1,178 matches
-
nu-mi arde să aud povești despre romantismul fidelității lebedelor; în capul meu e o singură grijă, aceea de a ajunge la timp la aeroport, dar tot ce îndrăznesc e să nu mă las antrenat în discuție. Tac demonstrativ și ostentativ, sperând că, astfel, voi descuraja apetitul de călăuză guralivă al lui Cristian B. În zadar. Binevoitor și dorind să plec cât mai informat din Chicago, îmi arată casele ascunse printre copaci, precizând prețurile, clădirea colegiului unde au învățat fetele sale
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
etern." La teza de literatură franceză, din nuvela A l'ombre des jeunes filles en fleur, elevele țin firește partea Hermionei și una se oprește la replica eroinei: Ah! fallait-il croire une amante insensée..." ă...î ...Prevăzut cu cel mai ostentativ vocabular "tragic", Ioana este un roman realist, mai precar în "plan matematic". Peisajul arid al Cavarnei oferă un bun cadru pentru o tragedie modernă. Dar puritatea tematică intențională se pierde: apar pitorești personaje secundare (pitorescul nu e compatibil cu tragedia
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
de tânăr, încât Ieyasu îi repartiză în unitate pe doi dintre vasalii cu experiență. Și adăugă: — Să asculți cuvintele acestor veterani. Frații Yukisuke și Terumasa priveau Garda Roșie din poziția lor înălțată de la Tanojiri, spre miazăzi. — Atacați acel Corp Roșu ostentativ care se dă atâta în spectacol! ordonă Yukisuke. Cu aceste cuvinte, frații trimiseră o unitate de două-trei sute de oameni, dintr-o latură a unei râpe, și un corp de atac cu o mie de oameni din linia întâi, deschizând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cum anume ar trebui să-i examineze piciorul, cu mișcări ferme, dar calme. Numai că limba îi era uscată și părea lipită de cerul gurii. Între timp, Margoulies făcea unele mici observații ca pentru sine, dar cu voce tare și ostentativ. Așa îi plăcea lui să procedeze. Indiferent dacă examinarea era legată de cancer, cangrenă sau gonoree, lui Margoulies îi făcea o deosebită plăcere „să pună lucrurile în context“. Nu putea să meargă atât de departe încât să afirme că ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
că ar putea fi un aliat. — Și zici că nu stai departe? Chiar după colț, iubire. Hai să ne plimbăm, n-are nici un rost să stăm aici. Ramona se înfășură în haina neagră de velur, cândva la modă, și tremură ostentativ. — Știi... De fapt, nu sunt interesat de... știi tu... de fapt... — Cauți companie. Înțeleg, iubire, nu trebuie să te rușinezi. Lăsând în urmă bulevardul din fața stației de metrou, Bull și Ramona plecară împreună cu aerul firesc al unui cuplu de bătrâni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
lor, ci și al călătoriei paralele a planetei prin timp. Oamenii ăștia au o culoare anume. Nu-i vei întâlni niciodată pe străzi, pe străzi la plural. Acea culoare, care seamănă cu strălucirea sănătății sau a soarelui sau a tinereții ostentative, nu e decât strălucirea banilor. După cum știi, banii îndulcesc apusul vieții. Banii împiedică prăbușirea. Oricum, Martin nu are culoarea asta. Nici eu nu o am. Și nici tu nu o ai. Asta-i soarta. Prințesa Diana o are. Ea are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
sub nas punguțe legate cu elastic. De urât, intram în cârciumi întunecate și, lângă godinul încins, cu aburi ieșindu-mi din haine, beam câte un jeneever de unul singur, pe când ală turi câte-un cuplu de lesbiene se săruta languros, ostentativ. Nimeream de multe ori în cartierul roșu și um blam, anonim în marea de bărbați ce se holbau la vitrine, pe lângă barurile și erotic-show-urile care-și aruncau luminile reclamelor peste valu rile sumbre ale canalelor pline de case plutitoare. Femei
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
cu putere. Bărbatul provenea dintr-o familie puternică și trufașă până la insolență, un neam care, cu ani în urmă, avusese o contribuție importantă la alegerea lui Tiberius. Acum apropiații săi șopteau sarcastic: „Pretendentul s-a întors la Roma...“. În mod ostentativ, el nu schiță nici un gest de salut. Râse doar. Chiar și de departe se vedea că râsul lui era disprețuitor. Potrivit vechilor credințe, în ziua aceea zeii i-au adunat în inima Romei pe toți cei care în curând aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
coborând greoi scările, prefectul Macro. Gajus Caesar deschise larg ochii, își dădu seama că temutul praefectus îl văzuse mai întâi, pe când el stătea acolo, pierdut. De această dată, când trecu prin fața lui, Macro își înfrână graba brutală într-un calm ostentativ. Îl privi și zise: Când mă întorc, aș vrea să găsești puțin timp ca să vorbim. După care plecă în grabă. Gajus îi spuse lui Helikon să închidă biblioteca și se refugie în camerele lui. Pe durata acelui apus se întâmplaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cu Elizabeth Taylor tânără, iar celelalte femei o reprezentau în etape succesive de vârstă. Capitolul 19 Vaughan, Gabrielle și cu mine am vizitat salonul auto de la Earls Court. Calm și galant, Vaughan o conducea pe Gabrielle prin mulțime, purtându-și ostentativ fața plină de cicatrice ca și când rănile acelea ar fi fost o reacție solidară la picioarele ei infirme. Gabrielle se legăna printre sutele de mașini expuse pe stative, cu corpurile lor de crom și celuloză scânteind aidoma armurii de ceremonie a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
Humanitas, Colecția „Tezaur”, București, 1996, p. 22-23. Critica interbelică, în special prin reprezentanții ei postsimboliști (Tudor Vianu, Perpessicius ș.a., ei înșiși formați în asemenea medii), îi va califica drept „fantaziști” pe partizanii acestei arte antirealiste, evazioniste, marcate de voința insularizării ostentative. În plan psihosocial, tipologiile curente ale acestei identități destabilizate, scindate sînt: bovaricul, ratatul, arivistul snob, scăpătatul, boemul, ereticul, excentricul, dezabuzatul, alienatul, revoltatul... Există și afinități aparent paradoxale. Apropierea estetizanților Tudor Arghezi sau Ion Vinea de avocați ai artei sociale, precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
1912), cu mai mulți colaboratori decît Revista celor l’alți, cu un program mai decis, cu un sumar poetic mai bogat și mai valoros și cu o atitudine mult mai polemică. Numele revistei indică o atitudine de segregare, de respingere ostentativă a publicului filistin, „burghez”, a comercializării și oficializării artei, a inerțiilor conservatoare. Grupul „insularilor” îi cuprindea pe G. Bacovia, Șerban Bascovici, N. Budurescu, M. Cruceanu, D. Karnabatt, N. Davidescu, D. Iacobescu, Emil Isac, Claudia Millian, Adrian Gr. Maniu (care debutează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
alexandrină, similară celei a pașoptiștilor munteni, prin puneri în pagină improvizatorice: rimele devin astfel interioare, încorporate ritmului acestui discurs paradoxal-grandilocvent, afectiv, spumos ca o șampanie franțuzească bine agitată. Destructurarea sintactică nu afectează nici pseudosimbolismul bonom al simulantului Minulescu, nici estetismul ostentativ polemic, antiromantic al imagistului Adrian Maniu; înainte de război, ea se exprimă timid mai ales în experimentele poetice din underground ale lui Ion Vinea și, mai ales, ale viitorului Tristan Tzara („În gropi fierbe viața roșie“, cel mai radical experiment poetic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o acută conștiință a convenției literarului, o sațietate - ea însăși calofilă - de literatura calofilă, resimțită ca epuizată. De aici, caracterul metatextual sau metaliterar al multor compoziții, ironia dezabuzată, cinică, pervers-iconoclastă la adresa retoricilor înalte, eroice, idealizant-sentimentale sau sublime, „prozaismele” căutate, denudarea ostentativă a procedeelor și deliricizarea prin insertul de banal cotidian, de jurnal și de real reportericesc, improvizația liberă și afectarea antisentimentalismului lucid, dereglarea sensurilor și a logicii determinist-tradiționale ș.a.m.d. Că elementele virtualei estetici postmoderne sînt deja prezente aici înaintea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
se adaptează la „rigorile” avangardiste ale Contimporanului. Cel care declara, în 1915, „Literatura mă persecută. Îmi e iremediabil antipatică” („Chronique villageoise“, în Cronica, nr. 28, 1915) „deliteraturizează” în proză pînă prin 1925, anul apariției primului volum. Doar cîteva texte adoptă ostentativ și programatic maniera prozei avangardiste. Unul dintre ele e „Aliluia“, publicat în nr. 62 al Contimporanului și neinclus (totuși) în volumul Descîntecul. Flori de lampă. Textul - ostentativ abracadabrant - este alcătuit, ca și urmuzianul Pîlnia și Stamate, din patru părți inegale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
disciplină”. Individualității tradiționale, subordonată bunului simț și valorilor comunitare, i se substituie un individualism eretic, excentric, abnorm și amoral, cultivînd diferența radicală, ostil oricărui principiu de autoritate supraindividuală: „poeții școalelor moderne confundă această discretă incorporare a individualului cu etalarea lui ostentativă. Ei vor să cînte numai ceea ce este excepțional și bizar în făptura lor. Renunță la ceea ce este universal și normal, socotind că o individualitate se conturează numai prin elementele ei incoherente și excentrice. Cred că lirismul lor trebuie să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
asupra autenticității interioare a poeziei lui Voronca, a încercării de a sugera „o stare sufletească de completă epuizare și desorientare”: „Am fi transpuși într’o lume haotică, morbidă, dar reală cel puțin”. Însă „fuga de real” e privită drept „falsificare ostentativă”, inclusiv a... „anarhiei spirituale” autentice: „Toată stilizarea devine o poză grotescă”. Fără a adera la opiniile pozitive ale majorității criticilor moderniști privind „capodopera” Ulise, autorul reia aprecierile lui E. Lovinescu din Istoria literaturii române contemporane referitoare la caracterul „static” și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
care „desfrînează fantezia în acest spațiu al tuturor posibilităților” (p. 320). Amendînd prejudecata călinesciană a unui „Urmuz parodist”, Negrici consideră că „autorul parodiază parodia” și că „Din tendința de parodiere va rămîne constantă numai înlănțuirea pedantă a subordonărilor și distincția ostentativă a construcțiilor sintactice”. Concluziile sînt altminteri foarte în spiritul „modernismului tîrziu”: „consecințele acestei patologice terori a rostirii cuvîntului nu puteau fi decît opțiunea absurdului și tăcerea” (p. 321). Critica lingvistică - aplicată „didactic” în volumul din 1983 al Sandei Radian (Măștile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fetița din oglindă să-mi bată la poarta inimii și eu să întreb: ,,Cine e?" Și un glas spart și uitat demult să răspundă spunând: „Copilăria”, și tot ea să mă întrebe: „Cât e ceasul?”, iar eu cu surâsul meu ostentativ și calm de odinioară să-i răspund: „E acum”. Privesc oglinda și,oricât mi-aș trece cu mâna peste părul cărunt, imaginea de pe sticlă rămâne aceeași: o fetiță cu fundițe cu alai de fluturi în păr,cu stele în palmă
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
o Înconjura mama ei de cînd se născuse. - Într-o zi, toate astea Îți vor aparține, fata mea, Îi spusese Yvonne, ducînd-o pe șantierul fabricii de faianță și pe cel al casei ale cărei turnuri gemene se Înălțau deja În ostentativa lor urîțenie. Pentru tine am construit toate astea, va trebui să Înveți să te bați ca să le păstrezi. Gwen avea pe atunci doar cinci ani, dar nu uitase. Și o cumplită Îndoială o străbătu. Yvonne era În stare de orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
romane, Îmi Închipui, zise Dante, Încercând să Își ascundă răceala. — Șeful Cancelariei Sanctității Sale. Cândva, confirmă vulpea. Însemnele și prestigiul rangului său erau dezvăluite de lanțul greu de aur și de inelele ce Îi Împodobeau degetele, ca și de luxul ostentativ al hainei negre, țesute cu fire de aur, care sărea În ochi În comparație cu sobrietatea celorlalți. — Bruno Ammannati, maestru În științele despre Dumnezeu, reluă Teofilo, arătând spre un al treilea bărbat care rămăsese deoparte, ca și când rasa franciscană pe care o purta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
inchizitor. Însă acesta Îl zărise și se mișcă cu repeziciune prin spațiul pustiu al claustrului, parcă nerăbdător să ajungă din nou sub umbra ocrotitoare a porticului. — Mă bucur să te Întâlnesc În sediul oficiului dumitale, frate, Îi zise, Întinzându-i ostentativ crucea pe care o purta la gât. Dante mișcă Încet din cap, ignorând gestul. Celălalt Își retrase crucea cu iuțeală, fără să remarce Încălcarea ceremonialului. — Vă aflați aici ca să stați de vorbă cu Consiliul? Îl Întrebă Dante. — Nu cu Consiliul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
rar la ea deoarece de fragilitatea ei se Îndoia doar În rare momente de disperare. Iolanda Începuse să mănânce fără să-l mai aștepte. Un amănunt la fel de curios ca și eleganța ei vestimentară. Pentru a nu mai vorbi de distincția ostentativă cu care mânuia cuțitul și furculița. Își Înfășură mai strâns halatul de baie și se așeză și el pe un scaun cu multă băgare de seamă, doar doar va trece neobservat. Nu reuși pe deplin căci scăpă cuțitul sub masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
vizite acolo, foarte puține de altfel, că Iolanda era azi doar mai puțin gracilă, tot grațioasă Însă, și că energia aproape agresivă de odinioară se transformase cu timpul Într-o senzualitate discretă, mai mult presupusă decât evidentă, câtuși de puțin ostentativă, provocatoare. Acest lucru Însă nu o punea la adăpost de privirile apăsate ale cohortelor de machos dolofani de extracție dacică sau fino-ugrică, convertiți după Revoluție În traficanți de valută, dotați cu telefoane celulare și În relații excelente cu Poliția, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
taci din gură. Când o să-ți câștigi singur pâinea pe care o mănânci, vei avea dreptul să vorbești. Deocamdată, nu e cazul. Am renunțat să mai aștept recunoștință de la tine, dar îți pretind măcar să taci”. Eu replicam acestui ordin împingând ostentativ farfuria; apoi mâncam pe ascuns, ca să pot juca, o zi sau două, comedia unei greve a foamei. Se întâmpla să am și eu câteodată mustrări de conștiință, când mă apăsa răceala dintre noi și eram gata să-i cer iertare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]