3,713 matches
-
lui să prindă cu țărușul una din gambele călugărului. Totodată, se uita spre ușă cu coada ochiului, temându-se să nu mai vadă apărând și alți adversari. În semiîntuneric, i se păru că zărește o a doua umbră, care Îl pândea. Brusc, se ridică și o apucă Într-acolo. Brandan, Între timp, o zbughise Îndărăt. Silueta unei femei apăruse În cadrul ușii, luminată de o rază a lunii. Dante Îi văzu lămurit părul, lung și despletit pe spate, alb precum o cascadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
palma, unde se apucă să Îi bată cu buricele degetelor Într-un ritm misterios. Dante privea uimit scena. Dar, Între timp, mintea Îi rătăcea printr-o pădure de analogii. Simțea cum Îi crește un sentiment de stânjeneală, ca și când ar fi pândit o feminitate secretă, dezvăluită puțin câte puțin prin acel straniu colocviu. Poate că aceeași stânjeneală pe care o simțise Paris, se gândi el, atunci când fusese chemat să pună capăt Întrecerii dintre zeițe. De data această, Însă, premiul aflat În joc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
unor necontenite răzmerițe pe pământurile Franței. Dacă Într-adevăr călugărul provine de acolo, iar acest lucru Îi este cunoscut Inchiziției, e de așteptat ca, mai devreme sau mai târziu, să se intervină În curmarea acestei aventuri dubioase. Poetul se opri, pândind reacțiile francezului ca să vadă dacă era la curent cu farsa. Sau dacă nu cumva era chiar un complice tainic. Monerre Îl fixă. - Ce părere ai despre miracolul la care am asistat cu toții, messer Alighieri? Îl Întrebă deodată, ca și când ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
rătăcitorul pe valuri Mercur, stăpân al cunoașterii dumitale afurisite despre știința antică, deopotrivă de deșartă ca și ea. Concupiscența dumitale nesățioasă, cârmuită de steaua Venus În culminație În Rac, cruzimea dumitale, Înroșită de leoninul Marte. Și apoi... - Văd că ai pândit bine ce a fost În viața mea, Îl Întrerupse poetul pe un ton zeflemitor. Multă lume din Florența ar putea-o descrie, cu o pană chiar cu mult mai iscusită! - Dar nimeni nu ți-ar putea da În vileag ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Să-ți pierzi vocea. Glasul. Tina-Anita. O, nu mă părăsiți, zei, acuma, pe scenă!, Nu se moare la mijlocul actului al cincilea, zicea Ibsen. Aude numai în mintea lui tic-tacul unui ceas, fiecare clic îl lovește ritmic în tâmple... Strigoiul îl pândește, râzând victorios, de după cortină, îl așteaptă. Dragostea. Zeul lui. Cum iubim? (Ca sarea-n bucate, spunea Anita...) Regele Lear moare. Teatrul ieșise învingător. Dragoste, Teatru, Moarte, cumplită ecuație. Cortina. Aplauze. Maestrul, singur, iese la scenă. Apoi, toți ceilalți actori. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
tine și odinioară Îmi plăcea, dar nu-mi mai place. — Și În seara asta am vorbit? — Aici e buba, a insistat Isabelle. În seara asta te-ai supărat rău de tot. N-ai făcut decât să stai și să-mi pândești privirile. În plus, trebuie să mă gândesc bine ce spun când vorbesc cu tine; imediat mă critici. — Prin urmare, te fac să gândești, a repetat vanitos Amory. — Mă faci să stau cu nervii Încordați - ea a rostit aceste cuvinte cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
alte locuri ciudate. Petrecerea lor urma să fie una dintre cele nevinovate. Fred Sloane și Phoebe Column erau prieteni vechi; Axia și Amory, prieteni noi. Dar se pun la cale treburi bizare chiar În toiul nopții și neobișnuitul, care ne pândește mai puțin la cafenea, locaș al prozaicului și al inevitabilului, se pregătea să ruineze imaginea romantică a Broadway-ului pe care și-o făcuse Amory. Calea aleasă era atât de inexprimabil de urâtă, atât de incredibilă, Încât mai târziu Amory nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
lăsa liberi de data asta. - Fiindcă nu vrea să se scrie despre noi În ziare! a strigat Jill mânioasă. Să ne lase liberi! Ha! Amory s-a simțit dintr-o dată deosebit de ușor. Și-a dat seama că nu-l mai pândea nici un pericol și abia atunci a Înțeles În ce Încurcătură enormă fusese cât pe-aci să intre. - Totuși, a continuat Olson, hotelurile și-au stabilit niște măsuri de protecție. Se-ntâmplă prea multe chestii din astea și am aranjat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
omori oameni numai pentru că ai văzut‑o într‑un film. Cine știe de ce sunt capabil, spune Rainer. Știu numai că sunt capabil de lucruri inimaginabil de îngrozitoare și că mă stăpânesc să nu le pun în practică. În fundal, Anna pândește ce‑a mai rămas din sandviș. Ți‑am adus și ție unul, îi oferă Sophie. Cu pește și ceapă, așa cum îți place. Grozav! După ce și‑a înfulecat jumătatea de sandviș, Anna se duce direct la closet și‑și bagă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Anni, sper că nu va fi nevoie să vin să te extrag cu cleștele din slănina lui. Ai prezervativ? Mai am unul. Dar cum îl cunosc eu pe ăla, tipul umblă cu prezervativul la el de luni de zile fiindcă pândește de mult ocazia asta. Între timp cauciucul a îmbătrânit și s‑a mai subțiat și sigur nu mai e bun de nimic. Witkowski Anna, ești atât de bună să continui lectura de unde am rămas? Da, doamnă profesoară, Stifter ne învață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
despre roșeața oamenilor tineri care capătă această culoare în obraji atunci când sunt priviți pe neașteptate - îi place tare mult noțiunea asta de rușine, uite‑l cum salivează, bătrânul pederast - Anna se îndreaptă foarte liniștită spre closet și spre Gerhard, care pândește roșu la față. Vino, vino, vino la mine, Anni, nu mai rezist, buf, era să cadă‑n WC, imbecilul, fiindcă nu și‑a fixat cum trebuie curul alb și rotofei, n‑are experiență, se vede imediat. Anna își scoate chiloții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
sine. Rainer spune: nu din sine, fiindcă omul are nevoie de un partener, de un tu. Partenerul este el, tu‑ul este Sophie. El spune nu, iar fără acest partener ești singur. O pisică tigrată se furișează la deal ca să pândească o gaură de șoarece. Anna cântărește scurt ideea de‑a ucide și pisica, dar n‑o face pentru că e slăbită din cauza vomatului. Își mușcă încheietura mâinii până aproape că‑i dă sângele. Rainer îi urlă Sophiei în față, ceea ce aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
pentru ei doi. Keiko Kataoka Începu să o urmărească cu mare grijă pe Noriko, În timp ce-și bea ginul tonic. Nu avea nici un sens să se arunce asupra acestei prăzi prețioase. Trebuia mai degrabă să aibă răbdare, așa cum lupul pândește pe ascuns o turmă de oi păscând liniștită pe pășune, pentru a se repezi asupra ei În ultima clipă. Indiciile nu se lăsau descoperite așa ușor, desigur. — Mă scuzați, eu nu beau deloc alcool, dar de data aceasta o să beau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
încă un polițist bun. Am clătinat din cap cu amărăciune și am înjurat din nou. Când l-ai văzut ultima dată? — Aseară, pe la 8. L-am lăsat în parcarea din spate de la Metropol, în Nollendorfplatz. — Lucra? — Da? — Ce anume făcea? — Pândea pe cineva. Nu, ținea pe cineva sub observație. — Cineva care lucra la teatru sau pe cineva care locuia în apartamentele de acolo? Am aprobat din cap. — Ce apartament? Nu pot să-ți spun. Cel puțin, nu înainte să discut cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
nu se descurcă bine, mirosul nu înșală: urme de urină, de excremente, de glande marcatoare de teritorii, tot atâtea semne și semnale pentru a-ți găsi și ocupa locul într-o lume în care domnește violența și în care moartea pândește permanent, în virtutea logicilor de prădători din ordinea naturală. Mai târziu, când se ridică, încetează să mai meargă în patru labe și devine biped, strămoșul omului își eliberează mâinile, își dezvoltă creierul și adaugă un cortex creierului reptilian; mirosul i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
pune mai multe probleme decât rezolvă? Normal, așa-i lumea, și încă pentru multă vreme de-aici încolo... Unii așteaptă schimbarea ei și speră o revoluție, o răsturnare provocată de presiunile sociale sau de forțele politice. Alții se mulțumesc să pândească schimbarea în comportamentul celorlalți, vinovați că nu corespund ideii pe care și-o fac despre ei. Cutare sau cutare mărturisesc o credință, dau învățătură, vorbesc, înșiră lecțiile destinate semenilor ca pe niște perle și trăiesc ca niște schizofrenici: filosofi prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
apare nicăieri în textele rămase - instalează o forță. Evident, acest postulat vine numai de la el - de altfel, este și ceea ce-l definește... - dar de ce el, și nu altul? După toate aparențele, pentru a salva materialismul de pericolul fatalist care îl pândește în caz contrar. Reducerea lumii la o pură și simplă cauzalitate mecanică ne obligă să facem din ceea ce se întâmplă - edificarea unei lumi, dar și gestul unui asasin - simplul produs al unei mecanici pentru care - și contra căreia - nu putem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
umblând ca un mort viu, nemaiaparținându-și, cu mâinile și picioarele comandate de bunul plac al celuilalt, aflat și el în aceeași tristă stare psihică și mentală. Nu e deloc grozav pentru cei doi protagoniști... Multe sunt durerile care îi pândesc pe cei ce caută liniștea sufletească a filosofului și ataraxia înțeleptului epicurian! Amărăciunea, suferința, distrugerea asociate acestei experiențe-limită nu pot reprezenta ceva ideal și dezirabil în viața unui individ. Așa cum nu e de dorit nicio boală gravă, periculoasă și care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
forme a spiritului: Lirica! Rămâne să ne lămurească vreun viitor Jurnal la "Evoluția poeziei lirice". * Prin sincronism, d-l E. Lovinescu legiferează imitația. Poeți! indiferent de frapă, emisiune, agiu, făuritori ai castului sunet de aur, ochii în patru! Vrăjmașul, criticul pândește să vă treacă o monedă de ciment poleit. Aruncați-i-o îndărăt, fie și în față! * Dacă prin trenuri de comiși voiajori, mode de damă sunt lansate cvasisincronic la Paris și București, toți agenții masoneriei literare nu vor distrage de la
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Al. Ciorănescu, Jean Moréas, Stanțe, București, 1945, p. 39) Aici, poetul atinge, într-adevăr, limitele stilizării. Capeți impresia, elevat artistică, a unei existențe simplificată și reprezentată. E interesant să ne dăm seama prin ce anume evită Moréas academismul care-l pândește. Prin invențiune. Dar o invențiune cu grijă tăinuită, o foarte lină atingere de daltă destinată să pună în vibrare suprafețe, și care se refuză privirii profane. De exemplu, în strofa citată, invențiunea rezidă în întregime în cuvântul "attrayante" și în locul
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
aș mai fi ridicat. Banciu a fost omul providențial al adolescenței mele. Iată. E ceasul 10 sau 11. Ecuada mobilă, formată din Săveanu, din Zotter și Tata Moșu (a cărei pretenție nejustificată a fost totdeauna mobilitatea, era nelipsit în excursii), pândește la scara cea mare. Noi, printre bănci, amestecați, discutăm înfrigurați un punct dificil de matematică sau de geometrie. Auzim însă ropotul de pași al escuadei, în care predomină cadența de centaur a lui Tata Moșu. Înainte de a irumpe ei, suntem
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
pesimismul unui om superior, saturat de urâciunea din preajmă, mărturisind „Cred în puterea gândului așa cum cred în mine însumi” sau „Urăsc inepția, cinismul, machiavelismul, minciuna, adulațiunea, îngenuncherea, umilința, fariseismul, trădarea, lașitatea, sclavia, nimicnicia, într-un cuvânt, Răul Universal care ne pândește pe la colțuri cu pohta lui insațiabilă de a ne sfâia antropofagic”. Răspunsul M. Cozma este sugerat concesiv în titlul cap. „Oricum suntem mediocri” unde face interpretări semantice ale cuvântului „mediocru”, iar în „Spiralele timpului”mărturisește că liantul solid între ei
MARIA APETROAIEI – CRONICĂ LA „SFIDEAZĂ TIMPUL!” DE MARIA COZMA ŞI VASILE POPOVICI de VALENTINA BECART în ediţia nr. 981 din 07 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364366_a_365695]
-
urcă din apă , îi cresc aripi, zboară și piere. O lume de apă lasă în urmă, Peștele foamea o potolește cu carnea lui, Acum, fluturele uită ce lasă în turmă înțelegând atmosfera prin trecerea nimănui. La colț de cer îl pândește o pasăre și îi curmă Zborul de-abia început, era un pui. Egalitatea dintre cuvinte Mi-a luat aerul cuvântul pe aripi Și până-n măduva zborului l-a dus, Era tăcere în trecut, Nici legi,obiceiuri,nici porunci, Însă,acolo
FOTOGRAFUL DE PE PLAJE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 284 din 11 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364461_a_365790]
-
Calul trece prin pădure, În brațe, Marin o ține; Părul negru i-l sărută, Gura-i fragă ne-ncepută. Mere dulci în mână ține... Îndeamnă calul, Marine! Ce văd, nu este prea bine!... La fântâna Roșului - Calul pădurarului!... * * * Pădurarul mi-i pândește, Pune pușca și ochește... Și cu ură îi vorbește: - Hoț de inimi, nu îmi scapi! Dă-mi fata, ce vrei să faci? Să-mi iei fata și moșia!?... Două gloanțe ți-s simbria! ...Și un tunet prelungit În ținut s-
CALUL HAIDUCULUI (BALADA) de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364556_a_365885]
-
nevoie de date concrete pentru a fi sigur că era vorba de nevasta lui. Zdrențuit de îndoieli, simțea cum se naște în el o dorința oarbă și aprigă de răzbunare. Îi tremurau mâinile pe sticlă la fiecare altă înghițitură și pândea cu înverșunare, dintr-un loc mai retras, intrarea localului. Când i-a văzut apărând în cadrul ușii, s-a chircit într-o încordare proprie felinelor sălbatice ce-și pregătesc atacul. Erau toți. Doi bărbați tineri și trei adolescente, așa cum a presupus
CAP.I / 6 de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 382 din 17 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361269_a_362598]