1,160 matches
-
Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchievici și Ioan Stanomir), Născut în URSS (Vasile Ernu) ori măcar Cum era ? Cam așa (volumul colectiv coordonat de Călin-Andrei Mihăilescu), în categoria laxă, dar de neîndoielnic succes, a istoriilor personale cu rădăcini și cu nervuri narative bine înfipte în jumătatea de secol de comunism românesc. Că opțiunea ar fi - științific - incorectă, contează mai puțin. Atât de puțin chiar, încât putem vorbi, cu lejeritate, despre un precedent fructuos și fertil pe care Valeriu Cristea l-a
Preistorii personale by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9248_a_10573]
-
primei ediții...), ceea ce-i poate ține împreună este opțiunea lor (care este și a lui Mircea Martin...) pentru singura critică. Nu, desigur, pentru confiscarea punctului de vedere, ci pentru un anume fel de "imprimare", în notele cît de ocazionale, a "nervurilor" marelui proiect. Așa cum sonetul, cu o terțină lăsată drept "concluzie" ori, poate, sentință e mult mai curînd măiestrie prin limitare decît talent întîmplător, scrierile lor fac proba unei "construcții" riguroase dar, totuși (sau tocmai de aceea...) fermecătoare. Odată netezite idiosincraziile
Critica în arabesc by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11859_a_13184]
-
se construiesc în câte o sută de ani - frigul/ vine, revine - ca fluxul, și zbaterea lui foarte înceată/ pe țărm - sau, în lumina lui albă/ printre zidurile care se ridică treptat/ și scheletul bolților, deasupra, suflând/ între scheletul zidurilor, peste nervurile/ arcadelor, un vânt nemișcat - să mergi/ printr-o catedrală de frig care acuma se înalță -/ și când se va încheia bolta, să-ți răstorni/ încet capul, să te prăbușești într-o imens/ de lentă cădere în frigul de sus -“ Aidoma
Adâncimea suprafețelor by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13416_a_14741]
-
înclinat pe care urcă și coboară prăpastia, un sunet, brațele împrejmuind spinarea și sânii, cleștele lui Dumnezeu. Spiritul se odihnește în asemenea clipe Spiritul se odihnește în asemenea clipe, totul devine frunziș, un verde în care nu se surpă verdele, nervuri unde nervurile sunt ele atotputernice, aerul nu are nimic din faianța peisajului văzut, ci coborând înlăuntru frumosul cade, nu ne mai asmute cu înaltele-i catalige, se târăște pe brânci și e chiar bobul ascuns, uriașa sămânță a unei păduri
Poezie by Doina Uricariu () [Corola-journal/Imaginative/12873_a_14198]
-
care urcă și coboară prăpastia, un sunet, brațele împrejmuind spinarea și sânii, cleștele lui Dumnezeu. Spiritul se odihnește în asemenea clipe Spiritul se odihnește în asemenea clipe, totul devine frunziș, un verde în care nu se surpă verdele, nervuri unde nervurile sunt ele atotputernice, aerul nu are nimic din faianța peisajului văzut, ci coborând înlăuntru frumosul cade, nu ne mai asmute cu înaltele-i catalige, se târăște pe brânci și e chiar bobul ascuns, uriașa sămânță a unei păduri ce va
Poezie by Doina Uricariu () [Corola-journal/Imaginative/12873_a_14198]
-
frunze, sub nuc! Și nucile pe cer - ofrande. 5 Nucul rămas în pielea goală, atletic. L-a bătut, cine? 6 Ultima frunză, din vârful nucului; ce-mi cade pe umăr. 7 Iau în mână frunza de nuc și-i privesc nervurile urcând 8 mi-am luat liber o zi întreagă pentru nucul ce-mi dă liber 9 Și - pe cer - nuci și stele! Încă-n acest echilibru precar... 10 (a doua zi) Dar corbii, în rotocol, de capul lor. Cioclii nucilor
Rozar cu nuc by Aurel Rău () [Corola-journal/Imaginative/5114_a_6439]
-
de dorință, trudind în dragoste și păcătuind în puștiul ce ii înconjoară... Trec prin venele mele norii plumburii, fulgerându-mi visele îndurerate..., trec toamnele..., trec iernile și covoarele de flori ale primăverilor... Privesc înspăimântat drumul fără de întoarcere al vieții noastre, nervura pietrelor fără de suferință, și-ți incrustez din sângele meu un nou cântec, pătat de curcubeul amintirilor... Plutesc printre nori, cu singurele mele averi: Credință, Nădejdea, Dragostea... Pustiu, la capăt de lume, înzăpezit în nopțile stelare, primesc să stau la masa
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/86_a_359]
-
în fine auzi atotcutremurătorul: "Mâinile sus!" după care Dumnezeu chiar ar ridica mâinile predându-se Lui Însuși mai rostind doar: " Gata... nu mai e nimic de făcut..." Mică teorie asupra destinului În bătaia apusului frunza ajunge cvasi-străvezie - i se văd nervurile, unghiurile pe care le comit la întâlnirea cu pețiolul prelung - un proiect de galeră cu vâsle. Ori poate un roentgen de aur, dar inutil pentru acest trup'șor ca și inexistent, deja în ușoară putrefacție - suportabilă, chiar aromitoare, ai zice
Poeme și poeți ținându-se de mână by Leo Butnaru () [Corola-journal/Imaginative/14471_a_15796]
-
a asigura augustului apetit textual un meniu pe măsură. Iată o elegie compusă din materii eteroclite, cu o seducătoare înfățișare babilonică: "îmi lipesc urechea de palma ta ascultînd, ca dintr-un ghioc/ adînc, cum se ivesc din lut pretexte ca, nervură cu nervură să/ mă invoci pe mine, copacul meu gînditor// acest stetoscop le știe pe toate/ cum mă respiri pînă la intoxicare și vomiți/ cum oasele tale de imagolog străpung pînza de păianjen/ cum bate clopotul cînd mă întorc la
Pasionalitate livrescă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11696_a_13021]
-
augustului apetit textual un meniu pe măsură. Iată o elegie compusă din materii eteroclite, cu o seducătoare înfățișare babilonică: "îmi lipesc urechea de palma ta ascultînd, ca dintr-un ghioc/ adînc, cum se ivesc din lut pretexte ca, nervură cu nervură să/ mă invoci pe mine, copacul meu gînditor// acest stetoscop le știe pe toate/ cum mă respiri pînă la intoxicare și vomiți/ cum oasele tale de imagolog străpung pînza de păianjen/ cum bate clopotul cînd mă întorc la tine/ turnîndu-mi
Pasionalitate livrescă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11696_a_13021]
-
roiul acela de fluturi/ ce reface pointillista harmonie/ nicicînd/ pășești cu ezitare de agorafobic te deschizi ca un spațiu/ căruia toate axele i s-au curbat și atunci/ eu îmi lipesc urechea de palma ta și te aud cum plîngi/ nervură cu nervură, copacul meu gînditor" (refăcînd pointillista harmonie). Manifestînd o frenezie a compoziției textuale insolite, în macro ca și în microstructura poemelor, autoarea trece de la o asociere la alta, pe direcția unui "descriptivism" vizionar care, concomitent, discreditează și creditează realul
Pasionalitate livrescă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11696_a_13021]
-
de fluturi/ ce reface pointillista harmonie/ nicicînd/ pășești cu ezitare de agorafobic te deschizi ca un spațiu/ căruia toate axele i s-au curbat și atunci/ eu îmi lipesc urechea de palma ta și te aud cum plîngi/ nervură cu nervură, copacul meu gînditor" (refăcînd pointillista harmonie). Manifestînd o frenezie a compoziției textuale insolite, în macro ca și în microstructura poemelor, autoarea trece de la o asociere la alta, pe direcția unui "descriptivism" vizionar care, concomitent, discreditează și creditează realul convocat cu
Pasionalitate livrescă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11696_a_13021]
-
umezească mustața, simți pe umăr o mână puternică. O voce i se înfipse în ureche făcând scărița și ciocănelul să se zbârcească bătând în retragere pentru totdeauna. — Gigi! urlă vocea. Extraordinar! Gigi Pătrunjel! Incredibil... Curând, vocea care se termina în nervurile mâinii menghină se întregi cu un corp de bărbat, cam la aceeași vârstă cu Gigi Pătrunjel, cu o figură toată un zâmbet și o pereche de ochelari cu rame de metal galben. Așadar, Manole. Gigi Pătrunjel își reconstrui întregul chip
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
zîmbește, pentru că-și ascunsese fața cu mîna, potrivindu-și ochelarii, dar cînd o coborî, spuse cu multă seriozitate: — Dacă vrei să ne ajuți și proiectul tău întrunește aprobarea consiliului bisericii, vom fi foarte mulțumiți. Printre noi nu există inchizitori. — Bun. Nervurile din tencuială împart plafonul sanctuarului în șase secțiuni. Tema cea mai potrivită este creația: Geneza, capitolul unu. — Plafonul?... Domnul Smail se gîndea că peretele din fața orgii ar fi locul cel mai nimerit. — Peretele din fața orgii va ilustra lumea în ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
memoriale ornamentate în cinstea soldaților care invadaseră continente îndepărtate. înainte de arcadele de sub turlă, o luară la stînga și coborîră cîteva trepte, apoi la dreapta, și pășiră pe altele, intrînd într-o capelă mică. O lampă portocalie atîrna de plafonul cu nervuri de piatră, dar piatra era văruită, iar efectul era odihnitor. Aerul era încălzit și parfumat de sobe cu parafină puse în colțuri; lîngă perete era o grămadă de saltele din plastic atingînd aproape plafonul. Trei dintre ele erau puse cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Lanark, întoarce-te cu spatele. — De ce? Dacă nu te întorci, n-o să-l las să mă atingă. Lanark se întoarse și se duse în partea cealaltă a unei coloane, cu picioarele goale pe piatra rece. Se opri și privi plafonul. Nervurile arcuite se împreunau într-o cheie ornamentală, iar pe una se vedea o pereche de șerpi mici, împletiți pe fruntea unui craniu vesel, care rînjea din mijlocul unei cununi de trandafiri. Alături, pe boltă, cineva scrisese cu creionul: Dumnezeu=Dragoste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
mai cu cap, îi suduiau și fugeau, zicând că doar țigăncile ar purta veșminte așa pestrițe. Până la urmă făcură din ele pături cu care se înveliră în sănii, pornind din nou la drum. Rămânea în urma lor marele fluture hăcuit, cu nervurile aripilor întinse-n lături ca niște cârje, cu picioarele retezate împrăștiate-n jur, prin băltoace și cenușă de coceni. Văleat 1845, Vasili și ai săi înaintau pe drumurile de zăpadă ale Munteniei. Cât vedeau cu ochii, câmpia se-nvîrtea plată în jurul
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
razele soarelui deja rubiniu, iar apoi lipi aripile și rămase-așa, ca lama unui gnomon, aruncând o umbră ascuțită spre păpădia și mușețelul crescut sub zidul coșcovit. Partea de dedesubt a aripilor lui își reliefa în lumina razantă vinele și nervurile, pe fondul unui bleu mult mai pal decât cel de deasupra. Peste acoperișul ascuțit, cu hornuri, al casei, pe cerul încă de după-amiază, se arătă, alburie, abia vizibilă, unghia subțire a lunii. "Ești Maria", spuse femeia pășind afară din cutia
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
scufundat! Munți albaștri, cu mii de creste învelite în ceață, fluvii mai late decât Amazoanele, câmpuri cu o floră necunoscută, păscute de libelule cu ochi omenești... Lighioane de bestiar forfotind prin codri care, deși nesfârșiți, aveau fiecare frunzuliță și fiecare nervură a frunzulițelor caligrafiată cu acribie de miniaturist... Ochiuri de apă cu insule-n centru, spre care duceau istmuri de madrepor... Iar noi treceam pe deasupra norișorilor de aur și purpură cu pasul unei zeități oțioase, incapabile să mai dizolve grindina transparentă
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
ne uimesc cu bolțile lor scânteietoare de cornalină, cu nișele lor locuite de statui de mercur. Ele sânt gigantice pentru că noi sîntem minusculi. Prin temple și bazilici, umblând, acarieni umani, pe lespezi dulci, mozaicate, cu labirinturi circulare, privind cum pe nervurile ogivelor plafonul se-nalță nemăsurat de sus, scâncind de atâta lumină filtrată prin rozete maiestuoase, nu facem decât să ne reamintim, să revedem cu creierul de copil casa în care-am deschis ochii, încăperea fantastică în care am învățat să
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
mai bun, nici cel mai adevărat. Iar mântuirea nu e o fericire, ci e teribilă ca o boală fără de leac. Căci noaptea se face tot mai îngustă și mucilagiul tot mai vezicant. Aripile iau foc în acest jeleu. Rămân doar nervurile, mănunchiuri de nuiele agățate de-un pântec martirizat. Și totuși câteva sute de fluturi se mai împing înainte, se târăsc mai departe prin canalul de carne și foc. Labe articulate ies din pereți și apucă, mandibule sfâșie cîte-un capăt de
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
dărâmând felinarele și sticlele de lampă, troznind nucile sub tălpi și tăindu-se-n uneltele ruginite, coborî aproape prăbușindu-se scara de fustei negeluiți și se-nchise cu fabuloasa ei pradă-n odaie. Desfăcu pe pat largile aripe străbătute de nervuri ca de frunză, ce umplură patul și se ridicară peste pereți, acoperind icoanele și ștergarele de borangic. Fata nu știa pe atunci că mai toate muierile din sat ascundeau prin cufere legate cu cercuri de fier bucăți din aripile marelui
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
balauri se năzăreau din mozaicul frenetic. Atunci, Miron a scos în curte valurile de brocart și le-a dat foc în lumina incertă a zorilor, până ce din aripe a rămas doar un pumn de cenușă în care se vedeau câteva nervuri ca de frunză moartă. Maria a-mbătrînit în ziua aceea dintr-o dată cu zece ani. Și a continuat să îmbătrînească văzând cum învățătura nu se lipește de copil la școala primară abia deschisă în sat, și unde învățător era însuși popa, iar
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
plânge; mergem la spital) trebuie să fi avut senzația de zbor și plutire care apoi mi-a invadat spectralizat atâtea vise. Plutesc deasupra Bucureștiului în amurg. Dau ocol cupolelor, privesc de foarte aproape statuile alegorice de pe frontoane. Fiecare ornament, fiecare nervură, fiecare curbă șarpantelor, fațadele clădirilor vechi din centru, fărâmițate de timp, sânt la locul lor și, zburând lent pe lângă ele, le văd cum nu le-a văzut nimeni, niciodată. În lumina portocalie a înserării mă apropii de clădirea Universității, ale
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
Ce fresce deformate de curbura oaselor craniene, de bosa voinței și de cea a iubirii, de bosa vicleniei și-a turpitudinii... Ce mituri ale unei religii necunoscute, sau ale tuturor la un loc, erau pictate cu forță și majestate între nervurile bolții! Ce peisaje abstruse, ce temple în dărâmare, ce sori crepusculari, ce ruine... Am fi stat întreaga viață acolo, lângă mormântul de cuarț, privind, cu capetele mult date pe spate, desenele din înalt sau silindu-ne să zărim statuile colosale
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]