1,021 matches
-
vor găsi cadavrul în pustiu și probabil că, la fel, găvanele ochilor săi vor privi spre nord-est, căutând marginea acelei interminabile întinderi. Dar n-a fost un cadavru, ci sute. Se împiedică de ele în întuneric; desluși formele lor în penumbra razelor fantomatice ale lunii în creștere, și lumina zilei îl găsi înconjurat de ele, o mulțime de oameni și animale împrăștiate în jurul său, cît se vedea cu ochii în depărtare, și în acel moment, Gacel Sayah, inmouchar din stirpea Kel-Talgimus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
aerul marțial, luă poziție de drepți, salutând și ciocnindu-și tocurile cizmelor, ceea ce păru cu adevărat ridicol, cu toate că pe figura locotenentului se vedea clar că nu avea dispoziția necesară să sesizeze comicul situației, și când ochii i se obișnuiră cu penumbra încăperii, se apropie de fereastră, deschise obloanele și arătă cu cravașa spre baraca alăturată: — Sergent, cine sunt oamenii închiși acolo? vru să știe. Sergentul simți cum o sudoare rece îi iese din fiecare por al trupului, dar, încercând să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
fără vânt, întunecimea norilor care se deschideau pentru ca pământul să se acopere cu un covor verde de acheb. Capra care murea, tânăra cămilă care în sfârșit rămânea grea, plânsul celui mic, râsul celui mare, geamătul de plăcere al Lailei în penumbră... Asta era viața lui, cea căreia îi ducea dorul, singura pe care și-o dorise și pe care o pierduse pentru că nu fusese în stare să îndure o jignire adusă onoarei lui de targuí. Cine l-ar fi învinovățit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
iasă mai târziu în spatele polițiștilor. Curând însă își dădu seama că se simțea pierdut după ce fusese obligat să se abată din drumul pe care îl memorase cu atâta efort. I se părea că toate străzile erau identice și că, în penumbra tristelor felinare, semănau unele cu altele; nu descoperi nici cea mai mică urmă a minusculelor amănunte pe care și le luase ca puncte de reper în timpul zilei. începu să se neliniștească, pentru că pe măsură ce înainta se simțea tot mai pierdut, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
trăsăturile familiare: ochii mici, nasul mare, părul negru și dat cu ulei. Îl văzuse pe bărbatul acesta mult prea des: În chip de chelner În smoching stând În rândul din față al teatrelor de provincie, după pupitrele birourilor agenților, În penumbră, la repetiții, În fața ieșirii de pe scenă la miezul nopții. Lumea teatrului vibra de vocea lui umilă și imperativă. Era meschin, cu o meschinărie banală și de rând, generos pe apucate, niciodată demn de Încredere. Laudele Îngăduitoare de la repetiții nu Însemnau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
o Încâlceală de furtunuri de incendiu, și o să spun „Bună ziua“ sau „Bong jour“ și Îmi voi vârî capul În cabina comună și o să Întreb „Unde-i Sid?“ El va fi În față, la repetiție, așa că voi pătrunde la el din penumbra stalului și el va Întreba „Cine naiba mai ești și tu?“, bătând măsura, În timp ce fetele din trupă dansează, dansează, dansează. „Coral Musker.“ „Ai Întârziat trei zile. Unde naiba te crezi?“ Și eu voi spune „Am trecut doar ca să-mi prezint
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de zile să le descopere! Se apropie de mal, scotoci în nămol și scoase un vierme gras și alb, pe care îl înfipse cu ușurință în cârlig. Aruncă guta în apă, legă capătul de o creangă și se întoarse în penumbra colibei. Studie desenul. Făcuse o treabă bună care îi compensa străduința de o săptămână... Trecuse o săptămână? Pe măsură ce câștiga noțiunea orelor, pierdea noțiunea zilelor, a săptămânilor și a lunilor. De fapt, acolo timpul era lipsit de valoare. Contau doar cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
cu care să dezinfecteze o rană și leucoplast cu care să o acopere, clește cu care să îndrepte un cârlig, foarfece mici ca să-și taie unghiile de la picioare... Când se întuneca, îi revenea în memorie acel bar călduț, cufundat în penumbră, tăcut și solitar, în care intra să bea un pahar la întoarcerea acasă. Muzica era suavă și romantică și în cămin strălucea un foc frumos. Acolo a cunoscut-o pe Lola, neagră și portoricană, primul lui contact cu oameni de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
umbră. Căldură, ziua, și căldură, noaptea. Căldură, în zorii zilei și chiar la căderea nopții, pentru că pe râul larg San Pedro nu bătea nici o adiere de vânt, iar soarele îi pedepsea apele, care îi restituiau înmulțit sclipirile. Acolo, nu domnea penumbra liniștită a desișurilor din pădure, ci de la suprafața apei râului se înălța, de pe la mijlocul dimineții, un abur dens, o umezeală sâcâitoare care te făcea să asuzi șiroaie, îți îmbiba hainele și îți aburea ochelarii. Apoi, dintr-odată, venea un vânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Și încă multe alte zile... Se apropie de mal, scotoci în nămol și scoase un vierme gras și alb, pe care îl înfipse cu ușurință în cârlig. Aruncă guta în apă, legă capătul de o creangă și se întoarse în penumbra colibei. Un pește se zbătu în apă. De la a doua zvâcnitură, înțelese că încerca să se elibereze din cârlig, și trase alene. Era un frumos pește bagre de zece kilograme și care se zbătu timp îndelungat. Când, în sfârșit, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
izbi de la-nceput fu extrema ei slăbiciune, care-i scotea În evidență pomeții, brațele strâmbe. Pielea Îi era pământie, foarte Întunecată, respira cu greu, era vizibil la capătul puterilor; Însă deasupra nasului, care părea un cioc, ochii Îi străluceau În penumbră, imenși și albi. Se apropie cu prudență de silueta Întinsă. — Fii liniștit, zise Bruno, nu mai poate vorbi. Poate că nu mai putea vorbi, dar În mod vădit era conștientă. Îl recunoștea? Probabil că nu. Poate Îl confunda cu tatăl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
configurațiilor moleculare. Echipamentele erau ultramoderne, sălile de o curățenie perfectă - totul fusese finanțat de CEE. Într-o sală climatizată, Djerzinski aruncă o privire la cele două mari computere Cray În formă de turn, cu panouri de control care luceau În penumbră. Milioanele de procesoare dispuse Într-o arhitectură masiv paralelă erau gata să integreze ecuații Lagrange, funcții de undă, descompuneri spectrale, operatori Hermite; viața lui, de-acum Înainte, avea să curgă În acest univers. Încrucișându-și brațele pe piept, lipindu-le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
n-am să vorbesc prea mult; s-a dovedit că, de fapt, o chema Jean, nu era licențiată În pictura flamandă, așa cum pretindea, ci lucra ca bodyguard Într-o librărie. Relația cu misterioasa Amanda, care apărea pe ecran doar În penumbră, am rupt-o rapid, sesizând la un moment dat, În spatele ei, un interior cunoscut și poza Înrămată a vărului meu, Gunnar. A urmat apoi marea mea iubire neconsumată, Charlotte din Johannesburg. Țin minte cum ne-am cunoscut, de parcă a fost
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
Laura. Andreea s-a supus, poate ca să-i mai treacă vremea până venim noi, poate ca să-i câștige Încrederea. Fac presupunerile astea până apuc să-i văd și fața. E răvășită, buimacă, ochii ei mijiți nu mă deslușesc Încă din penumbră, părul Îi cade pe obraji. Zâmbește duios, cu buze roșii, probabil fierbinți, ar fi o icoană frumoasă a dimineții de după, cu obrazul văpaie, aproape portocaliu. - Ei, ați venit? Bine-ați venit! Chicotește ridicându-se În capul oaselor, cu o mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
într-un ungher al atelierului. Pascal rămâne pe gânduri. Ce facem? ─ Noi doi? Nu facem nimic, că nu ne pricepem. De-aia am venit aici, o să vezi, îi răspunde Aurora. Și într-adevăr după un timp pictorul se rematerializează din penumbră și sprijină de spătarul unui scaun o pânză întoarsă cu spatele. Ce e? întreabă Pascal. ─ E sabia lui Mihai, răspunde pictorul și răsucește pânza cu fața, perfect neagră. Asta-i tot? spune dl. Mihai învârtind în mâini petecul de hârtie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
voce a textului, descoperim un testimoniu care numai că nu spune: "dacă aș fi eu principele, iată ce cod aș urma...". Umbra sinelui se proiectează, paradoxal de discret și patetic în același timp, într-un text de valoare universală. Din penumbră se ivește un personaj cu chipul calităților spirituale ale lui Machiavelli, niciodată aplicate în viața politică pentru că n-a fost principe. E cea mai bună probă că Machiavelli n-a fost, pentru că n-a fost pus în situația de a
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
întoarse după scurt timp însoțit de Lurr, care veni lângă Valerius dând bucuros din coadă și se așeză la picioarele lui. Sunt stele, zise Antonius. Vântul care bate în jurul cortului creează fantasme. Rămâi aici, să nu ieși. În fundul cortului, în penumbră, se zărea micul altar al zeilor Lari. Antonius umplu cupa cu vin și o așează pe altar. Își oferea credința, însă nu le oferi zeilor victoria asupra quazilor. Îi arătă lui Valerius una dintre cele două saltele, iar el se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și privi în jur. Spera să-l vadă pe Errius, să-i întâlnească privirea prietenoasă, însă îl văzu doar pe oficiantul care dispărea printre siluetele nemișcate de pe bănci, toate la fel, cu chipurile acoperite de măști identice, strălucind sinistru în penumbră. Măști de corb și de leu. Fantele din dreptul ochilor lor lăsau să se vadă doar niște priviri indescifrabile. Simți bătăile puternice ale unei inimi chiar sub picioarele lui și auzi din nou răsuflarea grea, asemenea fluxului și refluxului. Simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
totul despre Destin, avea să-i dezvăluie curând viitorul. Listarius țopăia în fața lui Vitellius, oprindu-se la fiecare pas să se uite în sus, printre crengi. O lumină aurie se revărsa asupra copacilor; razele pătrundeau ca niște lame strălucitoare în penumbră, făcând zăpada să sclipească. De o parte și de alta a drumului, asemenea unor însemne ce marcau granița unui tărâm vrăjit, Vitellius văzu urme de animale sălbatice. Unele puteau fi chiar de lup. — Stai! exclamă gâfâind. Se sprijini de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
păru că aude un hohot de râs, dar poate că era doar croncănitul stolului de corbi care trecură prin fața lui, atingându-l cu apripile lor negre. — Iată-mă. Sunt eu, Velunda. Lângă un frasin cu trunchiul scorburos, se vedea în penumbră strălucirea unei mantii ce învăluia o siluetă înaltă, fragilă. Torentul izvora de la rădăcina frasinului, forma o baltă, apoi își continua drumul prin zăpadă, îngust ca și cum malurile lui n-ar fi fost niciodată îndepărtate unul de altul. Abia în clipa aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
acum, din cauza căderii pleoapelor inferioare ce-i dezvelesc globii oculari din tinerețe cam exoftalmici, cu posomorîtul Frankenstein. De altfel și mai mult ca sigur din subconștient, Brest introduce o secvență unde O’Donnell privește la televizor cum se strîmbă În penumbră adevăratul Frankenstein (evreu?). Ce seamănă la rîndul său cu Nașul pe care l-am cumpărat la vremea respectivă În original, deși nu Înțelegeam engleza cum n-o Înțeleg nici azi exceptînd cuvîntul de bază din americana zilelor noastre, iar cartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
nimeni. Coridorul părea destul de slab luminat și Adrian șovăi câtva timp, nehotărât. Ieși în ultima clipă, simțind ușile ascensorului închizîndu-se chiar în spatele lui. Coridorul părea nesfârșit, așa cum se întindea de o parte și de alta, pierzîndu-se parcă foarte departe, în penumbră. Chiar în fața ascensorului era o oglindă, prea mare pentru locul unde se afla, și ușor înclinată. Adrian se privi câteva clipe cu o secretă satisfacție, potrivindu-și nodul cravatei. Apoi își apropie obrazul de luciul rece al oglinzii. Arăta, așa cum
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
după perete, încăperea în care se afla, unde fusese transportat în preziua vizitei doctorului Bernard. De atunci, de câte ori rămânea singur, mai ales nopțile, deschidea ochii, își mișca ușor capul, apoi umerii, și începea să cerceteze formele și culorile, umbrele și penumbrele din jurul lui. Nu și-ar fi putut închipui că o asemenea beatitudine fusese de totdeauna la îndemîna lui; doar să privească, foarte atent și pe îndelete obiectele de lângă el. - De ce nu ne-ați arătat și nouă că puteți deschide ochii
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
să râdă, fără să reușească totuși să-și ascundă turburarea. - Așa se aude întotdeauna, nopțile, mai ales acum, toamna, când bate vântul. Casa asta e pe jumătate ruinată... O vezi bine, de altfel, adăugă întinzînd brațul spre fundul salonului. În penumbră se zăreau câteva scânduri bătute de-a lungul peretelui, neîndemînatec acoperite cu draperii decolorate, zdrențuite, mâncate de molii. - Nu mai cântă, șopti Ieronim. Asta înseamnă că se pregătesc de plecare. Ia dă-mi o clipă lanterna. O aprinse și, voalîndu-i
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
le scăpăm de foarte multe ori din vedere, iar apoi ne trezim cu ele pe cap, ne invadează precum niște viruși agresivi, ne luptăm, stabilizăm situația, urmează rezolvarea lor, e complicat, de ce-ți spun eu ție toate astea? În penumbra camerei, vocea Magicianului avea ceva lugubru în ea. - Un laptop pe care nu intenționezi să îl arunci la tomberon - așa cum ți-am sugerat, numai că nu ai luat în seamă cuvintele mele - nu valorează doi bani în momentul în care
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]