1,760 matches
-
ea. Iar la o asemenea întrebare nu exista absolut nici o replică. Ce fel de bărbat era el? Wilt habar n-avea. Un bărbat micuț și insignifiant, supus jocului întâmplării, pentru care viața era un șir neîntrerupt de umilințe. Tipografii îl pocneau cu pumnii în față, iar el era cel scos vinovat. Soția îl bruftuluia, iar soțiile altor bărbați făceau din el obiectul batjocurii lor. Wilt colindă străzile din suburbie, trecând pe lângă locuințele semidetașate și grădinile micuțe, simțindu-se cuprins de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
-i decât gargantuesc de uterină la modul plictisitor. — Răbdare, iubire, răbdare! Trebuie să pui accentul asupra emancipării, să elimini negativul și să nu-ți freci blana cu gagiul. — Să nu-ți freci blana cu madama. Cuvântul operativ „madama“, spuse Gaskell, pocnind ambarcațiunea de ecluză. — Dar exact aici se ascunde întreg șpilul. — Care ar fi...? întrebă Gaskell. — Să-ți freci blana cu madama. Vreau să zic că merge la fix cu Eva și cu noi doi. Eva se ocupă de gospodărie. Dragul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
Doamne, Ge, nimeni nu-i mai îndemânatic decât tine! zise Sally. Vreau să zic că nu știu de ce n-am fi putut rămâne chiar pe mijlocul apei? Dar nu, tu a trebuit să intri pe canalul ăsta și să te pocnești de un banc de noroi! Și toate asta pentru ce? Pentru niște rațe, dracu’ să le ia de rațe! — Pentru niște egrete, draga mea, pentru niște egrete. Nu-s niște rațe obișnuite. — Bun, pentru niște egrete. Ai vrut să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
era maximizat de ceea ce era destructurat de la bazele noii clădiri a administrației. — îngrozitor, teribil de îngrozitor! murmură el atunci când Judy se ivi din puț. în ciuda speranțelor și așteptărilor lui Wilt, păpușa nu plesnise. Betonul lichid o sigilase prea bine ca să pocnească și dacă atunci când era vie semăna în multe privințe cu o femeie vie veritabilă, acum, când era moartă, avea toate atributele unei femei moarte veritabile. în postura de cadavru al unei femei ucise, Judy era absolut convingătoare. Peruca i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
tulburase. Șoferul frânează, oprește, stinge farurile, să se dezmeticească. Strada dispare. Tăcerea aceeași, fără sfârșit. Învârte din nou cheia de contact, motorul pornește, lumina pornește. Hodoroaga pornește, șoferul își freacă, nervos, sprânceana, negul de la coada sprâncenei. Trosnesc pârghii gheare șuruburi, pocnesc bășici alămuri arcuri. Dinozaurul se târăște îndărăt, apoi spre dreapta, până în bordură, reușește întoarcerea. Reintră pe ulița moartă. Ușa larg deschisă. In rama de lemn vechi, nimeni! Șoferul privește încordat, prin geamul murdar al cabinei. Nu, în ușă nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
nesigur. Profesorul aștepta crispat continuarea, dar Tavi urlă, un lătrat gros, înăbușit, gata să zguduie casa. Ce forță adunase negrul Dingo, captivul! Doamna își retrase mâna de pe gâtul lui puternic și rece. O ținu o clipă în aer și îl pocni scurt, cu dunga palmei. Tavi icni, privind-o în ochi. Repetă urletul surd, sinistru. Cantul palmei îl izbi iarăși, rapid, de trei ori. Calmat, se întinse pe podea, cu capul pe geanta musafirului. Voi, dumneata... cei ca voi, vreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
care vorbeai mai devreme, Adam Kirrane. Simt cum mi se strânge stomacul. Mă întind să arunc o privire în propria mea revistă, dar nu pot vedea decât poza lui Adam invers. Aproape că vreau să înhaț revista și să o pocnesc pe Amy în cap cu ea. Arată bine, comentează ea. Nu spun nimic. Se holbează la el, și eu mă simt deodată foarte protectoare cu fotografia lui Adam. Adică, orice om de pe stradă poate să intre în magazin, să cumpere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
ca asta. Deodată mă simt foarte nesigură. Până la urmă, ce să caute un megastar ca el cu cineva ca mine? Dacă mă consideră o jucărie nouă, ca un copil curios într-un magazin? Același tip ar putea foarte ușor să pocnească din degete și să aleagă la discreție din întreaga populație feminină a globului. Poate mă bag într-o situație care mă depășește. Poate ar trebui să plec cât încă mai văd semnul de IEȘIRE. Doamne, nu prea știu ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
asta ? — Știu, zic cât pot de sinceră. O să-i spun. Mersi, Aidan. — Pentru puțin ! spune Aidan. Și nu uita : unu-doi-răsucire ! — Unu-doi-răsucire ! repet cu Însuflețire. Am să țin minte ! În momentul În care ajung la birou, Paul apare din biroul lui, pocnește din degete spre mine și spune : — Evaluare. Îmi sare inima de trei metri și aproape mă Înec cu ultima Înghițitură de pandișpan de ciocolată. O, Doamne. A venit momentul de care mi-era frică. Nu sunt pregătită. Ba da, sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
zic, luând o gură zdravănă din paharul relaxant, pre-Întâlnire, de Harvey’s Bristol Cream. I-am spus În avion că nu-mi plac mașinile de epocă. — Poftim ? Jemima se uită la mine de zici că mai are puțin și mă pocnește. I-ai spus celui cu care te Întâlnești că-i urăști hobby-ul favorit ? — La ora aia n-aveam de unde să știu că o să mă Întâlnesc cu el, nu ? spun pe un ton defensiv, luând fondul de ten. Și, oricum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
das? întreabă ea, strâmbându-se delicios. Das ist Mais, porumb, explic eu doct, excitat de silueta unei fetițe care se juca, lovind-călărind un balon de plastic. Normal că nemții nu știu, râde din dinții ei mărunți mama, și continuă să pocnească. (À propos de trecutul de circari, care cred că ne e comun majorității descendenților maimuței: Montagne Russe e ultima amintire pe care o păstrez dintr-o existență anterioară, dinainte de operația pe care am suferit-o la opt ani. Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
pe dănțuit pe muzica de manea, cu fața îmbujorată proiectată spre tablele ondulate care plafonează terasa. Picioarele îi scapă din încălțările desfăcute, și-aruncă și haina de piele pe scaun lângă bărbatu-său, ăla se ridică și începe să dănțuiască, pocnindu-și sonor picioarele în jurul ei. Băieții cu muzica se pun să bată din palme, Viner râde și el cu ochii micșorați în fața lui cărnoasă, ea se învârte pe vârfurile degetelor în șosete, fără să mai simtă răceala cimentului, îi înfige
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
ce noroc! Domnul e surd, nu aude, a Îmbătrânit și el, Între timp. — Good morning, mesdames, messieurs, vos billets, s’il vous plaît, intonează Domnul cu o voce melodioasă de bas-bariton. Și-a pus chipiul pe cap și a ieșit, pocnind ușa cu linia. Tu stai singur În clasa pustie, nu poți să pleci dacă nu Îți amintești versul, deși ei te așteaptă cu masa Întinsă acasă. Au să te mai recunoască, n-au să te mai recunoască, după atâția ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
săbii și pistoale. La hopuri își aruncau ciucurele roșu al fesului când pe un umăr, când pe celălalt. În vârtejuri albe treceau și săniile ofițerilor ruși, conduse de muscali bine rumeniți după votca băută. La răscruci răcneau din rărunchi și pocneau năprasnic din bice. Mai multe făclii ardeau și pe sulițele gardului din fier forjat de la reședința consulului general al Franței. Învăluite în răsuflările cailor, săniile coborau în goană Podul Mogoșoaiei și trăgeau la peronul acoperit din fața intrării. Prin ușile mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
în catifea albastră, așezată în fața celor cinci instrumentiști. Pe fotoliul din dreapta stătea guvernatorul orașului București, Hristofor Comneno, pe care generalul îl salută zgomotos. Doamna și domnul conte Ledoulx ocupau fotoliile din stânga sofalei albastre. Înainte de a se așeza, generalul Kutuzov își pocni călcâiele și se înclină galant spre Toinette. În general, Marelui Komandir îi plăceau femeile. Le aprecia până și pe cele mai puțin înzestrate. Știa, din experiență, că există întotdeauna compensații, unele chiar deloc neglijabile. Auzise despre întâmplarea hazlie dinainte de Crăciun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
turnat doar gogoși, dar m-am distrat bine. Care-i acolo?! țipă ea spre ușa chicinetei care îi servea drept cabină. Purtând prețiosul coș cu gardenii albe în brațe, Ivan, ordonanța lui Kutuzov, păși emoționat pragul, își scoase chipiul, își pocni călcâiele și răcni ca la raport, turuind pe limba lui: ― Generalul Mihail Ilarionovici Kutuzov vă oferă aceste flori rare și vă urează mult succes... și... omagiu... pentru... pentru... Ordonanța uitase ce fusese învățat să mai spună. Holbă ochii, se înroși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
stolnacealnicii la raport. Sosise un ucaz de la Sankt Petersburg. Ceva mai târziu, când piseții tocmai se aplecau scârțâind de zor cu penele înmuiate des în călimări, ca să transcrie, după ciorne, sprafca, otnoșenia sau sdelca cerute urgent de șefii lor, ușile pocniră date de pereți și se auzi glasul Marelui Komandir. Kutuzov năvăli cu mantaua veche pusă direct peste cămășoiul de noapte, nebărbierit, cu părul răsculat. Săriră toți în picioare, strigându-și înfricoșați salutul milităresc. Generalul smulse o hârtie dintr-un teanc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
tună el plin de furie. Ai uitat regulamentul, soldat? Aici nu suntem într-un salon. Aici suntem la război. Și să-ți intre bine în cap că încă mai sunt general. Încă mai sunt general, soldat! Ai înțeles? Ivan își pocni cizmele și salută militărește. ― Să trăiți, am înțeles! Înșfăcă tava și se grăbi să dispară. Abia acolo, afară, respiră adânc și-și gustă mica lui victorie. Tava era neatinsă. Va putea împărți toate bunătățile alea împreună cu libovnica lui. A dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ocazia asta, că tusea nu-l mai deranja. Dispăruse... de supărare, de indignare, de revoltă?! Deschise ușa și tună peste balustrada palierului. Ivan se buluci în sus, pe scară, încheindu-și, din mers, nasturii pantalonilor. Înțepeni dinaintea generalului și-și pocni călcâiele. ― Prezent, să trăiți! ― Lasă asta, ștrengarule! Du-te la cancelarie! Spune-i nacealnicului că am nevoie de un pisar și de un curier special. Dă o fugă până la croitor și spune-i să poftească imediat la mine. Cheamă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
când ne vom revedea. Un chef homeric la malul apei, cu plachie de lin, ciorbă de știucă acrită cu zeamă de varză și ciupită, așa, cu un pic de hrean.” Când vorbea despre bucate, Nicolae se simțea invadat de grație. Pocnea ușor din degete și se sălta pe vârfuri ca un dansator gata pregătit pentru a se lansa în ritmul unui dans. Nicolae îl însoțise până la marginea orașului, călărind lângă chervan. Acolo coborâseră amândoi și se îmbrățișaseră ca doi frați. Strâns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
nesfârșit din toate corzile acelui instrument păgân, sălbatic, răscolitor care-i stătea agățat, ca o femeie nebună, de gâtul lui. Ah, teribil intrument tzambalul! A desferecat totul în mine. Mi-a căzut încet blana, mi-au alunecat șalvarii, mi-au pocnit cupele bustierei, căci n-aveam pe mine decât costumul național de harem, și am dansat goală și desculță pe acea zăpadă cernită direct din rai... Da, draga mea Catherine, a fost o veritabilă răpire pe care, cu siguranță, el n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
I-am trimăs vorbă - da păn-să vie...Până să vină blăstămatul de șef de post, ne adunăm cu toții la noi. Devușca nu-i chiar fetișoară: rochia pe care i-a dat-o mama o strânge tare, de peste tot, gata-gata să pocnească la cusături, copcile de deasupra șoldului nu s-au putut Închide, n-o ajung, i se vede pielea: rozovă. O fi umflată de țânțari, săraca, o Înțeleg: așa am pățit și eu pe timpul refugiului. De asta o fi arătând atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
se furișeze pe lângă ea, în încercarea de a lua o mostră de mâncare într-o sticlă de care făcuse rost. Numai că, de fiecare dată, ca și cum ar fi fost prevenită, Kulfi îl zărea chiar la timp pe spion și-l pocnea cu mătura în cap. Un așa BUM te putea ucide, își zicea el și o privea din tufișuri cum își continua munca, feliind plină de vigoare legumele, decapitând puii și gâștele cu lovituri nonșalante de secure. Și totuși, cu cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
lor pumnii și chicoteau tare. Imediat ce erau alungate cu bătăi din palme și strigăte dintr-un loc, se iveau într-altul, unde făceau ceva și mai rău. Îi imitau pe pelerini și se aliniau împreună cu ei sub copacul lui Sampath, pocnindu-se unele pe altele pline de veselie, în timp ce-i așteptau binecuvântarea. În scurt timp deveni clar că manifestările afectuoase dintre Sampath și maimuțe nu aveau să se extindă pentru a-i include pe toți din cercul său vrăjit; că farmecele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
cu ochii lui căprui și mari. Nu acum, dragul meu, a murmurat Alison. Altă dată, da? Auzi, să meargă într-un nenorocit de parc! Ce naiba fusese în capul lui Luca de le promisese așa ceva? Sunetul produs de un deget care pocnea în microfon i-a întrerupt gândurile lui Alison. Era David Bartholomew, care se pregătea să vorbească. David fusese cavalerul de onoare al lui Luca și la prima sa căsătorie, cu Sofia, și, în ciuda tuturor eforturilor lui Alison, Luca refuzase categoric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]