
CÂNTECUL IUBIRII – SONETE (2) de ELENA ARMENESCU în ediţia nr. 808 din 18 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345304_a_346633]
-
ușa. Încerc să urc unul din geamantane. Conductorul se oferă să mă ajute, scoate o grimasă, bagajul este greu, îl târâie atât cât să facă loc pentru cel de-al doilea și pentru mine și în același timp mă întreabă nedumerit: - Aveți bilet în acest vagon? - Da, îi răspund în timp ce urc cu destulă greutate, treapta vagonului este prea înaltă chiar și pentru picioarele mele lungi. - Dar aici nu este nici un loc liber, îmi zice și blochează cu statura lui intrarea spre
TRENUL de HELENE PFLITSCH în ediţia nr. 809 din 19 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345325_a_346654]
-
răspund în timp ce urc cu destulă greutate, treapta vagonului este prea înaltă chiar și pentru picioarele mele lungi. - Dar aici nu este nici un loc liber, îmi zice și blochează cu statura lui intrarea spre cușete. E rândul meu să îl privesc nedumerită. Trenul s-a urnit din loc însoțit de un urlet sinistru. Sau așa îmi pare mie. - Mai există un alt vagon de dormit? - Nu! Va trebui să coborâți la următoarea stație, îmi vorbește conductorul, dându-și mai pe spate chipiul
TRENUL de HELENE PFLITSCH în ediţia nr. 809 din 19 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345325_a_346654]
-
eminescian, întru adevăr. Ion Iancu Vale contemplă fotografia în alb-negru a lui Cioran precum Dionis fotografia tatălui său din perete, la modul arheic: „privesc fizionomia puternic brăzdată/ de țăran și nobil român/ și mă întreb de fiecare dată, tot/ mai nedumerit și mai uimit/ «de unde oare atâta durere la un astfel de om,/ hărăzit de Creator, cultivat și instruit,/ la acest fiu de protopop și nepot de baron»” (Privind la fotografia lui Emil Cioran). În acest chip, nu e batjocură, cum
„REVELAŢII” ŞI FRONDĂ de THEODOR CODREANU în ediţia nr. 936 din 24 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/345505_a_346834]
-
la umbră sub pomul acela nedeslușit. Îi mirosea a carene acum și dădea târcoale finuț și fără ca nimeni să observe, a luat o aripă și a fugit cu ea în cotețul găinilor. Acum o mânca tacticos în timp ce găinile o priveau nedumerite iar cocoșul cânta de mama focului nu știu ce melodie de a lui. Nu a durat mult și o ploaie ne avenită a început să toarne peste grătarul lui Taty riscând o catastrofă umanitară dacă Taty nu muta grătarul sub pomul acela
LEGILE NESCRISE DE LA IGEȘTI de ANGHEL ZAMFIR DAN în ediţia nr. 2089 din 19 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/376737_a_378066]
-
știi că în curtea asta sunt niște legi clare, legile de la Igești, pe care trebuie să le respecți dacă ești în stare, dacă nu veziți de treabă oriunde vrei tu, aici trebuie să muncești să faci totul cum se cuvine. Nedumerit, Taty a plecat iar înspre grădină să îngropa jarul la loc. S- a ajezat îngândurat pe un lemn și păzea acum oile să nu mai dezgroape iar jarul. Îmi era milă de el, dar Mamy m a trezit imediat spunându
LEGILE NESCRISE DE LA IGEȘTI de ANGHEL ZAMFIR DAN în ediţia nr. 2089 din 19 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/376737_a_378066]
-
-se. Curând, apa se făcu galbenă, ca lutul. Copiii uitară de hainele și de părul de pe cap, care erau pline de apă și glod, din cap până-n picioare. Distracția asta fu curmată când le era lumea mai dragă, iar bunica, nedumerită unde dispăruse de-acasă Ionuț fără să-i ceară voie, avu presimțirea să iasă pe toloacă, să-l caute pe băiat. Rămase tablou, când văzu ce făceau copiii în gropile cu noroi. Nu mai cunoștea pe niciunul, de plini de
LA SCĂLDAT de VIOREL DARIE în ediţia nr. 2343 din 31 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/376801_a_378130]
-
înțeles că trebuia să acționez, m-am ridicat de pe pat și i-am făcut semn lui Costel să oprească puțin muzica. El m-a privit surprins, nu înțelegea de ce însă văzându-mă foarte îngrijorat opri casetofonul, continuând să mă privească nedumerit. După care eu cu glas scăzut i-am spus: ,,Astăzi a fost Nicu pe aici, căutând acest casetofon, te bănuia pe tine că l-ai luat, amenința că va anunța poliția, de asemenea bătrâna este foarte supărată pe tine, a
BUCURIILE OAMENILOR SIMPLII de EUGEN ONISCU în ediţia nr. 2240 din 17 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/376787_a_378116]
-
deschide sufletul ca pe o carte în fața unui străin, să poată oricine citi și descoperi tot ce noi încercăm să ascundem de privirile indiscrete și iscoditoare. Mă gândeam poate la timp! - La timp? Ca vreme sau așa, metaforic? întrebă Gloria nedumerită. - Mă uitam la cei doi tineri și mă gândeam la timpul care a trecut peste mine. De multe ori mă întreb: ce mai înseamnă pentru mine timpul, la cei patruzeci de ani? Simt că am pierdut mult timp prețios, căruia
ROMAN PREMIAT DE L.S.R. ÎN 2012 de STAN VIRGIL în ediţia nr. 2332 din 20 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/376781_a_378110]
-
în brațele lui. Dalia simți cum o ridică ușor și se deplasează către digul pe care tocmai el îl abandonase când o văzu ieșind din apa mării, unde o coborî dar nu-i dădu drumul din brațe. - Ce faci? Șopti nedumerită? N-avem voie... El îi acoperi gura cu un sărut pătimaș. Înlănțuiți într-o îmbrățișare tandră de îndrăgostiți, răcoriți de adierea vântului ce încrețea valurile mării, pășeau pe dig ca doi soldăței în timpul defilării. Având pașii mai mici, la un
ROMAN PREMIAT DE L.S.R. ÎN 2012 de STAN VIRGIL în ediţia nr. 2344 din 01 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/376807_a_378136]
-
împrăștiați printre toți. Călușarii s-au așezat în cerc. Au aruncat bețele-n cerc și au împreunat mâinile a rugă, cu ochii închiși și capul plecat. Părea că se rugau cu toții. Parcă împietrise și mulțimea, într-o tăcere nefirească...prelungă. Nedumerit, am închis și eu ochii, dar am tresărit imediat, când a strigat vătaful: -Hălăișa! Atunci, călușarii au început să meargă-n cerc, în sensul invers acelor de ceasornic, tăcuți, cu capetele plecate. Pe lângă ei mergea și mutul. După o rotire
HĂLĂIŞA!-PARTEA ÎNTÂI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1612 din 31 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/377793_a_379122]
-
care stătea. Nu mă cunoștea, dar mă judeca după plete. Împreună, dar cu amendamente. Nu, tu, declarații, nu, tu, gesturi libertine ! Față de cei din ,,tribună” eram erou, ceea ce-mi pica bine, dar în sinea mea începeam să fiu un nedumerit. Cel mai mult mă intriga ,,răbdarea” de care dădeam dovadă. Nu mă recunoșteam. O singură dată am dat-o în bară. În practică la Câmpia Turzii, unde Marga nu m-a însoțit, alegând Aradul, la unchiul său, m-am lăsat ademenit
BORIS DAVID (II) de EMILIA ȚUŢUIANU în ediţia nr. 1513 din 21 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377812_a_379141]
-
stufoasă. Marița ajunse la gârlă și se aruncă disperată în apă. Flăcările se stinseră, întunericul o cuprinse, iar o arătare hidoasă o îndesă cu capul în noroi până își dădu duhul în chinuri. Între timp vrăjitoarea ridică din umeri puțin nedumerită: - S-a supărat cam repede, dar și ea l-a zgândărit. Așa-i când te joci cu dracul și nu-ți cunoști măsura. Acum dacă o luă, s-o aibă în grija sa! Până la urmă sufletul tot în iad i-
VII. SOLII ADÂNCURILOR de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1396 din 27 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/377919_a_379248]
-
reținut un strigăt de surpriză și spaimă. Nu-și văzuse fata cu un băiat pe stradă și acum nu-i venea să-și creadă ochilor că o vede în pat cu un bărbat. Cu mâna la gură și ochii mari, nedumeriți și furioși, închise ușa încet si trecu la bucătărie. Somnul de după tura de noapte pierise brusc. Cu gesturi nervoase își puse de cafea și făcu "planul de bătaie", hotărâtă să-i de Alinei o lecție pe care să nu o
DARUL DE CRĂCIUN (1) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1450 din 20 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/377896_a_379225]
-
la palat, cu pași mari, de soldații abia dacă puteau să se țină după el. Și așa merseră băieții, până ajunseră în pădure. La începutul ei se opri fierarul și dădu un salut milităresc soarelui. Soldații se uitară între ei nedumeriți și unul dintre ei îl întrebă pe Marcel. - Da’ ce saluți soarele, Marcele? - Am și eu un fierar pe acolo, de-mi aruncă lumina cu care-mi privesc munca, răspunse Marcel, serios. La auzul acestor vorbe, milițienii iar schimbară priviri
MENTIUNE LA CONCURSUL MEMORIA SLOVELOR de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1706 din 02 septembrie 2015 () [Corola-blog/BlogPost/377968_a_379297]
-
încercă fereastra închisă. Se întoarse din drum și o căută prin toata casa, o strigă de câteva ori, după care reveni în același loc. Nu era nebun, văzuse clar cum ea intrase în cameră, grăbită să își privească tabloul. Încet, nedumerit, ridică privirea către obiectul care trona deasupra patului. Rama neagră, prea groasă pentru gusturile lui, contrasta puternic cu fundalul roșu, radiant, iar între cele două spirale albastre, înșurubate hipnotic în decor, prin pata vișinie amorfă, păreau să se strecoare două
TABLOUL de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1356 din 17 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/376391_a_377720]
-
care este, cred că ar fi bine să rămână doamna ca însoțitor, că eu nu pot să mă ocup de tot culoarul ăsta. Ne consultăm între noi și Leni acceptă. - Da, dar știți, însoțitorii trebuie să plătească. - De ce ? întreb eu, nedumerit. - Păi ocupă un pat, sunt trecuți pe lista de la cantină ... Mergem și plătim taxa de însoțitor. La întoarcere: - Care e patul însoțitoarei ? - Momentan n-avem niciunul liber. Și uite așa, pe banii ei, a stat Leni în picioare o noapte
SPITALUL DE IERI ŞI DE AZI de DAN NOREA în ediţia nr. 1331 din 23 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/376446_a_377775]
-
lăstari tineri, înmuguriți, asta ca să scurteze un drum. Când au ieșit la loc deschis unul din ei a spus despre ceilalți că parcă nu mai aveau așa multe bube pe mâini sau pe față. S-au privit unii pe alții nedumeriți și au plecat mai departe. La urmă când se apropiau de destinație un vânt înmiresmat le bătea în față iar ei mergeau cu voioșie. S-au oprit însă dintr-o dată și s-au uitat unii la alții fiindcă li se
AL PAISPREZECELEA FRAGMENT. de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 1332 din 24 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/376415_a_377744]