8,430 matches
-
nu e în chestiune cinismul antic, cu aspectul său pozitiv pe care l-a constituit cultul sobru al virtuții, ci disprețul față de conveniențe împins pînă la amoralism. Oricît l-am admira ca scriitor - și-l admirăm nespus, ca pe o paradigmă sui generis -, nu-i putem atribui lui Caragiale efigia unui mare caracter (moștenirea Momuloaiei, comportarea față de Mateiu ș.a.). Și oare este complet eronată impresia, nu o dată consemnată de critică, a consubstanțierii, pînă la un punct, a scriitorului cu personajele sale
Caragiale între oglinzi paralele (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10863_a_12188]
-
și culturi care au produs de-a lungul timpului fizionomii istorice ce reprezinta "caracterul morfologic fondator al spațiului"6. Pornind de la această realitate, putem identifica dificultatea majoră a interconectării Europei și a Mediteranei. Prima dintre acestea s-a construit conform paradigmei temporale, în timp ce cealaltă a înclinat mai degrabă către suprapuneri temporale. Așa cum a arătat și Weber, nașterea Europei moderne a însemnat o separare de Mediterana, văzută ca o sumă de valori ce își au originea și legitimitatea în perioada Antichității. Iar
Polis () [Corola-journal/Science/84979_a_85764]
-
la nivelul puterilor executive și legislative a condus la o pervertire a valorilor modelului ideal al "statului modern". Din acest motiv, distrugerea echilibrelor interne specifice societății de status italiene care permisese menținerea și supraviețuirea vechilor grupuri de putere feudale, în interiorul paradigmei reprezentate de statul modern, odată cu încheierea războiului a condus la apariția unei derive nedemocratice. Riscul distrugerii unei ordini sociale care se realizase cu greu pe parcursul fenomenului risorgimental, apariția unei puteri și ideologii (comunismul) în Rusia sovietică a aruncat masele care
Polis () [Corola-journal/Science/84979_a_85764]
-
aflate pe poziții diferite și opuse aveau ca punct comun concepția menținerii regimului constituțional parlamentar și lupta pentru revendicări politice menite să asigure pacea socială. Concluzii Concepțiile teoreticienilor marxiști prezentați pe parcursul acestui studiu își cvalibrează criticile aduse fascismului pornind de la paradigmă luptei de clasă. Pentru aceștia, există două clase situate pe poziții opuse, burghezia (identificată prin intermediul clasei mijlocii) și proletariatul. Apariția fascismului se datoreaza intrării în criză a clasei mijlocii, datorită crizei economice. Aceasta își are originile și este sprijinită de
Polis () [Corola-journal/Science/84979_a_85764]
-
agențiile private). Caracteristică acestei "forme de guvernare deteriorate" este că reduce conexiunea în interiorul Statului modern dintre normă și teritoriu și, ca urmare, apare fenomenul sustragerii controlului acestora din partea instituțiilor politice și a procedurilor democratice, care au rămas în continuare în paradigmă orizontului statal-teritorial. Aceste puteri noi se legitimează pe nedovedită prezumție că aparțin sferei necesității tehnice, ce apar ca fiind din ce in ce mai convingătoare, cu cât nu provin din interiorul unei voințe politice, ci din însăși natură fenomenelor economice și sociale. Uniunea Europeană, ce
Polis () [Corola-journal/Science/84979_a_85764]
-
economice (legate de locurile de muncă sau alte activități economice) și trainingurile vocaționale joacă un rol important în definirea acestei dimensiuni economice. Cele mai multe reprezentări și modele teoretice cu privire la raportul dintre identitățile culturale și procesul de integrare europeană operează cu vechea paradigmă disjunctiva, prin care cele două aspecte sunt puse în relație de opoziție. Astăzi asistăm la o mutație de paradigmă, la o deplasare a concepțiilor spre o paradigmă conjunctiva, care ne permite sa intelegem într-un mod mai adecvat interacțiunile dinamice
Polis () [Corola-journal/Science/84979_a_85764]
-
acestei dimensiuni economice. Cele mai multe reprezentări și modele teoretice cu privire la raportul dintre identitățile culturale și procesul de integrare europeană operează cu vechea paradigmă disjunctiva, prin care cele două aspecte sunt puse în relație de opoziție. Astăzi asistăm la o mutație de paradigmă, la o deplasare a concepțiilor spre o paradigmă conjunctiva, care ne permite sa intelegem într-un mod mai adecvat interacțiunile dinamice și complexe dintre unitate și diversitate, dintre global și local în lumea de astăzi. Paradigmă conjunctiva pe care se
Polis () [Corola-journal/Science/84979_a_85764]
-
cu privire la raportul dintre identitățile culturale și procesul de integrare europeană operează cu vechea paradigmă disjunctiva, prin care cele două aspecte sunt puse în relație de opoziție. Astăzi asistăm la o mutație de paradigmă, la o deplasare a concepțiilor spre o paradigmă conjunctiva, care ne permite sa intelegem într-un mod mai adecvat interacțiunile dinamice și complexe dintre unitate și diversitate, dintre global și local în lumea de astăzi. Paradigmă conjunctiva pe care se va edifica spațiul cultural european nu va reedita
Polis () [Corola-journal/Science/84979_a_85764]
-
la o mutație de paradigmă, la o deplasare a concepțiilor spre o paradigmă conjunctiva, care ne permite sa intelegem într-un mod mai adecvat interacțiunile dinamice și complexe dintre unitate și diversitate, dintre global și local în lumea de astăzi. Paradigmă conjunctiva pe care se va edifica spațiul cultural european nu va reedita formulă melting pot-ului american, care a topit diferențele etno-culturale și lingvistice într-un amalgam cultural. Spațiul cultural comun al Europei va avea o altă geometrie și configurație
Polis () [Corola-journal/Science/84979_a_85764]
-
programatice puneau preț exclusiv pe program". Și, ca în orice orientare estetică, conceptualismul sonor nu a fost absolvit de unele excese ori accente caricaturale: "opera distrusă" (John Cage), "meaningless work" (Walter De Maria), "estetica lăzii de gunoi" (Rauchenberg). Indiferent de paradigma prin care se exprimă, muzicile conceptuale apelează la un set (remarcabil în planul cantității) de reactivi vizuali (pe care Logothetis îi numește "signaux d^action"), reactivi care se recunosc în ultimă instanță în acele semne percepute ca forme ce stimulează
Cand accesoriile devin principii by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10123_a_11448]
-
considerabil frecvența. Nu există însă reguli și rețete: alte forme, la fel de aspru condamnate, au supraviețuit și chiar s-au impus ca variante acceptabile sau recomandate. Formele hibride de tipul vroiam, vroiai, vroia; vroisem etc. au fost explicate prin suprapunerea dintre paradigmele verbelor a vrea și a voi și sînt destul de vechi; în momentul de față, ele apar mai ales la timpuri ale trecutului (în primul rînd la imperfect, mai rar la mai mult ca perfect). Norma care exclude seria vroiam nu
"Vroiam..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10159_a_11484]
-
complet de grammaire roumaine), forma este înregistrată ca o simplă variantă, fără nici o luare de poziție normativă: "pe lângă a vrea se utilizează foarte mult și a voi (vroi), prez. voiesc (vroiesc)" (Tiktin, ed. a III-a, 1945, p. 122). Interferența paradigmelor e produsă de identitatea semantică și de apropierea fonetică a celor două verbe. De fapt, situația e ceva mai complicată, întrucât etimologia lui a voi este controversată (a fost explicat ca împrumut din slavă, ca derivat regresiv din substantivul voie
"Vroiam..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10159_a_11484]
-
sub forma-titlu a vrea (cu un record de 36 de pagini de citate și descriere a sensurilor). Utilizarea mai frecventă la imperfect a fost explicată în mod foarte convingător prin necesitatea de a se evita omonimia supărătoare cu prezentul din paradigma verbului a vrea ("el vrea" = ‘el voia' și el ‘voiește'). În diferite lucrări normative și în manualele școlare din deceniile trecute s-a insistat destul de mult asupra caracterului nerecomandabil al formelor de tipul vroiam, sugerîndu-se înlocuirea lor cu paradigma lui
"Vroiam..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10159_a_11484]
-
din paradigma verbului a vrea ("el vrea" = ‘el voia' și el ‘voiește'). În diferite lucrări normative și în manualele școlare din deceniile trecute s-a insistat destul de mult asupra caracterului nerecomandabil al formelor de tipul vroiam, sugerîndu-se înlocuirea lor cu paradigma lui voiam. Opțiunea are totuși un dezavantaj stilistic: a voi este perceput, în comparație cu a vrea, ca ușor învechit, artificial, solemn. Valeria Guțu Romalo, în Corectitudine și greșeală, ed. a II-a, 2000 constată "larga răspîndire a formelor hibride"; și afirmă
"Vroiam..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10159_a_11484]
-
afirmă, pe baza unor citate din Noica, Șt. Bănulescu, M. Zaciu, că "raportul de frecvență pare a fi favorabil formelor respinse de lucrările normative", că "uzul actual pare a prefera, chiar la nivelul unor experimentați stiliști (...) formele rezultate din suprapunerea paradigmelor" (p. 103). O căutare pur orientativă pe Google (fără o verificare mai atentă a datelor) pare să confirme impresia că formele de imperfect de tip vroiam sînt cele mai numeroase în uz; ele sînt urmate la distanță destul de mică de
"Vroiam..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10159_a_11484]
-
și pentru artiști sau gînditori mai degrabă încadrabili în categoria celor Ťde dreaptať?!" (p. 220) Așadar, cum de a avut Ion Ianoși deschiderea și resursele de a scrie despre un filozof a cărui gîndire s-a mișcat mereu în hotarele paradigmei naționaliste? Răspunsul ni-l oferă tot autorul: "M-au încîntat autorii care spun în mai multe feluri cam aceleași lucruri. Nu m-aș sfii să-i numesc monocorzi, monomaniaci, pentru unii chiar monotoni" (p. 219) Și Ion Ianoși are dreptate
Dorința lui Noica by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10160_a_11485]
-
decît repetarea stăruitoare a acelorași intuiții de bază, simpatia aceasta face ca, în cazul cărții de față, să nu avem de-a face cu o interpretare contra-natură, adică cu o sluțire făcută de un comentator a cărui antipatie apriorică pentru paradigma lui Noica l-ar fi putut preschimba într-un discret și tenace denigrator al operei sale. Și cum astăzi corul celor care, din obediență ideologică față de mentalitatea dominantă, îl măsluiesc pe Noica pînă la reducerea caricaturală la portretul-robot al unui
Dorința lui Noica by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10160_a_11485]
-
de "sucurile vitale" ori de mulțimea teoriilor din siajul lui Hipocrate, teorii ce s-au străduit de-a lungul timpului să lămurească deosebirile caracterologice în funcție de viteza sângelui ori de temperatura corpului, aceeași omenire nu va putea să facă abstracție de paradigmele temperamentale în a căror descriere hipocratică sangvinicul este aprins și activ, colericul - lesne iritabil, flegmaticul - calm și echilibrat, iar melancolicul - retras și anevoie adecvabil. Și nici nu va fi în stare să admită derogări esențiale în compararea caracterologică a unei
Așa grăit-a Hipocrate by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10185_a_11510]
-
care individualizează și însufletește segmentul respectiv. Nu e deloc ușor de stabilit acele criterii de clasificare absolvite de premise unilaterale ori de principii hipersubiective, criterii care să definească fiecare temperament sonor și să contureze interrelațiile dintre morfologia unei partituri și paradigma temperamentală imanentă. Se întâmplă ca unii melomani să aibă afinități cu un anume tip de temperament (așa cum, bunăoară, Aristotel prefera melancolicul, iar Kant - flegmaticul). Ar fi, credem, interesant de văzut dacă nu cumva există congruențe între modelele temperamentale umane și
Așa grăit-a Hipocrate by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10185_a_11510]
-
era în realitate peisajul vieții noastre scriitoricești după refluxul micii liberalizări cu care astuțiosul Ceaușescu și-a inaugurat domnia? Lumea oamenilor de litere era una închisă, căreia dictatorul i-a retras treptat toate privilegiile materiale ce le deținea inițial, conform paradigmei sovietice. Membrii săi se înfățișau măcinați de varii nemulțumiri, fie din pricina cenzurii care le maltrata ori le respingea de-a dreptul textele, fie din cea a veniturilor tot mai diminuate, dezbinați, tot mai dezbinați spre satisfacția și cu concursul autorităților
Tablou de epocă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10238_a_11563]
-
un unghi îngust de percepție, le ratăm, vina ne aparține în exclusivitate... Un prim merit al cărții lui Ion Vlad, Romanul universurilor crepusculare, este acela că tranșează aproape didactic falsa problemă a romanului reflexiv, construit și înțeles într-o altă paradigmă decât aceea a realismului obiectiv. Thomas Mann, Musil, Broch, Gombrowicz, Günter Grass, Malaparte, Böll și Céline (cazurile literare urmărite de profesorul clujean) sunt prozatori inanalizabili cu instrumente critice tradiționale. Optica trebuie schimbată pentru a înțelege resorturile creației lor, viziunea modernă
Un alt fel de roman by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10217_a_11542]
-
romanesc își câștigă preeminența, textura propriu-zisă a faptelor reprezentând doar un prim nivel al unei construcții epice vaste și (supra)etajate. Romanul-eseu, expresie a spiritului creator autodidact, gen hibrid,"de umplutură"? Să-i dăm cuvântul lui Ion Vlad:"O nouă paradigmă se statuează: ea profesează polivocitatea și polifonia narativă, convergența și interferențele de tipuri de discurs: eseul, comentariul reflexiv, versul, song-ul, disertațiile concentrate (eseistic) pe câteva motive existențiale" (p. 31);"Formula de roman-reflexiv (roman-eseu) refuză monotonia sau discursul monocord; realitatea
Un alt fel de roman by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10217_a_11542]
-
Avem spiritualitatea străbunilor încă vie, pe când alte popoare, mai cu seamă din Europa, vor trebui să o ia de la capăt. Religiile patriarhale, primitive doctrinar, sunt în agonie. Zamolxianismul de astăzi este un crez modern în ton cu gândirea științifică și paradigmă fizicii cuantice. Participarea conștientă a omului la actul creator, care mai înainte era atribuit doar puterii lui Dumnezeu, îi conferă o poziție de existență sacra. Zânele moderne sunt parte din această paradigmă. Ce pot face zânele cu spiritul Marelui Preot
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/86_a_359]
-
crez modern în ton cu gândirea științifică și paradigmă fizicii cuantice. Participarea conștientă a omului la actul creator, care mai înainte era atribuit doar puterii lui Dumnezeu, îi conferă o poziție de existență sacra. Zânele moderne sunt parte din această paradigmă. Ce pot face zânele cu spiritul Marelui Preot Deceneu? continui să-l chestionez pe Florin. Îl au acum alături de sufletul propriu. Zânele au un potențial deosebit. Pot înfăptui ritualuri de trecere și inițiere, precum sunt cele la naștere, botez, maturitate
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/86_a_359]
-
interesantă: istoria ar fi de fapt o împletire a două narațiuni imaginare, a culturilor care acceptă moartea și se angajează în viață, și a culturilor care o refuză și presupun mereu nemurirea. Astfel, modernitatea și Antichitatea fac parte din aceeași paradigmă, despărțită de creștinism și precedată de Egipt, acestea din urmă fiind culturile obsedate de eternitate. Deconstrucția ar deveni astfel un ghid de trecere, de la o cultură a nemuririi la una muritoare, dar un ghid scris înainte de trecere, pentru ce va
Dansînd cu Derrida by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/4019_a_5344]