1,324 matches
-
sur, Cu fantasticul lui mur, Printre stânci cu poala-n mare 10Și cu fruntea-n cer de-azur; În castel isbind de nouri, Stă-n fereastra ca un arc, Într-a mărei lungi ecouri, Fața-n văl de gând și nouri - 15Al seraphilor monarc. Un monarc cu fața pală Și cu păr de-un aur blând, Iar în ochiu-i, rătăcind, Vezi lumina matinală - 20Stele-albastre strălucind. {EminescuOpIV 23} Cine-i îngerul pe maluri, Ce visează în castel, Când al mărei vis rebel
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de-aur mie-mi lucea în sân Până ce-ntr-al meu suflet deodat-ai apărut - O îngere căzut! Și două stele negre luciră-n negru foc Pe cerul vieței mele; - iar geniul-noroc Mă lasă-n lume singur, dispare în abis De nour și de vis. O rază din privire-ți viața mi-a-nnegrit, Din sânul meu speranța divină a fugit; Norocul și-a stins steaua... De m-ai iubi măcar - O înger de amar! Dar nu!... Din lumea-mi neagră tu sbori în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
MORI TU? Tu nu ești frumoasă, Marta, însă capul tău cel blond Când se lasă cu dulceață peste pieptu-ți ce suspină, Tu îmi pari a fi un înger ce se plânge pe-o ruină Ori o lună gânditoare pe un nour vagabond. Astfel treci și tu prin lume... ca un basmu de proroc! Ești săracă dar bogată, ești mâhnită dar senină! Ce să plîngi? De ce să mori tu? Ce poți oare fi de vină Dacă fața ți-e urâtă, pe când anii
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și râul cel scuturat de spume În nopți ce stau pe loc. Și aș primbla durerea-mi pe mări necunoscute, Prin stânci ce stau în aer, prin munți cu cap de fier, Prin selbele bătrâne și prin pustii tăcute - Prin nourii din cer. Pîn-ce bătrân și palid, cu cap pleșuv ca stânca, Aș rumpe de pe liră-mi coarde ce nu mai sun Și aș culca în piatră inima mea adâncă, Cu dorul ei nebun. {EminescuOpIV 40} Înger venit din ceriuri, oiu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și râul cel scuturat de spume În nopți ce stau pe loc. Și aș primbla durerea-mi pe mări necunoscute, Prin stânci ce stau în aer, prin munți cu cap de fier, Prin selbele bătrâne și prin pustii tăcute - Prin nourii din cer. Pîn-ce bătrân și palid, cu cap pleșuv ca stânca, Aș rumpe de pe liră-mi coarde ce nu mai sun Și aș culca în piatră inima mea adâncă, Cu dorul ei nebun. {EminescuOpIV 41} LOCUL ARIPELOR Strecor degetele mele
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
rai. De mult sburai tu în lumi senine - De nu iubeai. {EminescuOpIV 48} STEAUA VIEȚII Când norii, palate fantastice negre, Cu geamuri prin cari se vede zaphyr, Ascult-ale mărei lungi cîntece-alegre Când stele se mir, Atunci printr-o geană de nouri, deschisă, Din ochiu-i albastru se vede o stea Ce-mi mirue fruntea c-o rază de vise, C-o rază de nea. O, steauă iubită ce-abia stai pin stele, Un sfânt ochiu de aur ce tremuri în nori, Ai
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mea minte Și acum când te-am găsit: Pare-mi că-mi aduc aminte Cumcă-n vremi de mai nainte Te-am văzut și te-am iubit - Să-ți spun unde... într-o seară Am visat un vis frumos... Pe un nour luminos Am văzut la cer o scară Ridicîndu-se de jos. Într-a cerului mărire Scara de-aur se pierdea, Iar pe-un tron de nemurire, Tron de-argint și strălucire, Maica Domnului zâmbea; Iar pe schițele de scară Îngeri stau
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
știe-nmormîntată. O dalbă zi-i sosită, Poporul stă-n genunche s-o-nvețe la altar. Și imn de rugăciune sub bolțile bătrâne Vibrează cu putere, și fumul majestuos De smirnă, de tămâie, din vasele divine Se urcă către tâmplă în nour luminos. Stă sus martirul lumii ce-i Dumnezeu putinte, Iar jos l-a lui picioare mormântul umilit Al omului, în care un snop de oseminte E-o mână de cenușă, odor neprețuit. Din astă catacombă și mucedă și rece, Din
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
tronă, Că secole nătânge L-adoră, L-încoronă, Știai c-așa cum este nu poate a fi bine! Că nu poate nedreptul etern ca să domine. O! de-aș vedea furtuna că stelele desprinde, Pe cer talazuri mândre înnalță și întinde, Și nourii ca sloiuri de ghiață aruncate, Sfărmîndu-se de-a sferei castele înstelate - Cerul din rădăcină nălțîndu-se decade, Târând cu sine timpul cu miile-i decade, Se-nmormîntează-n caos întins fără de fine, Sburînd negre și stinse surpatele lumine. Văd caosul că este al
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
adâncit - s-a stins. {EminescuOpIV 79} Îmi plac a nopții turburate oare, Îmi place de dureri să fiu învins; O de-aș orbi, de-aș amuți odată, Că-n lume nu văd lumea căutată! Eu nu văd munții înnecați de nouri, De care gîndu-mi vultur s-acăța; N-aud a mării înmiite-ecouri, Ce-n glasul meu măreț s-amestecă; În codri-antici n-aud muget de bouri, Trezind zilele vechi în mintea mea Codrul din munți, râul din vale-mi tace De ce
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
în visul său - Ochii i-s plini de lacrimi ce nu le înțelege, Cu buze-abia deschise îmi spune blânde șege. {EminescuOpIV 83} Îmi pare că e vară, că noaptea-i dulce brună, Că lanuri undoează, că apele lin plâng, Că nourii îi sparge-o armonioasă lună, Că stelele din ceruri se scutură și ning - Prin lanuri înflorite noi mergem împreună Și mândre flori câmpene eu pentru dânsa strâng Și ea la îngrijirea-mi cea dulce îmi zâmbește, iar sufletul îmi râde
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
stelele din ceruri se scutură și ning - Prin lanuri înflorite noi mergem împreună Și mândre flori câmpene eu pentru dânsa strâng Și ea la îngrijirea-mi cea dulce îmi zâmbește, iar sufletul îmi râde, și inima îmi crește. Luna prin nouri înger pe lume blând veghiază. Somnul aduce-n lume copiii lui nătângi. Pe râu fiece undă se-mbracă cu o rază, Copacii se cutremur în frunțile de stânci, Lumina se-mprăștie în pânză luminoasă Pe merii plini cu floare-n
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Cu clipa gîndirei se-ntrece Și calu-i turbat Sbura necurmat, Mânat ca de-a spaimelor zână Bătrână. {EminescuOpIV 97} Pe umeri de munte, din stânci de bazalt Castelul se-nnalță, se-ncruntă, Și-a murilor muche și creștetu-i nalt De nouri și ani se-ncăruntă Dar astăzi e viu Și-n glas auriu Răsună din umbra cea mare Cântare. În mii de lumine ferestrele-i ard, Prin cari se văd trecătoare, Prin tactul cântării pierdute de bard, Ivindu-se umbre ușoare; Trec
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
99} Prin păru-i de aur, coroană Cu colțuri în fulger și jar, Ea apele-n cale-i aplană Și-ndoae bătrânul stejar. Prin poarta îngustă din murii Grădinei, cetăți-mi din stânci, Cobor în adâncul pădurii Unde-isvoarele murmur adânci. Prin nourii rupți trece luna Și-n sufletu-mi dor a pătruns, Și părul mi-l îmflă furtuna Și ochi-mi se-nneacă de plâns. Doresc doar ca în fundul mării Să mă ia cu sine-n sarai, În nnalte albastrele sale, Furtuna, copila
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Și părul mi-l îmflă furtuna Și ochi-mi se-nneacă de plâns. Doresc doar ca în fundul mării Să mă ia cu sine-n sarai, În nnalte albastrele sale, Furtuna, copila de crai. Doresc ca să intru cu luna În dome de nouri, ce pier - Doresc cu popoare de stele Să merg drumul mare din cer. Ce caut, eu nu vă știu spune, Eu singură nu știu ce vreu, Atât e de tainic-ascunsă Dorința în sufletul meu. Mi-e ciudă pe frunza cuminte, Pe vorbărețe
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
un salcâm, dragă, m-aștepți tu pe mine. 155Luna pe cer trece-așa sfântă și clară, Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară, Umezi se nasc stele pe bolta senină - Pieptul de dor, fruntea de gânduri ți-e plină. Nourii curg, raze a lor șiruri despică, 160Streșine vechi, casele-n lună ridică, Scîrție-n vânt cumpăna de la fântână, Valea-i în fum, fluere murmură-n stână. {EminescuOpIV 101} Și osteniți oameni cu coasa-n spinare Vin de la câmp, toaca răsună mai
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Stelele-n cer mișcă-auritele zodii. Ne-om rezima capetele unul de altul Și surâzând vom adormi sub înnaltul, Vechiul salcâm - astfel de noapte bogată Cine pe ea n-ar da viața lui toată? ...................................................... Pe vârful de munte, în codri-mbrăcat, De nouri grămezi se adună Și unul pe altul, măestru urcat, Ei par o cetate în lună. Și bolțile-n muri, Și stâlpii sunt suri, Lumina prin arc de fereastră E-albastră. În halele-albastre - -nstelatele bolți - Te uiți prin coloane de nouri
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
nouri grămezi se adună Și unul pe altul, măestru urcat, Ei par o cetate în lună. Și bolțile-n muri, Și stâlpii sunt suri, Lumina prin arc de fereastră E-albastră. În halele-albastre - -nstelatele bolți - Te uiți prin coloane de nouri Și luna ieșind dintr-a stâncilor colți Le împle cu mii de tablouri. {EminescuOpIV 102} Lumina-i de-argint În nouri s-a frânt Și se-ncheagă prin naltele dome Fantome. În hainele albe de neguri de-argint Și creții
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
stâlpii sunt suri, Lumina prin arc de fereastră E-albastră. În halele-albastre - -nstelatele bolți - Te uiți prin coloane de nouri Și luna ieșind dintr-a stâncilor colți Le împle cu mii de tablouri. {EminescuOpIV 102} Lumina-i de-argint În nouri s-a frânt Și se-ncheagă prin naltele dome Fantome. În hainele albe de neguri de-argint Și creții de roze purpure, Și părul pe frunte cu stele e prins, Ca îngerii albe și pure - Prin gene de nor, Ca
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
oceanici a mea liră! Să-mbrac sunetele-i dalbe cu a undelor zâmbire, Cu-ale stelelor icoane, cu a cerului azur; Să înnalț munții Greciei, scânteind muiați de soare, Cu dumbrave prăvălite peste coaste râzătoare Și cu stânci încremenite printre nouri de purpur. Peste văile adânce repezite-n regioane Nourate, stau ținute templele multicoloane, Parcă munții-n braț de piatră le ridică și le-arat- Zeilor din ceriuri. Vulturi peste văi înnegurate, Grei atârnă cu întinse aripi și priviri țintate Supra lumei
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
valuri verzi de grâne îmblă văile adânci. Printre cremenea crăpată, din bazaltul rupt de ploae, Ridica copaci monastici trunchii ce de vânt se-ndoae, Scoțând veche rădăcină din pietrișul sfărâmat; Un vultur s-agață mândru de un pisc cu fruntea ninsă, Nouri lunecă pe ceruri flota lor de vânt împinsă Și răsună-n noaptea lumei cântul mării blând și mat. Și atuncea peste ape fața sfînt-a lunei pline Își ridică discul splendid în imperiul de lumine, Mării mândre poleindu-i pînzăriile-i de-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
sub soare, Purtând pe-albia lor albă insule fermecătoare, Ce par straturi uriașe cu copacii înfloriți - Acolo Dochia are un palat din stînce sure, A lui stîlpi-s munți de piatră, a lui streșin-o pădure, A cărei copaci se mișcă între nouri adânciți. {EminescuOpIV 124} {EminescuOpIV 125} Iar o vale nesfârșită ca pustiile Saharei, Cu de flori straturi înnalte ca oaze zâmbitoare, Cu un fluviu care poartă a lui insule pe el, E grădina luminată a palatului în munte - A lui scări
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
sori se-ncaer? Moare lumea? Cade Roma? Surpă cerul pe pămînt? Nu. Din fundul Mării-negre, din înnalte-adînce hale, Dintre stînce arcuite în gigantice portale Oastea zeilor Dadei în lungi șiruri au ieșit - Și Zamolx cu uraganul cel bătrân, prin drum de nouri, Mișcă caii lui de fulger și-a lui car. Călări pe bouri, A lui oaste luminoasă îl urma din Răsărit. Ca o negur-argintie barba lui flutură-n soare, Pletele-n furtună-nflate albe ard ca o ninsoare, Colțuroasa lui coroană e
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
hlamida lui cea albă svîrle falduri de zăpadă, Când el brațul își ridică strigând stîncelor să cadă, Mișcând codrii de răsună în imperiul lor urcat. {EminescuOpIV 135} Și-n zenit opri oștirea-i peste armia romană. "Decebal - el strigă-n nouri - îi detun, îi iau în goană Și Danubiul o să bee a lor sacre legiuni". Decebal s-arată palid în fereasta naltă-ngustă, Și coroana și-o ridică cătr-imaginea augustă Și se uită cu durere la divinii săi străbuni. Iar pe
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
antica lui turbare tremur norii de granit. Lumea pare răsculată din caotic-adîncime. Nori se suie-n stâlpi și-n globuri. Din eternă-ntunecime Ca sa lupte-acuma Joe pe Titani i-a liberat; Și tunând ei urcă cerul surpând scările de nouri, De sub scuturi de fier negru arcurile-ntind în bouri De se nărue văsduhul de-al săgeților vărsat. Negurile-n stâlpi se-nchiagă suind vârful lor în soare - Par un codru sur și vecinic. Lunci albastre lucitoare Se deschid ca loc de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]