1,113 matches
-
m de cimitir, are o înălțime de 4 m și un diametru de 30 m. Cea de a doua se afla lângă biserică, supranumită de localnici corespunzător - "„movila de lângă biserică”", ulterior a fost nivelată. Movilele sunt dovezi a perindării popoarelor nomade pe aceste meleaguri. Deși este răspândită ideea că satul a fost fondat de bejenarii veniți din ținutul Hotin, de lângă Noua Suliță, în timpul evenimentelor din 1917-1919 (în 2000 s-a înălțat un monument „întemeietorilor”satului), totuși istoria satului este ceva mai
Răuțel, Fălești () [Corola-website/Science/305170_a_306499]
-
Balmuș, Timofti Visca, Gheorghiță Gabura, Ștefan Lesanu, Toader Burcă, Constantin Vodă s.a. În podgoriile dincolo de râul Ciuluc plugul scoate și astăzi la suprafață cioburi de oale, oseminte și cărbuni putreziți. Sub rădăcinile copacilor zace așezarea preistorică Curmeiești, pângărită de triburile nomade, vatra de la care s-a desprins mai târziu localitatea de pe colina împrejmuită cu stufării din lunca Răutului. Sărătenii pe Răut este menționat documentar în anul 1554. Cu această denumire îl întâlnim la 5 aprilie 1642 într-un hrisov al lui
Sărătenii Vechi, Telenești () [Corola-website/Science/305219_a_306548]
-
Zura (figurează în "Descrierea Moldovei" de Dimitrie Cantemir, conform Dicționarului Statistic al Republicii Moldova). Jora de Sus este atestat în 1574 la 10 mai cu denumirea Mocșia. Istoria povestește că, cu multe secole în urmă, pe cînd oamenii duceau o viață nomadă în căutarea pământurilor mai fertile, pe unde erau condiții mai favorabile de viață: adică apă, pășuni, păduri, astfel apăreau așezări omenești mai întâi în triburi de rudenie pînă la apariția localităților cu sistem de familie. Într-așa mod povestește legenda
Jora de Sus, Orhei () [Corola-website/Science/305236_a_306565]
-
până în 1989, care s-a autoproclamat în anul 1992 ca "rege internațional al țiganilor". s-a născut la data de 7 ianuarie 1935 în orașul Băilești din județul Dolj, fiind fiul lui Miluțescu Cioabă. Înaintașii lui au condus etnia țiganilor nomazi căldărari încă din anii 1800. Împreună cu familia, în copilărie a fost deportat în lagărele din Transnistria, în timpul celui de-al doilea război mondial. După război a absolvit școala generală, apoi a fabricat cazane industriale de înaltă presiune, ocupația de bază
Ion Cioabă () [Corola-website/Science/305986_a_307315]
-
culturală. A fost liber profesionist (pâna în 1967), lăcătuș-mecanic la Cooperativa Tehnică Nouă Sibiu (până in 1971), muncitor la cooperativa orășenească și apoi șef de echipă la Constructorul (1979-1981) . În anul 1971 a fost ales ca bulibașă al tuturor rromilor nomazi din România, functie nerecunoscută de autorități. În această calitate, el a participat la primul Congres Mondial al Rromilor, care a fost organizat de International Gypsy Committee și avut loc în perioada 6-8 aprilie 1971 la Londra, fiind prezidat de actorul
Ion Cioabă () [Corola-website/Science/305986_a_307315]
-
a Rromilor”. În anul 1981, a participat la al III-lea Congres Mondial al Rromilor, desfășurat la Göttingen (RFG). Începând cu anii '50, el și-a îndemnat semenii rromi să se adapteze la viața modernă, să treacă de la o existență nomadă la una sedentară, să-și trimită copiii la școală, să se încadreze în muncă. A contribuit prin eforturile sale la reducerea substanțială a nomadismului în rândurile rromilor. Până în decembrie 1989, Ioan Cioabă era recunoscut de aproape toți țiganii ca fiind
Ion Cioabă () [Corola-website/Science/305986_a_307315]
-
i sunt un grup etnic nomad care populează regiunile muntoase din Anatolia turcească. Până de curând iurucii puteau fi întâlniți și în acele regiuni ale sud-estului european învecinate cu Turcia cum ar fi Tracia, Macedonia, Bulgaria sau Bosnia-Herțegovina. Unii antropologi i-au semnalat și în Dobrogea
Iuruci () [Corola-website/Science/304773_a_306102]
-
aflat sub influența sau stăpânirea Hanatului Kasim sau a Marelui Canezat al Moscovei. Cea mai mare parte a teritoriului hanatului era acoperit de păduri, iar în partea de sud se aflau stepe. Populația stepelor era formată în principal din triburi nomade, cunoscute ca tătarii de stepă sau nogaii, care nu recunoșteau tot timpul autoritatea hanului, de multe ori participând la raiduri de jaf în zonel locuite de tătarii și ciuvașii sedentari. Pentru a opri jafurile, nogaii au fost dislocați și au
Hanatul Kazanului () [Corola-website/Science/305698_a_307027]
-
Mexico City, a fost construit pe ruinele fostei capitale a Imperiului aztec și în decursul secolelor care au urmat, cea mai mare parte a lacului Texcoco a fost treptat secată. Conform uneia din legende, aztecii ar fi fost o populație nomadă care ar fi locuit într-un loc numit Aztlan, a cărui localizare este astăzi subiectul unor discuții foarte aprinse, situat undeva la nord, est sau la vest (dar nu la sud), de localizarea orașului Tenochtitlan. Conform legendei, preoții acestui popor
Tenochtitlan () [Corola-website/Science/306328_a_307657]
-
care ar fi locuit într-un loc numit Aztlan, a cărui localizare este astăzi subiectul unor discuții foarte aprinse, situat undeva la nord, est sau la vest (dar nu la sud), de localizarea orașului Tenochtitlan. Conform legendei, preoții acestui popor nomad i-ar fi indicat acestuia țara unde să se așeze, iar acest loc ar fi fost acela unde un vultur se lasă pe un cactus și caută să omoare un șarpe. Această scenă este azi prezentă și în stema mexicană
Tenochtitlan () [Corola-website/Science/306328_a_307657]
-
ar fi fost acela unde un vultur se lasă pe un cactus și caută să omoare un șarpe. Această scenă este azi prezentă și în stema mexicană. Conform unei alte legende, poporul aztec se ocupa cu vânătoarea, trăind o viață nomadă într-unul din deșerturile (azi neidentificat) din nordul sau centrul Mexicului de astăzi. În jurul anului 1200, aztecii ar fi coborât spre sud, în valea fertilă a Mexicului, cunoscută (printre alte denumiri) ca Valea Mexica. Conform acestei legendei, zeul Huitzilopochtli, care
Tenochtitlan () [Corola-website/Science/306328_a_307657]
-
triburile gotice au dominat s-au așezat temporar în partea sud-estică a teritoriului actualei Românii, în timp ce Imperiul Roman continua să existe în sudul Dunării, inclusiv Dobrogea. Goții au fost izgoniți la sfârșitul secolului al IV-lea de către huni, un popor nomad venit din stepele Asiei. Vestul Daciei a făcut parte din Imperiul hun panonic până la moartea lui Attila (453). Triburile gepide, de neam germanic, au luat locul hunilor, până când au fost înglobate în Hanatul Avarilor din Bazinul Panonic. Avarii, un popor
Formarea statelor medievale românești () [Corola-website/Science/306373_a_307702]
-
țeserea sa devenind una dintre manifestările cele mai distincte ale culturii și artei persane, al căror început datează din Epoca bronzului (cca 500 î.Hr.). Luxul care este asociat astăzi covorului persan se află în contrast cu începuturile sale modeste în rândul triburilor nomade din Persia. Covorul era atunci un element de izolare termică a cortului necesar în iernile aspre și, din secolul al V-lea, un instrument de cult pe care musulmanul credincios îngenunchează în cadrul celor cinci rugăciuni zilnice. Ulterior, el a devenit
Covor persan () [Corola-website/Science/306410_a_307739]
-
covor din lume. Câmpul său central este de culoare roșu închis și are două margini largi, una reprezentând o căprioară și cealaltă un cal persan. Cu toate acestea, se crede că covorul din Pazyryk nu este un produs de origine nomadă, ci un produs al centrului de producție de covoare achaemenide. Mărturiile istorice demonstrează faptul că nobilimea achaemenidă a regelui persan Cyrus cel Mare de la Pasargade avea un număr mare de covoare superbe. Aceasta se întâmpla cu peste 2500 de ani
Covor persan () [Corola-website/Science/306410_a_307739]
-
loc precis, el permite identificarea altor piese de artă care provin din aceeași epocă. S-a acceptat, în general, în rândul specialiștilor ipoteza că în perioada dinastiei safavide s-a făcut trecerea de la covorul asigurat prin producția artizanală de către triburile nomade la statutul de «industrie națională» ale cărei produse au fost exportate în India, în Imperiul Otoman și în Europa. Exportul covoarelor a fost înfloritor, în perioada safavidă, către Europa (mai ales prin colonia portugheză Goa) și către Imperiul Moghol (din
Covor persan () [Corola-website/Science/306410_a_307739]
-
în producția de covoare, mai ales prin desenarea motivelor artistice . În decursul domniei lor, producțiile de covoare persane au fost cele mai importante din întreaga epocă safavidă. Deși monarhii din dinastia safavidă transformaseră fabricarea covoarelor într-o industrie națională, triburile nomade și micile ateliere urbane au continuat să producă covoare persane, inclusiv după invazia afgană din anul 1722, care a pus capăt perioadei de domnie a dinastiei sus-amintite — deci și sprijinului acordat în favoarea producției de covoare. Totuși s-a demonstrat că
Covor persan () [Corola-website/Science/306410_a_307739]
-
scumpe, catifeaua este din mătase. În anumite covoare mai vechi s-au folosit fire de aur, de argint sau de mătase înconjurată de un fir de metal prețios. Actualmente, urzeala și bătătura sunt realizate întotdeauna din bumbac (cu excepția unor covoare nomade realizate în totalitate din lână), pentru că este mai solid și mai rezistent și permite o mai bună întreținere a covorului. Paleta foarte variată de culori a covoarelor persane este responsabilă, în mare măsură, de renumele acestora. Lâna care urmează a
Covor persan () [Corola-website/Science/306410_a_307739]
-
descoperirea anilinei în anul 1856 și apariția coloranților în Persia la sfârșitul secolului al XIX-lea), vopsitorii foloseau doar coloranți naturali, provenind din substanțe vegetale. Printre coloranții utilizați menționăm : Astăzi, majoritatea vopsitorilor utilizează coloranți sintetici (cu excepția covoarelor țesute de către triburile nomade, care mai folosesc încă coloranți naturali), majoritatea acestora fiind coloranți pe bază de crom, care dispun de avantaje în raport cu anilina și permit scăderea costurilor de producție. Pe anumite covoare și în anumite locuri sau chiar în mijloc, este posibil ca
Covor persan () [Corola-website/Science/306410_a_307739]
-
când au fost create primele covoare cu motive florale, cu scopul de a satisface gusturile safavizilor. Diferența dintre covoarele nomazilor și covoarele florale se datorează rolului « meșterului popular » ("ostad"). Acesta desenează cartonul care va fi reprodus de către țesători. Desenele covoarelor nomade sunt transmise din generație în generație. Motivele de câmp sunt desene care se repetă până ce ocupă întreaga suprafață a câmpului. Cele mai cunoscute sunt următoarele: Motivele de margine sunt cele care ornamentează benzile laterale ale covorului. Cele mai cunoscute sunt
Covor persan () [Corola-website/Science/306410_a_307739]
-
viteze și masă inerțială față de un adversar din infanterie. Înainte de Epoca Fierului, rolul cavaleriei pe câmpul de luptă era îndeplinit de care de luptă ușoare. Aceste care au apărut în cultura Sintașta-Petrovka în Asia Centrală și s-au răspândit prin intermediul indo-iranienilor nomazi. Carul de luptă a fost adoptat rapid de popoarele sedentare atât ca tehnologie militară cât și ca obiect ceremonial și de statut, mai ales de faraonii din Regatul Nou precum și de regii asirieni and Babilonieni. Strategii și-au dat seama
Cavalerie () [Corola-website/Science/305867_a_307196]
-
țigănești". Ele veneau să celebreze o populație care, la data respectivă, era supusă exterminării rasiale. Miron Radu Paraschivescu își lua ca model vestitul "Romancero gitan" al poetului Federico García Lorca, „privighetoarea Spaniei“, asasinat mișelește de falangiștii lui Franco. Cum existența nomadă a țiganilor a fost considerată mereu un simbol al libertății, gestul autorului căpăta o și mai accentuată semnificație politică antifascistă. Balada "Cântic de poterași" înfățișează chiar o urgie criminală dezlănțuită din senin asupra șatrei» (CrohL, II, 543); poemul "Cântic de
Miron Radu Paraschivescu () [Corola-website/Science/305876_a_307205]
-
Huai), apoi Qi (în Shandong). Atunci când această primă unificare a fost realizată, el a organizat campanii în zone mai îndepărtate, în regiuni considerate încă barbare. La nord-est, a ajuns până în Coreea, în nord, s-a lovit de Xiongnu (hunii), populații nomade care erau pe cale să organizeze o puternică confederație și s-a oprit pe Fluviul Galben pentru a preveni o invazie . Către sud a trimis patru armate care au ajuns până la mare, în apropiere de Guangzhou ( actualul oraș Canton) și continuă
Dinastia Qin () [Corola-website/Science/313181_a_314510]
-
acesta este marcat, încă de la origini, cadrul în care China istorică se va dezvola încetul cu încetul. Împăratul Qin a poruncit să se înceapă construirea Marelui Zid Chinezesc, pentru a-și apăra țara împotriva invaziilor popoarelor de păstori și războinici nomazi din stepele Mongoliei. Spațiul astfel delimitat era extrem de divers. Pentru a realiza omogenizarea sa, Qin Shi Huangdi a suprimat toate fiefurile, toate principatele locale și a creat, pentru a le înlocui, treizeci și șase de jun sau prefecturi, cu structuri
Dinastia Qin () [Corola-website/Science/313181_a_314510]
-
Statele vasale puternice s-au revoltat și a izbucnit o mișcare de revoltă de mari dimensiuni, care a pus capăt dinastiei în anul 220 e.n. Din acest an, China s-a despărțit în trei regate rivale, amenințate de invaziile triburilor nomade din nord. Moștenirea lăsată de prima dinastie: Qin, care a durat atât de puțin, este de o importanță capitală pentru întreaga istorie a Chinei. Titlul imperial a putut să supraviețuiască timp de mai mult de două milenii în ciuda amintirii odioase
Dinastia Qin () [Corola-website/Science/313181_a_314510]
-
râul Huai), apoi Qi (în Shandong). Atunci când această primă unificare a fost realizată, el a organizat campanii în zone mai îndepărtate, în regiuni considerate încă barbare. La nord-est, a ajuns până în Coreea, în nord, s-a lovit de Xiongnu, populații nomade care erau pe cale să organizeze o puternică confederație și s-a oprit pe Fluviul Galben pentru a preveni o invazie . Către sud, a trimis patru armate care au ajuns până la mare, în apropierea actualului oraș Canton (Guangzhou) și continuă înaintarea
Dinastia Qin () [Corola-website/Science/313181_a_314510]