4,258 matches
-
regiunea în care domină atracția unui corp, față de perturbațiile altui corp mai masiv. Pentru ca un corp să graviteze un altul, orbita lui trebuie să se afle în interiorul sferei Hill al celui pe care îl orbitează. De exemplu, în sistemul Soare-Pământ-Lună, orbita Lunii se situează în interiorul sferei Hill a Pământului. Raza sferei Hill pentru orbite stabile (fără mari excentricități) este exprimată prin următoarea relație: formula 1 unde r este raza sferei Hill, d este distanța dintre cele două corpuri, M este masa corpului
Sfera lui Hill () [Corola-website/Science/336688_a_338017]
-
Pentru ca un corp să graviteze un altul, orbita lui trebuie să se afle în interiorul sferei Hill al celui pe care îl orbitează. De exemplu, în sistemul Soare-Pământ-Lună, orbita Lunii se situează în interiorul sferei Hill a Pământului. Raza sferei Hill pentru orbite stabile (fără mari excentricități) este exprimată prin următoarea relație: formula 1 unde r este raza sferei Hill, d este distanța dintre cele două corpuri, M este masa corpului masiv, iar m este masa corpului pentru care se calculează raza sferei Hill
Sfera lui Hill () [Corola-website/Science/336688_a_338017]
-
pentru care se calculează raza sferei Hill (satelit). În exemplul de mai sus, Soare-Pământ-Lună, în timp ce Terra orbitează Soarele la o distanță de 149,6 milioane de km, sfera Hill a Pământului este de aproximativ 1,5 milioane de km, iar orbita Lunii în jurul Pământului se plasează la doar 0,384 milioane de km. Astfel, Luna se situează în sfera în care gravitația Pământului este dominantă față de cea a Soarelui.
Sfera lui Hill () [Corola-website/Science/336688_a_338017]
-
de încercare ai Armatei SUA selectați de NAȘĂ pentru a pilotă rachetele experimentale Mercury și a deveni primii astronauți americani. La 20 februarie 1962, Glenn a zburat în misiunea "Friendship 7" și a devenit primul american care a ajuns pe orbită Pământului și a cincea persoană în spațiu, după cosmonauții Iuri Gagarin și Gherman Titov și misiunile suborbitale ale astronauților colegi din Mercury Seven Alan Shepard și Gus Grissom. În 1965, Glenn s-a retras din armată și a demisionat de la
John Glenn () [Corola-website/Science/319269_a_320598]
-
a zburat în spațiu și singura care a zburat atât în Programul Mercury, cât și în Programul navelor spațiale, făcând parte din misiunea STS-95 a navetei spațiale "Discovery". Glenn este, de asemenea, cel mai bătrân american care a ajuns pe orbită și a doua persoană născută cel mai devreme ce a ajuns pe orbită după cosmonautul sovietic Gheorghi Beregovoi care se născuse cu trei luni și trei zile mai devreme. Odată cu moartea lui Scott Carpenter la 10 octombrie 2013, Glenn este
John Glenn () [Corola-website/Science/319269_a_320598]
-
cât și în Programul navelor spațiale, făcând parte din misiunea STS-95 a navetei spațiale "Discovery". Glenn este, de asemenea, cel mai bătrân american care a ajuns pe orbită și a doua persoană născută cel mai devreme ce a ajuns pe orbită după cosmonautul sovietic Gheorghi Beregovoi care se născuse cu trei luni și trei zile mai devreme. Odată cu moartea lui Scott Carpenter la 10 octombrie 2013, Glenn este ultimul supraviețuitor al grupului Mercury 7.
John Glenn () [Corola-website/Science/319269_a_320598]
-
100 de poeți ai avangardei ruse" (2008), "Avangardă rusă. Dramaturgie" (antologie, 2011); "Avangardă - jertfă Gulagului" (antologie, 2011); "Panoramă poeziei avangardei ruse" (vol.1, vol.2); "Avangardă ucraineană" (antologie, 2014); cărți de versuri, proza și eseuri de Velimir Hlebnikov - "Ochii din orbită rănilor" (poeme, eseuri, 2003), "Ka" (proza, teatru, eseuri, 2005),"Joc în iad și munca-n răi" (2008), Aleksei Krucionâh - "Ironiada jertfei vesele" (poeme, eseuri, 2006), Leonid Dobîcin - "Întâlnirile cu Liz" (proza, 2007), Vladimir Maiakovski - "Eu și Napoleon" (poeme, 2008),"Vioară
Leo Butnaru () [Corola-website/Science/308001_a_309330]
-
sigur, mă vor ajuta. Îți voi bloca toate intențiile și te voi face să-ți blestemi ziua În care ai venit aici. Te voi distruge! Iorgu Bleahu Își ieșise din fire. Îl cuprinsese un tremur nervos. Ochii Îi ieșiseră din orbite, iar fața-i era scăldată de sudoare. La rându-i. Mihai Cojocaru rămăsese blocat. Simțea, pentru prima oară, că Îi este frică. Se afla În fața unui om disperat, capabil de orice gest. Și regreta că Îl primise În camera de
Editura Destine Literare by Ion Floricel-Țeicani () [Corola-journal/Journalistic/81_a_355]
-
constanta curburii. Tensorul Ricci este și el legat de tensorul mai general de curbură Riemann deoarece: În membrul drept, "formula 5" este tensorul energie-impuls. Toți tensorii sunt scriși în notație abstractă. Punerea în corespondență a previziunilor teoriei cu rezultatele observate pentru orbitele planetelor (sau, echivalent, asigurarea că la limită, când gravitația este foarte slabă, și vitezele sunt foarte mici în comparație cu cea a luminii, teoria este echivalentă cu mecanica clasică), constanta de proporționalitate poate fi fixată la valoarea formula 6, unde formula 7 este constanta
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
varietăți tetradimensionale, semi-riemanniene, care reprezintă spațiu-timpul pe de o parte, și energia și impulsul conținute în acel spațiu-timp, pe de altă parte. Fenomenele care, în mecanica clasică, sunt explicate prin acțiunea forței gravitaționale (cum ar fi căderea liberă, mișcarea pe orbită și traiectoriile navelor spațiale), în relativitatea generală corespund mișcării inerțiale într-o geometrie curbă a spațiu-timpului pentru care nu există o forță gravitațională care să devieze obiectele de la traiectoria lor naturală, dreaptă. În schimb, gravitația corespunde schimbărilor proprietăților spațiului și
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
undele gravitaționale generate în situații cu relevanță astrofizică, cum ar fi fuziunea a două găuri negre, metodele numerice reprezintă singura modalitate de a construi modele potrivite. Relativitatea generală diferă de mecanica clasică prin mai multe predicții privind corpurile aflate pe orbite din jurul altor corpuri. Ea prezice o rotație generală (precesie) a orbitelor planetare, precum și degenerarea orbitelor, cauzată de emisia de unde gravitaționale și de efecte legate de relativitatea direcției. În relativitatea generală, apsidele oricărei orbite (punctul în care obiectul se apropie cel
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
fuziunea a două găuri negre, metodele numerice reprezintă singura modalitate de a construi modele potrivite. Relativitatea generală diferă de mecanica clasică prin mai multe predicții privind corpurile aflate pe orbite din jurul altor corpuri. Ea prezice o rotație generală (precesie) a orbitelor planetare, precum și degenerarea orbitelor, cauzată de emisia de unde gravitaționale și de efecte legate de relativitatea direcției. În relativitatea generală, apsidele oricărei orbite (punctul în care obiectul se apropie cel mai mult de centrul de masă al sistemului) suferă o precesie
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
negre, metodele numerice reprezintă singura modalitate de a construi modele potrivite. Relativitatea generală diferă de mecanica clasică prin mai multe predicții privind corpurile aflate pe orbite din jurul altor corpuri. Ea prezice o rotație generală (precesie) a orbitelor planetare, precum și degenerarea orbitelor, cauzată de emisia de unde gravitaționale și de efecte legate de relativitatea direcției. În relativitatea generală, apsidele oricărei orbite (punctul în care obiectul se apropie cel mai mult de centrul de masă al sistemului) suferă o precesie—orbita nu este o
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
mai multe predicții privind corpurile aflate pe orbite din jurul altor corpuri. Ea prezice o rotație generală (precesie) a orbitelor planetare, precum și degenerarea orbitelor, cauzată de emisia de unde gravitaționale și de efecte legate de relativitatea direcției. În relativitatea generală, apsidele oricărei orbite (punctul în care obiectul se apropie cel mai mult de centrul de masă al sistemului) suferă o precesie—orbita nu este o elipsă, ci ceva asemănător cu o elipsă ce se rotește în jurul unui focar, având ca rezultat o curbă
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
planetare, precum și degenerarea orbitelor, cauzată de emisia de unde gravitaționale și de efecte legate de relativitatea direcției. În relativitatea generală, apsidele oricărei orbite (punctul în care obiectul se apropie cel mai mult de centrul de masă al sistemului) suferă o precesie—orbita nu este o elipsă, ci ceva asemănător cu o elipsă ce se rotește în jurul unui focar, având ca rezultat o curbă asemănătoare cu roza polară. Einstein a obținut pentru prima oară acest rezultat folosind o metrică aproximativă ce reprezintă limita
Teoria relativității generale () [Corola-website/Science/309426_a_310755]
-
Nava Galileo a făcut câteva zboruri prin apropiere în 1990 și 2000, colectând date despre interiorul și suprafața satelitului. Aceste nave de asemenea au descoperit legătura dintre satelit și magnetosfera lui Jupiter și existența unei centuri de radiații centrată pe orbita lui Io. Acesta primește zilnic o radiație de 3600 rem. Mai târziu, observații asupra satelitului au efectuat sonda spațială Cassini-Huygens în 2000 și Noi Orizonturi în 2007, precum și telescoapele de pe Pământ și telescopul spațial Hubble. Primă observație raportată a lui
Io (satelit) () [Corola-website/Science/302335_a_303664]
-
sugerează că acesta era cel mai dens dintre cei 4 sateliti galileeni și că este format din piatră silicată în loc de gheață. Cele două nave Pioneer au înregistrat de asemenea o atmosfer| subțire și o intensă centură de radiații în apropierea orbitei lui Io. Camera foto de pe bordul lui Pioneer 11 a făcut o singură poză, destul de bună a satelitului, pe care este reprezentată zona nordică a satelitului. S-a plănuit să se facă poze mai apropiate cu Pioneer 10, dar acestea
Io (satelit) () [Corola-website/Science/302335_a_303664]
-
Europa și Ganymede. Această încălzire depinde de distanța satelitului de la Jupiter, de excentricitatea orbitală, de compoziția interiorului său și de stare sa fizică. Datorită rezonanței LaPlace, Io își menține excentricitatea și oprește disiparea mareică din el să fie captată de orbita sa. Orbita rezonantă îl ajută să-și mențină distanța față de Jupiter, altfel acesta ar fi aruncată în exteriorul sistemului planetar. Frecarea produsă în interiorul satelitului datorită atracției mareice variabile creează o încălzire mareică, topind o cantitate semnificativă de manta și miez
Io (satelit) () [Corola-website/Science/302335_a_303664]
-
Ganymede. Această încălzire depinde de distanța satelitului de la Jupiter, de excentricitatea orbitală, de compoziția interiorului său și de stare sa fizică. Datorită rezonanței LaPlace, Io își menține excentricitatea și oprește disiparea mareică din el să fie captată de orbita sa. Orbita rezonantă îl ajută să-și mențină distanța față de Jupiter, altfel acesta ar fi aruncată în exteriorul sistemului planetar. Frecarea produsă în interiorul satelitului datorită atracției mareice variabile creează o încălzire mareică, topind o cantitate semnificativă de manta și miez. Această căldură
Io (satelit) () [Corola-website/Science/302335_a_303664]
-
a fost anunțată pe 22 februarie 2007 în publicația "IAUC 8812". Satelitul orbitează Orcus „într-un cerc aproape perfect”, cu o perioadă de cca. 10 zile. Brown suspectează că, la fel ca Pluto și charon, Orcus și au rotații și orbite sincrone. Vanth a fost găsit la o distanță de 0,25 arcsecunde de Orcus, cu o diferență de magnitude de 2,7±1. Mike Brown a estimat în 2009 că magnitudinea aparentă a lui Vanth este de 21,97 ± 0
Vanth () [Corola-website/Science/334607_a_335936]
-
dintre Orcus și Pluto. Brown l-a citat pe Taaffee: „[dacă Vanth] însoțește sufletele morților din momentul morții, atunci ea se află mereu cu fața spre Orcus”, o referință la probabilitatea mare ca Vanth și Orcus să se afle în orbite și rotații sincrone.
Vanth () [Corola-website/Science/334607_a_335936]
-
(285263) 1998 QE este un asteroid din apropierea Pământului, cu diametrul de 2,75 km. A fost descoperit la 19 august 1998 de către "Lincoln Near-Earth Asteroid Research" (LINEAR) aflat în apropriere de Socorro, New Mexico. 1998 QE2 are o orbită bine determinată. Observațiile radarului Goldstone din 29 mai 2013, au descoperit că un satelit natural de aproximativ 600 de metri în diametru orbitează 1998 QE2. În imaginile radar, satelitul apare ca o pată luminoasă, pentru că se rotește în mod semnificativ
(285263) 1998 QE2 () [Corola-website/Science/329487_a_330816]
-
600 de metri în diametru orbitează 1998 QE2. În imaginile radar, satelitul apare ca o pată luminoasă, pentru că se rotește în mod semnificativ mai lent. Acest lucru face ca satelitul să pară îngust și luminos față de 1998 QE. De asemenea, orbita satelitului este bine determinată. Asteroidul 1998 QE are un arc de observații de 14 ani, ceea ce permite să se spună că are o orbită determinată cu mare precizie. Asteroidul face parte din familia Amor, și este, prin urmare, în permanență
(285263) 1998 QE2 () [Corola-website/Science/329487_a_330816]
-
lent. Acest lucru face ca satelitul să pară îngust și luminos față de 1998 QE. De asemenea, orbita satelitului este bine determinată. Asteroidul 1998 QE are un arc de observații de 14 ani, ceea ce permite să se spună că are o orbită determinată cu mare precizie. Asteroidul face parte din familia Amor, și este, prin urmare, în permanență dincolo de orbita Pământului. Într-adevăr, asteroizii Amor formează o familie de asteroizi din apropierea Pământului care ating ușor exterior orbita terestră, adică se apropie de
(285263) 1998 QE2 () [Corola-website/Science/329487_a_330816]
-
este bine determinată. Asteroidul 1998 QE are un arc de observații de 14 ani, ceea ce permite să se spună că are o orbită determinată cu mare precizie. Asteroidul face parte din familia Amor, și este, prin urmare, în permanență dincolo de orbita Pământului. Într-adevăr, asteroizii Amor formează o familie de asteroizi din apropierea Pământului care ating ușor exterior orbita terestră, adică se apropie de exteriorul orbitei pământești, dar nu o intersectează. Distanța sa minimă de intersectare a orbitei terestre, atinsă la 31
(285263) 1998 QE2 () [Corola-website/Science/329487_a_330816]