1,535 matches
-
și multilateral, așa de gingaș și de fin<footnote Ibidem, p. 135. footnote>. Suidas, entuziasmat de taina putere a predicii Sfântului Ioan, scrie: Cuvântul său vâjâia mai puternic decât cascadele Nilului. Nimeni n-a posedat de la începutul lumii o asemenea plenitudine oratorică și numai el a purtat înaintea tuturor numele de aur și divin; numele <<Gură de Aur>> și <<Cuvântător dumnezeiesc>><footnote Cf. O. Bardenhewer, Patrologie, Wien, 1901, pp. 296-297. footnote>. El a fost considerat și un teoretician omiletic prin referirile
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_157]
-
omul devenit "fiul lui Dumnezeu", omul care a învins tentația demoniacă (subconștientul) și a realizat elevația divină (supraconștientul) a naturii umane; omul "divinizat" simbolic, "omul-dumnezeu". El "coboară din Cer", adică își părăsește concentrarea solitară, renunță la contemplarea supraconștientă (Cerul), la plenitudinea grație căreia ar putea să-și fie suficient lui însuși și se dedică celorlalți oameni rămași pradă ispitei demoniace. Eroul se dedică lumii aparente și suferinței acesteia, greșelilor și tenebrelor ei. El ia asupra lui toată suferința, toată spaima existentă
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
al mitului TREIMII DIVINE, cea mai evoluată formă a simbolului "divinității". Epoca postmitică se caracterizează în esență prin predominanța dogmatismului, sistematizare bazată pe interpretarea prin intermediul cuvintelor a mitului Trinității din Prologul evangheliei după Ioan. Pentru a sesiza în întreaga lui plenitudine sensul simbolului "încarnării", va fi indispensabil să descifrăm frază cu frază mitul treimii, sarcină dificilă care ne va lua mult timp, dar extrem de instructivă. Unicul scop este să facem ca teza lucrării de față, adică existența preștiinței psihologice a limbajului
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
dorința esențială imanentă supraconștiinței etice are drept pol de atracție în infinit idealul concentrării enegetice spre Esență, concentrare care, în nomentul cînd este în mod excepțional încărcată cu toate energiile psihice, duce firesc la propria ei satisfacție esențială: bucuria supremă, plenitudinea vieții. Ceea ce învață istoria religiilor de la psihologie nu este concepția de ideal, ci faptul că eliberarea completă a fost realizată din punct de vedere istoric în condițiile și prin intermediul INDIVIZILOR CU ADEVĂRAT EXCEPȚIONALI. Știința nu poate face abstracție de acest
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
care îl copleșește pe muntele Măslinilor și pe cruce: "De ce m-ai părăsit?" Ulterior, în ciuda tristeții care l-a cuprins, izvorîtă într-o măsură mult mai mică din propriu său destin cît din sentimentul nutrit din cauza actelor criminale ale celorlalți, plenitudinea bucuriei nu-l va mai părăsi. Bucuria aceasta este cea care învinge nedreptatea și care, dovadă a existenței justiției imanente, constituie unicul girant al mesajului salvării. Această bucurie esențială, această dovadă salutară este cea care conferă relatării morții lui Iisus
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
cea care conferă relatării morții lui Iisus o frumusețe unică nu din punct de vedere sentimental, ci tragic, mișcător. În momentul în care totul este împlinit, în clipa agoniei, cînd într-o tresărire, doar adîncul sufletului se mai poate exprima, plenitudinea inepuizabilă își găsește exteriorizarea cea mai perfectă, expresia bunătății nealterate de lume și de nedreptatea ei: "Iartă-i că nu știu ce fac". Împlinirea este atît de inegalabilă, încît ne putem întreba dacă nu ar fi o dovadă de credulitate extremă să
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
principiu ca produs al istoriei. În acest sens, ne putem referi la interpretarea foarte des citată a lui Oskar Lange, potrivit căruia "în întreprinderea capitalistă, pen-tru prima dată în istoria dezvoltării activității economice a oamenilor, acest principiu apărea în toată plenitudinea sa. El n-ar fi putut apărea mai devreme, adică în cadrul economiei naturale. În aceasta din urmă există, într-adevăr, o mare diversitate de țeluri ale activității econo-mice, cuantificate în grade diferite și incomensurabile între ele: nu există mai multă
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
generațiilor umane. Heraclit, pentru care lumea este "un foc veșnic viu", supune umanitatea unui ciclu de 10.800 de ani. Ulterior, inspirat de teoriile lui Pitagora și ale școlii pitagoreice, Empedocle distinge pa-tru faze în aceste cicluri: două perioade de plenitudine, domnia iubirii și, respectiv, cea a urii, și două etape de tranziție, întocmai ca în cazul ciclului Kitchin, ciclu economic scurt, fundamentat în epoca modernă. Dar ciclurile lui Empedocle sunt cicluri lungi, guvernate de principiul renașterii sau reîncarnării sufletului, cicluri
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
creștin, care "a reușit să preschimbe interiorul în exterior, exteriorul în interior și partea de sus în partea de jos, astfel ca toate să se înmănuncheze într-una singură" (Evanghelia după Toma, Pilda 22). El ne oferă imaginea glorioasă a plenitudinii Ființei și modelul de urmat pentru schimbarea condiției existențiale a umanității. El a eradicat bolile condiției uma-ne prin răspîndirea pneumei, a spiritului către suflet și minte. Harul său tămăduitor eliberează de atașamentul obsesiv față de lucrurile materiale și mentale, oferind, în
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
de neconceput. În fine, nu pot fi ignorate subtilele nuanțări pe care el le face trasând distincții de necontestat între imaginar și fictiv. Preluând o idee freudiană, el consideră visul ca un cifru al unei stări existențiale dominate de sentimentul plenitudinii: Sensul acestei vieți umane are deci, întocmai, existența unui imaginar. Numai în planul acesta îl poate descoperi o biografie inteligentă, sau pur și simplu, inteligibilă, și niciodată în planul realității obiective. Ar trebui să ne ferim să comitem aici greșeala
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
a sensului acestei existențe. Imaginarul nefiind decât modul prin care conștiința face prezente, prin anticipare sau amintire, obiectele care îi lipsesc pentru a-și împlini dorința, atunci sensul unei vieți, la rândul său, nu este nimic altceva decât semnificația acestei plenitudini a lui a fi, a cărei lipsă perpetuă este existența. Totuși, este esențial să înțelegem că plenitudinea aceasta nu ar putea fi desemnată decât printr-un limbaj simbolic, pentru că simbolul, departe de a fi eroare sau ocultare, e însăși adevărul
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
obiectele care îi lipsesc pentru a-și împlini dorința, atunci sensul unei vieți, la rândul său, nu este nimic altceva decât semnificația acestei plenitudini a lui a fi, a cărei lipsă perpetuă este existența. Totuși, este esențial să înțelegem că plenitudinea aceasta nu ar putea fi desemnată decât printr-un limbaj simbolic, pentru că simbolul, departe de a fi eroare sau ocultare, e însăși adevărul vieții mele concrete. Lucru perfect înțeles de psihanaliza freudiană, atunci când utilizează viața imaginară ca cifru al existenței
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
într-o axis mundi, prin care teluricul și celestul se contopesc: "Azvârle orgile planetei jerbe grele / De imnuri spre spiralele de stele.../"31 Extinzând comparația, Lapona Enigel se înscrie în paradigma eroilor solari, ca și cuplul Fred d-na T., plenitudinea lor sufletească devenind manifestă mai ales în prezența luminii: Nu știu cum să spun, așa anapoda, uite am impresia că Emilia n-a privit niciodată un răsărit de soare (și poate ar trebui să fac cu ea un zbor în zorii zilei
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
aceste stratageme narative sunt folosite într-o interpretare simplistă, în numele autenticului. Numai că autenticul nu intră în contradicție cu imaginarul ci dimpotrivă, autenticul, ca formă de manifestare a unei existențe concrete, este substituibil imaginarului, în măsura în care acesta din urmă evidențiază sentimentul plenitudinii scriitorului, al dorințelor sale prezente prin anticipare sau amintire. Comparația, singura figură de stil pe care Autorul i-o recomandă lui Fred, cuprinde, după cum am mai remarcat, imagini diverse ale acvaticului. Același procedeu include, în multe cazuri, elementul htonic și
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
psihanalitic. O copilărie fericită înseamnă și o trăire în armonie cu ceea ce te înconjoară. Până la o anumită vârstă, copilul va fi lipsit de posibilitatea de a pronunța prin cuvinte aceste sentiment de mulțumire pentru mama protectoare. În timp, sentimentul devine plenitudine sufletească și, prin transfer, creația scriitorului, pe care în inconștient o percepe ca pe propriul copil, va trebui să fie protejată și înfrumusețată de un văl fermecat, probabil ( și ) rezultatul unei amintiri a amnioticului securizant. Opera, pentru a fi mai
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
ale lui Eminescu. Refuzul reducției, a limitării din mitul lui Procust generează un pol opus în operă: setea de absolut, nostalgia infinitului, spațiul cosmic fabulos în care deopotrivă Poetul (în Scrisoarea I) ca și cuplul Demiurgos Hyperion se simt în plenitudinea lor sufletească și spirituală. Dezavuarea a tot ce înseamnă finitudine, topos în care speța umană se complace este conotată metaforic în Scrisoarea I: "Muști de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul". Versul devine chiar o
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
direcții distincte: una ascendentă, a constituirii suveranului și cealaltă descendentă, a exercitării puterii. Presupunând existența unui suveran (monarh instalat în deplinătatea drepturilor sale), guvernarea este net delimitată de instituția care deține puterea. Numai absolutismul monarhic a reușit să refacă, oarecum, plenitudinea puterilor suveranului. Thomas Hobbes 70, adept al monarhiei absolute, considera că suveranul poate atribui sarcina de a îndeplini acte de guvernare unor dregători, dar numai sub controlul său nemijlocit. Hobbes a devenit unul din criticii separației puterilor. Prin ideile promovate
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
individului la stadiul primar al materiei, calcinarea (operație având drept corespondent cromatic negrul), urmată de putrefacție; purificarea subiectului, dizolvarea lui până la ființa universală (reprezentată de culoarea albă); distilarea urmată de conjugare, coexistența contrariilor (simbolizată de culoarea roșie), în fine, sublimarea, plenitudinea ființei, devenită căldură și lumină pură (operația ultimă, având drept analogon soarele, așadar culoarea aurului). Alambicata permutare a elementelor structurale interne este uneori oglindită și în cuprinsul cărților sale, acest element peritextual ilustrând o similară preocupare pentru substanțializarea unor simboluri
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
producerii de efecte artistice și estetice. Într-o completare inedită a acestei definiții, limbajul poetic s-ar caracteriza, astfel, "prin capacitatea sa de a evoca imagini. El nu formulează păreri, nici nu rezolvă probleme, ci evocă o lume într-o plenitudine obiectuală. Deoarece nu se referă, ca orice alt limbaj, la o obiectualitate existentă în afara limbii, ci mai degraba abia o creează el însuși, va folosi toate mijloacele lingvistice care îi pot fi de folos în acest scop"13. Mai exact
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
fi în potențial" (noul născut este un om potențial) și "a fi contingent" (pot avea un accident de mașină în timp ce mă întorc acasă). Aceste diferite modalități ale lui " a fi", nu sunt echivalente: "a fi în acțiune" (ceea ce este) reprezintă plenitudinea lui "a fi în putere". Posibilul este conceput ca ceea ce este în așteptarea realizării. Gîndirea lui Aristotel afirmă posibilul dar acțiunea, actualizarea, realitatea primează. În viziunea noastră asupra conceptului de posibil ținem cont de cele două distincții făcute de Aristotel
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
principiu ca produs al istoriei. În acest sens, ne putem referi la interpretarea foarte des citată a lui Oskar Lange, potrivit căruia "în întreprinderea capitalistă, pentru prima dată în istoria dezvoltării activității economice a oamenilor, acest principiu apărea în toată plenitudinea sa. El n-ar fi putut apărea mai devreme, adică în cadrul economiei naturale. În aceasta din urmă există, într-adevăr, o mare diversitate de țeluri ale activității economice, cuantificate în grade diferite și incomensurabile între ele: nu există mai multă
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
distanțare de sine, același disconfort vital, același dezgust față de gîndirea aridă, față de abdicările de tot felul, același echivoc în raporturile cu sine și cu cititorul și aceeași trăire a unui eu îngust, instabil și compozit. Este un spațiu polifonic unde plenitudinea sinelui incorporează o rețea vastă de prezențe invizibile care întind țesutul relațional la extrem, stricînd relațiile de simetrie și de ipseitate, permițînd o trăire intensă, inegalabilă. Sunt succesiunea stărilor, a umorilor mele, îmi caut "eul" în zadar, sau mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
a autoficțiunii: identitatea nu este un dat fix, ci un proces contradictoriu alcătuit din identități multiple. Acolo unde autobiografia caută retrospectiv o identitate unificată, autorul de autoficțiune își inventează eu-ri posibile, practică diviziunea sinelui. E un spațiu polifonic în care plenitudinea și înțelegerea de sine incorporează o bogată rețea de prezențe invizibile, care întind țesutul relațional la maximum, spărgînd relațiile de simetrie și de ipseitate, permițînd o trăire de o intensitate inegalabilă. În ceea ce-l privește, Maxime Roussy are geniul finalurilor
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
hiatus se adîncește în sînul subiectivității. Acest Eu care dorea cu disperare să șteargă orice distanță dintre Eul suprem și sine, se regăsește în vecinătatea incofortabilă a neantului, această non-esență care îl împiedică și să se posede în propria sa plenitudine. Ipostază infinit ironică, cea a experierii neantului prin metafizica prezenței de sine : "8 aprilie 1967. Aniversarea mea. Să trecem peste asta." (p.494) Acest vid nu va fi niciodată plin. Prizonier al unei absențe și absent din ceea ce ar trebui
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
În acest context, pe linie nietzscheană, cuvinte ca "adevăr" sau "obiectivitate" nu sunt considerate decât metafore, astfel încât chiar și atunci când creează impresia că desemnează lucruri, limbajul nu trebuie să fie înțeles ca real. Conceptele care, în general, sunt "visuri de plenitudine", nu mai pot fi decât niște deziderate utopice. În acest punct, apropierea de viziunea lui Jacques Derrida este asimptotică, din moment ce obiectul discursului nu este altul decât discursul însuși în forma scrierii, transgresarea sa producând concomitent o depășire a sensului. Remarcabilă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]