KorAP: Find »[drukola/base=paznic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...37 38 39 ...205 >

5,114 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798

să jur că până acum nu s-a mai pomenit un paznic care să nu știe ce are de făcut. Pe de altă parte, nu crezi că ne-ar putea da măcar un sfat? Parcă spuneai că, de când ești tu paznic, vâlva nu a mai ieșit afară. Băiete, nu vorbi așa! Crede-mă că fac tot ce-mi stă în putință! Deși vorbea cu obidă, moșul nu părea supărat, arăta ca un bătrânel pus în dificultate care încerca să se scuze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
gândeam că poate vom găsi împreună o cale să ne îndeplinim datoria, continuă el, dar dacă vrei să o întrebi și pe Ileana, n-am nimic împotrivă, e foarte bine și așa. În afară de faptul că domnițele sunt cele ce confirmă paznicii în fața zeilor, nu prea știu cu ce se ocupă ele, dar încearcă, tu ești mai apropiat de ea decât mine. Să știi că așa am să fac! spuse Cristian ridicându-se în picioare. Foarte bine, numai nu uita că noaptea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
se uită la el. Acum, pentru că îl atingea pe bătrân, putea și el să vadă ce se întâmplă în jur. Din nou percepea realitatea în lumina aceea verzuie. Atât cât se vedea de sub căciulița cu moțul lăsat, coama bogată a paznicului era udă leoarcă. Picături mari i se scurgeau din mustața pleoștită, peste barba adunată la un loc care mustea și ea de apă. În orice altă situație, figura lui Calistrat ar fi fost comică. Acum însă, moșul părea de-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
exact la timp. Brusc, arătarea prinse a se rostogoli cu repeziciune spre bătrân. Ajunsă acolo, sfera cețoasă se lăți dintr-o dată, ridicându-se peste acesta. De acolo unde se afla, îi venea tot mai greu să-l vadă pe bătrânul paznic. Conturul trupului său devenea din ce în ce mai șters, pe măsură ce bestia se strângea în jurul victimei sale. Cristian înțelese că nu mai avea timp de pierdut, trebuia să acționeze imediat dacă voia să-l salveze. Strigând din toți rărunchii se repezi spre Calistrat. Ținea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
răspund la întrebarea de adineauri. Nu pentru totdeauna, dar măcar astăzi nu va mai ieși de acolo. Și numai pentru atâta lucru v-ați apucat de cinstit? No, și pentru asta, dar cel mai important este că avem un nou paznic. Cristi este de acum înlocuitorul meu. Spun asta cu toată convingerea și, mai ales, cu respect. Ah, adăugă el repede, văzând că Ileana dă să spună ceva, ar mai fi ceva. Să știi că numai datorită lui mai sunt acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
ați mai certa, ar fi foarte bine! interveni Toma. Cred că sunt o mulțime de alte lucruri care ar trebui să ne frământe acum. Că bine zici, dragul meu Cristi, îl aprobă Calistrat, domniței îi place să râdă de un paznic bătrân și obosit pe deasupra. Spunând acestea, se apropie de masă de unde mai pescui o bucată de slănină pe care începu să o mestece cu poftă. Dădu să plece, dar se opri ca și cum uitase ceva. Se întoarse la butoiaș, de unde se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
mult de zece centimetri. Era acoperit cu vopsea neagră, aplicată grosolan cu pensonul. De unde ai aurul? întrebă Ileana, care observase urmele galbene ce rămâneau pe sfeșnic, acolo unde briceagul zgâria meta lul. Tata a fost miner. Taică-tu a fost paznic, la fel ca și tine. Numai în timpul liber, spuse Calistrat râzând. În rest, căuta și el aur ca toată lumea de aici. Ce să facă? Trebuia să-și întrețină și el familia. Sigur nu l-ai scos de pe Muntele Rău? Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
cel mai bine. Te așteptăm acolo. Nu uita de fitil și capse, fără ele degeaba avem dinamita. Știu ce trebuie pentru o pușcătură, îl liniști Calistrat. Și, mai e ceva: mă aștepți lângă peșteră, sublinie el apăsat. Asta este treaba paznicilor, domnița nu are ce căuta acolo. Se răsuci pe călcâie și plecă în drumul lui. Rămași singuri, cei doi mai stătură câteva clipe ascultând zgomotul făcut de toiag pe podeaua de lemn. Ileana rupse tăcerea prima: Hai, în două ore

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
mănânci și tu ceva. Te schimbi și apoi mergem la treabă. L-ai auzit, nu vrea să vii și tu acolo. Și ce dacă nu vrea? Nu sunt obligată să țin seama de voința lui Calistrat. Domnițele nu se supun paznicilor. S-ar putea să aibă dreptate, insistă inspectorul, e foarte periculos. Și eu cred că ar fi bine să rămâi acasă. Bine, mai vedem noi ce facem. 23 Era trecut bine de amiază, soarele strălucea puternic și se lăsa se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
din umeri pentru că era clar că ea nu aștepta nici un răspuns. Încercase s-o lase acasă, așa cum îi ceruse Calistrat, însă domnița nici nu voise să audă una ca asta. Calistrat a spus că asta-i o treabă numai pentru paznici, insistase Cristian, iar eu îi dau dreptate. Ar putea fi periculos. Calistrat să-și vadă de treaba lui! Vin cu voi ca să mă asigur că totul este în ordine, îi replicase hotărâtă Ileana, ieșind pe poartă împreună cu el. Nu mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
ea. Nu știe nimeni ce face ea peste zi. Poate doarme, dar poate că nu. Mai bine nu te apropia! Dacă îmi dai toiagul, voi putea intra fără teamă. Și dacă toiagul nu are nici o putere înăuntru? Până acum, nici un paznic nu s-a aventurat în vizuină. Mai devreme sau mai târziu, cineva trebuie s-o facă, nu crezi? Și de ce trebuie să fii tu primul? întrebă Ileana. Nu, Calistrat are dreptate. Hai, să vedem ce avem de făcut acum! Mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
foarte bună, dar de unde s-o ia? Oboseala ultimelor nopți nedormite începea să-și spună cuvântul. De ce îi trebuia o scară? Doar avea toiagul cu care se putea ridica oriunde voia. Încă nu se obișnuise cu gândul că era un paznic și se putea bucura de niște avantaje pe care i le oferea această nouă ocupație. Mai plătea tribut vechilor obișnuințe. Îl îngrijora și gândul că urma să manevreze un exploziv deosebit de sensibil, dar intenționa să lucreze cât mai mult împreună cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
continuare. O instruise toată seara și, pe drumul de acasă la cimitir, îi repetase încă o dată ce trebuie să facă în timp ce el e ocupat cu săpatul gropii. Nu de oameni se fereau ei deși, nici dacă ar fi fost surprinși de paznicul cimitirului, nu le-ar fi fost ușor să explice ce căutau acolo. În definitiv, ceea ce făceau ei se numea profanare de morminte. Acum, pentru că vâlva ieșise din nou din peștera ei, de ea se păzeau. Erau în plină noapte, într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
Înspăimântată de vestea primită, Ileana se mulțumise să dea din cap fără să scoată nici un cuvânt. Intrase tăcută în camera copilului de unde apăruse înapoi după numai câteva minute. Să mergem! îi șoptise ea, îndreptându-se spre ieșire. Drumul spre casa paznicului se desfășurase în liniște. Nici unul dintre ei nu scosese o vorbă. Cristian conducea concentrat iar Ileana, cu fața crispată, privea tăcută înainte, prin parbriz. Lăsaseră mașina la poalele dealului după care își continuaseră drumul pe jos. Odată ajunși acolo, Toma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
trebuit să se apropie de moșneag. Ori el știa ce poate face Calistrat atunci când se folosea de toiag. Altcumva trebuie să se fi petrecut lucrurile. Se va lămuri el mai încolo care este adevărul. Era hotărât să nu lase moartea paznicului nepedepsită. Își promisese că nu va avea liniște până ce nu-l va prinde pe vinovat. Măcar atât să facă pentru prietenul lui dispărut. Nu cred că mai avem ce face aici, răspunse el într-un târziu Ilenei. E clar că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
să faci? Vreau să iau sfeșnicele. Nu se poate! Ăsta e furt. Da, și de la cine le furi? Calistrat nu mai este și nici rude în viață nu mai are. Nu contează, nu sunt ale noastre. Ba da! Sunt ale paznicului. Acum tu ești paznicul deci sunt ale tale. Halal paznic! Nu vorbi așa! Sunt sigură că Moș Calistrat s-ar bucura dacă le iei tu. Lui, oricum nu-i mai trebuiesc și, dacă ar fi apucat, ți le-ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
iau sfeșnicele. Nu se poate! Ăsta e furt. Da, și de la cine le furi? Calistrat nu mai este și nici rude în viață nu mai are. Nu contează, nu sunt ale noastre. Ba da! Sunt ale paznicului. Acum tu ești paznicul deci sunt ale tale. Halal paznic! Nu vorbi așa! Sunt sigură că Moș Calistrat s-ar bucura dacă le iei tu. Lui, oricum nu-i mai trebuiesc și, dacă ar fi apucat, ți le-ar fi lăsat ție. Cu inima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
e furt. Da, și de la cine le furi? Calistrat nu mai este și nici rude în viață nu mai are. Nu contează, nu sunt ale noastre. Ba da! Sunt ale paznicului. Acum tu ești paznicul deci sunt ale tale. Halal paznic! Nu vorbi așa! Sunt sigură că Moș Calistrat s-ar bucura dacă le iei tu. Lui, oricum nu-i mai trebuiesc și, dacă ar fi apucat, ți le-ar fi lăsat ție. Cu inima îndoită, Cristian o ajută să coboare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
toiagul în mână nu era sigur că se va descurca. Acum îi părea rău că nu stătuse mai mult pe lângă Calistrat. Se încăpățânase să creadă că nu e nevoie, în mintea lui, bătrânul era și trebuia să rămână pe veci paznic. Refuzase gândul că va veni vremea ca acesta să treacă în lumea drepților și iată că acum se afla în dificultate. Când coborâse din camera lui, toată familia era adunată la masă, așteptându-l. Pop era în mare vervă, nemaiprididind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
și i se făcuse frig. Se retrase în umbra copacilor și porni să dea ocol împrejmuirii. Nu mai avea ce să facă acolo, deocamdată se lămurise cum stăteau lucrurile. Cei doi bărbați pe care îi văzuse nu păreau a fi paznici obișnuiți. După conformația fizică și felul în care se mișcau se vedea că au pregătire militară. Ceva nu era în ordine iar băieții erau în alertă. Nu-i trebuise mult să înțeleagă despre ce era vorba, bestia era cea care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
chiar așa cum prevedea consemnul. Nu stătuseră afară pe parcursul nopții. Numai așa se explica faptul că mai trăiau. Având grijă să ocolească la distanță împrejmuirea, porni să urce muntele. După ce trecu de colțul gardului și pericolul de a fi observat de paznicii ce își făceau rondul se îndepărtase, reveni la drumul știut. Peste tot se vedeau urme ale noilor veniți. Trunchiuri tăiate și crengi rupte lăsate în voia Domnului zăceau la tot pasul, în pădure. Din loc în loc se vedeau vetre improvizate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
să nu deschidă poarta. Era conștient că, de unde privea el, nu reușise să vadă toate cotloanele. Mai rămăseseră unghiuri moarte pe care, din pricina ceței, nu le putuse cerceta. I-ar fi fost dificil să explice ce căuta acolo, dacă vreun paznic lăsat peste noapte, ascuns în cine știe ce ungher, l-ar fi luat la întrebări. În curând se afla în fața unei ravene adânci, peste care nu putea trece. Împrejmuirea nu mergea mai departe ci continua în sus, spre stânga, urmărind conturul prăpăstiei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
mai învinsese o dată și nu se temea de ea. Se pregătea să pornească înainte dar toiagul începu să tremure în mâna lui. Inspectorul scutură din cap și se opri. Și dacă toiagul nu are nici o putere înăuntru? Până acum, nici un paznic nu s-a aventurat în vizuină, îi răsunară în minte cuvintele lui Calistrat. Își amintea că mai încercase o dată să intre în peșteră, în urmă cu trei ani, în ziua în care, împreună cu prietenul său, aruncaseră în aer bârlogul bestiei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
care, împreună cu prietenul său, aruncaseră în aer bârlogul bestiei. Stătuseră exact acolo unde se afla acum. El, plin de entuziasmul descoperirii secretului toiagului și gata să se arunce în necunoscut, Calistrat, cumpătat de experiența atâtor ani în care fusese singurul paznic al peșterii. Tot el îl învățase că bestia i se poate strecura în minte ca să-l amăgească. Chiar asta se întâmpla și acum, încerca să-l atragă pe terenul ei și astfel să-l prindă în capca nă. Se întoarse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
Ciudat, în tot acest timp, nu simțise nici o dorință să se întoarcă, iar pe bătrân nu-l mai văzuse de când plecase din Baia de Sus, cu trei ani în urmă. Până la telefonul primit alaltăieri, nici măcar nu mai vorbise cu bătrânul paznic. De fapt, nici atunci nu discutase cu el pentru că Ileana fusese cea care ridicase receptorul. După ce Cristian declanșase explozia, mai mult fără voia lui, acesta fusese acoperit de dărâmături. Imediat, prin praful care plutea în aer, Ileana și Calistrat se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]