4,818 matches
-
gânduri pașnice. Am venit cu gânduri pașnice, îl asigură blondul într-o franceză rafinată. Mă numesc Yves Clos și acești domni sunt Amed Habaja și Nené Dupré. Singurul lucru pe care-l dorim e să rezolvăm cât mai repede acest neplăcut incident. — În cazul ăsta, cel mai bine ar fi să luăm loc înăuntru. Aveți apă? — Desigur! Aduceți-o! Blondul, care din primul moment păru a fi șeful grupului, îi făcu un semn pilotului, iar acesta dădu fuga până la elicopter, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ostatici cu forța. Singurul lor atu pe care contau în momentul în care s-ar fi înfruntat cu niște dușmani puternici era să mențină perfect ascunsă „Peștera gazelei“. Din cauza asta, drumul de întoarcere a fost unul dintre cele mai lente, neplăcute și greoaie călătorii de care își aminteau cei doi frați. Se știa că un cal putea sfărâma pietrele cu copitele, lăsând urme de neșters, pe când copitele dromaderilor, ca niște pernuțe, ridicau doar pietrele, ce reveneau îndată la locul lor, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
iad. Se apropie să-l mai privească, o dată pe băiat, văzu că-i curgeau șiroaie de sudoare și că tot corpul îi ardea cuprins de febră, în timp ce sute de muște se ospătau din rănile deschise de pe tălpi, și îl cuprinse neplăcuta senzație că foarte curând nefericitul acela avea să ardă în focurile gheenei. Alex Fawcett așeză în formă de evantai cele patru pagini ale documentului de pe masă și spuse: — Foarte interesant! Cu adevărat încurajator. Din cele scrise aici, oricine ar ajunge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
să lovească scurt și rapid, și să lase natura nemiloasă să-și continue devastatoarea operă de degradare. Gacel știa foarte bine că acela era un război, care nu era încă nicidecum câștigat, și că se putea aștepta la orice surpriză neplăcută de la mereu imprevizibila tehnologie franceză - dar, la fel de bine, știa că dușmanii săi erau destul de demoralizați ca să încerce să-și schimbe în mod radical planul inițial. Din acel moment, cercul de la început urma să se transforme într-un fel de „clește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
și dintr-odată i-a venit să spună că ar fi mai mult decât bucuros să se mute. Tom s-a așezat jos, întinzându-se atât de aproape de mine încât aproape că îmi atingea fața. Respirația lui, caldă, dar nu neplăcută, mirosea a whisky, Guinness și țigări. Tocmai mi-am adus aminte, a spus fără să mai fie nevoie. E vorba de Judy. Vrea să vorbească cu tine. —De ce? Abia dacă ne cunoaștem. Voia să vorbiți despre Lee. —Lee? —Și Claire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
că toate aveau sens. M-am simțit mai degrabă dezamăgită. Paul a pus niște bani pe masă. Nu vreau să te mai rețin, a spus. Dar mi-a făcut plăcere să te revăd, chiar dacă a trebuit să vorbim despre ceva neplăcut. Sper ca data viitoare când ne vedem toate astea să fie uitate. Nu pleci în curând la Manchester? am întrebat. —în câteva zile. Claire a trebuit să se grăbească pentru că teatrul avea nevoie de ea imediat, dar eu mai am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
era Sabat. Înainte de a se duce la sinagogă, Noah a coborât în pivniță să arunce o privire pe pergament și pe călimările cu cerneală neagră, strălucitoare. Când a deschis ușa aproape ruginită de timp, a fost izbit de un miros neplăcut. Un miros tare de șobolani. A căutat în zadar pergamentul. Nu mai era nimic decât câteva firimituri amestecate cu praf negru. Chiar și sticlele de cerneală erau murdărite de praf negru, crăpate, și o parte din cerneală se scursese în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
ar trebui să stai tot timpul ca să poți gândi cum trebuie o problemă de geometrie. Gândurile curg valuri, sinapsele își revin din amorțeală, e adevărat, poate și din cauza mirosului foarte urât care a ajuns să îmi distrugă nările. După natura neplăcutei miresme, probabil că prințul Luca a făcut pe el de frică. Am ajuns apoi departe cu gândurile. După o perioadă nedefinită de timp în care cred că am avut un vis, orb cu ochii deschiși, mă trezesc speriat și parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
această invenție grotescă despre lumea omului nou și vesel, veșnic tânăr, care, iată, se dovedea încontinuu o himeră? De cine fugeau oamenii? De ce? Cu aceste gânduri în cap, Bogdan se întoarse pe partea cealaltă. Iar aici mai avu o surpriză neplăcută, de care aproape că uitase. Și asta pentru că greșea atunci când gândea că nu mai avea pe nimeni. Se înșela amarnic - în stânga sa, așezat pe un colț al noptierei de lemn pe care își ținea medicamentele, se afla ultimul și singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
început, o șansă ca lucrurile să meargă din nou așa cum își doriseră cândva. Cu această stare magnifică în suflet, bărbatul ajunse în fața ușii unde se afla biroul. Deschise ușa. Priveliștea care îl aștepta, însă, îl surprinse în modul cel mai neplăcut. Soția lui nu se afla acolo, deși la ora respectivă ea nu lipsea niciodată. Mai mult decât atât, colegii și colegele ei aveau niște fețe cu totul și cu totul nelalocul lor, privindu-l din păcate într-un fel absolut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
decât atât, colegii și colegele ei aveau niște fețe cu totul și cu totul nelalocul lor, privindu-l din păcate într-un fel absolut compătimitor. - Sabina Kaly nu este? întrebă el, încet. Tăcerea care urmă îi dădu însă o senzație neplăcută, care se accentua pe măsură ce observa că persoanele prezente refuză să-i vorbească. Conștiința faptului că se întâmplase ceva rău începea să prindă din nefericire un contur din ce în ce mai clar în sufletul său, făcându-l să amețească, cu tâmplele pulsându-i nebunește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
neamul românilor, gest de un nemaipomenit curaj de altfel, pentru că în pământul românesc trăiau numai oameni sfinți, luminați și plăcuți la înfățișare, care dețineau puterea dreptei judecăți, grații și virtuți care îi făceau încă oarecum bizari, greu de acceptat și neplăcuți de niște ultime și răsfirate elemente antisociale pământene. Cât despre români, ei trăiau după singurele două legi pe care le aveau, de a iubi cât mai mult formele de viață și apoi de a cânta necontenit, fiecare cetățean fiind obligat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
micului orășel. Uram de altfel tot ceea ce însemna manifestare a artei și, dintre toate, arta scrisului în mod special. Și totuși așa era. Eu chiar stăteam acolo, tâmp, fixând un perete. Numai că... incredibil, acesta nu era încă cel mai neplăcut lucru care mi se întâmpla, dacă vă puteți imagina. Mult mai grav, nespus de grav, era de fapt altceva: o voce pe care o auzeam destul de clar în minte, fără a-mi vorbi însă, îmi sugera, mai mult sau mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
apoi pe culoarul strâmt format între cele două rânduri de scaune, ce ducea înspre ușă. Deși nu mergeam deloc încet, cutremurătoarele priviri înghețate pe care ni le aruncau cei din public mă făcură deodată să am cât se poate de neplăcuta și binecunoscuta senzație a dilatării clipelor. Înotam grăbiți, fără a ne mișca. Era exact ca și cum am fi umblat într-o cu totul altă metodă, una în care, după cum mi se părea mie atunci, orice cale a logicii ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
îmi întorc privirea spre acolo unde nimeni nu ar trebui să caute și încremenesc. Mă prefac în statuia a ceea ce cândva nu voi mai fi. Și, ca urmare a primului gând care îmi străbate mintea în clipa în care am neplăcuta onoare de a-l întâlni pe demonul acesta legendar, el se și grăbește să îmi ia lumina vieții, luând gândul meu necugetat și absolut involuntar drept aprigă dorință. Și fiindcă tocmai acest el e cel care transformă orice dorință în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Volkman îi porunci gutural lui Burkeviț să iasă din bancă și să treacă la tablă. - Verdammte Bummelei! striga el, trăgând de frâna furiei sale, de mustața alb-roșcată. Ajuns la tablă, Burkeviț dădu să răspundă, când i se întâmplă ceva extrem de neplăcut. Strănută, dar o făcu atât de nefericit, încât din nas îi ieșiră două dâre de muci care se lăsară cam până la brâu. Toată clasa începu să chicotească. - Was ist denn wieder los? întrebă Volkman. Întorcându-se și văzând ce s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
un fiuă (încet, tăinuit parcă) la războiă (și deja neauzit, mișcând din buze)Ă a fost ucisă Când părintele începuse sa vorbească, apropierea de fața lui bărboasă, la care mă forțau mâinile pe cale mi le pusese pe umeri, mi-era neplăcută și de aceea mi se părea că aceste mâini mă trag. Acum însă simțeam că aceleași mâini mă resping, atât de mare era dorința de a mă apropia și mai mult de el. Dar părintele își desprinse brusc mâinile de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
cu zâmbetul ei neîntrerupt și cu ochii ei alungiți, reușea să transforme această diformitate în cochetărie. Și pentru că, probabil, în capul meu votca juca bine, o sărutam fără să mă mai gândesc că ne văd trecătorii. Nelly avea un obicei neplăcut: în timp ce îmi lipeam buzele de gura ei umedă, rece și strânsă bine, mormăia pe nas un mmmă care creștea în intensitate. Când mormăitul atingea intensitatea maximă, Nelly începea să se desprindă din sărut. După ce am trecut pe lângă o poartă întunecată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
a leșina înseamnă a duce de nas). Cu asta a început, mai exact, cu faptul că n-am crezut deloc în leșinul acela al tău. Am înțeles pe loc că el n-a fost decât o ieșire din situația aceea, neplăcută pentru orgoliul tău și jignitoare pentru iubirea mea. În treacăt fie spus, la început am bănuit că poate ești bolnav, dar imediat am renunțat la această ipoteză (nu imposibilă, ci incorectă). Știi doar că în seara aceea te-am îngrijit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
și bucurie la auzul glasului meu curat, de parcă aș fi spus ceva nemaipomenit de inteligent Mik traversă camera ca să mă bată îngăduitor pe umăr. - Asta să i-o spui lui Mutu, îmi zise el. Și, răsplătindu-mă cu un zâmbet neplăcut, se apropie din nou de ușă, o deschise și ieși. 4 Acum nu mai e nimeni în cameră, iar eu mă apropii de cămin și mă așez în preajma lui. Stau lângă gaura neagră a căminului împrejmuită cu un grilaj și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ea nu poate fi zgâriată nici măcar de cel mai ascuțit cuțit. Mik ia un acord. Tresar. Abia acum îmi dau seama cât de rigid mi-i trupul. În fotoliu nu stau relaxat, mușchii stomacului mi se contractă într-un mod neplăcut. Mă las pe speteaza fotoliului, dar asta nu ajută la nimic. Mușchii se întind ca o strună. Fără să vreau, stau încordat în acest fotoliu comod și moale, de parcă mă aștept ca dintr-o clipă în alta acesta să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
exploatare forestieră, acum abandonat. Se cunoștea că nu mai trecuse nimeni pe acolo de multă vreme. După câțiva metri, drumeagul cotea ușor la stânga într-o pantă foarte ușoară. Ileana îi făcu semn să meargă mai departe. Se auzea un fâșâit neplăcut de la ierburile peste care treceau și care se frecau de burta mașinii. Inspectorul conducea încet, atent să nu nimerească în vreo groapă ascunsă de vegetație. Apoi, în fața lor se deschise o poiană largă, aproape circulară. Soarele strălucea intens, deasupra muntelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
incoloră și plicticoasă. Dl Strickland a făcut portretul unui soț și tată excelent, unui om blând, harnic cu înclinații morale. Clericul modern a deprins din studiul științei care cred că se numește exegeză o ușurință uimitoare de a explica lucrurile neplăcute scuzându-le, dar subtilitatea cu care reverendul Robert Strickland a „interpretat“ toate faptele din viața tatălui său, pe care un fiu bun poate considera convenabil să și le amintească, ar trebui cu siguranță să-l ducă la timpul potrivit până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
de conversație până când ni s-a adus ceaiul. Colonelul a cerut un whisky cu sifon. — Ți-aș recomanda și ție unul, Amy, spuse el. — Nu, prefer un ceai. Ăsta a fost primul semn care sugera că s-a întâmplat ceva neplăcut. Nu l-am băgat în seamă și m-am străduit s-o ispitesc la vorbă pe dna Strickland. Colonelul, rămas în picioare în fața căminului, n-a scos un cuvânt. Mă întrebam cât de curând aș putea să-mi iau rămas-bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Habar n-aveam de simplificările la care țintea. Îmi aduc aminte o natură moartă, niște portocale pe o farfurie - și mă supăra că farfuria nu e rotundă, iar portocalele sunt diforme. Portretele erau supradimensionate și asta le dădea o înfățișare neplăcută. Ochilor mei, fețele acelea li se păreau niște caricaturi. Erau pictate într-o manieră complet nouă pentru mine. Și mai tare mă nedumereau peisajele. Erau vreo două-trei imagini de la Fontainebleau și mai multe străzi ale Parisului. Prima mea senzație a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]