3,494 matches
-
mai ales în scrisoarea deschisă), iar atunci ofensiva este frontală și adresarea directă. În textul polemic literar autorul este puternic marcat prin deictici pronominali și verbali, astfel că prezența sa nu lasă loc nici unui dubiu. Fie că e vorba de pluralul persoanei întâi (despre adversarii săi liberali Eminescu afirmă: " În mod febril ne caută pricină de vorbă"55), caz în care subiectul multiplicat îndeplinește o funcție retorică, sau de singularul ei ("Sunt foarte supărați Vălenii pe mine"56), constată Arghezi, autorul
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
se înscrie într-o campanie satirică. Așadar putem vorbi de o apertură polemică implicită, care nu așteaptă și nu admite replică, împotriva unei lumi adverse ale cărei vicii sau tare se cer imperativ deconspirate. Uneori, subiectul enunțării își asumă un plural minoritar, unde eul individual și tu-ul, solidar acestuia, devin noi, o comunitate imponderală, configurată de proiecția subiectului în afară, noi care intră în conflict cu ei (el, ea...): "Noi trăim într-o gloată de oameni care au dat greș
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
suprafeței textuale, în însăși natura interpelatorie a unui discurs explicit orientat către cei doi destinatari: adversarul, în mod direct și indicat ca destinatar particular (Angenot), iar lectorul, ca destinatar secund, indirect prin actul publicării. Adresarea formal-reverențioasă la persoana a doua plural traduce, din partea polemistului, nu doar intenția confruntării deschise, ci și termenii în care dorește să aibă loc această confruntare. La nivel intertextual, dialogismul relevă strânsa legătură dintre tipurile de enunțuri; de pildă, în cazul ironiei, ca metalogism predilect în polemica
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ale extremismului ideologic de orice fel. În pasajul citat, prozopopeea duce tensiunea descrierii hiperbolice la un nivel de maximă eficacitate retorică. Din punct de vedere tactic, polemistul simulează retragerea din enunț, plasând exclamația incriminantă în gura adversarilor săi. Așadar, aici, pluralul persoanei întâi nu-l include pe autor, ci apare ca autodescalificare imperativă a personajelor negative ale microficțiunii. Un alt procedeu de fictivizare a obiectului polemicii este anecdota, cel mai adesea dramatizată. Definită de Angenot "ca impas al limbajului demonstrativ", anecdota
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
acelora cari v-au lăsat mijlocul de a fi și a vă zice români". Este un subterfugiu prin care autorul se substituie unei voci legitimate istoric, sugerând astfel, din nou, ideea că interesele grupului sunt mai presus decât interesele individuale. Pluralul persoanei întâi de altfel, marcă a discursului polemic eminescian, întărește în text aceeași convingere. O altă tehnică frecvent uzitată este cea a simulării ignoranței sau naivității, prin interogații retorice ce reactivează, deopotrivă în mintea preopinentului și a lectorului-jurat, un răspuns
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
nu dinamica deplasării intradiscursive atrage atenția, ci tensiunea in crescendo a discursului, care demarează echilibrat, printr-un incipit cu caracter teoretic, generalist și aparent impersonal. Intrarea polemistului în rol se face simțită, în planul de suprafață al enunțului, odată cu introducerea pluralului persoanei întâi, iar în planul profund, odată cu implicarea sa afectivă generatoare de expresivitate: "Toată ziua, de vreo douzeci de ani mai ales, avem de-a face cu acest tip de cărturar, care nu-i nici dascăl nici creator, un geambaș
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
la Petrarca și Carducci, la Eminescu și Heine impresionează acel aliaj intim de expresivitate și inefabil, durează impresia de rotunjime genuină sub cerul armoniei. Peste textele unor orchestratori de zile mari pribegind prin intermundii, suflă duhul dez-mărginirii. Sinonimia Poezie-Carmen (la plural Carmina), vizibilă la Horațiu, țintea infinitul logosului. "Poate prin Muzică (argumenta Edgar Poe) sufletul se apropie cel mai mult de marele țel pe care se luptă să-l atingă atunci când e animat de Sentimentul Poetic crearea Frumuseții absolute" (Principiul poetic
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
păstra sărbătoarea în cuvânt ca vuietul mării în cochilia măruntă..." (Spre poezia bizantină). La originea imnelor sale stă consecvent o inepuizabilă iubire. Menținându-se în notă apologetică, imnul e totodată confesiune, evocare, meditație, formă de cunoaștere, reverie, frescă ori portret; pluralul imne (în loc de imnuri) exprimă opțiunea cititorului de carte veche mișcat de invarianta arhaică, înduioșat de rostirea aurorală. Uvertura la Imnele bucuriei cu suava Lumină lină (titlu de cântare sacră, de găsit la Arghezi) -, lumină de seară, mai precis de vecernie
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
poet de mărimea întâi, unul dintre cei mai valoroși ai acestor ani. ANA BLANDIANATRANSPARENȚE ȘI MISTER Patru decenii de creație!... Poezie, povestiri (Proiecte din trecut), un roman (Sertarul cu aplauze), eseistică, memorialistică. În momentul debutului editorial (1964), cu Persoana întâia plural, Ana Blandiana avea douăzeci și doi de ani. Dintre partenerii de generație, câțiva, reprezentativi Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ioan Alexandru, Cezar Baltag -, au părăsit între timp această lume. Remarcată imediat, diferențiată stilistic și nu doar, instaurând o simbolistică revelatoare, debutanta
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Imnele Țării Românești (1981); Imnele Putnei (1985); Imnele Maramureșului (1988); Poezii (Ed. bilingvă română-italiană, 1982). Trad. George Lăzărescu. Prefață de Zoe Dumitrescu-Bușulenga. Iubirea de patrie. Jurnal de poet (1980). ANA BLANDIANA (Otilia Valeria Coman) Timișoara: 25 martie 1942. Persoana întâia plural (1964). Prefață de N. Manolescu; Călcâiul vulnerabil (1966); A treia taină (1969); Cincizeci de poeme (1970); Calitatea de martor (1970); Octombrie, noiembrie, decembrie (1972); Eu scriu, tu scrii, el, ea scrie (1976); Somnul din somn (1977); Cele patru anotimpuri (1977
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
tiparul? Este cuvântul „tu”, care apărea foarte rar la începuturile publicității. Zeci de ani, publicitatea a reflectat clar faptul că se adresa milioanelor de oameni: reclamele vorbeau unor grupuri largi, referindu-se la clienții actuali și potențiali ai companiei la plural; erau frecvent folosiți termeni precum „persoane”, „o femeie” sau „bărbați”. Deci, o reclamă veche, tipică, ar suna cam așa: „Loțiunea Mermaid împrospătează pielea femeii și restabilește strălucirea naturală. Mermaid. Pentru pielea pe care femeile o iubesc”. Apoi, cineva a descoperit
[Corola-publishinghouse/Science/1896_a_3221]
-
ați uitat. Avionul Jefferson, de exemplu. Există un monument și un memorial Jefferson; dar un avion? Acest nume a fost și mai provocator la vremea lui, deoarece numele formațiilor rock lansate înainte de Buffalo Springfield și Jefferson Airplane („Avionul Jefferson”) foloseau pluralul, precum Beatles, Supremes și Crickets. Un nume la singular pentru un grup de persoane era o uimitoare - și deci eficientă - contradicție. Război și pace? În același timp? Nu ar trebui să citim Război și apoi Pace? Dar ce ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/1896_a_3221]
-
des noms propres al lui Jean-Louis Vaxelaire care propune abandonarea aprioricului ontologic și studierea numele propriu văzut ca un cuvânt sau o sintagmă. Analiza lui în dicționare și gramatici se reduce la informații superficiale (mărcile pe care le primesc la plural, definiția că exprimă o substanță echivocă, deoarece este legată de un individ specific). Opoziției puritate/vs/conținut descriptiv și clasificării lui Gardiner în nume încorporate (sau notorii) și decorporate, ca și numelor proprii pure ca Vercingetorix și Popocatepetl, modele ale
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
în momentul suprapunerii lumilor, universuri paralele (până acum) ale lui Gavrilescu; cele două planuri temporale, real/ profan și ireal/sacru, Hildegard și birjarul, eroi în universuri diferite se întâlnesc în noaptea misterelor sacre. Condiția lui Hildegard devine condiția lor325. Utilizarea pluralului solidarității ("toți visăm") de către Hildegard, cea care l-a așteptat în popasul dintre viață și moarte pecetluiește înțelegerea destinului nostru comun 326. Găsirea "femeii vieții lui" se află sub semnul lui șapte simbol al totalității timpului și al totalității spațiului
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Albatros, București, 1979. Constantinescu, N.A, Dicționar onomastic românesc, Editura Academiei Republicii Populare Române, București, 1963. Coșeriu, Eugeniu, Filosofia limbajului, conferință ținută la Sibiu, mai 1999. Coșeriu, Eugeniu, Limbaj și poezie, conferință ținută la Sibiu, 13 mai 1999. Coșeriu, Eugeniu, "Pluralul numelor proprii", în Teoria limbajului și lingvistica generală. Cinci studii, Editura Enciclopedică, București, 2004. Crohmălniceanu, Ovid S., Literatura română între cele două războaie mondiale, Editura Universalia, București. Culianu, Ioan Petru, Mircea Eliade, Editura Nemira, București, 1998. Culianu, Ioan Petru, Studii
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Miturile creației. Lecturi semiotice, Editura "Performantica", Iași, 1995, p. 200. 33 Ibidem. 34 Christian Ionescu, Mică enciclopedie onomastică, Editura Enciclopedică română, București, 1975, pp. 14 și 19. 35 Ecaterina Mihăilă, op. cit., p. 275. 36 Ibidem, p. 275. 37 Eugeniu Coșeriu, "Pluralul numelor proprii", în Teoria limbajului și lingvistica generală. Cinci studii, ediție în limba română de Nicolae Saramandu, Editura Enciclopedică, București, 2004, p. 265. 38 Ibidem, pp. 272-273. 39 Ibidem, p. 284. 40 Ioan S. Cârâc, Teoria și practica semnului, Editura
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
propriul timp și, aici, vrem să dăm un ajutor și o pistă de reflecție asupra acestei probleme, fie la nivel de prezbiteriu diecezan, fie la nivel de grupuri de preoți. Din acest motiv, de acum înainte, vorbim despre preoți la plural; preoții trebuie să reflecteze împreună asupra timpului în care trăiesc. S-a spus că astăzi ne aflăm la „sfârșitul istoriei”, în sensul că suntem, de ceva timp, în interiorul unei istorii care și-a pierdut scopul și nu mai reușește să
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
modificări care au fost inserate în text. Acestea constau în suprimări (suprimarea subtitlurilor puse de editori, suprimarea și corectarea erorilor de lectură sau de copiere, corectarea omisiunilor de punctuație). Am menținut, din ediția anterioară, cîteva corecturi ortografice evidente: acordul la plural între substantive și verbe. Am restabilit în unele locuri textul lui Halbwachs (corectat anterior), cînd eroarea sintactică dezvăluia o intenție. Am stabilit un anumit număr de fraze care fuseseră modelate de editor, fie plecînd de la variante, fie în locul aceluiași text
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
cf. p. 63 a acestui volum], unde Halbwachs scrisese mai întîi: "cu condiția să ne plasăm din punctul de vedere al unui grup și să ne replasăm într-un curent de gîndire colectivă", pentru ca apoi să corecteze fraza printr-un plural care (după cum arătăm în postfață) are o mare importanță: "din punctul de vedere al unuia sau mai multor grupuri și să ne replasăm într-unul sau mai multe curente de gîndire colectivă". Unele variante care nu au fost bifate se
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
această ediție, că textul inițial va fi transformat în redactările ulterioare. Întîlnirea nu mai are loc între o memorie colectivă și un curent de memorie, ci între mai multe memorii colective și mai multe curente de memorii. Halbwachs folosește acum pluralul. Pe parcursul Memoriei colective, curentul de memorie va dobîndi, astfel, o nouă semnificație. În capitolul 2, cu excepția primelor patru pagini (scrise la urmă), acesta are în principal o semnificație psihologică: este vorba, în general, de explicitarea rememorării de către un individ. Într-
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
corelate, în ultimă instanță, cu specificul lor semantic, de „nume categorematice individuante“ opuse „numelor categorematice globalizante“ care sunt substantivele comune. În general, numele proprii nu prezintă opoziții de număr, avînd fie formă de singular (Brașov, Dunăre, Parîng), fie formă de plural (București, Carpați, Bucegi). Cele mai multe nume de locuri sunt singularia tantum, excepție făcînd localitățile denumite după membrii comunității (București, Poienari), lanțurile muntoase (Carpați, Bucegi) și arhipelagurile (Azore, Antile). Și acestea, sub presiunea majorității numelor, care sunt la singular, selectează în context
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
nu mai necesită marcarea particularizării prin articulare, fiind „inerent determinate“. Terminațiile -a sau -ele ale unor nume proprii (Craiova, Videle) sunt numai în aparență articole, ele avînd de fapt rol deictic și de marcare a formei de singular sau de plural, fiind „moștenite“ de la apelativele originare (Întorsura, Mărăcinele, Ponoarele), dar au fost „golite“, prin onimizare, de funcția de particularizare, deoarece individualizarea ca nume proprii este mai puternică, estompînd-o pe cea prin context. Formele aparent articulate ale numelor de locuri (terminate, de
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
în conținut aceleași note semantice“. Aceste forme apar mai des la numele de locuri omonime, diferențiate sau nu prin determinative (Crișul Alb-Crișul Negru-Crișul Repede, Bolintinul din Deal-Bolintinul din Vale, Bistrița Albă-Bistrița Aurie-Bistrița Neagră, Amărăștii de Jos-Amărăștii de Sus), la care pluralul poate însemna „zona în care se află locurile denumite x“: pe Crișuri, pe la Bolintinuri, pe Bistrițe, prin Amărăști. Adaptările formale menite a integra într-o bună măsură numele proprii în sistemul general al flexiunii substantivelor nu afectează particularitățile care detașează
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
mecanic. V. Ioniță a demonstrat că Socolari nu trebuie considerat în mod automat mai nou decît Socol, întrucît acesta din urmă este o traducere în sîrbă a romînescului Șoimu (încă prezent în documente la 1472), pe cînd primul este un plural al antroponimului sîrb Socolar (atestat la 1363). Astfel de cronologii relative sunt procedee utile în realizarea stratificării unui teritoriu, dar trebuie aplicate cu rigoare și precauție științifică maximă. Criteriile fundamentale de care trebuie ținut seama în stratificarea numelor de locuri
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
devoalării ca elemente străvechi pot fi consemnate cele „pierdute“ ca apelative, în faza latină sau romînă veche, deci „neînțelese“ astăzi în romînă. Un astfel de nume este Vădastra, (un sat din Olt), format, probabil, din tema lat. vadum, „vad“, la plural (vada) și sufixul -astra, (< lat. aster, astera), inactiv în limba romînă de multă vreme (reluat tîrziu prin neologismele romanice tip criticastru). O altă grupă, evident restrînsă, de nume cu presupusă origine latinească sunt cele care pot evidenția un sens aparte
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]