1,274 matches
-
din jurul meu mă privesc provocator, holbând la mine ochi plini de ipocrizie, o fotografie cu femei frumoase însărcinate îmbrățișându-și burțile și privind împăcate pe fereastră, cum putusem suporta asta atâția ani, golesc dezgustată pereții, rup fotografiile, pe unul dintre peticele de hârtie îi scriu lui Hava un mesaj, îl pun apoi repede pe biroul ei, înainte de a mă răzgândi. Într-unul dintre dulapuri găsesc o pungă de nailon și pun în ea toate lucrurile care îmi aparțineau, cât de puține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
subvenții pentru agricultură. Adică pentru mâncarea ieftină, locală, imediată. Pare mai ieftină cea de afară (cartofii !) dar cu ce preț, oameni buni ! Industrie ? Pe unde mai e ? Serviciile ? Jale și iarăși jale. Emigrație ? Asta da, și... mai crește ! Efecte imediate: petice la haine, încălțăminte proastă, încălzire așișderea, jafuri și tâlhării, alte probleme sociale! Nu pot excepta PRESA. Acum e regruparea cea mare. Chestiune de câteva luni. Băieții aceștia buni sau răi, meseriași și nu prea, săvârșesc o muncă utilă, uneori produc
Ceauşescu- ... -Băsescu : Mitterand - Snegur - Iliescu - Lucinski - Constantinescu - Regele Mihai I : evocări de reporter by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Journalistic/500_a_1238]
-
discutau asemenea plăcute lucruri, Broanteș se strecură afară, ajunse în curtea interioară a crâșmei, căută un colț mai ferit, se așeză la o masă de bârne, scoase de sub suman o pană, o călimară, o pungă cu nisip dunărean, și-un petic de hârtie. Uitându-se din când în când spre ușa crâșmei, începu să scrie mărunt, dar citeț: „I pak dau de știre domniei voastre za starea mè. întâmplatu’s’a de v’am vădzut și mare sminteală iaște vederea voao
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
o parte, Covaliov, cei câțiva Agarici și micuța Știucî prinseră a curăța peștele. — Mă uit, Măria-Ta, la creștinul acesta, zise spătarul Vulture așezându-se, și mă gândesc că omul poate îndura orice și oriunde, numai să-i dai un petic de pământ, o femeie și-un câine. — Așa este - răspunse Barzovie-Vodă. Puțin pământ, o femeie și-un câine. Pământ și femeie înțeleg - zise Cosette. Da’ câinele? De ce-i trebuie și câinele? — Ca să-și păzească femeia - răspunse spătarul. Fără câine eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
fereastră. Purta puloverul șleampăt. Cred că era inevitabil. Alice care era lângă el, arătând mai fragilă ca niciodată, un fluturaș bătându-se cu furtunile cumplite ale vieții; avea pe ea un fel de sac pictat cu vopsea și ceară, cu petice pe piept. Gianni Versace, bagă-ți unghia în gât. Am luat un scaun și m-am așezat. Cealaltă persoană de la masă a fost prezentată drept Saul. Părul lui lung și negru era strâns la spate într-o coadă, iar tricoul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
înăuntru, urmărește cine și cât consumă (curent, apă, mâncare), cine, ce și cât aduce în casă. În 1996, când moare la 96 de ani, în afară de costumul cu care e îngropat, ceilalți pantaloni, vestele, vestoanele îi arată ca niște platoșe din petice, atât de cârpite sunt. Tot atunci, imediat după moartea lui, cei trei băieți și cele patru fete fac un fel de concurs pentru moștenire, intitulat pe cine a chinuit tata mai mult. Deși e clar că ocupă locul I, Christine
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2184_a_3509]
-
Absurdistan Episodul I sau ,,Voi sfârși nasol în România“ Stația de autobuz pe care o utilizez pentru a merge la Universitate are o deschidere de trei metri, sufocată (ca tot Bucureștiul, de altfel) de mașinile parcate anarhic. Ieri, chiar pe peticul de trotuar rămas liber se lăfăia o Toyota 4 × 4, mașină de 60.000 de euro (cel puțin). Călătorii erau obligați să aștepte în stradă venirea troleului. Stăpânul inelelor (avea și un ghiul, evident) dă să urce în tractorul său
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
Kitty’s, sugerez eu. —Kitty’s? —Da, Kitty O’Shea’s. Un bar drăguț. Dar trebuie să luăm un taxi. Amy mă urmează afară și ne punem amândouă eșarfele pe cap, ca să nu lăsăm vântul rece să ne atace vreun petic de piele expusă. Observ că locuitorilor din Boston nu pare să le fie așa de frig cum ne e nouă. Poate doar s-au obișnuit cu temperaturile foarte joase. Chemăm un taxi și ne urcăm în el. — De-abia aștept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
lucruri, mai puțin cine este enigmaticul erou. Cu toate că i se dedică o carte, eroul mărunt, marele poșliak, nu merită atenție. Vom afla însă cine e tot din întâmplare. După ce eroul nostru se odihni, la rugămintea ospătarului scrise ceva pe un petic de hârtie pentru a fi trimis „unde trebuie, la poliție“. Ei, norocul nostru e că ospătarul, chiar dacă era unul de provincie, știe să silabisească. Și aflăm ceea ce deja ne intriga, adică numele și datele personajului principal de mult anunțat: „Consilier
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2171_a_3496]
-
toaletă, poate să aibă nevoie de ea. După o noapte de călătorie cu trenul, V. Voiculescu era acasă, în strada Dr. Staicovici nr. 34, București. „La ieșirea din închisoare, spune Gabriela, tata era îmbrăcat cu un pulover cârpit cu niște petice de pătură și în picioare avea un fel de burlane de lână. Când l-am întrebat ce erau lucrurile acelea, mi-a răspuns: „A, săracii băieți, au scos sârme de la pat, au adunat ce au mai găsit prin curte, și-
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
se mișcau între degete, mintea ei avea o libertate nemaipomenită de acțiune și de multe ori găsea rezolvări cu adevărat neobișnuite la multe din cazurile ce-o frământau în acel moment. Camera ei arăta ca un atelier devastat de furtună, petice de catifea, din piele,tricoturi, broderii, șnururi, plase... De data asta, cei doi frați, rezervați până atunci, oarecum enervați că sunt întrerupți din programul făcut după bunul lor plac, de pornirea maternă, stânjenitoare a Sidoniei, observând, că primele piese vestimentare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
decât ar putea-o face oricine altcineva pe lumea asta. Ne-am oprit, rămânând cu urechile ciulite în tăcerea aceea nelumească. Am rostogolit cu vârful pantofului niște conuri de pin și câteva cadavre de greieri, după care am privit la peticul de cer ce se zărea printre ramurile copacilor. Cu mâinile în buzunare, Naoko rămase cu privirea ațintită în gol. Probabil că nu se gândea la nimic special. Ia ascultă, Watanabe! Mă iubești? — Bineînțeles, am răspuns eu. — Pot să te rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
tați. Îmi place familia ta, a spus Armanoush. E atât de plină de viață. — Mda, sigur, mie-mi spui, a obiectat Asya zonăindu-și nenumăratele brățări. Purta o fustă hippie lungă, verde-salvie cu un imprimeu cu flori maro, o geantă cu petice și multe bijuterii - mărgele de sticlă, brățări și inele de argint pe aproape fiecare deget. Pe lângă ea, Armanoush se simțea cam prost Îmbrăcată În blugi și În haină de velur. — Există și o parte proastă, a spus Asya. E extrem de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
masa lungă din lemn de cireș la care luau micul dejun când vremea era blândă, i-a trecut prin minte o nouă scenă din Micul Părumbel Rătăcit. — Atunci ascultă-ți povestea, a spus rodiul legănându-și crengile și scuturând câteva petice de zăpadă. A fost odată ca niciodată, pe când creaturile Domnului erau nenumărate precum boabele de grâu, iar a vorbi prea mult era un păcat. — De ce? a ciripit Micul Porumbel Rătăcit. De ce era un păcat să vorbești prea mult? Ușa bucătăriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Tărtăria le preced pe cele de la Sumer!), sunt „cei mai viteji și mai înțelepți dintre traci” (mulțumesc, Herodot!), au cele mai frumoase doine, cei mai frumoși munți, cele mai bogate câmpii etc. Dacă se întâmplă să-și mai dea în petic cu apucături și năravuri proaste, nu se poate să nu aibă un amestec aceiași străini răuvoitori, interesați să se arate mereu cu degetul către acești primitivi și incorigibili cetățeni (europeni, totuși!) din „mereu surprinzătoarea și fascinanta” Românie. (Vorbă să fie
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
Tărtăria le preced pe cele de la Sumer!), sunt „cei mai viteji și mai înțelepți dintre traci” (mulțumesc, Herodot!), au cele mai frumoase doine, cei mai frumoși munți, cele mai bogate câmpii etc. Dacă se întâmplă să-și mai dea în petic cu apucături și năravuri proaste, nu se poate să nu aibă un amestec aceiași străini răuvoitori, interesați să se arate mereu cu degetul către acești primitivi și incorigibili cetățeni (europeni, totuși!) din „mereu surprinzătoarea și fascinanta” Românie. (Vorbă să fie
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
face ascultat cu sfințenie și întocmai, pentru că nici unul dintre subordonații săi nu-și putea închipui că Mihai Mihail nu se preface, că de fapt este foarte furios și de aceea se străduie să se stăpînească, să nu-și dea în petic. În cîteva minute Leonard Bîlbîie a bătut ușurel cu degetul în ușă, a intrat, roșu la față, ori alergase, ori era emoționat. I-a făcut semn să ia loc pe scaunul din fața biroului fără să-i adreseze nici un cuvînt. Aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
schimbau mereu președinții, în acest sens exista într-adevăr o frământare în sat, erau numiți tot felul de foști văcari, prăpădiți scoși din umilința lor de odinioară, care își pierduseră loturile din puturoșenie și care numiți președinți își dădeau în petic, se legau nu de cei bogați, ci tot de cei de treabă, cu care aveau ei vechi răfuieli. Erau dați imediat jos și se căutau alții. Desigur, era o frământare socială. Dar eu nu vroiam să scriu un roman social
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
timp? Domnului doctor Kildare? Că o să fii o mireasă încântătoare, dar însărcinată? — Am avut destule pe cap. Sigur că da. Cum ar fi faptul că bebelușul ar putea să aibă părul șaten, ochi albaștri, înconjurați de riduri și să poarte petice de piele la coate ca Jack Allen, în loc să fie un zeu arian fără simțul umorului și cu o diplomă de profil real. — Stevie! Fran chicoti fără să vrea. — Laurence are un minunat simț al umorului. Doar că e diferit de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
nici unul, Stevie. Crede-mă. Și-ar fi dorit să fie atât de sigură de ea pe cât părea. — Apropo, eu și Sean ne gândeam ca data viitoare să punem în scenă Romeo și Julieta. — De-abia aștept. Stevie îi întinse un petic de hârtie. — Te-a căutat viitoarea mamă soacră. Poți să-i dai un telefon? Fran încercă imposibilul, anume să găsească un colț liniștit din care s-o sune. — Bună, Camilla, am înțeles că m-ai căutat. — Da. M-am gândit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
singură. Iar după două zile domnul Ion Rusu, picherul, se întorcea tulburat de la treburile lui, de la cancelaria inginerului, cu cortelu-i uriaș și cu pălăria-i cenușie, pleoștită. Cetea mergând spre casă câteva vorbe zgâriate cu o peniță rea pe un petic de hârtie; cetea, și-și ștergea fruntea de sudoare cu basmaua-i mare, roșie, și nu-i venea a crede! Un băiat de ovrei îi ieșise înainte în capătul uliții și-i pusese în mână hârtia - pe urmă se dusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în altul, fiind când prea rezervat, când prea îndrăzneț. Cauza gafelor fiind mereu aceeași: nu mă gândeam decât la mine, nu judecam decât din punctul meu de vedere. Dar parcă niciodată nu mi-am dat, mai rău ca atunci; în petic. În fâșia de lumină care pătrundea de-afară prin ușa rămasă deschisă, am zărit o femeie căutând înfrigurată ceva. " Ce vrei? Ce cauți aici?" mi se adresă ea pe un ton înfricoșat și răstit. Am înțeles imediat ce căuta: un obiect
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
în multe locuri plămădindu-și creația, trebuie să recunosc că acolo și-a dat măsura adevărată. Văzând dunele de marmură inima mi-a bătut cu putere și mi s-a tăiat respirația. Fulgerau albe în lumină, deasupra ierburilor crescute pe peticele de pământ dintre stânci. Păreau puse acolo anume ca să le aducă aminte bătrânilor că nu trăiau într-o lume oarecare, că nu trebuiau s-o judece după azilul lor mizerabil. Dincolo de zidurile între care Arhivarul strângea hârțoage pentru o istorie
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
a observat gestul și a zâmbit. "Nu te așteptai să mă mai vezi, nu-i așa, domnule sculptor? Mai ales după ce Francisc nu ți-a dat voie să treci". "Da, așa e", am bâiguit eu. Pe geam se zărea un petic de cer înstelat, cu o lună enormă, roșie, și am auzit respirația obosită a mării. Bătrânul s-a așezat pe marginea patului; avea fața încă mai plină de pete, semn că boala de la ficat evolua; apoi s-a ridicat, ferindu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
rural. Sigur, cântatul unui cocoș ori măcăitul unei rațe îi calcă pe nervi pe vecinii din bloc, așa că, biata vietate sfârșește destul de repede și, o dată cu moartea ei, se destramă și sublima iluzie. Alții, tânjind tot de dorul satului, “ochesc” vreun petic de pământ și nu se lasă până nu pun pe el ba niște ceapă sau usturoi, ba cartofi, roșii sau fasole. De cele mai multe ori ies în pagubă cu “lotul” lor, care le oferă, să zicem, o roșie la un preț
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]