1,499 matches
-
care o consideră mai importantă decât fața. Rezultă o multiplcare a măștilor, iar "contradicțiile și conflictele dintre diferitele personalități ale uneia și aceleiași persoane duc la disoluția ființei interioare, ce nu se mai recunoaște în multiplele sale măști"339. Ceea ce ontologia arheului eminescian nu îngăduie, căci identitatea eului se întărește dacă individul își urmează destinațiunea internă în voința de a fi altceva. Libertatea omului este de a-și regăsi fața, de a-și găsi "propriul său loc", de a locui poetic
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
transmoderniste. De altfel, când partenerii de dialog i-au adus bătrânului gânditor argumente creștine din Sfântul Dionisie Smeritul și Areopagitul, el descoperea cu surprindere și entuziasm că nu altele îi sunt părerile. De asemenea, recunoaște în simbolismul crucii triada propriei ontologii: viața trupească și moartea (ca semn al materiei macrofizice și biologice dominate de entropie) și învierea, la nivel psiho-noologic, ca dat afectiv, divin. Afectivitatea este depășirea contrariilor în contradicție, e armonie a contrariilor, a durerii și fericirii, ca în dorul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
contrariilor în contradicție, e armonie a contrariilor, a durerii și fericirii, ca în dorul eminescian, care e totdeauna "oximoronic", un punct sau o clipă suspendată care nu este nici omogenizantă, nici eterogenizantă, nici contradicție, nici necontradicție, "ea este o adevărată ontologie pură"346. Asta nu înseamnă că Dumnezeu este afectiv, ci că afectivitatea vine prin fenomene contradictorii și dispare prin fenomene noncontradictorii. Aceasta e marea taină creștină a Sfântului Duh. Plus de asta, ortodoxia răsăriteană a dezvoltat o puternică perspectivă sofianică
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
alimentat de orori și de rătăciri. S-a opus, în acel moment, printr-un ethos transdisciplinar, chiar dacă nu și în termenii conceptualizanți ai transmodernismului. Intuiția lor se găsea deja în luminișul eminescian și în Lichtung-ul heideggerian. Situația contradicțională transmodernă a ontologiei fundamentale este surprinsă astfel: "Heidegger nu este deci un creștin, respingând dogmatismul teologic (dar poate că tocmai de aceea este un creștin!, n. n.). Și totuși gândirea sa are intonații religioase". Ființa "se dă" omului prin Lichtung "și ea îl interpelează
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
omului prin Lichtung "și ea îl interpelează pe om", pentru el Ființa nefiind Dumnezeu, "ci o infinită alteritate"408. Dar în teologia Părintelui Stăniloae chiar așa stau lucrurile cu Dumnezeu care "îl interpelează pe om" într-o "infinită alteritate" Treimică. Ontologia fundamentală a lui Heidegger este una dintre marile opere ale transmodernității avant la lettre, din secolul al XX-lea. De aceea, reamintesc, filosoful și teologul grec contemporan, Christos Yannaras, l-a putut citi pe Heidegger în buna vecinătate a Sfântului
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
e ușor de identificat un alter ego al autoarei. Tehnica narativă simulează obiectivitatea scrierilor la persoana a III-a. Nu voi zăbovi asupra amănuntelor biografice nedisimulate, ci voi îndreptăți titlul acestui capitol în grilă transmodernistă. Intrăm în substanța unei insolite ontologii subiective incifrate în numele protagonistei: Cristal. Trebuie spus că o "ontologie poetică a cristalului" a mai încercat poetul Viorel Dinescu. El și-a intitulat unul dintre volume chiar Ontologia cristalului (1994). Altminteri, nici poezia lui Viorel Dinescu nu satisface canonul postmodernist
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
narativă simulează obiectivitatea scrierilor la persoana a III-a. Nu voi zăbovi asupra amănuntelor biografice nedisimulate, ci voi îndreptăți titlul acestui capitol în grilă transmodernistă. Intrăm în substanța unei insolite ontologii subiective incifrate în numele protagonistei: Cristal. Trebuie spus că o "ontologie poetică a cristalului" a mai încercat poetul Viorel Dinescu. El și-a intitulat unul dintre volume chiar Ontologia cristalului (1994). Altminteri, nici poezia lui Viorel Dinescu nu satisface canonul postmodernist, de unde relativa lui izolare de generație. Se mai poate invoca
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
îndreptăți titlul acestui capitol în grilă transmodernistă. Intrăm în substanța unei insolite ontologii subiective incifrate în numele protagonistei: Cristal. Trebuie spus că o "ontologie poetică a cristalului" a mai încercat poetul Viorel Dinescu. El și-a intitulat unul dintre volume chiar Ontologia cristalului (1994). Altminteri, nici poezia lui Viorel Dinescu nu satisface canonul postmodernist, de unde relativa lui izolare de generație. Se mai poate invoca celebra teorie a cristalizării în dragoste, a lui Stendhal, dar și poeticile de tip baroc). Cât privește personajul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Așadar, în istorie, repetiția este și nu este, după cunoscuta definiție dată ființei de către Parmenide, sau cum ar spune Eminescu: Nu e nimic și totuși e, enunțuri paradoxale care trimit spre "diferența ontologică" a lui Heidegger, ca punct obscur al ontologiei fundamentale ce a pus capăt vechii metafizici. În istorie, ființa este efemerul, de vreme ce evenimentul se petrece o singură dată, iar efemerul nu poate fi condamnat. Originalitatea lui Kundera (aflat încă în paradigmă postmodernistă) constă în faptul că vorbește despre ființă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
și cele trei etici ale sale, ed. cit., p. 36. 311 Ibidem, p. 42. 312 Ibidem, p. 46. 313 Basarab Nicolescu, Transdisciplinaritatea. Manifest, trad. rom. la Editura Polirom, Iași, 1999. 314 Ibidem, pp. 52-53. 315 Nicolai Hartmann, Vechea și noua ontologie, Editura Paideia, București, 1997, pp. 60-61. 316 Basarab Nicolescu, op. cit., p. 53. 317 Ibidem, p. 28. 318 Ștefan Lupașcu, Principiul antagonismului și logica energiei, Editura "Ștefan Lupașcu", Iași, 2000, pp. 8, 11 etc. 319 Basarab Nicolescu, op. cit., p. 37. 320
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
îl reprezintă analiza Momentelor, unde eseistul polemizează cu trei prejudecăți adânc înrădăcinate în exegeza caragialiană: valoarea strict contingentă a operei, unde, dimpotrivă, V. descoperă, urmare a unei lecturi existențialiste în linia Kierkegaard-Heidegger-Jaspers, „multe dintre elementele de bază ale unei posibile ontologii a cotidianității”; lipsa de organizare a volumului Momente din 1901, în fapt construit, potrivit comentatorului, conform „tehnicii muzicale” a temei cu variațiuni; incultura prozatorului, acesta - demonstrează convingător V. - fiind destul de familiarizat cu filosofia antică greacă. Cartea se încheie cu un
VARTIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290439_a_291768]
-
alătură alți critici și scriitori. Dintre aceștia, de menționat sunt Gheorghe Grigurcu, care publică între 1977 și 1980 un amplu studiu despre critica literară contemporană și alte articole, Șerban Cioculescu (Poezia documentelor), Adrian Marino, Ștefan Aug. Doinaș (Lucian Blaga și ontologia poetică a sacrului), Mircea Popa (George Coșbuc și idealul clasicității), Dumitru Micu, Ion Pop (Eminescu în universul liric al lui Lucian Blaga), Marian Papahagi, Mircea Martin, Mircea Muthu, Georgeta Horodincă, Fănuș Băileșteanu, Alex. Ștefănescu, Ștefan Borbély, Gheorghe Perian, Maria Luiza-Cristescu
VATRA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290469_a_291798]
-
tulburi în care trăim e lipsa caracterului. Or, a învăța e a lucra credința că ești om, în acord cu tine, cu ceilalți, cu Absolutul. Soluția: înapoi la a învăța cu semnificație pentru a fi cu semnificație! Intrinseca legătură între ontologie, gnoseologie și axiologie. Evocarea paideică la V. Fetescu depășește demersul asociaționist de apropiere a imaginilor, simplă acțiune de proximitate. Ea realizează un acord, o fuziune energetică de rezonanță. O simplă întâmplare, ceva din câmpul real, din imediatitate îi prilejuiește autorului
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/83169_a_84494]
-
Sterne și linia lui Hillis Miller, cu narațiunea construită, cu volatilitatea definiției lui Ryan, cu denivelarea descriptivă, cu privirea pictorului implicat și privirea audienței implicate. În acest fel, pictura narativă devine purtătoare de alte noi realități și de alte noi ontologii, sub o altă privire, care vede lucrurile diferit și reprezintă ceea ce vede într-un mod diferit, într-o cercetare care promovează abilități, preocupări și conduite particulare diferite și într-o structură dialogică aproape condamnată să continue fără oprire. În acest
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
voința și instinctul vital. Fr. Nietzsche afirmă că ”Dumnezeu a murit!”, idee din care decurge și incompatibilitatea creștinismului cu realitatea aspră a existenței umane, văzută în termenii unui darwinism aplicat vieții sociale. Antropologia filosofică transferă dezbaterea problemei libertății din sfera ontologiei generale, în sfera ontologiei umanului, a concepțiilor despre natura și condiția specifică omului. În loc de a interpreta voința umană ca pe un tip de forță, similară forțelor fizice din natură, dar acționând în interiorul personalității, Schopenhauer își propune să explice forța și
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
Fr. Nietzsche afirmă că ”Dumnezeu a murit!”, idee din care decurge și incompatibilitatea creștinismului cu realitatea aspră a existenței umane, văzută în termenii unui darwinism aplicat vieții sociale. Antropologia filosofică transferă dezbaterea problemei libertății din sfera ontologiei generale, în sfera ontologiei umanului, a concepțiilor despre natura și condiția specifică omului. În loc de a interpreta voința umană ca pe un tip de forță, similară forțelor fizice din natură, dar acționând în interiorul personalității, Schopenhauer își propune să explice forța și instinctele ca pe niște
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
imprevizibil, ci în mod necesar, ca rezultat obiectiv al acțiunii unor factori care determină și explică tot ceea ce se petrece în realitate. Ideea de necesitate a primit interpretări foarte diferite, iar analiza ei s-a realizat pe planuri distincte specifice ontologiei, moralei, sferei social-politice și celei antropologice. Prima diferențiere ce se impune este cea de interpretare religioasă a necesității și interpretarea sa naturalist-științifică sau raționalistă. III.1.1. Libertatea și liberul arbitru În antichitate , prima formă de manifestare a Necesității este
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
se extinde și asupra fenomenelor naturale, condiționate de existența unor cauze care să determine anumite stări ale lucrurilor. Determinismul mecanicist este o astfel de condiționare. III.1.3. Libertatea ca problemă antropologică Antropologia filosofică transferă dezbaterea problemei libertății din sfera ontologiei generale în sfera ontologiei umanului, a concepțiilor despre natura și condiția specifică omului. Ideea de libertate nu mai este raportată la Necesitățile ontologice ci este raportată la caracteristicile personalității umane. Există două dimensiuni fundamentale ale personalității: afectivitatea și voliția. Până în
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
fenomenelor naturale, condiționate de existența unor cauze care să determine anumite stări ale lucrurilor. Determinismul mecanicist este o astfel de condiționare. III.1.3. Libertatea ca problemă antropologică Antropologia filosofică transferă dezbaterea problemei libertății din sfera ontologiei generale în sfera ontologiei umanului, a concepțiilor despre natura și condiția specifică omului. Ideea de libertate nu mai este raportată la Necesitățile ontologice ci este raportată la caracteristicile personalității umane. Există două dimensiuni fundamentale ale personalității: afectivitatea și voliția. Până în secolul XVII, omul era
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
concepții și perspective diverse asupra problematicii libertății, care vin în întâmpinarea și fixarea cunoștințelor despre libertate. Despre Descartes pot afirma că este adeptul raportului libertate constrângeri antropologice, Leibniz afirmă în teoria sa problema libertății în antiteză cu constrângerile prefigurate de ontologie, Spinoza se exprimă având în vedere necesitatea supranaturală și condiționările impuse de aceasta, iar nu în ultimul rând Rousseau abordează această temă ținând cont de aspectul social al manifestării libertății. Prezentarea acestor teorii filosofice, dar și a altora, a problemelor
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
se întemeiază pe un ideal de perfecțiune și realismului platonician îi corespunde inneismul cartesian care descoperă necesitatea ființei ca obiect natural al adevăratei științe. VI.4. Dumnezeul esență și critica tomistă Această necesitate este analogică. Iar dacă, așa cum afirmă Gilson, ontologia platoniciană “se constituie deci în întregime în planul gîndirii pure, unde singurul indiciu conceptibil al realității unei ființe este capacitatea sa de a deveni un obiect de definitie”, este important să știm în ce măsură evidența ideii de Dumnezeu în noi, este
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
Anselm. Că Dumnezeul care este înfățișat spiritului este cel din Exod, formele gramaticale pe care Anselm le folosește în vorbirea lui, către sfârșitul Proslogionului, ajung pentru a o dovedi, dar vedem de asemenea în același text cât de fidel rămîne ontologiei esențelor lăsate de Platon succesorilor săi: “Astfel, Doamne, Tu singur ești ceea ce ești și Tu ești ceea ce este.” Aceasta este deci manifestarea lui Qui sum din Biblie, despre care este vorba aici.”) Problema care se pune atunci cînd considerăm dovada
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
a elaborate-o pentru el însuși”.) Crecetarea filosofică actuală trebuie să stabilească, între credința revelată și ateism o “credință în mod autentic filosofică.” ) Mai mult decât oricine din epoca sa, Descartes a propus acest nou fel de credință care leagă ontologia de logică, certitudinea și evidența, subiectul și obiectul prin intermediul cogito-ului ca principiu. Analiza antecedentelor cogito-ului cartesian ne-a permis să vedem filosofia lui Descartes ca filosofie și ca artă de “a ști să treci”. Făcînd din cogito un principiu, Descartes
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
prin credință, ceea ce-i permite omului să trăiască într-o manieră justă a realității sale. Paradigma cartesiană nu este însă una care exclude complet elementele celei medievale. Mai mult, regăsim în ea deopotrivă gîndirea Greciei antice. Paralelismul dintre logică și ontologie este prezent deja la Platon. Prin inneismul său Descartes se înscrie în curentul acelei tendințe, deschisă de Socrate prin fondarea teoriei reminescenței pe mituri, care recunoaște în om ceea ce-l depășește. Deși prin Meditațiile sale Descartes întrezărește o ieșire din
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
Junimea merge prin RădulescuMotru, Petrovici, cumva și Vianu, este linia raționalistă, criticistă, mai mult kantiană, este apoi linia care vine prin pozitivism, prin Negulescu și cei care reușesc să pună la un loc în jurul filozofiei nu numai domeniile tradiționale ale ontologiei, 33 teoria cunoașterii, teoria categoriilor, ci filosofia istoriei, filosofia culturii, aduc la un loc chiar estetica, etica și altele. Și mai rămâne linia cealaltă, care, în perioada interbelică, este legată de așa numita raționalitate. Au fost numiți iraționaliști, dar este
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_991]