KorAP: Find »[drukola/base=ofta & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...37 38 39 ...201 >

5,006 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240

arabul ar fi avut ceva de adăugat. Dar tânărul tăcea mâlc, vădit suspicios față de mașinărie. În spatele lui, perdeaua după care Își avea patul era trasă. Prin crăpătură, privirea poetului se opri la manuscrisul lui Mi’raj, deschis pe covorul umil. Oftă. - Orișicum, Îți mulțumesc, meștere Alberto, pentru tot ce ai făcut. Într-un ungher era o ladă, În care poetul depuse mașinăria, ajutat de mechanicus. - Ascunde lada Într-un sac, zise el. Îți rămân recunoscător și, În curând, voi face În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567

la plictiseală, la greutatea unei ore, a unui minut, a unei secunde și, cu ochii închiși, aș fi putut desena pe o hârtie, fără să fac vreo greșeală, amplasarea fiecărei mobile, poziția fiecărui obiect, numărul petalelor fiecărei anemone uscate care ofta în vaza de gresie așezată pe șemineu. Josăphine dormita, cu mâinile pe coapse. Își scutura din când în când capul și se trezea dintr-odată, ca sub efectul unui șoc electric. După o oră, Ciupitu veni în sfârșit să ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300

deschid porțile de acolo ca să înțeleg ce cântă ele, eheee!, ce bucurie pe capul lor, uneori, ce tristețe alteori! Nu-mi mai trebuie Bachianas Brasileiras nr. 5 !!!, și Maestrul se așeza pe scările casei, își lăsa capul în mâini și ofta, îl dureau tâmplele, ceafa. Stătea îndoit, fără să mai ridice ochii spre grădina de dincolo de gard... Auziți, Frumoasă Neli, cum au putut să-mi spună în cronica asta teatrală: Biata Loredana! O să-mi facă toamna praf, cu siguranță. Și o să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
masă revista în care era drăguța de cronică, colțurile gurii îi cad în jos ca la celebra mască a tristeții, ochii i se strâng într-o dungă subțire, metalică, dă un bobârnac hârtiei care zboară iute spre pământul umed. Apoi, oftează și ridică privirile spre fructele roșii din pom. În amiaza călduroasă de octombrie - erau 30 de grade Celsius și înflorise liliacul a doua oară, iar prin păduri sau pe la margine de drumuri, salcâmii scoteau din muguri flori albe și parfumate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
dar nu se ridică de pe fotoliul din nuiele împletite, ce treabă mai am eu acolo? Nu trece gardul spre casă, o iau când termin poveștile astea, dar semn bun nu este, să moară o pasăre pe scările mele, Dumnezeule!!! Femeia oftează, întoarce ochii spre drumul de departe, nu trece nimeni, suspină iar: și tot nu vine bărbatul meu!!! Lasă pasărea acolo, pe scări, se uită lung, din nou, la casa din stânga ei, apoi la Neli și continuă insistent, se vede că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
ar fi auzit corecțiile și taxările, cu privirea ei senină, strânge farfuriile adânci, de ciorbă, terminaseră de mult, le duce la bucătărie și le lasă în chiuvetă, era rolul Maestrului să le spele, totdeauna, în casa lor, el spăla vasele. Oftând, el se și ridică, traversează livingul spre bucătărie, se apleacă spre Loredana - vrea liniște în casă, cu femeia asta alcătuită din unghiuri ascuțite știe ce să facă și, când e un pericol, o duce la mare, face un interviu la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
parfumurile ei!, dar îi fredonează ușor, la ureche: De-aș fi vântul cu miresme parfumate... Ea știe de mult cântecul, de când l-a cunoscut, îi cânta în apartamentul lui și al fostei lui neveste, Vichi, Doamne, cum cântă bărbatul ăsta!, oftând, Loredana îl lasă la vase și vine la masa din living, tot de istorie vorbiți, m-am săturat de trecut, eu vreau mereu viitor, uite ce cald e, vine încălzirea climatică, am auzit, la o petrecere, că tot explica un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
făcut... Deși tancul vine peste tine. Teatrul înainte de toate, pentru asta ai fost născut. Revine la masă, a terminat de spălat nenorocitele alea de farfurii, le-a așezat pe un stativ, pe marginea chiuvetei. Cade pe scaunul cu spătar înalt, oftând... Murmură pentru început, apoi vocea lui caldă se ridică puternic în toată casa, umple pământul și cerul, păsările se opresc, copacii ascultă, ierburile se ridică spre soare: Ană, zorile se varsă/ Lasă-mă să merg acasă/ La copii și la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
se uită iar lung la Căpșuna, apoi nu îndrăznesc să se privească unul pe altul, sunt însă solidari și trăiesc lângă fete mai departe, cine ar părăsi o femeie doar pentru faptul că aceasta n-a auzit de Ulise?, Laszlo oftează, dar gura frumoasă a iubitei iese biruitoare, așa e ea!, își dă curaj bărbatul... — Lori dragă, bărbatul ăsta al tău e nebun, toate muierile pe care le știu sunt înnebunite după vocea lui, care te mângâie pe ovare și el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
babele, și nevestele, și fetele din sat, credea în mituri și în puterea lor, în muntele Kogaion din marginea satului meu, credea în americani și în englezi, i-a așteptat toată tinerețea, s-a uitat pe cer după avioanele lor, ofta când nu vedea nici un semn, zicea încet, să nu-l audă ăia care înlocuiseră pălăria cu șapca: nu-u mai vin americanii!!! El mi-a spus, de când eram mititel, că în muzica populară românească, vorbesc de muzica din toate părțile țării

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
dezbrăcat singură și l-am așteptat ca pe un eliberator, sigur nu știa că sunt virgină și ce trofeu îi ofer. Marea dezvirginare a avut loc. Puică Tină, vorba doinei ăleia: „Între Olt și-ntre Olteț/ Puica-n casă îmi oftează...”, mail-urile astea cu tine au fost dintotdeauna salvarea mea, o să ne mai scriem mult timp, îmi place această corespondență, n-am cu cine să comunic, spune-mi tu, cui poți să-i spui adevărul în timpurile astea?, cui poți să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
s-ar întreba ceva, parcă ar cântări din ochi - ochii ei de aur - legumele și verdeața pentru o ciorbă, parcă ar fi gustat ea din mâncarea asta și i-ar fi plăcut: da, e bună! Mulțumită, continuă să vorbească, să ofteze din când în când, privind mereu spre drumul pe care nu venea nimeni. Mâine era deja azi. La masă, doar căldura și Neli. Tara adormise la picioarele femeii cu rochie roșie, decoltată până la fesele ușor ascunse, atât cât să le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
pe dumneavoastră de Paște, vă amintiți? — Mie nu-mi prea place doamna asta, Cezarina, mă iertați că vă spun, dar așa mi-am propus eu, să am grijă de dumneavoastră și să vă spun când ceva nu e bine - Neli oftează -, da’ ce mă amestec?, eu doar văd de grădina asta... Și grădinăreasa oprește suspinul următor, se uită atent la tânăra actriță, o femeie despre care unii spuneau că e frumoasă, pe fața căreia, de când povestea, apăruseră niște riduri adânci, două

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
schimbe blestemele alea vechi, alea cu muțitul, nu știe de ce îi stau pe meninge, cântă încet, de dragoste, că dragostea învinge totul, și blesteme, și rău, și vinovății: Între Olt și-ntre Olteț/ Luna afară luminează/ Puica-n casă îmi oftează/ Oftează, puică, oftează/ Toată lumea să te crează/ Oftează și pentru mine/ Că eu m-am pierdut de bine/ Și văz că nu-mi vine bine/ Că nu sunt pe-un loc cu tine/ Haide, puică, să fugim/ Amândoi să pribegim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
blestemele alea vechi, alea cu muțitul, nu știe de ce îi stau pe meninge, cântă încet, de dragoste, că dragostea învinge totul, și blesteme, și rău, și vinovății: Între Olt și-ntre Olteț/ Luna afară luminează/ Puica-n casă îmi oftează/ Oftează, puică, oftează/ Toată lumea să te crează/ Oftează și pentru mine/ Că eu m-am pierdut de bine/ Și văz că nu-mi vine bine/ Că nu sunt pe-un loc cu tine/ Haide, puică, să fugim/ Amândoi să pribegim/ C-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
vechi, alea cu muțitul, nu știe de ce îi stau pe meninge, cântă încet, de dragoste, că dragostea învinge totul, și blesteme, și rău, și vinovății: Între Olt și-ntre Olteț/ Luna afară luminează/ Puica-n casă îmi oftează/ Oftează, puică, oftează/ Toată lumea să te crează/ Oftează și pentru mine/ Că eu m-am pierdut de bine/ Și văz că nu-mi vine bine/ Că nu sunt pe-un loc cu tine/ Haide, puică, să fugim/ Amândoi să pribegim/ C-acum e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
știe de ce îi stau pe meninge, cântă încet, de dragoste, că dragostea învinge totul, și blesteme, și rău, și vinovății: Între Olt și-ntre Olteț/ Luna afară luminează/ Puica-n casă îmi oftează/ Oftează, puică, oftează/ Toată lumea să te crează/ Oftează și pentru mine/ Că eu m-am pierdut de bine/ Și văz că nu-mi vine bine/ Că nu sunt pe-un loc cu tine/ Haide, puică, să fugim/ Amândoi să pribegim/ C-acum e vremea de fugă/ Până-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
cărți, la fiecare final în care personajul principal murea, muream cu el, am murit de multe ori, că citeaaam, luam cartea și fugeam sub garduri, să fiu singură, să râd și să plâng fără să mă vadă nimeni, să pot ofta sau să mă bucur cu ăia din cărți, unde pieri?, de ce mai ascunzi cărțile alea?, du-te, maică, de citește în casă, stai pe pat, între perne, îmi zicea maică-ta mare. Seara, când ieșeam dintre scânduri și praf, eram

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
frică, ai o teamă nebună că ne prinde aici. Să știi că Vichi n-a însemnat nimic în viața mea, nu înseamnă nimic. — Tu m-ai înnebunit cu nevestele astea ale tale, n-ai nici o înțelegere pentru mine. Și Loredana oftează cu adevărat, dar nu uită că Vichi nu înseamnă nimic, e bine de ținut minte, ochii ei sclipesc dur, oțel, își lasă pleoapele în jos, tocmai ca să ascundă privirea ei celebră, expresia izbitoare de vultur, puterea. Loredana are intuiția omului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
mare și-și freca labiile, lindicul, doar-doar. Mergeam la vreo petrecere, că începuserăm să ieșim împreună în lumea artistică a orașului, o vedeam cum se mișca pe scaun, imperceptibil aproape, i se învinețeau buzele de concentrare și, după un timp, ofta încet, ușurată, eu turbam de ciudă, nu mi se mai întâmplase așa ceva cu vreo femeie. Și cunoscusem destule. Femeia mea ca un măr abia copt a rămas însărcinată. Îmi făcea un copil, iar eu știam pe atunci că, dacă o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
îndreptat spre ușă, până la urmă a ieșit repede, eu îl așteptam neliniștită în cerc, în semnul ăla pe care îl făcuse. S-a întors cu un vraf de tratate, s-a așezat la masă și a început să citească, răsfoia, ofta, n-a ridicat deloc privirile spre mine, sublinia cu un pix, nici nu știu cât timp a trecut până și-a învățat el lecția. Într-un sfârșit, a vorbit. Trebuie cusut, niște copci, trei copci, probabil, ca să nu ne infectăm, luăm antibiotice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
fie pe-acolo, pe la universități, să întrebe ea la ce obiecte voi da examenul ăsta?, la ce mai învăț eu?, să vadă dacă sunt niște cărți cu întrebările alea la engleză, la mate - că eu dintotdeauna am văzut-o studentă (oftează) -, dispărea fără să spună nimicuța. Mă întrebam mereu unde e, unde stă, poate e la film, speram asta, că-i plăcea filmul, a văzut „Frumoasa din pădurea adormită” de trei ori, și-l punea pe computer și stătea nemișcată acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
a văzut „Frumoasa din pădurea adormită” de trei ori, și-l punea pe computer și stătea nemișcată acolo... un imn închinat iubirii, mami, asta e filmul ăsta: despre iubirea care ne vindecă pe toți. Rămânem întregi. Așa zicea Anita mea... (Oftează, se chinuie.) ( În timp ce Emma vorbește despre cumințenia fetei, pe ecran, în antiteză, s-a derulat filmul făcut de detectivi.) Draga mea, mă sună ăia de la firma de detectivi, eram în birou, la computer, mă cheamă jos, în mașina lor, și-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
vedea colecția de pantofi, am schimbat shoppingul cu mâncatul, toată ziua ronțăi câte ceva..., nu, nu mă îngraș, nu m-am îngrășat... încă, dacă-ai vedea casa asta pentru care am muncit atât. Obiectele care ne stăpânesc, zicea fata mea, odată (oftează adânc... ascultă ce i se spune în telefon)... Lasă, că o să ne întâlnim, poate stăm la o cafea. Sunt grozavă, nu?, totdeauna am vrut să fiu o femeie împlinită, cineva spunea că expresia asta înseamnă o femeie „terminată”, dar adjectivul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
bărbații cu ochii, vreau ca fata asta să fie a mea cu tot ce are ea -cu inimă și suflet și carne și tot-tot -, vreau ca ea să se îndrăgostească de mine. Și-i cântă mai departe, încet, la ureche: Oftează, puică, oftează/ Toată lumea să te crează/ Că nu ești pe-un loc cu mine/ Haide, puică, să fugim/ Amândoi să pribegim/ C-acuma e vremea de fugă/ Până-mi este iarba crudă/ Unde calci/ Urmă nu faci/ Unde șezi/ Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]