1,224 matches
-
lemn masiv, o structură de prim-plan care lăsa toată scena teatrului vastă, în întunericul pe care se profila contrastant. În acest spațiu amplu, misterios, ca într-o peșteră sumbră, ca într-o noapte adâncă, perpetuă, cosmică, undeva în depărtare, pâlpâia un foc, aruncând în jur lumini nesigure, tremurătoare. Prezența focului aduce în scenă elementele, stihiile, forțele telurice care se opuneau efortului meșterilor de a ridica zidurile bisericii. Găman, un personaj bizar, elemental el insuși, rezonează cu aceste forțe și în
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
disperate și omenești. Scena finală a spectacolului Personajele sunt transe... se slujesc de actori, istovindu-i ca pe niște hipnotizați. Asemeni unor astre, ele nu au umbră, diferența dintre ele fiind de luminiscență; strălucesc întunecos ori resemnat, jucăuș sau epuizant, pâlpâind agonic ori consolator, zadarnic fremătând ori gratuit patetic. Se autodevoră iradiind. Prezența lor fiind lipsită de corporalitate; pur și simplu ele fiind pe scenă se naște un ideal cosmos bântuit de tensiuni astral siderale. Sunt pustiitoare cu cât se arată
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
îngrozitor de izbăvire, întocmai ca cei dintîi credincioși care, în clipa morții silnice, vedeau pe Hristos. (...) Cu privirea lucitoare, cu fața albă și luminată, părea că vrea să vestească oamenilor o izbîndă mare. (...) Brațul spînzurătoarei pîrîi (...) În ochi lucirea stranie, arzătoare pîlpîia mai puternic, cu tremurări grăbite, din ce în ce mai albă... Bologa vedea bine cum bulbii ochilor se umflau și se învinețeau, și totuși privirea își păstra strălucirea însuflețită, parcă nici moartea n-ar fi în stare s-o întunece sau s-o nimicească
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
modestă cu mahala, cu ușa și fereastra ei, cu masa împrejurul căreia sunt așezate scaune de paie, cu lampa cu gaz și globul lămpii prevăzut cu un abat-jour cusut cu canava, cu soba cu ușa deschisă și cu câțiva tăciuni pâlpâind. Această realitate, organizată și concepută politic, se completează prin continuarea povestirii: Când aude de libertate, sare și dumneei din pat... că era republicană! Îndemnul care urmează și care a făcut deliciul multor generații de cititori/spectatori ai teatrului lui Caragiale
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
să îmbrățișeze integral durata românească. Cartea albă a Revoluției, propusă la un moment dat, rămâne o pioasă dorință, ca și istoria acestei paranteze tragice care a fost pentru noi regimul comunist. Ne plângem deocamdată morții din Decembrie, lumânările gratitudinii mai pâlpâie pe altare improvizate, slujbe de pomenire se mai fac pentru cei dispăruți în încleștarea cu monstrul, dar e nevoie de mai mult încă. E nevoie de studiul sistematic al faptelor și împrejurărilor, pentru ca acestea să fie livrate istoriei în termeni
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
se elibera de obsesia tragediei care a produs Revoluția din Decembrie și i-a însoțit primii pași. Jertfele inocente, cutremurătoare inițial, se învăluie progresiv în ceața uitării, cursul evenimenteleor e revizuit drastic, până la nerecunoaștere. În piețele confruntării cu dictatura mai pâlpâie câte o candelă, presa mai evocă unele mărturii, adesea deconcertante, pe când discursul oficial asupra schimbărilor survenite e tot mai schematic și mai inconsistent. Se rescrie febril istoria. Atât de rapid se trece de la o pagină la alta? E așa de
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
sfâșie tare/ Și eu nu mai sunt/ Am rămas o durere/ Pe care plângându-mi/ Un altul s-o simtă/ Ca din coasta durerii o altă durere/ Mai nouă mai nouă/ Să nască/ Și vremea aceea/ De tăceri lunecoase/ Mă pâlpâie leneș/ Prin carne și oase// A treia strigare/ Soarele doamne noaptea nu e / Cine oare să se suie/ Sus să facă iarăși soare/ Mai aproape și mai mare// Luminii nu sunt nicidecum o ispită/ Doar ocolului urmă/ De ocol/ Să
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
schimbam pieile între noi:/ una de guzgan una de șopârlă/ una de inorog una de dinozaur// Fiecare se simțea la fel de bine în/ pielea celuilalt./ Peste toți, divina Riama, sora/ amicului hindus, respira cu gura roșie/ incendiată de mierle/ Conversația noastră, pâlpâind la focul/ unei țuici autohtone,/ era o formă de a ne bandaja reciproc rănile./ Vulpea argintie se gudura/ la picioarele noastre/ Prudenți în a aborda temele majore,/ am ajuns să vorbim despre calul/ amicului nostru, cal botezat Ventonică./ Numele acestuia
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
plutitoare?// (mai sângerez o stare acrobată)// un șpalt prolix citește miezul nopții/ cu l în loc de i schimbând fotonii/ bordei va deveni bordel și spațiul/ o stivă fumegândă de picioare/ sfârșitul propoziției în coapse/ "veniți ca să petrecem vasiliscul"// ca norul craniul pâlpâie ierboasa/ lăptoasa ceață spumă insomnie/ sfidarea de zăpezi și scoici golite/ de vorbăria perlei surdomute/ și chiciura de sulf certând ciracii/ ce vin la stupi de-albine prohibite.// mai lasă-mi turnul vechi și athanorul/ în care focul alt siliciu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
modificări în manuscrisul în facsimil 41 (ediția Eugen Simion) față de varianta transliterată a lui D. Vatamaniuc: (H1a) [...] ardeau lămpi (s.n.) somnoroase răspândind dungi de galbenă lumină prin aerul apăsat. [...] El aprinse o lampă neagră, împlută cu untdelemn; lumina ei fumega pâlpâind. Încet, încet ochiul luminei se roși ...el se așeză la masă..., deschise cartea cea veche cu buchile neclare și cu înțeles întunecat. [...] Lampa fâlfâia lungă, ca și cum ar fi vrut s-ajungă tavanul, [...].Lampa sa fâlfâia mai fantastic, literele bătrâne ale
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
risipă de sine pentru a face cunoscute lumii valorile concentraționare ale romanității. Foarte interesantă și oportună este deci, în acest context, atenția interpretei acordată poeziei interzise a Anei Blandiana, care a avut un impact extraordinar în epocă: o nobilă lumină pâlpâind în negura lipsei absolute de speranță. Este, de fapt, ultimul avatar al unei creații apărute sub egida ideii de ingenuitate, a copilăriei, a purității și a unui sentiment adânc al naturii ocrotitoare, cu punți de o vibrație caldă, țintind spre
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
bălți muribunde și ceva îmi șoptește că ești aproape. Dar unde? Nici o zgură în suflet halba e încă-nspumată. Beau, degustând așteptarea: așteptarea mă-mbată. Sunt una cu lumea scrobită și urbea ce mă va-nfia. Undeva aproape, - dar unde? - Pâlpâie, asurzindu-mă, inima ta. Ești la intersecție. Pasul săltat trupul tău ca ulciorul: Ce ne e scris fi-ne-va dat! Ochii mei înverzesc semaforul. La joncțiunea științelor liminare Redusă la dimensiuni infinitesimale sub microscop - o biată tresărire moleculă mai
Veaceslav SAMOȘKIN by Ion Covaci () [Corola-journal/Imaginative/8297_a_9622]
-
Emil Brumaru , Sfîșietor, cu trîmbița-i cu fluturi, în curți interioare, unde-ți scuturi Pernele moi și părul stors ca mierea. Și oriflama-i zbuciumată-n vîntul Fin ondulat și-n darn, al nimănui: Mai pîlpîie aoreola lui De aur înc-o clipă pe pămîntul Pe care-l părăsește, trist și frel; Vai, nu mai are ce să ocrotească de cînd ți-s scoși, albi, sînii în crenel Și fesele cu rotunjimea lor cerească Sînt lăudați prin
Același înger tulbură tăcerea by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/8574_a_9899]
-
atârnă În altarul trupului e cel al frunzei sinucise pe cuvântul coapsei. Pământ ești chiar dacă sentimentele au inima spânzurată-n biserici. Până să te iubesc manechinul din vitrină Îmbătrânise sub jaluzelele primului sărut. Tata, ostenit de muzica plesnită a ninsorii, pâlpâia În ograda gândului. Mama se furișase pe cruce. Venise vremea să mă nasc. POEM DE SFÂRȘIT Un scaun, o masă, un vis, o tăcere, o hemoragie de suflet, un rând pe crucea din cimitir. Atât va rămâne după ce voi trăi
CONFESIUNI - (din volumul În curs de apariție „ÎN VESTIARUL INIMII). In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by George Baciu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1444]
-
imaginilor. Ruinele Bucureștilor sunt atotprezente („și dumneata ești o ruină, o ruină venerabilă nu însă din cele bine păstrate““, îi spune Pirgu lui Pașadia) și lumina lunii le descrie contururi fantomatice: „Beteala lunii pline se revărsa peste vechi orașele adormite; pâlpâiau pe mlaștini văpăi sglobii. Puhoiul de lumini poleia noroiul metropolelor uriașe aprinzând deasupră-le ceața ca un pojar““. Decadența de vine ea însăși personaj în roman, odată ce stă, parcă, în țesă tura intimă a lumii Crailor..., a personajelor, a orașului, a
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
mai era până să cadă prima zăpadă și apoi Încurând va Începe Postul Crăciunului. Și uite așa mai trecea Încă un an. De Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, În ziua de opt noiembrie, În toate cimitirele de familie se vedeau pâlpâind În noapte lumânările. Se comemorau morții din familie, părinți, bunici și străbunici și se dădeau de pomană bucate și haine la cei sărmani. La Începutul Postului Crăciunului În sat era joc (horă) mare. Se juca până a doua zi În
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
de primăvară. Balzac, Crinul din vale, p. 25 (12) Cînd, ajuns în vîrful platoului, am privit valea pentru ultima oară, am fost izbit de contrastul dintre imaginea ei de acum, în comparație cu aceea din ziua în care venisem: nu înverzea, nu pîlpîia ea atunci așa cum pîlpîiau, cum înverzeau dorințele și speranțele mele? Cunoscător acum al misterelor întunecate și melancolice ale unei familii, împărtășind spaimele unei Niobe creștine, trist aidoma ei, cu sufletul întunecat, [urmează descrierea propriu-zisă] îmi părea în clipa aceea că
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
din vale, p. 25 (12) Cînd, ajuns în vîrful platoului, am privit valea pentru ultima oară, am fost izbit de contrastul dintre imaginea ei de acum, în comparație cu aceea din ziua în care venisem: nu înverzea, nu pîlpîia ea atunci așa cum pîlpîiau, cum înverzeau dorințele și speranțele mele? Cunoscător acum al misterelor întunecate și melancolice ale unei familii, împărtășind spaimele unei Niobe creștine, trist aidoma ei, cu sufletul întunecat, [urmează descrierea propriu-zisă] îmi părea în clipa aceea că valea are tonurile gîndurilor
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
vin, cu deznădejdea unui tip care nu știe unde-l duce naiba, și pe nerăsuflate, până am simțit că mă sufoc. Rică zâmbea și se uita la mine cum te-ai uita la un foc de tabără în care mai pâlpâie câteva mici flăcărui; când am luat sticla de la gură, mi-a luat-o din mână și, pentru că mai rămăsese prea puțin pentru el, a deschis fereastra și m-a chemat acolo; erau stâlpi de telegraf care fulgerau în noapte pe lângă
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
păzeau au traversat grădina Curții domnești și au intrat în biserica domnească. Clopotele băteau grav, anunțând începerea deniei. Lumina zilei încă nu murise, dar vremea se stricase și prin ușa prea strâmtă rămasă deschisă nu intra multă lumină, așa că lumânările pâlpâind și sfârâind blajin poleiau auriu totul, luminând cald, de jos în sus fețele celor ce le țineau în mâini. Vlădica Antim, în odăjdii arhierești negre, cusute pe margini cu argintiu, stăpânea cu glasul lui exact emoția credincioșilor. L-au condus
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
focul și în odaia de dormit și în soba mare cu cahlele verzi minunat smălțuite cu flori în relief din sala iatacului. Surcele albe de brad ardeau pocnind și prin ușița deschisă a sobei flăcările jucăușe făceau să pară că pâlpâie lumina lumânărilor. Vodă le spuse noapte bună și se retrase în cealaltă încăpere. Ștefan se ridică și stinse lumânările, apoi își trase jilțul în dreptul focului. Pe rând făcură la fel și ceilalți. Radu se trezise de-a binelea. Nu se
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
distrusesem toate capodoperele care îmi veniseră în minte înainte de a adormi, inclusiv ceea ce scrisesem eu însumi... Nu chiar tot, o mică schiță cu tăierea unui salcâm scăpase... Înainte de a adormi! Da, adormisem cu un gând nelămurit, cu o lumină care pâlpâia înainte de a se stinge. O întrebare. De ce nu indusesem eu în volumul de debut, Întâlnirea din Pământuri, schița Salcîmul? Iată, acum eram treaz. Într-adevăr, de ce o lăsasem deoparte când știam că era lucrul cel mai inspirat pe care îl
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
a așezat la fereastră ca atunci când era copil și mergea cu colinda. Andrei nu va ști sentimentul, iar gândul acesta îl făcu să tresară și să aibă remușcări. și-a aruncat privirea în încăperea mică, sărăcăcioasă, cu focul ce abia pâlpâia în vatră, înghețat de frigul ce intra pe unde apuca. Își aruncă privirea spre masa unde era bărbatul mic de statură, scăldat puternic în soarele de vară și slab ca Vinerea Mare. Omul era chircit lângă sobă, la o masă mică
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
câte unul. Când ușa s-a închis în urma lor muzica s-a pornit din nou, iar vrăjitorul a aprins un foc din scoarță de copac și a început să țopăie împrejur, silueta lui înaltă se frângea de muchiile zidurilor albe, pâlpâia pe suprafețele netede, umplea încăperea de umbre săltărețe. A scrijelit pe pământ într-un colț, un pătrat, iar femeile m-au târât acolo, le simțeam mâinile uscate și ușoare, mi-au pus alături o strachină cu apă și o grămăjoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
brațele îi tremurau în jurul pietrei. Grăbi pasul, sosi, în sfârșit, în mica piață, unde se înălța coliba bucătarului, alergă către ea, deschise ușa izbind-o cu piciorul și, cu o smucitură puternică, azvârli piatra în mijlocul încăperii, peste focul care mai pâlpâia. Și aici, îndreptându-și trupul, devenit dintr-o dată uriaș, trase în piept cu lăcomie izul bine știut de sărăcie și de cenușă, ascultând cum urcă în el valul unei bucurii fără nume, tainice și nerăbdătoare. Când stăpânii colibei sosiră, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]