995 matches
-
spuse: "Cere-mi orice favoare vrei", la care Diogene răspunse: "Nu-mi lua lumina soarelui""23. Merită să ne întrebăm: chiar este Lupul un cinic propriu-zis? Fără dubiu, are ceva din spiritul de frondă specific acestei școli care concura academismul platonician, dar nu se poate discuta de o atitudine împinsă până la ultimele sale consecințe. Diogene îi sfidează deschis pe puternicii vremii sale, pe când Lupul lui Cantemir nu renunță la o prudență care contravine cu totul concepției lui Diogene și a urmașilor
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
documentată urmărire de-a lungul timpurilor a utilizării conceptului de reziliență, Șerban Ionescu (2008) amintește o primă utilizare a conceptului de către filosoful iluminist Francis Bacon, deja în 1626, în una din scrierile sale. în 1668, conceptul apare în scrierile filosofului platonician Henry More, iar în 1857 este folosit într-o accepțiune asemănătoare celei din psihopatologia actuală, de către medicul Tomes, cu referire la capacitatea japonezilor de a face față calamităților naturale provocate de frecventele cutremure. Urmând șirul anilor, Șerban Ionescu (2008) găsește
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
schimbă perspectiva asupra geniului ca "uzaj"? În raport cu abordările tradiționale ale problemei, avem de-a face cu o deplasare radicală. În primul rând, prin abandonul "ideii de geniu". În virtutea unei lungi practici de reflecție, geniul a fost tratat ca o idee platoniciană construită transnațional, prin acumularea contribuțiilor mai multor culturi de-a lungul secolelor și dinamizată în funcție de o logică internă (diferența dintre genius și ingenium în antichitate, distincția dintre geniu și talent în secolul al XVIII-lea etc.). A fost direcția principală
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
a dat de la nație. Este un erou drept, virtuos până la ultima consecință? Din gură în gură fama îl proclamă de filiu al aristului Aristide etc.115. Această preocupare pentru motivarea numelor e asociată culturii grecești pentru că de aici provine dialogul platonician Cratylos care a lansat o întreagă tradiție a reveriei mimologice. Gérard Genette, autorul unei accesibile sinteze în această problemă, a observat un lucru care mi se pare important și pentru Heliade Rădulescu. Reveria mimologică, ideea că numele imită lucrurile, nu
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
Pe al Domnului altar! sau la începutul Stelelor: De la mine pân' la tine Numai stele și lumine! Dar ce sunt acele stele? Sunt chiar lacrimile mele Ce din ochii-mi au zburat Și pe cer s-au aninat. Dincolo de conținutul platonician al acestei imaginații, trebuie subliniate consecințele în planul reprezentării formelor poetice. Pentru că ridicarea pasiunilor într-un "cer" ideal, epurarea lor de zgura contingentului, esențializarea - toate vorbesc despre regăsirea unei forme: nu doar o poezie născută din lacrimi, care tematizează suferința
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
pe acela de geniu. O lume ideală a națiunii, de dincolo de orice putere creatoare, a fost înlocuită cu o realitate generată printr-un act subiectiv al invenției. Schematizând, universul de referință al genialității în cultura română a devenit, dintr-unul platonician, unul aristotelician, iar modurile de declinare a unei realități obiective prin literatură au fost înlocuite de moduri ale ficționalității. Dar, în cele din urmă, cea mai importantă consecință a acestui proces a fost abandonul unei lumi populate de genialități rizomice
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
Philon, Origene eleborează teoria celor trei sensuri ale Sfintei Scripturi, care pregătește calea pentru teoria celor patru sensuri. In elaborarea acestei formule a alegoriei, Origene se sprijină atât pe un verset din Cartea Proverbelor din Vechiul Testament, cât și pe doctrina platoniciană care distinge în om corpul, sufletul și spiritul. Spre exemplu, cuvântul "Paște" înseamnă: 1. In sensul literal, efectiv, corespunzător "corpului": sărbătoare iudaică; 2. In sensul corespunzător "sufletului": Hristos ca miel pascal, ca jertfă; 3. în sensul corespunzător "spiritului": masa comună
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
a dat naștere operei, el trebuie să recreeze o stare interioară, de suflet. Receptivitatea pentru psihicul autorului este cea care asigură înțelegerea. O înțelegere psihologică poate interveni numai dacă între interpret și autor există o afinitate psihologică profundă. Din principiul platonician hermetic conform căruia asemănătorul este cunoscut de asemănător, Schleiermacher face principiul interpretării psihologice, bazat pe identificare și intropatie sau empatie. în ceea ce privește regulile tehnice ale hermeneuticii, Schleiermacher se mulțumește să reia pentru partea gramaticală procedeele vechii hermeneutici filologico-retorice, iar pentru partea
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
ontologic sau a unei variante a unui astfel de model, care să-i garanteze dacă nu autonomia, măcar diferența. Tematizarea existenței (a "ceea ce există", a lui îo on) din epoca aurorală a filosofiei până în pragul celei moderne, a impus modelul platonician al transcendenței. Lumea sensibilă unde trăim noi este dublată de o lume inteligibilă, a Ideilor, situată spațial deasupra primeia. în ordinea realității - în sensul lui Eliade, pentru care realul este sacrul - lumea Ideilor este mai adevărată întrucît deține modelele esențiale
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
Gregorii Nysseni Opera - (GNO), vol. VI, Leiden, 1986, ne ajută să observăm, chiar și la o cercetare superficială, punctele de discontinuitate dintre cele două abordări (a lui Origen și a Sfântului Grigorie), în ciuda faptului că ambele țin de aceeași tradiție platoniciană. Diferența principală rezidă în faptul că demersul lui Origen poate fi luat drept gnostic sau intelectualist, în vreme ce despre al Sfântului Grigorie nu putem spune același lucru. Un bun exemplu de exegeză de acest tip a operei Sfântului Grigorie întâlnim într-
Reflecții teologice pe marginea prologului cărții In Canticum canticorum a Sfântului Grigorie de Nyssa. In: Nr. 1/2010 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/135_a_101]
-
al lui Benedetto Croce, publicat în 1911 în hebdomadarul florentin La Voce, reluat în 1914 în Cultura e vită morale de la editură Laterza. N-am idee ce carieră internațională a făcut acest text (modă în publicistica a dialogului așa zicînd platonician o știm și de la tînărul E. Lovinescu, și tot la debutul secolului, si de la tînărul Călinescu, bun cunoscător al lui Croce, după primul război): în ce mă privește, am în față o versiune franceză din culegerea intitulată La philosophie comme
Croce si socialismul stiintific by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17672_a_18997]
-
Corbie... Cele șapte arte liberale servesc teologia (altă semănare cu marxismul). Nisi crediteriris, non inteligetis. Frază pe care Scott Erigen o preia din apostolul Isaia... Se ajunge la o filosofie pioasa... că în orice totalitarism. Ideile divine informează materia, ideile platoniciene alterate de gnosticismul creștin. ~n acest spirit, sub influența lui Alcuin și a discipolilor săi, printre care Loup Șervet, studiul se dezvoltă în mănăstiri, se creează o rețea bogată de legături culturale, astfel încât Loup Șervet, în secolul X, va declara
"Secolul versatil" by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15593_a_16918]
-
aristotelic; la acel "exemplar pe care natura l-a creat pentru a dovedi supremă perfecțiune la care ajunge omul îmbrăcând un corp". ~n secolul XII, marele duel dintre Abelard și Saint-Bernard, ceartă dintre nominaliști și realiști, un diferend mascat între platonicieni și aristotelicieni. ~n 1231, papa înființează la Paris Universitas magistrorum et scolarium protejată de rege. ~n cursul aceluiași secol, Aristotel, tradus între timp în întregime de arabi, pătrunde în Occident, atras de universitatea pariziana atât de activă. Urmează cealaltă luptă
"Secolul versatil" by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15593_a_16918]
-
se mulțumească cu poziția sceptică a adevărului probabil nu îl vor mulțumi. Îl întâlnește pe Sfântul Ambrozie, asistă la predicile acestuia și viața sa trece printr-un nou moment de cotitură. Regăsind acea fervoare pentru căutarea adevărului absolut, studiază învățătura platoniciană, încercând, în același timp, să lupte cu tentațiile sale carnale. Tocmai când se gândea să se căsătorească cu mama copilului său din flori, spre a da legitimitate acelei relații din tinerețe, se implică într-o nouă poveste amoroasă. Este un
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
unii umaniști, majoritatea părinților bisericii asemuindu-l în schimb pe Orfeu cu Hristos (vezi notele la capitolul despre artele plastice). În perioada renașterii Orfeu este redescoperit ca reprezentant al muzicii. Prețuirea artei muzicale ca limbaj inițial al înțelepciunii se datorează platonicienilor florentini, care înțeleg din perspectiva teologiei creștine influența orfismului asupra lui Platon, dând pe deasupra „filosofiei iubirii” din "Banchetul" o nouă interpretare, în care Orfeu este artistul arhetipic. Marsilio Ficino este principalul apologet al personajului, el mărturisește în dedicația operei sale
Orfeu () [Corola-website/Science/300204_a_301533]
-
înființarea ""Academiei"" din Florența sub impulsul lui Cosimo de Medici, condusă de Marsilio Ficino - traducător al Dialogurilor lui Platon -, unde se întâlnesc umaniști ca Pico della Mirandola, Pietro Bembo și Angelo Poliziano. ""Academia"" florentină este dedicată în primul rând filozofiei platoniciene, opunându-se scrierilor lui Aristotel introduse în Europa de Averroes și Avicenna și acceptate de Biserica Catolică. Activitatea ""Academiei"" a exercitat o mare influență asupra dezvoltării literaturii, picturii și arhitecturii din epoca Renașterii. Așa, de exemplu, Pirro Ligorio pictează tabloul
Umanism () [Corola-website/Science/298679_a_300008]
-
urmând în esență principiile logicei lui Aristotel, la care se adaugă o teorie asupra originii cunoașterii și criteriilor adevărului. În concepția stoicilor, orice cunoaștere ajunge la nivelul conștiinței (spiritului) prin mijlocirea simțurilor. Această teorie este în opoziție clară cu idealismul platonician, după care spiritul este izvorul cunoașterii, simțurile constituind o sursă a iluziilor și erorilor. Stoicii neagă realitatea metafizică a conceptelor, ele nu ar avea realitate în afara conștiinței. Întrucât cunoașterea înseamnă preluarea sensorială a cunoștinței obiectelor, adevărul reprezintă corespondența impresiilor noastre
Stoicism () [Corola-website/Science/299711_a_301040]
-
avut ca primă funcție formarea pe bază rațională a oamenilor de stat de care avea nevoie cetatea (...). Ea a avut un imens succes, primind mulți tineri îndrăgostiți de știință și înțelepciune din toate colțurile lumii grecești și inspirând numeroase constituții «platoniciene». Ea va supraviețui 1000 de ani fondatorului ei, Școala nefiind închisă decât în 529 d.Hr.”" Pe lângă instituții, politică, democrație, educație și spirit civic, Grecia antică a lăsat moștenire Romei și, mai apoi, Europei moderne o știință cutezătoare și o
Grecia Antică () [Corola-website/Science/299092_a_300421]
-
intelect pasiv sau pasional, incapabil să acceadă la principii; neafectat, este un intelect agent, posesor al principiilor. Eliminarea sentimentelor sau pasiunilor are tocmai această miză: transformarea mentală, activarea intelectului. Proza VI a cărții I este un dialog de factură aproape platoniciană în care Filosofia obține un profil spiritual al interlocutorului printr-o serie de întrebări socratice, structurabile, împreună cu răspunsurile lor, într-un adevărat proiect de Summă. 1) „Dacă lumea este haotică sau rațională”, la care Boethius răspunde că lumea este guvernată
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
îi voi da aripi prin care să se poată înălța ca, după ce îi vei învinge tulburarea, să te întorci în patrie sănătos, condus de mine, pe drumul meu și chiar cu mijloacele mele de călătorie” . Ceea ce urmează ține de dialectica platoniciană, „leac puternic” pentru care Boethius va fi pregătit treptat. Intelectul lui Boethius trebuie desprins de lucrurile sensibile și de atracțiile care îl leagă de viață, - de „amintire”, cum spune Filosofia - pentru a putea face față acelei discuții care să-l
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
micșorate și nedesăvârșite, ci, plecând de la cele întregi și terminate, ajunge la cele secătuite și de ultim rang. Dacă (...) există o fericire nedesăvârșită, datorită unui bine incomplet, nu ne putem îndoi că există și o fericire întreagă și desăvârșită”. Tot platonician, în esență, în același timp augustinian în expresie, este argumentul ontologic formulat în continuare: „De îndată ce nu se poate cugeta nimic mai bun decât Dumnezeu, cine s-ar îndoi că nu e bun Cel decât care nu există nimic mai bun
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
Pentru a frâna răspândirea masivă a creștinismului, scriitorii păgâni recurseseră la vechile mituri platonice, conferindu-le, astfel, un puternic simbolism. Celsus în sec. al III-lea, Porfir în sec. al II-lea, împăratul Iulian, Partidul “păgân” al lui Symmachus și platonicienii Macrobius și Servius, la sfârșitul sec. al IV-lea, vor opune totalitarismului creștin o viziune religioasă pluralistă, străduindu-se să înglobeze și să recupereze toate credințele trecutului, chiar și acelea care, la prima vedere, repugnau rațiunii. Elita romană se va
Roma Antică () [Corola-website/Science/299887_a_301216]
-
Paris, studiind - pe lângă filozofia scolastică aristoteliană - și limbile latină, greacă, ebraică, arameică și arabă, dobândind încă din tinerețe renumele de poliglot. În 1484, se duce la Florența, în acel timp centrul vieții spirituale umanistice, unde Marsilio Ficino conducea noua ""Academie Platoniciană"", încurajat și susținut de familia Medici. Sub influența lui Ficino, Pico della Mirandola înclină mai mult către filozofia lui Platon, în opoziție cu scolastica dominată de învățătura lui Aristotel, aflată în declin, și devine unul din cei mai activi participanți
Giovanni Pico della Mirandola () [Corola-website/Science/299375_a_300704]
-
della Mirandola înclină mai mult către filozofia lui Platon, în opoziție cu scolastica dominată de învățătura lui Aristotel, aflată în declin, și devine unul din cei mai activi participanți la discuțiile în care se căuta realizarea unei unități între idealismul platonician și spiritualitatea creștină. Pico della Mirandola era însă un eclectic, datorită cunoștințelor sale vaste în domeniul misterelor antice, doctrinei pythagoreice, învățăturilor Sfântului Augustin și ale lui Toma de Aquino, precum și în urma studiului Kabbalei și Talmudului, întreprinde o încercare ambițioasă de
Giovanni Pico della Mirandola () [Corola-website/Science/299375_a_300704]
-
(Greacă: Πλωτίνος, n. cca. 205 - d. 270) a fost filosof grec, considerat părintele curentului filosofic cunoscut drept neoplatonism. Născut în Egipt, la Lykopolis, studiază filosofia la Alexandria, avându-l drept maestru pe Ammonios Saccas, un filosof platonician care nu a scris nimic, întocmai ca și Socrate. După ce a asistat la o prelegere a lui Ammonios, puternic impresionat, Plotin i-ar fi spus prietenului care îl adusese acolo: "pe acest om l-am căutat!". Plotin a rămas în preajma
Plotin () [Corola-website/Science/298878_a_300207]