999 matches
-
făcut obiectul unor metafore celebre, de mare notorietate în istoria ideilor culturale. Inventarul întocmit de D. Draaisma (2000) în cartea sa Metaphors of Memory stă mărturie pentru varietatea lor caleidoscopică, precum și pentru ingeniozitatea metaforică a teoreticienilor memoriei. De la faimoasa imagine platoniciană a memoriei ca tablă de ceară, trecând prin asemuiri ale memoriei cu biblioteci și depozite, pivnițe și labirinturi, palate și teatre și sfârșind cu analogii organiciste precum asemănarea cu un stomac sau cu un fagure de albine, memoria nu a
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
toate acestea amplitudinea evenimentului - Cioran este dificil de interpelat. Există lecturi singularizatoare, comparații „metodice”, intervenții tematice, interpretări politicomorale ale scriiturii sale, majoritatea evidențiind ambiguitatea insurmontabilă, imposibilitatea categorizării definitive, oscilatoriul. Scrierile au alternanță, dinamism, indeterminare, altfel spus, semnalmente de pharmakon (termen platonician ce desemnează o circulație între valori și sensuri contrare: benefic/nefast, lecuitor/otrăvitor). Într-o interpretare mai amplă a textului antic și în corelație cu alte concepte similare, J. Derrida „oferă” în Farmacia lui Platon o deconstrucție a semanticii pharmakonului
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Cosmin Oproiu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2287]
-
a urmat o „alchimie internă” ce a presupus autodistrugerea / otrăvirea pentru „a-și face auzite cuvintele”, „pentru a se salva” și a dobăndi o „unitate interioară” cum precizează S. Barsacq. Scriitura-împotriva-sinelui elaborată de Cioran, este cum spune Derrida despre textul platonician, un zoon (o vietate care fascinează, care „convinge sufletul”), de asemenea „o catedrală de cuvinte (...) o operă vie, prin însăși umanitatea ei, prin defectele sale, prin lipsurile sale (...) bogată în ambiguități, care zădărnicește orice concluzie și care o face să
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Cosmin Oproiu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2287]
-
cu cîteva obiecții. Parnasianismul său nu era unul în continuitate cu Grecia decorativă a lui Hérédia sau Leconte de Lisle: "Helada la care aderasem acum zece ani era Helada lui Nietzsche: Elanul, cutreierînd dinamic ființele și ridicînd extatic un cer platonician. Legătura dintre această primă fază și a doua? E căutarea unei Grecii mai directe, mai puțin filologice. E vorba desigur de o Grecie, simplă ipoteză morală, din care derivă o normă de civilizație și creație. Credeam a fi recunoscut în
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
pagini). Cu sugestii importante din Marin Mincu („Luceafărul”, 1978), care l-a și acuzat public de plagiat pe G., Luceafărul/Hyperion e înțeles ca figură-proiecție, prin oglindă și vis, a inconștientului Cătălinei și a celui colectiv, ca daimon (în sens platonician) al fetei, pe care însă aceasta nu-l poate asuma. Eminescu ar ilustra astfel tentativa (eșuată) a veacului pozitivist de a (re)cuceri „mitul interiorității”. Capodopera eminesciană e radiografiată în sine și în contextul întregii opere, ca depozit de mituri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287315_a_288644]
-
se sprijină pe ideea că realul nu se află altundeva decît în imperfecțiunea eului care se definește prin contradicția cu sine. Pe urmele lui Pascal, Kierkegaard, Dostoievski și, desigur, Șestov, Fondane s-a îndepărtat de tradiția occidentală a logos-ului platonician, denunțînd maladia conceptului datorată unui exces metodic de gîndire, iluziei adevărului unic, infailibilității, argumentului de autoritate, considerînd că o nemurire provizorie ar trebui să ne ajungă și că adevărata viață se află în singular, improbabil, accidental și periferic. Fiecare din
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
alb, concis al minunii, Sună-mi trei Clare chei Certe, sub lucid eter Pentru cercuri de mister! Melcii, de care e vorba mai departe, sunt meniți să sugere prin răceala și transluciditatea lor ideea unei sexualități pure și a hermafroditismului platonician. Invocația magică din Ritmurile pentru nunțile necesare e de o mare elevație: Uite, ia a treia cheie, Vîr-o în broasca - Astartee! Și întoarce-o de un grad Unui timp retrograd, Trage porțile ce ard, Că intrăm Să ospătăm În cămara
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
tragică" a omului, care a agitat atâta gândirea europeană de câteva decenii. Lucian Blaga, dimpotrivă, e un adevărat mistic, într-un sistem scris care e întîia încercare masivă și izbutită de construcție metafizică. Trecând peste amănuntele verbale, Blaga e un platonician, admițând ca mijloc de investigație delirul, căruia îi spune pitoresc "cunoaștere luciferică". Obiectul metafizicianului este "misterul", deci ilogicul, și modul de expresie mitul. Mult datorește fără îndoială filozoful lui Goethe. El, inspiratul, e un geniu, un "daimonion", capabil de intuiții
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Mult datorește fără îndoială filozoful lui Goethe. El, inspiratul, e un geniu, un "daimonion", capabil de intuiții revelatoare. Cosmologia lui Blaga, în ciuda termenilor schimbați (poetul e un mare căutător de expresii inedite, uneori până la beția de cuvinte), rămâne și ea platoniciană. Demiurgul (Marele Anonim) are vocația toturilor divine, cum am zice a lumilor perfecte. Dar ca să nu se concureze însuși prin identități, el își strâmbă voit creația. Mutilarea aceasta nu-i decât străvechea degradare a prototipilor prin materia ostilă. În filozofia
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
La Condition postmoderne. Logos-ul și metanarațiunile totalizatoare care au pretenția de a se institui drept grile universale de receptare sau interpretare sunt respinse. În aceeași direcție, apelul la antilogos din operele lui Deleuze implică repudierea logos-ului ca Idee platoniciană și afirmarea repetițiilor diferenței și nu ale asemănării. Derrida, de o altă manieră, introduce logos-ul în jocul diseminării și al deconstrucției, luându-i proprietatea de centru imuabil. Scriitura va incorpora, desigur, acest termen, dar după ce va fi supus unor
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
asigura nemurirea. Relegarea lui Ovidiu are, așadar, nu numai o dimensiune materială geografică, juridică sau politică -, ci, mai cu seamă, o dimensiune spirituală, anume condiția tragică a omului în lume. Acestă condiție umană a fost definită memorabil de o cugetare platoniciană. "Omul e un rege exilat, măreția lui constă în a căuta regatul pierdut.". Relegarea lui Ovidiu este o "desțărare", o alungare din Paradis, ducând la experiențe psihice și la efervescență literară necunoscute înainte de exil. Pierderea lumii originare i-a provocat
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
și Alecu Văcărescu s-a putut constata că femeia este În genere idealizată, acorporală, o sinteză, de cele mai multe ori, de grație și simțire. Un „dar de sus”, zice și Conachi. Asta trimite gîndul la Petrarca și, mai departe, la imaginea platoniciană a iubirii. Călinescu crede că Văcărescu și Conachi recunosc realitatea metafizică a femeii: „femeia /.../ e capabilă să descopere În sine calitatea de al doilea factor al universului” (Poezia „realelor”). Criticul nu dovedește Însă cum. Punctul de vedere universal, dacă există
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Văcăreștii, Conachi celebrează femeia amenințînd-o din cînd În cînd cu perspectiva sfîrșitului, Însă nici un moment ei nu simt voluptatea stingerii și nu cred cu adevărat În soluția neantului. 5. A crede Însă că „ibovnica slăvită” este Întruchiparea pură a amorului platonician este o exagerare. Platonismul pe care Petrarca l-a ilustrat În poezia erotică este o inspirație a sufletului, o atracție ce acționează dinafară noastră. Denis de Rougemont Îl definește (În L’amour et l’Occident) ca un „rapt indéfini de la
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
întîmplător de bordul vasului, încît îi acoperă falca, într-un fel de îmbrățișare puternică. N-ați spune oare că întreg acest cap exprimă o uriașă dîrzenie în fața morții? Cred că această „balenă normală“ a fost un stoic, iar cașalotul, un platonician care în ultimii ani ai vieții îl va fi citit pe Spinoza. Capitolul LXXV BERBECUL înainte de a abandona, vremelnic, capul cașalotului, aș dori să aruncați o privire - cea a unui fizionomist inteligent - asupra frunții sale neobișnuit de masive și calme
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
în ultima sa perioadă de creație, lirismul însă nu mai poate să-și păstreze maxima obiectivare impusă de estetica parnasiană. Helada „academică” și „decorativă” e înlocuită prin Helada lui Nietzsche, a elanului „cutreierând dinamic ființele” și „ridicând extatic un cer platonician”. Distanțarea însăși lasă loc apropierii, până la limita contopirii contrariilor, altfel spus, până la sinteza, pe spirala spiritului, dintre teză și antiteză. Sinteza de apolinic și dionisiac, aspirația către absolut și experiența intensă, orgiacă, a trăirii, tensiunea dintre un acolo, sus și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
măsurat prin „ceas”); înălțimea „acestei calme creste” e măsurată prin „adâncul” ei; „înecarea cirezilor agreste”, adică îndepărtarea trudnică de teluric, e o condiție sine qua non pentru obținerea unui „joc secund, mai pur”: o lume paradisiacă, de arhetipuri, eternul cer platonician în care sălășluiesc doar ideile lucrurilor. Poetul e catalizatorul acestei uluitoare, unice levitații către realitate, în cursul căreia se de-realizează, se eliberează de povara propriei consistențe, tinzând spre idee: „Poetul ridică însumarea/De harfe resfirate ce-n zbor invers
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
-l menține într-o irezolvare frenetică. În prezența acestui om, deîndată devii apt de propria ta prezență, adică de experiența propriilor tale contradicții, te recapeți în lumina dureroasă și fericită a renunțării la tine. Așa mi-l închipui pe pedagogul platonician, care nu predă tâlcuri în public, pentru că tâlcurile se strică atunci când devin publice, ci le transmite la incandescența unei gândiri singulare care se adresează altei gândiri singulare. Totuși, Alexa Visarion mărturisește mereu încrederea în tâlcul rostit public, adică în teatru
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
documentată urmărire de-a lungul timpurilor a utilizării conceptului de reziliență, Șerban Ionescu (2008) amintește o primă utilizare a conceptului de către filosoful iluminist Francis Bacon, deja în 1626, în una din scrierile sale. în 1668, conceptul apare în scrierile filosofului platonician Henry More, iar în 1857 este folosit într-o accepțiune asemănătoare celei din psihopatologia actuală, de către medicul Tomes, cu referire la capacitatea japonezilor de a face față calamităților naturale provocate de frecventele cutremure. Urmând șirul anilor, Șerban Ionescu (2008) găsește
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
ambele scrise dup] fondarea propriei sale școli, Lyceum-ul sau Peripatos-ul), elaborate pe baza moștenirii sale academice, ca și tratatul s]u de Politic]. Într-adev]r, scriitorii mai târzii, ca Cicero, nu au v]zut nici o diferenț] esențial] între filosofia platonician] și cea aristotelic], cu toate c] aceast] constatare a fost f]cut] din pespectiva contrastului dintre primii doi și Epicur. Relația dintre filosofii elenistici cu Aristotel, Socrate și Platon este mult mai complex], deși nu exist] dubii în leg]tur
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
funcții. Dar, în al treilea rând, nimeni și nimic nu va putea s] își îndeplineasc] funcția specific] cu succes doar dac] posed] un arete relevant, adic] doar dac] este cel mai bun din categoria să (deci, utilizarea celor dou] exemple platoniciene, singurul cal care va câștiga cursa și singurul cosor care poate fi folosit pentru a ț]ia via va fi cel mai bun). Aceast] presupunere ridic] dou] întreb]ri: care este „funcția” oamenilor și care este acea arete care este
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
posibilit]ți de a descoperi adev]rurile etice prin introspecție rațional] începe s] dispar], pentru a fi înlocuit] printr-o accentuare a nevoii unui consens între cet]țeni în ceea ce privește valorile publice și personale. Ins], de-a lungul tuturor fazelor, proiectul platonician se preocup] mai mult de stabilirea fundamentelor acestor valori decât de examinarea acestora prin ele însele și de înțelegerea implicațiilor lor în conduită zilnic]. El ne vorbește mult despre ce fel de persoan] ar trebui s] ne dorim s] devenim
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
contradictorii. Întraga să metod], de fapt, presupune c] adev]rul poate fi extras din acestea: ceea ce vrea el s] știe este un fapt extrem de cunoscut tuturor dac] ar putea fi articulat corespunz]tor. Într-un fel, aceast] idee prefigureaz] doctrina platonician] de înv]tare prin rememorare, care sugereaz], în mod similar, c] adev]rul etic ține de proprietatea comun] (deși nu cu ușurinț] accesibil]). De asemenea, ea sugereaz] c] acest adev]r - dup] cum atât Socrate, cât și Aristotel ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
dicteaz] pentru diferitele sfere de activitate. Aceast] idee a fost în general combinat] cu alte dou] idei, care, luate împreun], susțineau o perspectiv] mult mai teologic] a dreptului natural că ordine metafizic]. Prima dintre aceste noțiuni suplimentare a fost teoria platonician], conform c]reia entit]țile și tr]s]turile individuale sunt instanțe ale formelor ideale (eide) și sunt mai bune sau mai rele în m]sura în care aproximeaz] sau deviaz] de la aceste paradigme perfecte. A doua noțiune deriv] din
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Despre numele divine (De divinis nominibus). Scrierile acestui autor, cunoscute sub numele colectiv Corpus Dionysiacum, au avut o influent] puternic] începând cu secolul al VI-lea pan] în perioada Renașterii. Într-adev]r, el a fost considerat canalul prin care ideile platoniciene și neoplatoniciene au fost transmise din lumea greac] în lumea creștin]. În afar] de a fi una dintre cele mai importante surse ale psihologiei teologice a „zborului sufletului” și ale doctrinei stricte a evalu]rii morale menționate mai sus, el
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
în secolul al XIII-lea și au r]mas că o parte a întregii înv]ț]turi tomistice. Respectul acordat operei Corpus Dionysiacum în tot Evul Mediu și în Renaștere s-a datorat atât valorii sale că surs] a filosofiei platoniciene, cât și unei erori legate de autor. Scriitorul pretinde s] fi fost martor la unele evenimente prezentate în Noul Testament și utilizeaz] pseudonimul „prezbiterianul Dionis”, de unde el a ajuns s] fie identificat cu atenianul convertit de Sfanțul Pavel. Totuși, ținând cont
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]