4,526 matches
-
Laccardière va defini cuvîntul borborit - eretic, nelegiuit: „Tertulian Îi va atribui tot soiul de fapte nerușinate. Clement Alexandrinul va spune despre acești nelegiuiți că se lăfăiau În desfrîu precum satirii, tăvălindu-și sufletul În noroi”. Din pricina deprinderilor lor nerușinate, cuvîntul „noroi“ borboros va sluji să-i desemneze pe acești eretici... Chiar s-or fi tăvălit În noroi, sau era doar o metaforă? O persoană binevoitoare, de altfel foarte erudită, mi-a sesizat analogia dintre schisma lui Simon, relatată În povestire, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Clement Alexandrinul va spune despre acești nelegiuiți că se lăfăiau În desfrîu precum satirii, tăvălindu-și sufletul În noroi”. Din pricina deprinderilor lor nerușinate, cuvîntul „noroi“ borboros va sluji să-i desemneze pe acești eretici... Chiar s-or fi tăvălit În noroi, sau era doar o metaforă? O persoană binevoitoare, de altfel foarte erudită, mi-a sesizat analogia dintre schisma lui Simon, relatată În povestire, și un text de Boris Suvarin, scris În 1938! Iată-l: „Stalin și acoliții săi mint Întruna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
luată, biblioteca încărcată în căruțe și dusă undeva (la Botez - Gloduri era centru), probabil s-a pierdut, a fost arsă sau prăduită de oamenii nepricepuți. Țin minte ziua în care au fost încărcate toate lucrurile și cum cădeau cărțile în noroi. Mai târziu, un an-doi, un activist de partid cu ceva glogorie în cap, l-a întrebat pe tata ce s-a întâmplat cu inventarul curții lui Vasilică Rosetti. Activistul s-a arătat surprins că tata n-a intervenit să salveze
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
viceprimar Iacobeanu Dumitru și contabil Cucu Elena. Importanța celor 5,7 km de drum asfaltat constă în aceea că, acolo unde nu se putea intra cu o mașină în caz de nevoie, o salvare, de exemplu, acolo unde intrai în noroi până la genunchi, acum circulația oamenilor și mărfurilor se desfășoară normal. Absența alimentării cu apă potabilă de la rețea, a canalizării, excepție facă cele 3 blocuri de locuințe și 8 gospodării individuale, arată în ce direcție trebuie să acționeze organele locale. În
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
au putut fi ocolite de niciunul dintre cei care aspirau la fotoliul de primar, indiferent de culoarea politică: era nevoie de școli, drumuri, cămin cultural, sediu de primărie, farmacie etc. Era absolut necesar ca cetățenii comunei să nu mai bată noroaiele de pe ulițele satelor, așa cum au făcut înaintașii sute de ani. Faptul că drumurile de accesă intravilane au fost balastate, poate fi considerată o mare realizare; se poate pătrunde pe orice vreme la oricare locuință. Dacă această lucrare de amploare se
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
asta era mai mult decât caraghios, și nu numai pentru că pe străzi era extrem de puțină lume, iar puțina care era, era ocupată, în principal, să se ude cât mai puțin posibil, cel mai rău era să cadă manifestul prezidențial în noroiul de pe jos, să fie înghițit de canalele devoratoare, să se înmoaie și să se distrugă în băltoacele pe care roțile automobilelor, în mod grosolan, le ridică în jeturi murdare, adevărat, adevărat vă spun, numai un fanatic al legalității și al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
alții s-au aflat în situații asemănătoare și cu rezultate catastrofice, nu știu cine a fost cel care a spus că ridicolul de o clipă poate ruina cariera de o viața. Autoflagelarea necruțătoare îi făcu bine comisarului. Văzându-l zdrobit, doborât în noroi, reflexia rece luă cuvântul ca să-i demonstreze că ordinul nu fusese prostesc, ci dimpotrivă, Imaginează-ți că n-ai fi dat aceste instrucțiuni, că inspectorul și agentul s-ar duce acolo la ora la care ar avea chef, unul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
duse la gură. Nu se gândi că gestul ar putea avea vreo semnificație, totuși, cineva care ar fi stat deoparte uitându-se la el, ar fi jurat că sărutase acea apă care nici măcar nu era curată, verde de mâl, cu noroi pe fundul bazinului, impură ca viața. Ceasul nu înaintase mult, avea timp să se așeze la umbra unui pom, dar n-o făcu. Repetă drumul pe care-l parcursese cu soția medicului, intră pe stradă, spectacolul se schimbase complet, acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
bucuri de libertatea ta și te simți stăpân pe sentimentele tale; pari să ții capul sus de tot, tocmai printre stele. Și apoi, deodată, nu mai poți rezista, și observi că în tot timpul ăsta ai mers cu picioarele prin noroi. Și vrei să te bălăcești în el. Și găsești o femeie ordinară, vulgară, de ultima speță, vreo ființă animalică în care strălucește cu înflăcărare oroarea sexualității, și te năpustești asupra ei ca o fiară. Și sorbi din ea până-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
la început crezu că e părăsită. Apoi o văzu pe Ata. Ședea pe vine în șopronul care-i slujea de bucătărie, având grijă de o supă care fierbea într-o oală. Lângă ea un băiețel se juca fără zgomot în noroi. Ata nu-i zâmbi doctorului. — Am venit să-l văd pe Strickland. — Am să mă duc să-i spun. Se duse până la casă, urcă cele câteva trepte care duceau la verandă și intră. Dr. Coutras o urmă, dar așteptă afara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
din urmă. - Acela e turnul de la Santa Croce... ăsta ar trebui să fie locul gâfâi șeful gărzilor, arătând spre o clădire din depărtare. Priorul se oprise ceva mai Încolo, la jumătatea urcușului, Încercând să Își desprindă Încălțările din apă și noroi. Cu o grimasă de dezgust, Își smulse de pe pulpă o lipitoare, azvârlind-o cât colo. În locul unde ventuza mușcase din carne, un pârâiaș de sânge Îi pătase pielea. Își spălă rana cu un strop de apă, apoi fixă nerăbdător mișcările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
capul său monstruos, Împodobit cu o coroană, două cumplite fețe, opuse una alteia, scrutau Întreaga zare cu o dublă privire vicleană. Uriașul ședea Într-un tron masiv, sculptat, care se termina printr-un vârf din bronz, pe jumătate ascuns În noroiul albiei. Un bâzâit stăruitor răsuna În aer. Insectele, care Îi chinuiseră de-a lungul Întregului marș, păreau acum Încă și mai numeroase și mai agresive. Se roteau asemenea unui nor grețos În jurul capului acestei sculpturi de la prora. - Belzebut, Împăratul muștelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cu straja să-ți mângâiem ciolanele. - Blestemat fecior de cățea, urlă Dante descălecând mânios, cu repeziciune. Mișcarea neașteptată și strigătul speriară calul, care se smuci Într-o parte brusc, făcându-l să piardă sprijinul scării. Ateriză cu toată greutatea În noroi, ridicând stropi și abia mai izbutind să se țină pe picioare. În spatele său izbucniră râsetele pizmașe ale străjerilor, care se solidarizau cu tovarășul lor din gardă. Nici bargello nu reușise să Își Înăbușe un zâmbet. Între timp, atrași de larmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
săraci, pe niște paturi grosolane, destul de late cât să Încapă trei persoane. De partea cealaltă, străduța se oprea Într-o zidărie fără mortar, dincolo de care se găseau podgoriile. Nori de muște zumzăiau peste excrementele cu care caii În trecere acoperiseră noroiul, Înainte să fie legați de bara de la poartă. - Ale cui sunt aceste pământuri? Întrebă poetul, arătând Înainte. - Ale familiei Cavalcanti... cred, răspunse bargello după o clipă de reflecție. Și hanul trebuie să le fi aparținut, cândva. Era una din morile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
porc pană, măruntaie, creier, rinichi prăjiți. Până la urmă, cunoscându-se așa de bine și comandând aceleași mâncăruri, cei doi au ajuns să semene: aceeași culoare a pielii, aceeași burtă, aceiași ochi ce par să privească pe deasupra lumii pentru a evita noroiul străzilor, precum și lucrurile care te pot emoționa. Desharet privește corpul ca pe un caz școlăresc. Se vede că e îngrijorat că-și va uda mănușile. Și el o cunoștea bine pe micuță, dar sub degetele lui nu mai este o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
-i dădea o gravitate religioasă. Primarul se împotmolea în nămolul de pe străzi. Dar ea, ea pășea cu picioarele ei micuțe pe pământul îmbibat de apă, ocolea bălțile și rigolele. Ai fi putut spune că se juca, sărind ușor, trasând în noroi urmele unui animal blând, iar sub trăsăturile ei netede, de femeie tânără ghiceai copilul jucăuș care trebuie să fi fost până nu de mult, lăsând șotronul pentru a se strecura în grădini și a culege de acolo cireșe și coacăze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
-i întinse lui Destinat mâna ei atât de fină că nu o văzu de îndată, ocupat cum era să privească pantofiorii de vară, din crep și piele tăbăcită de culoare neagră, ale căror vârfuri și tălpi erau acoperite cu puțin noroi. Iar acest noroi mai curând cenușiu decât brun lăsase o dâră pe jos, pătând cu alb pătratele negre și cu o culoare întunecată pe cele albe. Se știa că procurorul poartă, indiferent de vreme, o încălțăminte mai sclipitoare decât cascheta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Destinat mâna ei atât de fină că nu o văzu de îndată, ocupat cum era să privească pantofiorii de vară, din crep și piele tăbăcită de culoare neagră, ale căror vârfuri și tălpi erau acoperite cu puțin noroi. Iar acest noroi mai curând cenușiu decât brun lăsase o dâră pe jos, pătând cu alb pătratele negre și cu o culoare întunecată pe cele albe. Se știa că procurorul poartă, indiferent de vreme, o încălțăminte mai sclipitoare decât cascheta unui soldat din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pantofilor, care trebuiau să fie strălucitori precum o țeastă pleșuvă după o vară cu mult soare, precum crusta unui pământ arid sau ca ploaia scânteind peste o piele tăbăcită, rigidă și goală pe dinăuntru. Dar acum, înaintea pantofiorilor compromiși de noroi ce redesenau modelul de pe pardoseala de marmură - și universul odată cu el -, totul se petrecu altfel, ca și cum întreg mersul lumii fusese dat peste cap. Destinat luă mâna micuță într-a lui și o privi mult timp. — O eternitate, povesti mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
întrebă dacă se simțea bine. Dar probabil că se întoarse în aceeași seară în vestibul, în penumbra doar puțin destrămată de lumina albăstruie a felinarelor din stradă, pentru a se convinge de ceea ce văzuse, pentru a privi urmele subțiri de noroi pe tabla în alb și negru a pardoselii, și a se uita apoi în ochii îndepărtatei lui soții, care surâdea și ea, dar cu zâmbetul de altădată, pe care nimic nu-l mai lumina, și care i se părea, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
luni în urmă. Lopețile de pământ aruncate în groapă mi-au reîntărit hotărârea. Mormântul a fost acoperit. Barbe îl reîntâlnise pe Grav al ei pentru eternitate. Preotul a plecat împreună cu cei doi copii de cor, ai căror saboți bocăneau prin noroi. Credincioșii s-au împrăștiat ca niște sturzi pe un câmp cu grâu verde, iar eu m-am îndreptat spre mormântul lui Clămence, mustrându-mă că nu vin mai des. Soarele, ploaia și anii au șters fotografia pe care o așezasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
geam litere care de abia se vedeau, șiroind cu repeziciune, ca niște lacrimi pe un obraz absent. Vremea transforma zăpada în zloată. Gerul își aduna zdrențele și apoi le împrăștia în dezordine. Ziua următoare avea să aibă chipul mânjit de noroi și fleșcăraie. Chipul unei actrițe netalentate după orgie. Era târziu. Într-un colț al bucătăriei, am pregătit pături și o saltea. O convinsesem pe Josăphine să meargă cu mine la V. pentru a-i povesti totul lui Mierck. Urma să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
paturile lor. Liniștiți și împăcați ca niște prunci. Ieșind din biroul judecătorului Mierck, după ce am lăsat-o acolo pe Josăphine, nu eram prea mândru de mine. Am pierdut vremea puțin prin V., cu mâinile-n buzunare, murdărindu-mi pantalonii de noroiul care băltea pe trotuare. Orașul avea amețeli. Un oraș beat. O mulțime de recruți băteau orașul, umplând străzile cu umorul lor lăudăros și cu râsetele prostești. O nouă tranșă, mult mai numeroasă de data asta, se pregătea să fie trimisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
prefăcea că ar cânta la coada unei măturici. Îl vedeam adesea pe preot în acest decor, cu brațele pline de flori necunoscute, cu o pălărie colonială și o sutană deschisă la culoare, tivită în partea inferioară cu o broderie de noroi uscat, ocupat să privească ploaia caldă căzând peste pădurile lucitoare. Îl vedeam surâzând. Surâzând tot timpul. Nu știu de ce. Când m-am trezit în camera parohului, m-am gândit la Clămence. Trebuia să mă întorc acasă cu orice preț, chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mei, dar asta nu schimbă nimic. Mi-a luat ani de zile să strâng firele poveștii, să regăsesc cuvintele, etapele, întrebările, răspunsurile. Nu inventez nimic. De altfel, de ce aș face-o? XVIII În dimineața de 3, în timp ce mă împotmoleam în noroi pe drumul spre casă, jandarmii opriră doi flăcăi aproape morți de foame și de frig. Doi dezertori. Din regimentul 59 infanterie. Nu erau primii pe care jandarmeria îi prindea în plasă. De câteva luni, începuse debandada. În fiecare zi erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]