2,310 matches
-
un mod diabolic "actorii-n scenă", explică mincinos, fenomenele de ștrangulare a libertății și, mai ales, geneza alarmantului proces al înrobirii voluntare. Convins că "acelorași mijloace/ se supun câte există", autorul romanului Geanta cu cinci fermoare susține și fortifică demersul peren al intelectualului ce duce în spate povara libertății spiritului și refuză să îngenuncheze în fața tiraniilor de orice fel. Intelectualii lui Petrovschi, "fizicieni, astronomi, cercetători, profesori, doctori, muzicieni, poeți, scriitori" devin absolut insignifianți în raport cu destinul, sunt victimele unui despot absolut, anonim
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
a cadrelor didactice - pot deveni oportunități pentru dezvoltare, chiar și prin simpla lor conștientizare. Știu că nu știu, deci trebuie să Învăț! d). Proiectul grădiniței noastre, ca toate proiectele de dezvoltare instituțională, are două componente strâns articulate: - o componentă strategică “perenă”- misiunea, ținteșe și opțiunile strategice ale unității școlare - o componentă operațională- programele, activitățile și acțiunile concrete prin care se ating țintele strategice și se realizează misiunea. Ambele componente trebuie să atingă toate domeniile de funcționare: curriculum-ul, resursele materiale și
Modernizarea carierei de manager în instituţia de învăţământ preprimar by Dorina Buhuş () [Corola-publishinghouse/Science/1725_a_92277]
-
clasic francez. În acest sens, ceea ce-și propune, de fapt, lucrarea nu este să reanalizeze clasicismul francez aceasta a constituit deja obiectul a numeroase studii -, ci să urmărească efectele acestuia, să îl raporteze la ramificațiile sale ulterioare. Perfecțiunea e perenă, dar nu fecundă. Ea nu poate prolifera decât epigoni"1 afirma Edgar Papu. Este acesta și cazul direcțiilor ce s-au hrănit din substanța clasicismului francez al secolului al XVII-lea, succedându-i? Sunt acestea doar simple prelungiri ale unui
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
dezvoltat o anumită identitate. Această direcție a cărții de față se subsumează, de fapt, ideii mai generale a desemnării clasicismului drept dimensiune ontologică fundamentală. Revenirea ciclică, aproape obsedantă, conștientizată pe deplin sau nu, la ritmurile clasice atestă conturarea unei aspirații perene a ființei către solar și rațional, către ordine și echilibru. Scoaterea din sfera accidentalului a acestor neoclasicisme este justificată mai ales prin prezența a numeroase arte poetice, articole, prefețe, care evidențiază o asumare pe deplin conștientă a dimensiunii clasice, o
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
În acest sens, fenomenul clasic ancorat atât de puternic în modele ca nici un alt curent literar a dat o lecție de supraviețuire adversarilor săi, constituindu-și esența pe un aparent paradox: imitația a generat opere originale, puternice și mai ales perene. Paradoxul este doar unul aparent, deoarece imitația, în sensul ei clasic, nu se face din prejudecată sau rutină, ci este subsumată principiului rațiunii și naturalului. Ideea este exprimată în mod clar de către La Fontaine: "Imitația mea nu este o sclavie
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
să fi epuizat prin valorificare la maxim, toate resursele literare ale timpului sau altfel privit, părea să fi creat la standarde atât de înalte încât a făcut aproape imposibilă atingerea acestora. Edgar Papu afirma, în acest sens, că "perfecțiunea este perenă, dar nu fecundă. Ea nu poate prolifera decât epigoni."115 Sentința pare dură prin absolutizare însă autorul român nu este singurul care gândește în acest fel, Paul Hazard și Henri Peyre afirmând același lucru, termenul folosit de aceștia din urmă
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Tractatus-ul, în contrast cu opera mai târzie, nu se desprinde pe deplin de ideea kantiană a „rațiunii pure“. Toulmin a respins în mod direct sugestia că distincția dintre ceea ce se poate spune și ceea ce nu se poate spune ar constitui o temă perenă a gândirii lui Wittgenstein. Din perspectiva filozofiei târzii a lui Wittgenstein cu greu s ar putea vorbi despre „ceea ce nu se poate spune“ în genere. Autorul Cercetărilor „a avut problema de a arăta sterilitatea teoriilor filozofice, fără a trebui să
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
aceeași conștiință a accederii la valoare. Dacă "societatea îl face pe om puternic fiindcă îi coordonează actele"306, înscrierea în normele culturale ale societății (între care normele limbii literare ocupă locul cel mai important), proiectează indivizii sociali în zona valorilor perene, oferindu-le mijlocul principal de a realiza în mod optim cunoașterea și comunicarea. Se produce de altfel în acest caz chiar o reorientare a exprimării de la destinația inițială a limbii naturale, care este aceea de a reda cunoașterea despre realitatea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
proporția elevilor indisciplinați este mai mare În grupurile conduse de cadrele tinere (41,6% comparativ cu a grupurilor conduse de cadrele cu experiență Apreciem că starea generalizată de indisciplină a elevilor, interesul tot mai scăzut față de Învățătură și față de valorile perene pe care școala continuă să le promoveze reprezintă un semnal de alarmă pentru dascăli, eficiența muncii instructiv-educative este incompatibilă cu lipsa de responsabilitate și haosul. 9 Coeziunea grupului școlar Prin itemul 9 s-a urmărit verificarea gradului de cunoaștere de către
CUNOAŞTEREA GRUPULUI ŞCOLAR by NUTA ELENA () [Corola-publishinghouse/Science/1818_a_3162]
-
despicat, adică) e în egală măsură un homo planetarius cât și individ în sine, un ins-eșantion zbătându-se mereu între "visceral și real" cum se autoprezintă în A patra elegie. Damnațiune și lamento vorbesc despre dileme, despre neliniști, despre terori perene: "Propriul meu trup / nu mă mai înțelege / și / propriul meu trup mă urăște, / ca să poată exista mai departe / mă urăște..." Ieșirea din Eul mâhnit, atât de împovărat, e comparabilă, ca finalitate, cu nostalgia transorizontică a lui Blaga, un fel de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
de miros; cel din Comunicantă se instalează iluzoriu în paradox, apropiat stilistic de Nichita Stănescu: "Învăț dezvățându-mă, învățătura neștirii". Afinități de ordin psihic și accente retorice cosmicizante amintesc de nostalgiile philippidiene; umbra neîmpăcatului Emil Botta e pe alături. Absurdului peren i se opune o ironie de tip filozofic, rece, casantă: Ironia ontologică; în volumul cu acest titlu (postum, 2004), eseistul nuanțează astfel: "Ironia socratică este metodologică; ironia romantică este gnoseologică; ironia radicală este ontologică, pentru că Ființa este ontologică, pentru că ființa
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
la ebrei și nu numai. Lui Avraam i s-a poruncit să nu-și sacrifice fiul, ci să aducă spre ardere-de-tot un berbec (Facerea, XX, 2). Prin ardere-de-tot, poeta vizează sensul derivat: acela de jertfire-de-sine. Existența în totul e zbatere perenă între "duhul lumii vii și al celei moarte" ( Urci încet purtat de roata), cursă stereotipă de la iluzie la obstacol. Când "sufletul desprins de trup" și "capul desprins de trup" se supun legii ineluctabile, cercul se închide. Lecturi biblice despre Iacov
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
un gest, o privire tandră: "Sora mea de dincolo / Se mai vede doar cum pleacă / Pe calul ei năzdrăvan / Împușcat acum un an..." În fond, Linia vieții (1982), linie ambiguă, coexistă cu moartea. Natura însăși, precară în spovedaniile poetei, spectacol peren de alternanțe, nu estompează tragicul cum se întâmplă la Eminescu, la Sadoveanu, la alții. Introspectivă, totdeauna gânditoare, retrasă într-o subzonă de penumbre, în preajma Ilenei Mălăncioiu adulmecă moartea, fâlfâie păsări de noapte nevăzute, se închid obloane; anotimpurile repetă spre neuitare
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
sub imperiul luminii); se configurează un vitalism naturant cu suprapuneri de zâmbet și candoare; prezidează o simbolistică a speranței și bucuriei. "Casă coroană de cireș" capul poartă peste zi "mărunte fructe, visele din zori..." Iubirea e benedicțiune, mântuire, eshaton primăvară perenă; plenitudinea se înfăptuiește la "lumina erotică a stânjeneilor". Trăiești în bucurie atâta timp cât repeți cuvinte consacrate: "Cuvinte vechi auzi "iubit", "iubito"! / Ce morți vom fi, când n-o să le mai știm" (Nu crezi). Semnale paradisiace, stări de infraconștiență, o religie jubilantă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
îngeri cheamă la purificare. În câteva cuvinte, fondul liric al Carolinei Ilica are rădăcini în poezia aurorală a vechilor arcadieni; prezidează în viziunile sale consonanțe de profunzime cu Terra mater de unde robustețea surâzătoare și bucuria de a exista. O SPECIE PERENĂ. Mai mult de șapte secole de sonet! Câte alte specii poetice cu formă fixă mai persistă? Sonetul își demonstrează ritmic noblețea, grația și în special capacitatea de esențializare. După experiențe provensale și italice, o dată cu momentul prerenascentist, dantesco-petrarchist (pregătit între 1260-1313
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
text și metadiscurs, narează, recurge la un limbaj epopeic și glosează; se implică în acțiune și altfel decât Dante, transcende într-un imaginar zeflemist, intens ironic. Analogiile dintre labirintul-arhetip (palatul lui Minos din Creta) și labirintul existențial, analogii cu reverberații perene, instituie tema de bază general-umană, paradigma unei dezbateri în tensiune. Temă filozofică fundamentală! Dincolo de grecitatea conceptului, labirintul e un dat al umanului în genere, iar germanul Gustav René Hocke îi releva (în Lumea ca labirint) trăsăturile de profunzime. La rândul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
enigme moarte"; duh unduitor, pasărea "cernită, din lunare potire" (invocată de Vasile Nicolescu), "ține în cântec pământul". Pe urmele ei, poetul se angajează, solitar, într-o meditație resemnată; totul în lume e Fugă, trecere dintr-o stare în alta, mișcare perenă: Fuge luna, beată luntre între stele pune punte. Fuge vântul, fuge luna, Dacă mor, îmi e totuna. Din pământul rece sloi ca un fum mă-ntorc la voi. În câteva cuvinte, poetul, cărturar subțire cu studii de filozofie, cu lecturi
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
nevoie de un salt de conștiință, de o nouă evanghelizare, de un nou avatar. Banii și tehnologia trebuie să redevină niște mijloace. Scopurile sunt altele și trebuie să le regăsim. Cum? Prin reîntoarcerea la fundamente, la Sursă, prin prețuirea valorilor perene în locul celor efemere și cultivarea adevăratelor valori divino-umane. Printr-o nouă geopolitică și geoeconomie, printr-o rescriere a gramaticii relațiilor internaționale. Dumnezeu e în noi, dar noi suntem în el? Suntem în al treisprezecelea ceas și e unul al durerii
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
spus să cazi pradă lui Dumnezeu, judecătorul suprem, care Ești... Trebuie să revenim la trăire, la fluiditatea experienței interioare, la astfel de forme de cunoaștere directă și de contact integral cu realitatea. Trebuie să investim în ceea ce este continuu și peren în noi. Și adevărul evoluează, pentru că el creează și în calitate de creație ; inexprimabilul se exprimă în timp. Pentru mine, adevărul se ivește din nimic, în moduri dintre cele mai surprinzătoare ; sau poate sunt circumstanțe în care eu pur și simplu văd
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
lumii și încetarea lumii" (Buddha) Respect toate filosofiile spirituale și tradițiile mistice, de la Vedanta și Hinayana la daoism și sufism, de la budism și gnosticism la Cabala și misticismul creștin. Căutările mele pot fi încadrate în ceea ce Aldous Huxley numea filosofia perena. Așa am ajuns la anumite stări ale conștiinței numite de către Stanislav Grof holotropice, de la holos întreg și trepein mișcîndu-se către. Totul se deplasează către Unu printr-o evoluție de conștiință. Fiind economist, am considerat avenit să vorbesc și despre economia
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
lumii și încetarea lumii." (Buddha) Respect toate filosofiile spirituale și tradițiile mistice, de la Vedanta și Hinayana la daoism și sufism, de la budism și gnosticism la Cabala și misticismul creștin. Căutările mele pot fi încadrate în ceea ce Aldous Huxley numea "filosofia perena". Așa am ajuns la anumite stări ale conștiinței numite de către Stanislav Grof holotropice, de la holos "întreg" și trepein "mișcîndu-se către". Totul se deplasează către Unu printr-o evoluție de conștiință. Fiind economist, am considerat avenit să vorbesc și despre economia
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
Epoca statelor națiune, începută după pacea de la Wesfalia, a luat sfîrșit. Criza actuală a pus în evidență adevărul globalizării, care a contaminat întreaga planetă în mai puțin de un an. Gravitatea acestei crize disipează multe certitudini pe care le consideram perene. Statele și organismele interstatale se dovedesc neputincioase în redefinirea regulilor necesare și a unui control mai bun al lipsei de măsură în urmărirea intereselor private. Actualii actori economici operează în toate domeniile ocultate de analiza tradițională a cooperării economice internaționale
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
Riscăm să reactivăm cu frenezie mimetismul care va tinde să distrugă tradiția neamului. Nu vom face decât să copiem iarăși niște forme fără fond. Să nu uităm, nicicând, că tradiția pură are la bază o morală autentică. Numai din valorile perene s-ar putea secreta cu adevărat germenii democrației și modernității, așa cum, de altfel, s-a întâmplat în Occident. Cu cât vom copia mai mult Occidentul, cu atât ne va păsa mai mult de părerea lui, pentru că vom deveni dependenți de
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
mult decît interesante. S-a spus că economiștii scriu sub specie temporis, sub presiunea timpului și a evenimentelor. Acesta nu e neapărat un motiv de laudă și cred că ar trebui să ne ocupăm și noi de lucruri mai grave, perene. Contribuția Școlii de la Frankfurt este o invitație în acest sens, pe care ar trebui să o privim fără orgolii de mari specialiști, cu toată smerenia și seriozitatea. Apoi, așa cum am mai arătat, lucrările Școlii critice sunt invitații la transdisciplinari-tate. Cum
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
dorința îmbunătățirii” sau a „dezvoltării”, într-o perioadă în care, cum spune el, „am crescut ca om de știință odată cu antropologia culturală românească”, iar, pe de altă parte, „setul de probleme” abordat în carte avea să rămână „nucleul tare și peren” al disciplinei. Cum vom vedea, volumul servește și azi cu mult folos inițierii în antropologie, cu posibilitatea ca „hiatus”-ul respectiv să fie în mod consistent acoperit în numeroasele lucrări publicate de către profesorul Geană în perioada ulterioară susținerii tezei sale
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2157_a_3482]