8,144 matches
-
Italia, la muncă, și căreia îi trimetea foarte des dulciuri. Și ieșea în drum, noi eram mulți copii, și ne făcea poftă căci, pe timpurile copilăriei mele, nu ne puteam permite să cumpărăm dulciuri când doream. Și ea ne făcea poftă la toți, până într-o zi, când sora mea a zis să-i deie și ei. Olguța, fata cu dulciurile, a refuzat și, atunci, Mariana i-a luat bomboana și a început să o mănânce. Olguța a început să plângă
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
mă așteptam să fac sau să zic așa ceva. Arăt și eu că viața e mult mai veselă și mai frumoasă când zâmbim. Profesoara de franceză, într-o zi, ne-a mulțumit, zicând că demult nu a mai râs cu atâta poftă. Tot ce iubesc din acest obiect, limba franceză, este doar profesoara. Am început să învăț franceza din clasa a XI-a. Prima dată, când am auzit cum vorbește profesoara, mi s-a învârtit capul. Cu ce accent special, cum sucea
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
Francesca Da Rimini și Paolo Malatesta etc. Nu uită să menționeze, tot foarte pe scurt, exemple din creațiaunor mari romantici europeni. În fine, sunt convocați și moraliștii, care, cum se știe, au vorbit fie despre poetica „dorință”, fie despre vulgara „poftă carnală”. Oricum i s-ar zice, continuă P.H.L., contează cu adevărat măsura în care atracția dintre îndrăgostiți este „înnobilată” prin puterea lor de a îndepărta prefăcătoria, poza, mimarea sentimentului și minciuna, în favoarea dăruirii cu deplină sinceritate și cu conștiința creșterii
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
Credeam că ți-ai pus motor la buze de bîzîiai așa. Mă duc la lac. E tot ce poate fi mai frumos într-o zi ca asta. Ești într-o ureche? Tocmai la lac? Și de ce? Să pescuiesc... Am o poftă grozavă de un pește fript, așa cum știu eu, și mai vreau să prind și niște tritoni! Cuvîntul "tritoni" fusese pronunțat de Bărzăun ca și cum ar fi fost vorba de crocodili, ori de alte animale cu totul ieșite din comun. Ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
bază, nu niște momîi... ca Nuțu lui Răstoacă sau... Virgil slobozi un hohot nestăvilit de rîs cînd auzi de Nuțu lui Răstoacă, pentru că Nuțu ăsta era un fel de povară grasă, veșnic transpirat, rîzînd aproape tot timpul și c-o poftă de mîncare cum nu s-a mai pomenit. De felul său era din Iași, fiu de medici, numai că în fiecare vară își petrecea vacanța acolo, în sat, unde trăiau bunicii săi de pe mamă. Dar nu era un băiat răutăcios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
gîndeau tot mai mult să-l facă inginer agronom. După Vlad sosi Nuțu lui Răstoacă, uitîndu-se mereu în urmă pentru a fi sigur că nu-l urmărește bunică-sa. Venea mîncînd un măr, clefăind cu mare plăcere, ceea ce-i făcu poftă și lui Vlad. Ai mai multe mere, Nuțule? îl întrebă acesta de cum se apropie. Nu prea multe, dar sper să ne-ajungă, răspunse Nuțu arătînd o plasă destul de voluminoasă. D-dacă vrei și tu, îți dau u-u-unul. Dă-mi, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
scoase un strigăt prelung, lovindu-se cu palma peste gură și o luă la fugă înaintea tuturor. După ce intrară bine în adîncul pădurii începură cu toții să cînte, să chiuie, să se ascundă pe după copacii uriași și să rîdă cu mare poftă ori de cîte ori cineva cădea sau scăpa piciorul în mocirlă. Întîmplarea de la mlaștină P oate să zică oricine ce vrea. Că, vorba ceea, gura lumii îi slobodă. Dar eu personal voi combate cu strășnicie pe oricine va mai continua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
cît mai prietenoasă: Grozavă chestia aia cu tu-tu-turcii și cu d-d-domnița! Nu mai vrei un măr? Și i-l oferi, cu un zîmbet luminos, pe cel mai mare și mai rumen pe care-l găsi în plasă. Bărzăunul mușcă cu poftă din el și zise: Nuțule, ține minte ce-ți spun! Azi am făcut o descoperire extraordinară, de care va merge vestea ! Ei, taci! făcu Nuțu ochii mari. Pe cuvînt!... Nu-ți pot spune acum exact despre ce-i vorba, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
salivînd Bărzăunul. Dacă vii cu mămăligă și sare de-acasă, sau, dacă ești destul de deștept și vii să faci mămăliga aici, mănînci pînă pocnești și tot ai mai vrea. Și c-c-cum îi frigi, adică? întrebă Nuțu cu ochii măriți de poftă și cu nările umflate, de parcă ar fi simțit atunci mirosul păstrăvilor fripți. Cum?... Ehe, exclamă Bărzăunul urmărind în apă jocul păstrăvilor și gîndindu-se în sinea lui cam așa: "cît de nefericiți trebuie să fie oamenii care n-au mîncat încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
adoarmă mirosul de pește fript și să te trezești cu el făcut scrum. Și trase un hohot de rîs cum numai el se pricepea, stîrnind ecouri prelungi în toate părțile. Ceilalți nu rîseră, ci-l priviră cu ochi aburiți de pofta păstrăvilor fripți, așteptîndu-l parcă să continue. Virgil nu se supără, ci se mulțumi doar să-i tragă o pleasna Bărzăunului peste scăfîrlie. Ei nu, zău, se rugă Ilinca puțin iritată, vorbește serios și nu mai umbla cu trăsnăi de astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
pe urmă își pierd din dulceață. Cum să vă spun eu?... După ce se pîrpîlesc pe o parte, îi întorci pe cealaltă, apoi îi iei frumos de pe piatră și-i pui lîngă mămăligă. Pe urmă... G-g-gata, dragă! strigă Nuțu înnebunit de poftă. Hai să mai vorbim și d-d-despre altceva, că eu... Eu cu tata și cu frate-meu, continuă Bărzăunul fără să ia în seamă chinul lui Nuțu, am făcut așa de mai multe ori și, cînd mi-aduc aminte cît de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
de buni erau, îmi vine să mă arunc iar în apă! Nuțu vru să mai spună ceva, dar nu reuși decît să scoată un fel de sîsîit ca de gînsac, apoi se lăsă păgubaș. Și, pentru a nu-l ucide pofta stîrnită de povestea Bărzăunului, vîrî mîna în plasă și mai luă un măr. Numai ochii lui, săracul, rotunzi și umezi, vorbeau despre suferința năprasnică pe care o trăia. Știi ceva, Bărzăune, se rugă de el Ilinca apucîndu-î de braț, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
pe mîini și pe față, pufăind de plăcerea apei reci și limpezi din iazul de la poalele peretelui de stîncă și minunîndu-se tot timpul de frumusețile extraordinare pe care le vedeau de jur împrejur. Și pentru că toți se pomeniră cu o poftă grozavă de mîncare, se hotărîră să guste ceva din cele luate de-acasă. Numai Bărzăunul n-avea nimic, nimic... și nici acasă nu mîncase nimic... Iar foamea mușca din el cu colți de hienă. Pentru a nu mai fi martorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
nu-și pierduse nici un dram din veselia de pînă atunci era nea Petrică. De unde putea el ști ce furtuni aprige bîntuie în sufletele celor din jur? Că s-au prins mai mulți păstrăvi, că au fost mîncați toți cu mare poftă, că s-a rîs și s-a glumit în continuare, nu cred că-i nevoie să mai spun. Un lucru n-aș vrea să-l uit: la un moment dat, Ilinca s-a dus la Tomiță, l-a luat deoparte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
sub o pală de vânt. Simțise încăperea răcindu-se brusc, ca și când s-ar fi deschis o ușă inexistentă până atunci în interiorul lui, acolo unde frigul își găsea, cu fiecare clipă, un sălaș mai primitor. Prin iarnă, începuse să-și piardă pofta de mâncare. Dor mea pe sponci, adâncit în coșmaruri care-l sleiau până-n zori. Gătea simplu, fără imaginație. Îi dădea lapte cu cacao dimineața lui Alioșa. Mașinal și fără pic de vanilie. După Crăciun, panica îl vizitase din nou. Alioșa
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Te joci cu mâncarea. Știi că nu-mi place. Știa. Se juca în continuare. Complacencies of the peignoir, and late Coffee and oranges in a sunny chair... Ce-i asta? O întrebase și ea nu-i răspunsese. Râdea. Râdea cu poftă. Portocala aluneca, lipsită de corporalitate, strivită sub tăișul dinților, ca într-o ghilotină zdrențuitoare, de la unul la altul. Nu vrei să mergem undeva? Nu voia. Niciodată nu voia... Nici când ploua tare ca acum. Da’ de ce nu vrei? Pentru că ploaia
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
genele tale, pașii noștri, niciodată sincronizați când dansăm, umerii, nasurile, genunchii, felul în care ne atingem... toate, toate sunt clișee, nu? Ce poet ești!... Și râsese. Din nou. Nu, asta nu e un clișeu. Eu nu sunt. Și mușcase cu poftă din ultimele patru felii siameze. Camera mirosea a dimineață. 28. El naranjal Pe nouă rânduri paralele, grădina Leei înflorise o dată, o singură dată, citric. Aici au fost portocali, știi? Dar asta fusese cu mult înainte de noi, pe vremea când era
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
să treacă, apoi, cuminte, sub semnătura romancie rului care era el, Alexandre. Sau care fusese. De când plantele ei de tuș urcaseră iederă în jurul lui, Alexandre exhiba toate simptomele îndrăgostitului clasic, clinic fără speranță. De mâncare se atingea arareori și fără poftă, piețele colorate ale Parisului nu mai repre zentau o fascinație, ci o priveliște mo no cromă, deja înghesuită într-un trecut îndepărtat, scria acasă rar și, în rest, nu mai scria aproape deloc, parte din lipsă de chef, parte ca
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
ghețuri, nimeni nu a prins de veste că, la bordul celui mai luxos vas din câte se văzu seră vreodată, Ivan heringul căzuse într-un somn fără vise, de câte optsprezece, nouăspre zece, douăzeci de ore pe zi, își pierduse pofta de mâncare, încărunțise cu totul și, celor care arareori îl vedeau, greoi în ciuda trupului nespus de slab, criogenat într un timp care i se citea undeva, în spatele ochilor, le aducea cu un urs mare și alb, mereu cu ochii la
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
trebuit chiar mai multă odihnă, dar nu sosise timpul relaxării. Căutarea era departe de a se fi sfîrșit. Nu fu nevoie de multe vorbe. Se înțelegeau din gînduri și, de îndată ce răsări iarăși soarele, cei doi purceseră la drum. Ploaia redeșteptase pofta de viață și totul în jur renăștea. Se bucurau ca niște copii de veselia semenilor lor și făceau planuri optimiste pentru viitor. Aveau să o regăsească pe mama; aveau să se reîntoarcă la teritoriul atît de greu cucerit altădată; aveau
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
Tata, „Unchiul” Gh. Cahu și Socrul - toți foști combatanți pe frontul antibolșevic, ultimii doi având și „stagiu complet” în temnițele comuniste. Era dorința de a-l împușca pe N. Ceaușescu, „lupul sur” din respectiva proză, capul haitei la ale cărei „pofte tot mai nesățioase nu se poate răspunde decât cu un eventual măcel” (ed. cit., pag. 140). „Vânătoarea” cade în sarcina celor tineri (cum se va întâmpla și în decembrie 1989), pe când eroul care incită la uciderea bestiei moare cu mâinile
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
subaltern preferat, că strici „coeziunea”! Îi tratezi pe toți la fel, să nu simtă nimeni că lucrează și pentru cel de alături, insuficient pregătit, „chemat”, antrenat sau, pur și simplu, leneș! Să le nivelezi salariile, pe cât posibil, ca să le stârpești pofta de emulație! Să-l iei pe fiecare separat și să-i spui, așa, în treacăt, că tu știi bine că el este cel mai bine pregătit, cel mai capabil, cel mai competent etc. „...Pentru că știe să atragă oamenii, pentru a
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
împuținat, unii tovarăși de odinioară au murit, alții s-au risipit prin țară, așa că aproape nu regretă. Se înmulțise în schimb haita flămândă, bălegarul ei te întâmpina pe potecile mai retrase, dar îl găseai și în praful drumului mare! La poftele-i tot mai nesățioase nu se poate răspunde decât cu un eventual măcel... Dar cu cine să-l organizeze? Pe cine mai interesează o adevărată vânătoare? Noi împingem evenimentele într-un viitor greu previzibil, încercăm să-i minimalizăm spusele, să
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
suficient. Chiar înainte însă de a părăsi birtul, darul divin îți pogoară în vintre, în creier, îți întunecă judecata, îți amăgește simțurile, te biciuește în măduvă: oh, zeu al tuturor zeilor, mie, unui muritor oarecare, demn de toată mila, supus poftelor lumești și foamei trupești, mi-ai zâmbit!!! Din străfundurile alambicate și nerecunoscătoare ale ființei tale, regreți parcă puțin că nu ți ai oprit 5 lei de metrou. SĂ NE IUBIM ORGANIZAT! Intră, bă, balcanicule, și tu în rândul lumii civilizate
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
de-a doua tinerețe de ceva anișori și cu mult peste greutatea admisă atât de sistemul ei osos, cât și de bunul-simț) o priveliște în tonurile de gri-șoarece ale ușilor de fier puse sub un lacăt ce putea să taie pofta oricui nu ar fi fost dispus să și-o pună singur în cui. Trecând cu greu peste fireasca chemare de a încropi ceva întru potolirea bestiei ce zace până la urmă în stomacul oricărui muritor, indiferent de vârstă, statut sau alte
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]