2,953 matches
-
unei ape de aparență, că toate cuvintele, sfaturile erau învelite într-o țiplă de staniol strălucitor, dar sub ambalaj era o altă marfă. Așa era ea zidită, structurată psihic. Ema simțea o nevoie imperioasă de a-și umple timpul cu nimicuri, cu lucruri periferice, motivând că acestea fac sarea vieții. Cine ar fi inclus-o în clubul neoficializat al clevetitoarelor nu putea avea remușcări că greșește. Grăbi cu abilitate finalul vizitei. Avea material de referință suficient pentru a încropi o poveste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
E un fermecător tablou poetic al naturii binecuvântate cu albul pur al iernii, alb imaculat ce contrastează puternic - realist cu realitatea și traiul obișnuit al omului de rând măcinat de lipsuri și nevoi, cu sufletul întunecat și cătrănit, tânjind după nimicurile ce se aduceau pe piață. Însuși albul imaculat este întunecat de situația reală când poporului i se drămuia nu numai libertatea zborului, ci și mizera existență zilnică. Prin sublinierea accentuat multiplă ,,ninge liniștit”, autorul evidențiază cu forță că, pe canavaua
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
fac asta. De ce îmi erau puse atât de multe piedici? În plin acces de furie, mi-am amintit de ceva. Cu mâinile tremurânde, mi-am înșfăcat poșeta și am răsturnat totul dinăuntru pe treapta de la intrare, răscolind prin grămezile de nimicuri, căutând acel petic de hârtie. Nu credeam că o să-l găsesc, sincer. Deși era musai. Și iată-l. O bucățică mototolită de hârtie. Ultima mea speranță: numărul lui Angelo. Angelo, pe care îl întâlnisem când fusesem cu Rachel într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
O voce interioară pune întrebări punctând figurațiile și retușând conveniențele. Ce oare în cavalcada deșertului sec aleargă să poți cuprinde nimicul ce nu sfârșește nicicând? Ce oare înnebunește iscusința geniului agitat spre alte zări tulburi de atâtea nelămurite judecăți? Ce oare îți spui de fiecare dată contrazicându-te în balansul acela înfiorător al bucuriei de a auzi glasul obișnuit să poruncească
Glasul by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83716_a_85041]
-
acea aerostatică demnitate să se dizolve, așa Încât, invitând subiectul să-și scoată susmenționatul dop, Îl condamni să-și urmeze propria-i fleșcăire ireversibilă, nu rareori Însoțită de un fluierat foarte ascuțit și de reducerea involucrului supraviețuitor extern la un biet nimic, o imagine descărnată și o exanguă fantasmă a vetustei maiestăți.“ „Nu te credeam așa de vulgar.“ „Acum o știi.“ Lorenza ieșise, simulând iritare. Știam că Belbo suferea și mai mult În felul ăsta: o mânie adevărată l-ar fi Îmblânzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
dintre birmanezi sunt budiști, cred că se poate spune că cei mai mulți trăiesc Într-un „regat al iluziilor“. Sunt Învățați să renunțe la dorințele lor omenești, precum un șarpe care Își dă jos pielea muritoare, iar astfel eliberați pot atinge nibbana, nimicul, țelul ultim al celor care respectă Încă vechiul canon pali sau chiar al dictaturii militare. E adevărat, aproape numai călugării urmează Învățăturile budismului theravada la modul cel mai strict, și totuși iluziile rămân și pot dispărea oricând - la fel și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Înainte să poată striga că sunt americani? Faptul că sunt americani Îi va ajuta? Dar dacă va avea efectul contrar? La două ore după apusul soarelui, Loot și Bootie s-au urcat pe ciotul copacului de unde Bunica Recoltei veghease cândva nimicul. Loot Își ridică brațele și strigă În dialectul Karen: —Să ne rugăm. S-a legănat pe călcâie, și-a dat ochii peste cap, iar prietenii mei au auzit din nou bolboroselile Îngânate. Peste vocea lui s-a adăugat glasul Înalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
mine, îmbrăcată și mai și decât la Facultate, le-am împins pe toate într-un dulap. Maria, curioasă, s-a uitat peste tot, după care a deschis dulapul. Pe lângă ce v-am spus, mai creșteau pe-acolo o grămadă de nimicuri, vechi și indispensabile: cearșafurile familiei (cu găurile inerente produse de trecerea timpului), niște căciuli de blană (învelite în plastic și levănțică), nasturii lui taică-meu (închiși într-o cutie lungă de sidef: vreo 200, de toate formele și mărimile), două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
sub amenințarea de a le confisca marfa, o vamă îndoit atât de mare decum e stabilită în tarif, încît prin aceasta se paralizează negoțul lor cu România. Foile au dreptul să întrebe ce e adevărat din toate acestea. Din asemenea nimicuri s-au plăsmuit se vede știrea despre măcelul de la Predeal. O cauză neînsemnată căreia însă guvernul n-a găsit de cuviință să-i dea atenție, trecând din gură 'n gură, au luat dimensiuni fantastice. Schimbând numele localității și obiectul în
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
repetând fraze cosmopolite din gazete străine, susține, cu o caracteristică lipsă de respect pentru tot ce e într-adevăr românesc, că aceste clișeuri stereotipe egalitare, liberschimbiste, liberale și umanitare, acest bagaj al literaților lucrativi de mâna a treia, aceste sforăitoare nimicuri sânt cultură națională sau civilizație adevărată. N-are cineva într-adevăr decât să deschiză o teză de licență, s-asculte prelecțiuni la universități - esceptăm pe cele de matematică - să citească ziare și broșuri, să citească proiecte și paraproiecte de legi
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
credit nu va să zică a-și pune amanet averea și veniturile pentru a căpăta bani; credit adevărat are numai acela care, prin tranzacțiunile sale corecte, dovedește că nu e capabil nici de-a-și hazarda averea, nici de-a o risipi pe nimicuri, credit are numai cel economicește puternic. D-rul Platter, profesor la Universitatea din Cernăuți, în broșura sa asupra Cămătăriei din Galiția și Bucovina, a dovedit cu multă știință că averea imobiliară nu-l face pe om capabil de credit, că o
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
riguroasă. Numărul recidiviștilor și a bătrânilor e foarte mic; tot contingentul e nou și tânăr, ieșit din școalele interconfesionale ale statului! Ceea ce e mai ciudat sânt proporțiile mari ale crimelor celor mai grave. Generația nouă nu se mai ocupă cu nimicuri, nu fură o pîne de nevoie; ea comite tot crime temeinice. Statistica tribunalelor cu jurați din Prusia ne arată că s-au înmulțit în 4 ani: Crime contra moralității cu 294 procente Omor............ cu 138 procente Ucidere........... cu 102 procente
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
ironie n-am zice nimic. Dac-ați zice de ex.: "Arab-Tabia? La Paștile calului, dar uite temenele plecate de la Taikunul Japoniei" am râde și noi de ne-am uita amarul. Dar a vorbi serios și cu fraze retorice de asemenea nimicuri, a face o sfară lungă de articol de fond din ceea ce e propriu cel mult pentru o notiță la cronica zilei e ceva la care nu ne-am fi așteptat nici din partea "Presei" chiar. Dar unde se trezesc d-lor
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
urzirile ei sânt mai totdeuna neutralizate prin împrejurarea că publicul imparțial, luminat sau cel puțin plin de respectul autorității este totdeuna un reazim solid al meritului și al reputației adevărate. La noi însă această stărostie de secături veninoase, de "onorabile" nimicuri, de idioți înfumurați, tronează, taie și spânzură ziua-n amiaza mare; ei compun juriurile de artă, ei sânt pașalele instituțiilor naționale, de la ei atârnă soarta acelor nenorociți cari, târâți de adevărată chemare, își cheltuiesc viața ca să facă ceva ce nu
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
mă duc să fac o vizită fulger la Marché aux Puces, piață pe care amândoi o iubeam tare mult. Aud din ce în ce mai multe vorbe românești printre cartoanele cu burțile revărsate, conținând toată istoria Genevei și a regiunii. Vreau să cumpăr un nimic (un perforator) și urmează inevitabilă deziluzie, discuție cu nuanțe rasiste. De fapt, mă așteptam la acest episod. Vânzătorul de nimicuri, îngrijorat și enervat de aspectul meu kosovar-balcanic (ei sunt cei care le fură cele mai multe din obiectele expuse) îmi spune un
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
din ce în ce mai multe vorbe românești printre cartoanele cu burțile revărsate, conținând toată istoria Genevei și a regiunii. Vreau să cumpăr un nimic (un perforator) și urmează inevitabilă deziluzie, discuție cu nuanțe rasiste. De fapt, mă așteptam la acest episod. Vânzătorul de nimicuri, îngrijorat și enervat de aspectul meu kosovar-balcanic (ei sunt cei care le fură cele mai multe din obiectele expuse) îmi spune un preț de două ori mai mare decât cel real. Mai trebuie spus că la Marché aux Puces nu se negociază
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
spre legitimarea deconstructivismului radical" bazându-se pe faptul că aceștia au eliminat transcendența și au izgonit metafizica, fără a ține însă seamă de ceea ce au pus totuși în loc. De aici concluzia autorului că "omul concret" bacovian este o încarnare a nimicului, iar în spatele "noului antropocentrism" postmodern nu se află nici o "entitate materială". Pentru că în lumea "omului recent", fără lumen, totul e descentrat, descompus și sfâșiat sub domnia hazardului, filozofii diferenței și diferanței au avut motive să fie tentați a înlocui cosmosul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
omul recent" propusă de H.-R. Patapievici, pentru a dezvălui inconsistența ființei umane, căderea sa în banal și derizoriu. Omul concret se dovedește a fi sub-omul, iar nu Supraomul. "Omul concret cum recunoaște chiar Theodor Codreanu este o încarnare a nimicului" (Transmodernismul, Ed. Junimea, lași, 2005, p. 13). La existențialiști nimicul produce angoasă, neliniște metafizică. Lumea nu e în sine, ci dislocată, marcată de o continuă prefacere, e o lume în care lucrează și survine hazardul. Postmodernii negăsind unitatea în această
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
inconsistența ființei umane, căderea sa în banal și derizoriu. Omul concret se dovedește a fi sub-omul, iar nu Supraomul. "Omul concret cum recunoaște chiar Theodor Codreanu este o încarnare a nimicului" (Transmodernismul, Ed. Junimea, lași, 2005, p. 13). La existențialiști nimicul produce angoasă, neliniște metafizică. Lumea nu e în sine, ci dislocată, marcată de o continuă prefacere, e o lume în care lucrează și survine hazardul. Postmodernii negăsind unitatea în această lume, nu renunță la ea, proclamând domnia hazardului. După cum lumea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
pe trei niveluri ontologice (natură-om-Dumnezeu). Omul, ca ființă dialogică, are sentimentul comuniunii cu Divinitatea, pentru că are libertatea alegerii. Timpul i s-a dat omului ca șansă (...) cine înțelege timpul înțelege eternitatea lui Dumnezeu" (p. 21). Distanța dintre Triada creștină și Nimicul postmodernist este distanța dintre Iubire și Suferință. Că eseistul este sincer îngrijorat de perspectivele sumbre ale unei umanități aflate în derută se vede și din faptul că el judecă natura omului în perspectivă creștină, nerefuzând acestuia vreo clipă salvarea, mântuirea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
epoci istorice, denumită postmodernă. Antropocentrismul postmodernist stipulează: ateismul/ moartea lui Dumnezeu, abandonarea sacrului, moartea națiunilor, așezând omului concret în centrul lumii. Lipsit de idealuri, de un centru al ființei sale, trăind un gol istoric, în spatele său și al lumii stă nimicul/neantul. Și totuși postmoderniștii îl proclamă fericit, fiind lipsit de orice constrângere transcendentă. Trăind fără idealuri, omul postmodern nu pare supraom ci mai degrabă un om periferic/subom întrucât tradițiile au murit, arta e un simulacru, un joc steril, amuzant
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Charles Olson). La început, curentul postmodernist era foarte virulent nu numai împotriva tradiției ci și a tuturor idealurilor umaniste. Luând totul în răspăr, se promova cotidianul insignifiant, omul însingurat, lipsit de transcendent, trăitor într-o lume al cărei substrat este nimicul. La noi postmodernismul impus după 1980 de Marin Mincu si apoi Nicolae Manolescu și Eugen Simion. Postmodernismul coexista cu modernismul. Daniel Corbu descoperă, la noi, ascendențe postmoderniste la avangardiștii: Urmuz, Tzara, Sașa Pană pe linie absurdă, Bacovia atmosfera mortuară, Caragiale
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
spânzurat. Omul e centrat în lumea-lumen dar stă modest, la margine. Lumea devine transparentă pentru om când "îl vede" pe Dumnezeu, ca și "lumea-în-deschis" a lui Heidegger ("luminișul Ființei"). În zona de non-rezistență absolută e vidul plin al logicii cuantice, nimicul care produce lumi, Dumnezeu a creat lumea din nimic, Dumnezeul-Nimic cum zice Basarab Nicolescu. Taoismul îi zice Dao, unului primordial care însuflețește dualitatea yin-yang logică triadică generând ființa. Lao Tzî: "Ceea ce Este dă folosul; ceea ce Nu-i, folosința" (plinul și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cealaltă se regăsesc: Demiurgul cel Rău (antiteza Dumnezeului treimic), terțul exclus, timpul linear al progresului sans rivages, istoricismul cu evoluția în salturi ("revoluționare"), globalismul omogenizant, ideea canonului cultural "occidental" (fără variante naționale), canonul literar postmodernist al gratuității sans rivages (al Nimicului, altfel spus), "România rătăcitoare", norodul-mutant moștenit din comunism, istoria integrată, falsa intelighenție fără de Dumnezeu, fără de neam și fără de țară sau, cu o vocabulă a lui Paul Goma, "autocronii" corectitudinii politice. În ultimă instanță, ca să anticipăm, ținta acestui reducționism cultural sunt
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
s-au Înțeles la Paris și-a mai durat... Dar de data asta, În ’64 ați avut noroc... Da, și vreau să vă spun că după aceea ne-a dus prin celule, și a trecut o zi, două, trei, și... nimic. Iar e minciună... Da’ la un moment dat s-a deschis ușa de la celulă. Noi eram 12... A venit gardianu’ cu o listă: „Cutare, cutare, luați-vă bagajul!”. Am mai rămas vreo cinci... Și după vreo cinci minute iară: „Bucur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]