1,557 matches
-
de grație, buni dansatori, era o plăcere să îi privești. Ioan Diaconu, cu dreptul internațional studiat la Geneva, era atunci încă un diplomat tânăr. Avea să arate un autentic talent în dezbaterile și negocierile îndelungi și intense, adesea animate de patos și spirit polemic, din care rezulta "Decalogul" de la Helsinki, parte a Actului Final al CSCE. Toți trei: Neagu, Stănescu și Diaconu, au făcut în anii ce urmau cariere de succes, dobândind gradul de ambasador și îndeplinind importante misiuni diplomatice. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
cuantifică natura istorică a cunoașterii, ale cărei limite afectează orice gândire critică. Iluminismul însă s-a transformat într-un cult al prejudecății „împotriva prejudecăților”, conducând în felul acesta la negarea operelor tradiției. Discontinuitatea a devenit, astfel, o valoare în sine. Patosul negativist al modernității față de tradiție sau prejudecăți se explică și prin analiza dihotomică aplicată momentului inaugural al istoriei culturii europene, reprezentat de nașterea filozofiei în Grecia antică. Până la Nietzsche, filologii și istoricii germani au văzut apariția gândirii speculative ca pe
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Lumina s-a stins. Vatra nu mai încălzește conștiința, centrul vieții a ajuns în afara vieții”2. Cu alte cuvinte, dogmele sunt reduse la o sumă de adevăruri propoziționale, abia reciclate de fiecare nouă generație a teologilor de catedră, rupți de patosul Scripturilor și surzi în fața întrebărilor veacului. La un veac de la denunțul semnat de preotul martir Pavel Florensky, pulsul adormit al gândirii dogmaticii ortodoxe este trădat de starea de lehamite a celor care-l perpetuează într-un organism artificial. „Sistemul nostru
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
de rațiuni obiective. Angoasa diferă de frică, al cărei diagnostic depistează întotdeauna o anumită cauză suficientă. Anxietatea sau angoasa coincide mai degrabă cu percepția fulgurantă a posibilității ca ultimă categorie a spiritului (mai cuprinzătoare decât realitatea). Posibilitatea sau, altfel spus, patosul praxisului cotidian (rezumat de acel simplu „eu pot”, rostit la granița dintre trupul subiectiv și corpul obiectiv). Urmând lui Kierkegaard, Michel Henry preferă să analizeze morfologia subtilă a angoasei plecând de la relația erotică - un pathos și un praxis cunoscute aproape
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
o poate substitui cu succes 2. Reluarea acestei ratări, ce se face cu unicul scop de a gratula dorința de plăceri izolate, caracterizează nihilismul culturii erotice. El orchestrează cu fast numai întâlniri din care Viața transcendentală a dispărut împreună cu orice patos, rușine sau angoasă: comerțul josnic între două corpuri lipsite de viață își vocalizează nevoile primare, într-un act colectiv de profanare. Acest eșec al dorinței de-a întâlni cu adevărat alteritatea în corpul organic al celuilalt nu poate fi evitat
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
motivație rațională) nu seamănă cu „sinele” mundan și reflexiv descoperit de Epictet sau Marcus Aurelius printr-o viață detașată, departe de tumultul lumii. Pentru Michel Henry, ca și pentru primii creștini, cele două tonalități fundamentale se nasc la răscrucea dintre patosul afectivității (prin depășirea orizontului mundan al pulsiunilor corpului organic) și patosul acțiunii (prin supunerea smerită la asceza uitării de sine în praxisul faptei: prin muncă 1, mișcare etc.). Concluziitc "Concluzii" Critica interpretării aduse de Michel Foucault istoriei sexualității are două
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Epictet sau Marcus Aurelius printr-o viață detașată, departe de tumultul lumii. Pentru Michel Henry, ca și pentru primii creștini, cele două tonalități fundamentale se nasc la răscrucea dintre patosul afectivității (prin depășirea orizontului mundan al pulsiunilor corpului organic) și patosul acțiunii (prin supunerea smerită la asceza uitării de sine în praxisul faptei: prin muncă 1, mișcare etc.). Concluziitc "Concluzii" Critica interpretării aduse de Michel Foucault istoriei sexualității are două straturi. Un prim nivel de argumentare este cel istoric și relevă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
a reabilita percepția patristică (atât dogmatic-teologică, cât și practic-spirituală) asupra corporalității. Comentariile sale sunt un serios avertisment dat oricărei analize superficiale, de tip sociologic, a pasajului istoric dintre epoca clasică greacă și era creștină. Vtc "V" „Născut, iar nu făcut”. Patosul Vieții la Michel Henrytc "„Născut, iar nu făcut”. Patosul Vieții la Michel Henry" Bio-graficetc "Bio‑grafice" Opera lui Michel Henry (1922-2002) își dispută calitățile sub categoria omogenă a cantității. În oceanul polar al contribuțiilor fenomenologice contemporane - a căror hipertrofie se
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
asupra corporalității. Comentariile sale sunt un serios avertisment dat oricărei analize superficiale, de tip sociologic, a pasajului istoric dintre epoca clasică greacă și era creștină. Vtc "V" „Născut, iar nu făcut”. Patosul Vieții la Michel Henrytc "„Născut, iar nu făcut”. Patosul Vieții la Michel Henry" Bio-graficetc "Bio‑grafice" Opera lui Michel Henry (1922-2002) își dispută calitățile sub categoria omogenă a cantității. În oceanul polar al contribuțiilor fenomenologice contemporane - a căror hipertrofie se sprijină pe suprafețele glisante ale culturii de comentariu - Michel
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
nu s-ar putea împlini fără integrarea omului în sânul unei mișcări mai vaste de flux și reflux, asemănătoare efluviilor Iubirii divine descrise de Sfântul Dionisie Areopagitul în Ierarhia cerească. Revelația Vieții înfățișează universul ca un imens trup al cărui patos intim palpită într-un tempo cardiac, între sistola dăruirii și diastola abandonului. Transmutarea reciprocă a esenței omului în inima nevăzută a Vieții prin nașterea transcendentală este, de fapt, cuvântul de răscruce pronunțat de Fiul către Tatăl: „După cum Tu, Părinte, întru
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
una” (In. 17,20). Autoafectarea Vieții devine, astfel, într-un plan teologic de reflecție, sinonimul perihorezei intratrinitare care definește relația de iubire dintre Fiul și Tatăl. Meritul lui Michel Henry este acela de a fi surprins, more philosophico, dinamica nepătimașului Patos al Vieții divine desfășurat la două niveluri: cel trinitar și, respectiv, cel economic, adică în imanența istoriei. În Dumnezeu, patosul Vieții este trăit ca naștere veșnică a Fiului din Tatăl; în creație el se împlinește prin efortul de afiliere la
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
de iubire dintre Fiul și Tatăl. Meritul lui Michel Henry este acela de a fi surprins, more philosophico, dinamica nepătimașului Patos al Vieții divine desfășurat la două niveluri: cel trinitar și, respectiv, cel economic, adică în imanența istoriei. În Dumnezeu, patosul Vieții este trăit ca naștere veșnică a Fiului din Tatăl; în creație el se împlinește prin efortul de afiliere la procesul autoafectării trinitare, urmând calea revelată de Hristos. Autoafectarea Vieții care poate transfigura lumea prin fiecare om renăscut în Fiul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
mare importanță, până acum neutilizată”2. Firește că acest proces de reciprocă internalizare, confluență lăuntrică și emergență solidară dintre fenomenalitate și fenomen este invizibil, mai cu seamă atunci când spectrul căutărilor noastre nu depășește hotarele lumii. În exterioritatea distantă a lumii, patosul Vieții rămâne imperceptibil. Dar orice revelație a fenomenalității trimite dinspre apariția lucrurilor către autorevelația primară, continuă a Vieții: numai Viața dă inteligibilitate suitei disparate de impresii originare, similare multiplelor iviri ale clipei, abia apoi scufundate în succesiunea cronologică a trăirilor
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
prefață de Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 1999, pp. 227-286. • „Nașterea sinelui și dilemele corporalității” a apărut inițial în A. Tat (ed.), Studii de filozofie contemporană, vol. 1, Editura Napocastar, Cluj-Napoca, 2005, p. 75-107. • „«Născut, iar nu făcut». Patosul Vieții la Michel Henry” a fost publicat pentru prima oară în Studia Phænomenologica, vol. I (2001), nr. 3-4, pp. 391-416. • „Penultima instanță. Critica secularizării la John Milbank” a apărut inițial într-o formă succintă sub un titlu mai optimist. „Ultima
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
și „arhivele tradiției” 121 Denunțul plictisului 126 Cheia alegoriei 128 IV. Nașterea sinelui și dilemele corporalității 131 Subiectul descărnat 131 Ambiguitatea erosului păgân 133 Noutatea creștinismului: asceză și teologie 139 Revelația Sinelui 144 Concluzii 151 V. „Născut, iar nu făcut”. Patosul Vieții la Michel Henry 153 Biografice 153 Darurile marginalității 155 Revelațiile imanenței 157 Apariție și aparență 159 Revelația ca autoafectare 164 Fenomenologia filialității 167 Miopia lumii și revelația Vieții 172 Impresia originară 175 Afect și întrupare 180 Viața embrionară și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
europene, Înregistrate și dezvoltate la acea dată de gruparea de la Contimporanul, deosebit de sensibilă, și ea, la sincronizarea creației cu ceea ce apărea mai caracteristic pentru actualitate. Nota avangardistă a propozițiilor poetului referitoare la acest raport e dată, ca și acolo, de patosul adeziunii, de o retorică a stărilor de spirit extreme, de o exacerbare a sensibilității În măsură să surprindă „ultimul strigăt al ceasului actual”, mereu-ineditul unei realități În mișcare. „Viteza” remarcată În derularea spectacolului vieții moderne și elogiată cu elan futurist
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
poate spune chiar că nimeni nu s-a implicat la noi mai mult decît el În definirea (și asumarea) acestei „stări de spirit”, marcată În egală măsură de ceea ce am putea numi teroarea convenției, a formelor moștenite și stereotipizate, și patosul Înnoirii. În citatul articol Suprarealism și integralism, el evidențiază „efortul contimporan de neîncetată căutare de forme noi și lepădare a celor găsite” (s.n.) adăugînd că: „Vizionarii de azi ne conduc fiecare cu un pas mai aproape de India Sufletească actuală. Dintre
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
cel propriu, În prelungirea sloganurilor futuriste și dadaiste): „Artistul nu imită artistul creează. / Linia cuvîntului culoarea pe care n-o găsești În dicționar. INVENTEAZĂ INVENTEAZĂ / Arta surpriza / Gramatica logica sentimentalismul ca agățătoare de rufe”. În fine, această frază care măsoară patosul angajării În Înfruntarea convenționalului și afirmarea absolutei disponibilități a spiritului creator: „lepădarea formulelor purgative și cînd formulă va deveni ceea ce facem ne vom lepăda și de noi În aerul anesteziat”... La fel ca și adeziunea la „pulsul epocei”, tema rupturii
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
și chiar voit, În mod paradoxal - intangibil. De aici, exaltarea „eșecului”, a „nerealizării” (În plan literar, dar și mai general-social), clamarea neliniștii spirituale, voința permanentizării stării de criză a eului. Voronca o afirmă limpede În mai multe rînduri, cu un patos particular, ale cărui accente inconfundabile le recunoaștem imediat În ambianța mișcării românești de avangardă: „știu că semnul marilor izbînzi, marilor Împărtășiri de lumină materializată ca o cascadă de glicerină e insuccesul, debutul perpetuu, nerealizarea, nedesăvîrșirea oricărui gest, condamnarea la eșec
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
nu scriu pentru viitor și nici pentru voi, amabili conlocuitori și confrați de acum [...]. Urmăresc și vreau linia poemului pentru bucuria și neliniștea lui În sine” (s.n.). Asemenea afirmații merită să Întîrziem un moment asupra lor. Căci susținerea, cu atîta patos, a neliniștii creatoare nu califică numai o opțiune de ordin așa-zicînd estetic, vizînd insubordonarea radicală față de convenția literară, ci angajează și statutul social al scriitorului de avangardă, cu repercusiuni Într-o psihologie specifică. Neliniștea este opusă, la acest nivel, „confortului
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Tot ce ține de proiectul pozitivist-utilitarist este astfel respins. „Nu e voie să rîzi sau să plîngi decît Într-o gamă a solfegiului de monede” - notează decepționat poetul, opunînd acestei interdicții „scrisul dumnezeiesc de liber”. Încît e de Înțeles de ce patosul negației unei astfel de constrîngeri duce și el la o retorică neoromantică ce dramatizează condiția creatorului, augmentînd prăpastia dintre „geniul” solitar și „mulțime”, făcînd totuși loc acelui public restrîns, de elită, al „inițiaților”: „Există o artă expresie pură, care nu
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
frondă și revoltă antipozitivistă și antiburgheză etc., se Înscriu și la Ilarie Voronca Într-un flux unitar și coerent, urmînd unei logici specifice. Ceea ce trebuie evidențiat În sensul individualizării atitudinii lui Voronca În contextul programului general-avangardist pentru care militează este patosul angajării sale, pe un parcurs care merge de la o anumită impersonalitate inițială (În primele manifeste, tipărite În revistele 75 H.P., Punct și Integral - În linia detașării „obiective” promovate de orientările constructiviste) către o asumare tot mai evidentă a propozițiilor programatice
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
momentane limitări programatice: declarîndu-se adept al „ordinii-sinteză, clasice, integrale”, Voronca rămîne În fond un dezordonat și un ne-clasic, o sensibilitate ardent pasională - și această „mișcare ce deplasează liniile” străbate pînă În miezul celor mai voit austere geometrii, proclamate (cu patos!) În scrierile sale „integraliste”. „Sintetismul” sau „integralismul” În care i se pare că aude, În acest moment, Împreună cu cei de la „Bauhaus”, „glasul secolului”, Îl și situează, de altfel, Într-un punct de răscruce al mai multor direcții avangardiste străbătute subteran
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
subiectului. Dacă poezia trebuie să aibă un mesaj, o „misiune proorocitoare”, ele constau desigur În această tehnică a neliniștirii, implicînd solidaritatea cu o umanitate ea Însăși angoasată, aflată - cum zice poetul, afirmîndu-și larga comprehensiune umanitaristă - „În suferință”. De aici și patosul adeziunii față de cei umili, respinși, marginalizați. Acest mesaj se va auzi tot mai limpede În scrisul teoreticianului Voronca, paralel cu o redimensionare a „gramaticii” poeziei. Dacă În ultimele sale articole publicate În românește (În Adevărul din 1935) el nu Încetează
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
o importantă schimbare de ton, menținută pe Întreg parcursul ei: e timbrul lamentației elegiace, Într-o frazare mai amplă, eliberată În mare măsură de mai vechea, strălucitoare Încărcătură imagistică mai gravă acum, cu solemnități de verset biblic și cu un patos al confesiunii doar sporadic Întîlnit În poemele anterioare. Avîntul versificației muzicale din Colomba sau Incantații se domolește și el, iar dacă textul continuă să se organizeze În strofe, rima sau asonanța Împodobesc numai Întîmplător și cu intermitențe mișcarea tot mai
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]