45,675 matches
-
care îl maltratase în închisoare, trece de el repede, în restul imensului articol luându-i la refec pe Monica Lovinescu, pe N. Manolescu, pe }epeneag, pe Iorgulescu , pe Buzura etc., etc. Cu ei are mereu ceva de împărțit Goma și parcă mai puțin cu Pleșiță, care scapă, ca să zic așa, cu fața curată, mai curată, oricum, decât a colegilor de literatură. Sau alt caz. Nu o dată, nu de două ori, ci de trei sau de patru ori l-am auzit pe
Cine pe cine acuză? by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/11489_a_12814]
-
Tupilați și bătrînul șofer Anghelache, pe post de scutier), dau piept cu morile de vînt ale absurdului cotidian dintr-un Bugatti 1905. Rabla, surogat de Rosinantă, fusese botezată duios după o Dulcinee la fel de adaptată parabolei, Felicia Imaculata. Pentru a contrazice parcă propria-i notație de jurnal ,Erudiția distruge invenția", autorul face din biblioteca ambulantă care este ,Înțeleptul" o adevărată ,mașină de spus povești". Limbajul în care traduce Anghelache - Panza teoriile eruditului turist dă în ograda paremiologică a lui Creangă: , Minte la
Iulie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/11502_a_12827]
-
incifrate la nivelul parametrilor stilului rococo. De la tipul de atac sonor pînă la frazarea subtilă, condimentată cu elanuri ponderate și senine desinențe, totul a fost pus sub o cupola în centrul căreia trona, destins, chipul lui Mozart. Un chip ce parcă a și surîs la final, cînd simetriile oarecum previzibile ale pulsației cvadrate și ale dialogului cuplet-refren din rondo-ul părții a treia, au fost ocultate de năvala cîntului izvorîtă din bucuria de a face muzică. O bucurie care spulberă orice
O carte, un concert, o orchestră by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11503_a_12828]
-
serbări, serbări mîine." Se întîmplă într-o lume nițel caraghioasă, înduioșătoare și lălîie, ca familiile de tîrgoveți, adunate pentru poză: ,Bunicul cu bunica/ bîrfeau pereții, / și făceau garagață/ cîntînd/ ,viață, viață ca o ață"./ Ea, vrăjitoare mînătarcă/ hulea pe toată lumea parcă/ el prin doi ochelari/ se uita ceacîr,/ aruncînd în lemne un satîr, / și copiii ziceau: ura/ și-i astupau cu laude deschisă gura. / Mama și tata, / ținîndu-se de mînă veșnic, / cu gurile în formă de o, / primitivi și naivi/ în
Șal cu ciucuri by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11495_a_12820]
-
dragoste ale lui nea Gică închinate iubitei pe cît de banale pe atît de îndepărtate (,o amintire de jale, o amintire de dor./ Amintirea de dragoste despre tine/ se ascundea mereu după o amintire de înstrăinare") este un tribut adus parcă lui Florin Iaru și, în general, optzecimului de la care, lucru firesc de altfel, T.O. Bobe a învățat multe: ,Treceai pe bulevardul Pache Protopopescu,/ îmbrăcată în deux pičces -/ erai doar avantaje,/ erai numai exces./ Aș fi dat pentru tine hatișerife
Nea Gică forever by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11514_a_12839]
-
prin felul lapidar și golit de emoție în care au fost scrise textele. Alexandru Dragomir este un gînditor a cărui răceală aproape caustică, amintind de luciditatea fără menajamente a cinicilor, concediază dramatismul din domeniul filozofiei. Dragomir, înainte de a scrie cuvinte, parcă punctează idei. Aproape îți vine să spui că, dacă ar fi avut la îndemînă, în afara cuvintelor, o altă cale de a-și scrie textul, ar fi renunțat fără șovăire la ele. De aceea, împingînd forma epică a expunerii pînă la
Profesionistul Alexandru Dragomir by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11498_a_12823]
-
n-a ieșit decât o doamnă consilieră cu un comunicat prezidențial din care Haralampy, cu imaginația sa paranoidă (sau paranoică?), a înțeles că reportajele tv despre urgia apelor au fost realizate în altă parte a globului, prin Somalia sau Indonezia parcă... Fix așa e! S-au putut vedea clar case înghițite pur și simplu de ape ca de tsunami... Și-atunci? Drept care, subscriem cu toată convingerea părerii prezidențiale când domnul Băsescu zice: ,M-am săturat de domnișoare rujate, abia ieșite de la
De nu aveam un președinte marinar... by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11510_a_12835]
-
această epocă. Și nu este înțeleasă deloc. Este un fapt. Dar eu zic că mi-am făcut datoria și în felul acesta, de bine, de rău, s-au pus în circulație multe imagini, valori, idei, opere de artă europene și parcă, parcă s-a produs o mică breșă. Breșa cea mare, care mi-a dat cele mai mari supărări și cele mai mari satisfacții, dar și dezagremente, a fost Hermeneutica lui Mircea Eliade. De două ori interzisă, de două ori aprobată
Adrian Marino:"Sunt un autor deviat,nu sunt critic literar" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/11501_a_12826]
-
epocă. Și nu este înțeleasă deloc. Este un fapt. Dar eu zic că mi-am făcut datoria și în felul acesta, de bine, de rău, s-au pus în circulație multe imagini, valori, idei, opere de artă europene și parcă, parcă s-a produs o mică breșă. Breșa cea mare, care mi-a dat cele mai mari supărări și cele mai mari satisfacții, dar și dezagremente, a fost Hermeneutica lui Mircea Eliade. De două ori interzisă, de două ori aprobată, obiect
Adrian Marino:"Sunt un autor deviat,nu sunt critic literar" by Mircea Iorgulescu () [Corola-journal/Journalistic/11501_a_12826]
-
prin viziunile sale șocant himerice - ar fi avut toate atuurile să cîștige cu brio un pariu internațional, în felul în care o făcuseră, ceva mai tîrziu, nordicii cu imageria lor terifiantă. N-a fost să fie. De ce? Plecase, cuminte, (dar, parcă Brâncuși nu plecase, și el, tot așa de cuminte, de la Rodin?), plecase deci de la potolit armonicul său profesor Vladimir Hegel (cel cu statuia lui Miron Costin de lîngă Teatrul Național din Iași) și-l "anulase" pe acesta, opunîndu-i suita de
Brâncuși și Paciurea by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11506_a_12831]
-
își închipuia că și acum, cine știe cum, mai eram victimele urâcioasei profesii... La stăruințele mele că așa ceva nu mai era cu putință, nici vorbă, constatase cu regret, - reproduc: Ehei, aia viață, când era cenzura pă voi! Că atunci când scăpați de ea, parcă îl apucați pe Dumnezeu de picior; nu ca acum, scrii ce vrei, cum vrei și ce-ți trece prin minte, și nu dai socoteală la nimeni!... Am stat, am reflectat... Așa era. Eram prin dreptul chioșcului central de sirop. Nici
Rondul scriitorilor by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11519_a_12844]
-
al dlui Tudor Cristea, care ne atrage atenția că uităm evenimente importante din istoria noastră literară (125 de ani de la nașterea lui Arghezi!), preocupați de tot felul de nimicuri. ,Nu vreau cîntări, nu voi lumini de baluri, scrie autorul. Dar parcă prea strigă-n noi nepăsarea, ca-ntr-o peșteră vastă!" Ce e drept. (în paranteză fie zis, romanul Băgău aparține Ioanei Bradea, nu Ioanei Baetica). l Tot acolo, un citat de un savuros agramatism dintr-o notă semnată Nina Vasile
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11532_a_12857]
-
ei, este sadică și abuzivă, exprimând protestul pasiv, și cu atât mai dureros în neputința lui, împotriva grimaselor comice care le-au fost impuse prin simpla numire abuzivă ca atare. Din fermentația explozivă a materiei provine, la a doua mână parcă, și un fel de generatio aequivoca, constituită din ființe semiorganice, pseudovegetație și pseudofaună, aparent asemănătoare cu făpturile vii. în fapt, sunt viețuitoare amorfe, fără structuri interne, rod al tendinței imitative a materiei a cărei memorie reproduce forme cunoscute anterior. Fiindcă
Bruno Schulz, precursorul by Stan Velea () [Corola-journal/Journalistic/11528_a_12853]
-
protagonistul este totuși foarte implicat în present, ceea ce el știe foarte bine. Socialul apare în carte voalat și ubicuu. Sebastian dorește, mai presus de orice, să se exprime, să-și manifeste identitatea dar se stăpânește, ba chiar se reprimă vrând, parcă, să fie ,invizibil", un ,nimeni". Pentru a supraviețui. Suspiciunea domnește peste tot. Un exemplu printre multe altele: resentimentul și îngăduința eroului pentru bătrânul său amic, Mauriciu, sugestiv creionat, măcinat de boală, cu mintea somnolentă, veteran care dorește să stârnească atenția
"Cel ce se rănește singur" by Dina Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/11554_a_12879]
-
publicate ale unchiului Ion, care i-au dat, odată, nepoatei aceeași senzație ciudată de jamais vu ca, mai tîrziu, numele lui scris pe cruce. Pentru el o cheamă acasă. El e blajinul care, dînd, în sfîrșit, de-o viață bunicică, parcă nu se poate obișnui și pleacă. De acum încolo, lucrurile se schimbă: , Avusesem nevoie de moartea lui ca totul să fie altfel, în mila care mă îneca, știam că aveam să încerc altceva decît făcuse el, nu știam ce, și
Navetă cu metronom by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11538_a_12863]
-
face părul măciucă!". Julián, care era conștient de însemnătatea publică a personajului, dar care nu se simțea intimidat de el sub nici un chip, replică: "Domnule Aldaya, să vi se facă dumneavoastră părul măciucă nu prea e de unde, fiindcă creștetul ăsta parcă-i o arenă de coride și, dacă nu vă facem repejor un set de pălării, lumea o să vă confunde capul cu harta stradală a Barcelonei". Auzind aceste cuvinte, Fortuny simți că-și dă ultima suflare. Aldaya, netulburat, își aținti privirea
Carlos Ruiz Zafón Umbra vîntului by Dragoș Cojocaru () [Corola-journal/Journalistic/11507_a_12832]
-
rochia și pantofii cei noi și nu prezenta aproape nici un semn și nici o cicatrice), se întrebă unde greșise de data asta. Tocmai cînd Dumnezeu îi înapoia un fiu, venea Aldaya și i l lua. - Scoate-ți rochia asta, femeie, că parcă ești o stricată. Și să nu mai văd vinul ăsta pe masă. Cel îndoit cu apă e mai mult decît suficient. Julián nu trecuse niciodată de partea cealaltă a bulevardului Diagonal. Linia aceea de pădurici, de terenuri de construcție și
Carlos Ruiz Zafón Umbra vîntului by Dragoș Cojocaru () [Corola-journal/Journalistic/11507_a_12832]
-
suntem, ci mascarea abundenței ca să nu observe la televizor Parlamentul European, Bruxelles-ul și alții... Că, de fapt, toate aceste măsuri nu sunt altceva decât pași importanți pe drumul spre UE presărat cu garoafe galbene, trandafiri albaștri și, ici-acolo, parcă și câte-un mănunchi de beladone. Deocamdată virtuale... Abia după o vreme îl aud pe Haralampy zicând molcom: -Bade, știi că eu sunt fericit ? Și se repede la televizor, și îl strânge în brațe până când râsul degajat-optimist al domnului Președinte
Marșul ,în și spre U.E" în acordurile F.M.I. by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11551_a_12876]
-
pot fi recuperate masiv tocmai în acest fel, nu numai ca maculatură a unei epoci bolnave, ci și sub sigla expresivității involuntare, într-o lumină nouă, în care vechile poncife stârnesc râsul. Spre deosebire de această producție de serie ideologică, perisabilă, menită parcă din start alterării la contactul cu aerul, proza scurtă a lui Constantin }oiu impresionează prin maturitate artistică și prin prospețime. Autorul se dovedește, la a doua carte, pe deplin familiarizat cu tehnicile prozei moderne, stăpân pe mijloacele lui, un artist
Un meci de old boys by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11560_a_12885]
-
fără îndoială, era extinctorul. Mâna descoperi butonul automat de lumină, apăsă și butonul țăcăni inutil în beznă. (...) Înainta orbește cu capul dat pe spate, cu mâinile întinse, făcând pașii mici, cât mai mici cu putință; era o înaintare înșelătoare, întoarsă parcă spre el, și atunci în vârful degetelor simți că îl împinge îndărăt zidul." (p. 20). Printr-un paradoxal efect al hiperrealismului, cu cât descrierea unui cadru e mai minuțioasă, cu atât ambiguitatea prozei e mai mare. Povestirile din Trompete după-amiază
Un meci de old boys by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11560_a_12885]
-
pășesc pe culoarele Parlamentului sau la dezinvoltura cu care intră și ies din limuzine, ai zice că s-au născut să conducă mulțimile și să aducă semenilor fericirea pe pământ. Sigur că, la a doua privire, lucrurile încep să scârțâie. Parc-am fi în țata împăraților goi. În afara unei aroganțe transideologice, molipsitoare de la un partid la altul și de la un ministru la altul, mare lucru nu e de spus. Dacă-i prinzi la înghesuială, s-ar putea ca în particular să
Țara împăraților goi by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11553_a_12878]
-
peisajul negru al ciorilor" (p. 64). Diferența dintre discursul emfatic al mândriei ,naționale", promovat de N. Costenco, și discursul sumbru, decepționist, al lui Al. Robot, e considerabilă, deși ambele datează cam din aceiași ani '30: , Ciorile desuete și dezagreabile, rupte parcă dintr-un steag de doliu, embleme și simboluri ale nenorocirii, care nu se desparte de destinul Basarabiei, sunt caracteristice pentru un oraș cu două linii de tramvai, dintre care una merge la spital și alta la cimitir" (p. 65); , Ciorile
Există o critică regională? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11540_a_12865]
-
lase cu încredere foile pe colțul biroului, și să revină peste o săptămână, când va căpăta un răspuns... l Peste încă un ceas, când ședința s-a terminat și în birouri au revenit redactorii, tânăra încă nu terminase de scris. Parcă nu s-ar fi dat dusă. Sau pierduse noțiunea timpului. Sau era, în secret, timorată și nu avusese spor. Sau îi plăcea să mai stea cu noi. Ca un copil care realizează brusc că nu mai are pe nimeni, că
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11552_a_12877]
-
la propriu) în scenă, făcând mici scamatorii cu câteva obiecte sau șezând nemișcată timp îndelungat, pe toată perioada unui cântec, reluat după o vreme. M-am înviorat brusc, în momentul când capul artistei, învelit într-o jachetă, a dispărut, înghițit parcă de trup, gâtul părând a fi un șir de cârlige agățat de jachetă, iar capul acestei ființe bizare devenind un balon, prins la celălalt capăt al cârligelor. O metaforă plastică sugestivă, pentru întregul moment ,coregrafic". Cum mult timp pe scenă
Explore Dance Festival by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/11547_a_12872]
-
timpul-durată, ieșind din eternitate prin păcatul originar. Umbra, sunt tentat să cred, este timpul declanșându-se odată cu intrarea în existență și încheindu-se cu extincția. Somnul este o nuanță a umbrei-timp, în sensul că, la vremea somnului, ființa umană este, parcă, ,pregătită" pentru viitoarea trecere în altă stare. Pe deasupra celor adormiți, viitorul mormânt își aruncă umbra în spațiul mut. Mi-ar place să înțeleg și altfel: că mormântul este viitorul nostru vehicul de speranță spre divinitate, spre Edenul pierdut... În vers
Lucian Blaga, lirica postbelică by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/11566_a_12891]