1,132 matches
-
de industrializare, să nu se rezume la a deveni „coșul de pâine” al CAER și să nu tolereze intervenția sovietică în propria strategie economică de dezvoltare. Abia scuturat de ocupația sovietică, CC al PMR a convocat în noiembrie 1958 o plenară, hotărât să susțină politica de menținere a independenței și de păstrare a inițiativei prin accelerarea dezvoltării economice și întărirea puterii economice. Moscova s-a arătat nemulțumită. Acordul comercial româno-sovietic, întocmit în primăvara lui 1960, nu a fost parafat de guvernul
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
CAER de la Moscova, CAER a trebuit să aprobe în sfârșit proiectul Galați. Era pentru prima dată când Uniunea Sovietică ceda în fața unui stat membru al CAER. Confruntat cu puternica presiune sovietică și a CAER, CC al PMR și-a ținut plenara în martie 1963, căutând sprijinul întregului partid și susținere națională. în final, nu numai că plenara a aprobat principiile directoare ale contra-replicii partidului și statului față de a XV-a conferință a CAER, dar a stabilit și că România se va
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
când Uniunea Sovietică ceda în fața unui stat membru al CAER. Confruntat cu puternica presiune sovietică și a CAER, CC al PMR și-a ținut plenara în martie 1963, căutând sprijinul întregului partid și susținere națională. în final, nu numai că plenara a aprobat principiile directoare ale contra-replicii partidului și statului față de a XV-a conferință a CAER, dar a stabilit și că România se va ghida în politica externă după principiile menținerii independenței și păstrării propriei inițiative. Publicul a aprobat unanim
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Când a apărut disputa publică dintre China și Uniunea Sovietică la conferința de la București din 1960, deși existau contradicții între România și Uniunea Sovietică, România a preferat să se plaseze de partea sovietică în ceea ce privește neînțelegerile dintre cele două puteri comuniste. Plenara CC al PMR, ținută în august 1960, a cotat politica Partidului Comunist Chinez drept „doctrinarism de stânga” fără nuanțe, în concordanță cu tonul calificativelor date de sovietici. La conferința celor 81 de partide comuniste și muncitorești, care a avut loc
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Moscova. La începutul lui 1964, controversele sino-sovietice au atins punctul critic. La 4 februarie, China publica „Partidul sovietic este cel mai proeminent separatist - cea de-a șaptea critică asupra scrisorii deschise a PCUS”. PCUS a devenit furios, a convocat imediat plenara Comitetului Central și a decis „un contraatac hotărât” împotriva PCC. în paralel, PCUS a trimis scrisori tuturor partidelor conducătoare din țările socialiste, cu excepția celui chinez, propunând „măsuri colective” împotriva Partidului Comunist Chinez. Partidul Comunist Român a resimțit toată această situație
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
relațiile dintre China și România au fost tot mai apropiate, eforturile românești de a-i contra pe sovietici au obținut acordul și sprijinul tacit al Chinei. Atitudinea românească față de sovietici tindea să devină dură. în aprilie 1964, PMR a convocat plenara Comitetului Central și a publicat după aceea Declarația cu privire la poziția Partidului Muncitoresc Român în problemele mișcării comuniste și muncitorești internaționale, subliniind că „independența națională și suveranitatea, egalitatea obligațiilor, beneficiul reciproc, ajutorul tovărășesc reciproc, abținerea reciprocă de la amestecul în treburile interne
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
comuniste, cât și în raporturile cu Vestul. Singurele diferențe care se vor manifesta vor fi unele de nuanță (de exemplu, tonul mai moderat al retoricii antiiugoslave) sau de lansare a unor propuneri, în cadrul acțiunilor mai largi inițiate de sovietici. 5. Plenara CC al PMR din 28 iunie - 3 iulie 1957 Exprimarea fidelității față de principiile care stăteau la baza politicii externe a URSS și susținerea acțiunilor care decurgeau din acestea aveau și menirea de a oferi o „umbrelă” sub care regimul condus
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
politicii externe a URSS și susținerea acțiunilor care decurgeau din acestea aveau și menirea de a oferi o „umbrelă” sub care regimul condus de Gheorghiu-Dej să-și poată urmări în liniște propriile obiective. Un astfel de moment l-a constituit Plenara CC al PMR din 28 iunie - 3 iulie 1957, care a avut ca punct central înlăturarea din funcțiile de conducere deținute în partid de Miron Constantinescu și Iosif Chișinevschi, care fuseseră purtătorii de drapel cei mai radicali ai curentului destalinizării
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
PMR din 28 iunie - 3 iulie 1957, care a avut ca punct central înlăturarea din funcțiile de conducere deținute în partid de Miron Constantinescu și Iosif Chișinevschi, care fuseseră purtătorii de drapel cei mai radicali ai curentului destalinizării în PMR. Plenara a prilejuit totodată expunerea unei ample declarații cu privire la evoluțiile politice și ideologice din mișcarea comunistă internațională care au avut loc după Congresul al XX-lea al PCUS. La aproape un an și jumătate de la „cutremurul” produs de raportul lui Hrușciov
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
conducerea PMR considera oportun să realizeze o expunere complexă a propriilor puncte de vedere, sub forma unei Dări de seamă a Biroului Politic al CC al PMR asupra activității partidului. Considerând că evaluarea Congresului al XX-lea fusese făcută la Plenara din 23-25 martie 1956, Gheorghiu-Dej va evita astfel să se lase atras pe un teren nesigur. El se va referi însă indirect la Congresul al XX-lea, prin punerea în evidență a modului greșit în care unele conduceri ale partidelor
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
oficiale de după februarie 1956. Conducătorii PMR n-au fost niciodată de acord cu „desființarea” lui Stalin, ci cu o critică mult mai nuanțată. Dacă pe parcursul anului 1956 accentul s-a pus, din considerente tactice, pe greșelile fostului lider sovietic, la Plenara din iunie 1957 Dej a vorbit deschis despre marile merite pe care le-a avut Stalin „față de poporul sovietic, față de mișcarea muncitorească mondială”, de „vasta activitate teoretică” a acestuia, de lupta lui împotriva dușmanilor marxism-leninismului, împotriva fracționiștilor și oportuniștilor. Aspectul
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
de tipul celor de mai sus. După anii ’62-1963, când „desatelitizarea” va deveni efectivă, retorica regimului va fi și ea adaptată în consecință. O asemenea diferență între declarații și acțiunile concrete se constată în raporturile cu Belgradul. în intervenția de la Plenara din iunie 1957, Gheorghiu-Dej s-a situat de partea Moscovei în disputa ideologică sovieto-iugoslavă, începută la sfârșitul lui 1956. Formule iugoslave precum „degenerarea sistemului sovietic” sau „birocratizarea” conducerii PCUS au fost catalogate de către Dej ca „afirmații calomnioase”. Ceea ce frapează este
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
frățești - față de afirmațiile conducerii iugoslave. în aceste condiții probabil că Gheorghiu-Dej a considerat că este necesară o luare de poziție neechivocă, într-un cadru mai larg, pentru a înlătura posibilele suspiciuni ale Moscovei. El a arătat în discursul său de la Plenara din iunie-iulie 1957 că între conducerile PMR și UCI există deosebiri de vederi pe care „am început să le constatăm încă în perioada când delegația noastră de partid și de stat se afla în RPFI”. Gheorghiu-Dej i-ar fi spus
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Bulgaria, Ungaria sau Albania: “în România există o convingere larg împărtășită, că pe măsură ce ar critica tot mai mult independența iugoslavă, cu atât mai puțină independență vor avea românii înșiși în relația cu rușii”. Considerațiile antiiugoslave ale lui Dej din timpul Plenarei nu au avut urmări pe plan practic, fiind destinate să liniștească eventualele suspiciuni ale Moscovei, mai ales într-un moment în care lupta între partizanii lui Hrușciov și gruparea „stalinistă” Molotov - Malenkov - Kaganovici ajunsese la apogeu, rezultatul confruntării nefiind cunoscut
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
care lupta între partizanii lui Hrușciov și gruparea „stalinistă” Molotov - Malenkov - Kaganovici ajunsese la apogeu, rezultatul confruntării nefiind cunoscut în momentul redactării raportului prezentat de Gheorghiu-Dej. Când victoria lui Hrușciov a devenit cunoscută, Dej va propune membrilor PMR, aflați în Plenară, transmiterea unui mesaj de solidaritate cu CC al PCUS, în care să se exprime interesul deosebit pentru „unitatea de nezdruncinat a CC al PCUS” și importanța înlăturării grupului fracționist antipartinic al celor trei pentru „unitatea tuturor partidelor comuniste și muncitorești
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
învechită” și “îngustă” în ceea ce privește explicarea fenomenelor contemporane, „ploconirea în fața parlamentarismului burghez”, „proclamarea tezei că singura metodă de trecere de la capitalism la socialism ar fi metoda pașnică”. Această critică a revizionismului a fost bine primită de delegația română. PMR apreciase la Plenara CC al PMR din 28 iunie - 3 iulie 1957 că principalul pericol pentru sine îl constituia revizionismul. Tot atunci, Miron Constantinescu și Iosif Chișinevschi fuseseră eliminați din conducerea partidului sub acuzația de promotori ai revizionismului și liberalismului burghez, în timp ce lupta
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
consfătuire cu vești bune: sovieticii deveniseră partizanii stabilității, renunțând la presiunile având ca scop schimbarea. Prin urmare, regimul putea să se consacre în liniște apărării „unității de monolit a partidului și a conducerii sale”. Activitatea delegației a fost aprobată de Plenara CC al PMR din ziua de 14 decembrie 1957. Cu același prilej a fost stabilit un amplu program de prelucrare a documentelor adoptate la Moscova (Declarația partidelor din țările socialiste și Manifestul Păcii), începând cu activul regional și până la cel
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
sistemului mondial socialist și slăbirea celui imperialist, rolul URSS în fruntea țărilor socialiste și a mișcării comuniste și muncitorești internaționale, lupta împotriva dogmatismului și mai cu seamă a revizionismului, demascarea planurilor de dominație mondială a imperialismului american, lupta pentru pace. Plenara a aprobat și participarea PMR la editarea revistei internaționale pe probleme ideologice. Alinierea tăcută a regimului de la București la politica Moscovei va consemna peste numai câteva luni de zile un succes de proporții: retragerea trupelor sovietice din România. A.S. STÂKALIN
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
interior, deoarece relațiile încordate dintre naționalitățile iugoslave treceau pe al doilea plan. Moscova a început, într-o măsură mai mare sau mai mică, să conștientizeze acest lucru. Foarte convingătoare este recunoașterea deschisă a ministrului de Externe V.M. Molotov, făcută la plenara CC al PCUS din iulie 1953: „Prezidiul CC a ajuns la concluzia că nu trebuie să continuăm aceeași linie în relațiile cu Iugoslavia. A devenit clar că dacă n-am reușit să rezolvăm problema printr-o lovitură frontală trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
pragmatic, în funcție de anumite interese de conjunctură. Astfel, când l-au înlăturat în 1953 pe L. Beria, el era învinuit anume de încercarea de a face (ocolind CC) legături separate cu „dușmanii URSS”, Tito și Rankovici. Doi ani mai târziu, la plenara din iulie 1955 a CC al PCUS, dimpotrivă, Molotov a fost aspru criticat pentru că aparatul MAE condus de el s-a împotrivit apropierii de Iugoslavia. în pofida evidentei opoziții a ministrului Afacerilor Externe, în primăvara anului 1955 conducerea sovietică ia decizia
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
caracterului socialist al vieții sociale din Iugoslavia (deși formată la începutul anilor ’50 în condițiile izolării de lagărul socialist, concepția „autonomiei” în construirea socialismului mereu stârnea la Moscova critici din cauza devierilor de la modelul sovietic). în raportul lui N.S. Hrușciov la plenara CC al PCUS din 1955 a fost anunțat oficial: „Conform structurii economice și naturii de clasă a puterii de stat, Iugoslavia nu poate fi considerată un stat de tip burghez”. înviorarea dialogului sovieto-iugoslav a devenit premisa hotărâtoare în normalizarea relațiilor
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
câteva sute de oameni (atât reprezentanții minorității iugoslave din Ungaria, cât și cetățeni ai Iugoslaviei), care au fost judecați prin acuzații false de spionaj în folosul Iugoslaviei. Ca răspuns la aceste așteptări, Rakosi, în noiembrie 1955, în cuvântarea sa de la plenara CC al PMU a atins din nou „problema Rajk”. El a recunoscut necesitatea reexaminării acestui caz, dar în așa fel încât să nu aducă prejudicii conducerii de partid. Liderii sovietici pe care „cazul Rajk” nu i-a atins în mod
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
în mod direct ca pe Rakosi vorbeau, în acel timp, mai deschis în fața unui auditoriu mai restrâns despre faptul că acest caz a fost fabricat cu scopul discreditării conducerii iugoslave. în acest sens caracteristică este cuvântarea lui N.S. Hrușciov la plenara CC al PCUS din iulie 1955. Un pas real în întâmpinarea solicitărilor iugoslave a fost făcut de partea ungară în reabilitarea celor condamnați. Majoritatea au fost eliberați la sfârșitul anului 1955 - începutul anului 1956, iar celor care doreau li s-
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
fugă de răspundere, primul-secretar al CC al PMU a hotărât să-l facă „țap ispășitor” pe unul dintre tovarășii săi apropiați, pe ministrul Apărării din anii ’48-1953, Mihaly Farkas, care a fost într-adevăr implicat în organizarea represiunilor. Prin hotărârea Plenarei din martie 1956 a CC al PMU a fost creată o comisie specială de partid pentru studierea cazului Farkas, în legătură cu participarea lui nemijlocită la fabricarea acuzațiilor împotriva lui Rajk și a multor alți comuniști (inclusiv a unor cadre militare superioare
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
liderului partidului. Cu scopul de a-l compromite pe Rakosi, devenit un os în gâtul colegilor săi, s-a apelat la mărturiile lui Gabor Peter, care se afla în pușcărie. Comisia cazului „Dosarul Farkas”, care trebuia să dea raportul la Plenara CC ce se apropia, era gata să dea curs scrisorii lui Peter în fața activiștilor de partid. Activizarea forțelor din opoziție stârnea cu atât mai multă panică în cadrul conducerii PMU cu cât acest lucru era văzut ca o tendință generală. La
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]