1,143 matches
-
notate aseară când am plecat de la castel și date lui Asano Yahei, așa că cere-i lui instrucțiunile. Am înțeles, stăpâne. — Stai o clipă. Am uitat ceva. Spune-i lui Kumohachi să treacă pe la mine. Pașii lui Gonbei se îndepărtară dinspre pâlcul de copaci din spatele casei, în direcția templului. După ce plecă, Hideyoshi îmbrăcă repede armura și ieși. Locuința lui Hideyoshi se afla în apropierea intersecției drumurilor de Ise și Mino. Trecu pe la colțul magaziei și porni către răspântie. În acel moment, Kumohachi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ea. Eu nu vreau să mă duc! Fetele mai mari încercară și ele s-o liniștească. — Trebuie să vină și mama, mai târziu. Nu-i așa, Shinroku? — Da. Sigur că vine și ea. Sporovăind astfel, se apropiară, în sfârșit, de pâlcul de brazi unde Hideyoshi își instalase tabăra. Hideyoshi ieși din cort și se opri sub un brad, privindu-le cum se apropiau. Le veni în întâmpinare. — Toate au același aer al familiei din care provin, spuse el, când le văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
asupra clanului Shibata. Acum, sub pretextul de a relata bătălia de la Yaganase, îi cerea corespondentului să-și definească propria atitudine cu privire la viitorul clanului său. Era o scrisoare personală și peste măsură de importantă. Kazumasa stătea așezat alături, privind, în tăcere, pâlcurile de bambuși, în timp ce Hideyoshi dicta: Dacă i-aș fi lăsat lui Katsuie un moment de răgaz, mi-ar fi luat mult mai mult timp ca să-l înving. Dar stătea în balanță soarta Japoniei, așa că, a trebuit să mă resemnez cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Sau, mă rog, dacă nu ți-ai dorit să fii nefericită, nici fericită nu ți-ai dorit să fii. Vedeam în depărtare, de pe balcon, o fâșie din lacul Fundeni. Dar oricât de seducătoare ar fi fost întinderea apei, departe peste pâlcuri de copaci și pajiști verzi, privirea îmi era mereu atrasă de ceea ce se petrecea în clădirea neterminată, în capătul acela de aripă locuită provizoriu. Bătrânul paznic aducea în casă o găleată umplută la cișmeaua din curte. Deși apucaseră să construiască
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
urcă la deal și despre omul care mănâncă fier; despre câini care guiță, despre broaște roșii și despre licurici cât pumnul. Despre iarba fiarelor și despre cântecul păsării-stea, pasăre ce coboară din Ursa Mare odată la o mie de ani... Pâlcuri, pâlcuri, cei veniți de aiurea treceau prin dreptul orologiului; întorcându-și privirile, unii încercau să distingă ceva în atelier, să-l vadă pe Ceasornicar; alții arătau cu degetul spre porumbei. Un du-te-vino; gardurile puțeau a pișat, câinii dădeau să rupă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
la deal și despre omul care mănâncă fier; despre câini care guiță, despre broaște roșii și despre licurici cât pumnul. Despre iarba fiarelor și despre cântecul păsării-stea, pasăre ce coboară din Ursa Mare odată la o mie de ani... Pâlcuri, pâlcuri, cei veniți de aiurea treceau prin dreptul orologiului; întorcându-și privirile, unii încercau să distingă ceva în atelier, să-l vadă pe Ceasornicar; alții arătau cu degetul spre porumbei. Un du-te-vino; gardurile puțeau a pișat, câinii dădeau să rupă lanțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
ca nicicând. Doar frământările mării răscolite de obuze se asemănau îngrijorărilor noastre. Și în aceste nemaiîntâlnite circumstanțe, stoluri de rândunele, obosite de drum și nefaste presimțiri, se așezau pe umerii noștri pentru a se reface o clipă. Rânduindu-se în pâlcuri successive și reluându-și zborul invers, ca și în înaintarea noastră care, strategic, se abătea spre sud, spre țărmul turcesc, ca mai apoi să se îndrepte spre Constanța noastră românească, deși acest detur, de mulți kilometri, ne intarzâia sosirea pe
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
lumina încinsă a soarelui. Am traversat piațeta înclinată din mijlocul mall-ului și am urcat scările spre parcarea de pe acoperișul supermarketului. Fiecare dintre cele o sută de locuri de parcare era ocupat, șirul de parbrize reflectând lumina solară ca un pâlc de scuturi din sticlă. Sprijinit de balconul din ciment, mi-am dat seama de tăcerea nemărginită care plutea peste peisajul din jurul meu. Dintr-o rară ciudățenie a turnului de control, nici un avion nu ateriza și decola de pe pistele aeroportului. Traficul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
visul copilăriei mele Parcă-mi văd și acuma satul, prispa copilăriei mele, teiul cu mirosul îmbietor - parcă văd și acum pătura de sub el. Parcă îmi apare în vis banca joasă colbăită și copacul cu Frunze verde închis și iarba cu pâlcurile de flori de lângă stâlpul de telegraf. Acel stâlp, cum știm cu toți era chiar “taraba cu înghețată” și frunzele mari cât o palmă de-a tatei erau în închipuirea noastră banii cu care ne cumpăram înghețata. Mă jucam toată ziua
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
a strivit o buburuză; iar firul de iarbă i-a lovit și i-a trimis aici, în această asiduitate deșartă cu care ne hrănim speranța de a ne afla originea. Acum armonia e deplină: în firele de oameni de la marginea pâlcului de mistere se pare că niciunul nu a reușit să se cațere pe arborii existenței lui, așa cum nici pădurea întreagă nu va reuși să zărească oamenii cățărându-se. Sunt prea mici, neînsemnați, mânjiți în subconștientul lor pentru a scânteia în fața
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ale puieților de stejar, de două ori mai falnici decât stejarii înșiși și de zeci de ori minuscule în fața firului de iarbă, pendula unui ceasornic răsturnat de zeii timpului, în care orele bat înapoi. În firele de oameni de la marginea pâlcului de mistere, niciunul nu va reuși să se urce pe arborii existenței lui, neștiind că trebuie să se cațere în jos pentru a înțelege filozofia firului de iarbă - etern prizonier printre oameni și poeți. Sîrbu Oana, clasa a VI-a
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
d'Arrast nu putuse închide nici o clipă ochii. D'Arrast se trezise acum de-a binelea. Prin ferestrele cu gratii din fața lui zărea o curte mică. Argila roșie fusese desfundată de ploaia care se vedea șiroind fără zgomot peste un pâlc înalt de aloes. O femeie trecea ținând întinsă cu amândouă mâinile deasupra capului o basma. D'Arrast se culcă iar, dar în clipa următoare se ridică și coborî din pat, care se îndoi și gemu sub greutatea lui. Socrate intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de pietre ude însemnau locul de răscruce al cărărilor, pe care umbla la acea oră o mulțime pestriță. Metiși, mulatri, gauchos vorbeau între ei cu o voce scăzută sau se afundau, mergând agale, pe aleile de bambuși până la locul unde pâlcurile de copaci se îndeseau, devenind de nepătruns. Acolo, cu totul pe neașteptate, începea pădurea. D'Arrast îl căuta pe Socrate în mulțime, când se pomeni cu el în spate. - Azi sărbătoare, râse Socrate, sprijinindu-se cu amândouă mâinile de umerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
d'Arrast și-l apucă de braț. - Ascultă, mi-a plăcut ce mi-ai spus. vreau să-ți spun și eu ceva. Poate o să-ți placă și ție. Îl trase aproape de ieșire, pe o bancă de lemn udă, sub un pâlc de bambuși. - Eram pe mare, în dreptul Iguapei, pe un mic petrolier care aprovizionează porturile de pe coastă. Pe bord a izbucnit focul. Nu din vina mea, căci îmi cunosc meseria. Dar așa-i când e să se-ntâmple o nenorocire. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
încât, când se trezi singur, în urma mulțimii, tocmai în capătul străzii, se clătină pe picioare gata să se prăbușească. Se lipi de zidul fierbinte, așteptând să i se potolească răsuflarea. Apoi porni mai departe. Chiar atunci pătrunse în stradă un pâlc de oameni. Cei din față mergeau de-a-ndăratelea, și d'Arrast văzu că-l înconjurau pe bucătar. Acesta ajunsese la capătul puterilor. Din când în când se oprea, apoi, încovoiat sub piatra uriașă, mai alerga puțin, în felul în care aleargă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
cu veșmintele murdare de praf și pătate de ceară, îl încurajau prin strigăte ori de câte ori îl vedeau că se oprește. La stânga bucătarului, mergea, sau alerga, în tăcere, fratele acestuia. Lui d'Arrast i se păru că va trece o veșnicie până când pâlcul de oameni va ajunge la el. Când se afla aproape în dreptul lui, bucătarul se opri din nou, aruncând în jur priviri stinse. Văzându-l pe d'Arrast, rămase nemișcat, cu fața întoarsă către el, dar fără să pară a-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
anului școlar. Așa erau seriile prin sindicat. La Întoarcere, Îi aduceau de fiecare dată câte o carte indigestă și două, trei vederi colorate. Șederea la băi le prindea bine. Noaptea, prin peretele subțire al camerei sale, treceau, ca printr-un pâlc de trestii, șoapte, râsete Înfundate și scârțâitul ritmic al patului din dormitor. Într-un târziu, peste toate acestea, venea unificator geamătul prelung, ațâțător și Înfricoșător al unei ființe misterioase care Îi tăia respirația și-i accelera pulsul. Se făcea ghem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
pipa olandeză cu care de altfel a și fost Înmormântat. Pe terasă, cufundați În fotoliile de răchită, șeful de post și medicul legist fumau liniștiți. Ce mai aveau de făcut era un fleac. Lângă poarta larg deschisă strălucea mocnit un pâlc sângeriu de crizanteme. Văd că vă interesează pictura, domnule Gheretă... Nu mă interesează, domnule profesor. Nu sunt atât de instruit. Oamenii În schimb, cu voia dumneavoastră, da. Sunteți chiar mai sensibil decât Îmi Închipuiam, observă răutăcios Petru. Vorbele sale cădeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
dar nu găsi cuvântul potrivit. Îi trebuia unul anume, percutant, eficient ca o pastilă de nitroglicerină pusă sub limbă În momente de criză, ceva de genul „boule”, „securistule”, „pedeseristule”. Renunță, toate cuvintele i se păreau tocite. Elevul dispăruse În spatele unui pâlc de tuia. Aleea de zgură decolorată de ploi și tare ca asfaltul, pe care călca acum săltându-se pe vârfuri pentru a mai câștiga ceva În Înălțime, ducea direct la cafeneaua „Piticul” zisă și „Voltaire” din Țintirim. În spate purta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cărau icnind mobile grele, furniruite, ori covoare de iută făcute sul, rar câte un persan, mașini de spălat Alba Lux, frigidere Arctic și Zil, cărți aproape deloc. La doi pași de blocul său era o baltă În care creștea un pâlc de trestie. Verde, subțire, se unduia În bătaia vântului sau se plia sub greutatea vreunei păsări minuscule În repaus. O basculantă plină cu var nestins moțăia și ea În căldura amiezii lângă balta cu trestie. Șoferul mușca dintr-o rudă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
și trăirii solitare. Cu cât era mai singuratic locul, cu atât mă Încânta mai mult tăcerea lui, aura lui, configurația sa specifică, izolarea lui. Visam o vâlcea nesfârșită - bănuiesc că era aproape un vis de animal, visul unei vidre - cu pâlcuri nesfârșite de fagi umbroși și dumbrăvi de aluni, cu pajiști fără case și fără oameni. În zilele acelea visul nu era complet rupt de realitate - astfel de vâlcele pierdute Încă mai existau, iar În unele dintre ele restul lumii nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
lui dominantă, esențialmente de zonă depresionară, n-ar trebui să fie reprezentată aici, iar la această altitudine se mai găsește doar Într-un singur alt loc În insulele britanice, și anume În Irlanda. Ici-colo, În pădure, mai vezi câte un pâlc de frasini și câțiva arbuști de ilice. Însă arborele care domnește este bătrânul rege peste toți arborii: Quercus robur, stejarul englezesc, sau stejarul comun. Coborâm, spre marginea cea mai Înaltă. Nume, știință, istorie... nici botanistul cel mai de neclintit În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
în jos, la pușcașii marini, iar unul dintre ei mi-a arătat degetul mijlociu. Sper că tipii ăștia nu ți-au luat numărul de pe insignă, i-am spus. — Mă doare-n pix dac-au făcut-o. Am arătat spre un pâlc de palmieri care ardeau ca niște torțe, răspândind în jur mingi de foc. N-o să reușim să-l predăm în seara asta. Ai gonit până aici ca să-i pui pe fugă? Ai crezut... Blanchard mi-a tras în glumă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
pâcla albăstrie a unei dimineți de vară arcul încordat al Carpaților, pata gălbui-verzuie a Bărăganului, linia subțire strălucitoare a Dunării, apoi formele neregulate ale orașelor, orășelelor, satelor, lanurilor, fânețelor și, apropiindu-te și mai mult și pregătindu-te de aterizare, pâlcuri de oameni plecând la câmp, turme de oi, pescari singuratici, remorci părăsite la umbră de salcâmi, toate semne ale vieții de-acasă ce te emoționează profund, mai ales dacă ai fost plecat departe... Când „Bourul” atinse cu o ușoară zguduitură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
mea, și degeaba vrei tu... — Ia stați puțin! făcu pilotul, ascultând. Se-aude ceva. Comandantul ciuli urechile. Se auzea într-adevăr un zgomot crescând, un fel de duduit. După un minut, îi zăriră sursa. — Ei, drăcie! exclamă comandantul. De după un pâlc de salcâmi din capătul lanului cu orz se ivi, venind spre ei, un tractor. Episodul 5 Tractoristul Când tractorul ajunse cam la treizeci de metri, uimirea celor doi pământeni, în loc să scadă, spori: la volanul autovehiculului nu stătea nimic care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]