3,259 matches
-
anumitor exigențe ale vieții în comun", adică dacă insistăm asupra semnificației sociale a râsului, îl vom putea defini, generic evident și din perspectiva focalizării noastre, ca un mod indirect de agresiune publică pe care scriitorul îl folosește, fie prelungind demersul polemic, prin interferența registrelor grav-serios și comic, fie substituindu-i primului integral dimensiunea comică. Mecanismul psihologic al râsului cu potențial agresiv este explicat de gânditorul francez în termeni antropologici, arătând că, în viața comunitară, există pericolul de a plana asupra fiecărui
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
sancțiune publică aplicată unei persoane (sau mai multor) din viața reală, care devine personaj comic, țintuit la stâlpul infamiei și expus deriziunii publice. Iată esență sensul etic, subsidiar, recognoscibil în comedia tuturor timpurilor. Înaintând în căutarea corespondențelor, observăm că atât polemicul, cât și comicul se întemeiază în baza unor stucturi contrastive privind obiectul. În cazul comicului, "persoana I-a care emite spiritul nu râde neapărat, ea fiind pusă de obicei în serviciul tendințelor de detabuizare și agresiune"235. Observația are aplicabilitate
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
receptorului, sau un caracter esoteric, în care complicitatea devine o aventură "în doi sau mai mulți" în fața terorii, ca unic mod convenabil de a-și deghiza revolta. Una din concluziile la care ajunge Marian Popa în Comicologia evidențiază izomorfismul dintre polemic și comic: acesta din urmă "apare deci ca mijloc de apărare și de atac în plan oficializat și clandestin". În cazul din urmă, subversivul politic este domeniul predilect de acțiune. Zăbovind încă puțin la schema actanțială a comicului, observăm că
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
cu cât obiectul apare ca abstract și greu de prins în tipare palpabile, cu atât parodierea lui se subtilizează, iar antrenamentul cultural al receptorului este decisiv în procesul decodării. Ponciful și pastișa devin forme ale parodiei frecvent întâlnite în discursul polemic literar, primul denunțând steriotipiile comportamentale și de limbaj ca automatisme ilare, iar cea de-a doua "divulgă facilitatea unui autor, chiar prin faptul că-l arată ca imitabil, dar nu-l distruge: e un exercițiu de stil care indică mai
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
sau, dimpotrivă, cel pretențios este reflectat într-o oglindă deformantă, care fie-i augmentează artificial trăsăturile, fie i le mimimalizează. Înainte de a încheia considerațiile teoretice referitoare la parodie, reținem, pentru ceea ce ne interesează, definiția dată acesteia de Robert Neumann: "Imitație polemică a slăbiciunilor adversarului manifestate la trei niveluri: formă, materie, concepție"239. În ceea ce privește ironia, vom încerca să adâncim, în direcția pe care o cercetăm, cele afirmate la începutul demersului nostru. Simulare per contrarium, ironia relevă flexibilitatea spiritului care refuză să rămână
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
care textul parodiant îl exhibă într-o manieră amuzantă, ironia se construiește pe un contrast simultan, în care exprimatul contrazice flagrant realitatea gândului prin ton, mimică, gestică sau, în scris, prin indici metatextuali. Când aceștia nu există, ironia ambiguizează demersul polemic și pretinde un grad înalt de comprehensibilitate din partea receptorului. O dată în plus, calitatea ironiei determină o selecție a destinatarului pe criterii intelective care traduc, în fond, exigențele ironistului: intelectuală, spirituală, artistică. În discursul polemic, ironia echivalează cu o distanțare strategică
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
aceștia nu există, ironia ambiguizează demersul polemic și pretinde un grad înalt de comprehensibilitate din partea receptorului. O dată în plus, calitatea ironiei determină o selecție a destinatarului pe criterii intelective care traduc, în fond, exigențele ironistului: intelectuală, spirituală, artistică. În discursul polemic, ironia echivalează cu o distanțare strategică față de obiect, adică un tertip care-i permite locutorului să adopte o poziție contemplativă. El se sustrage pentru o clipă turnirului, pentru a executa o reverență gratuită. Percepută astfel, deplasarea ironică relevă ispita abordării
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
face din ironie figura predilectă a polemicii literare urbane: nici vehemență în exces, nici violență ostentativă, ea menține discursul în arena deschisă, unde competiția este indisolubil legată de norme. Pentru polemist, ironia este singura modalitate de a "fenta" rigorile cadrului polemic și de a-și asuma libertatea creativă. Iată o definiție care plasează sintetic ironia într-o perspectivă poliedrică, etalându-i valențele: "Ironia este un mod de a scrie, dar și un mod de contemplare a existenței, o tehnică și nu
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
atât vehemența revoltei romantice (nicidecum retorica ei!), propensiunea către conflict și confruntare, statuarea categorică a propriei viziuni (ideologia pamfletarului la Angenot) care vădește un nedisimulat orgoliu al cunoscătorului, al celui ce posedă adevărul, cu alte cuvinte fundamentul infrastructural al discursului polemic eminescian, cât și modul comic-critic de a interoga o "lume, lume" a vanităților, a stereotipiilor comportamentale și a imposturii de orice fel. Eminescu și Caragiale deopotrivă contemporani și predecesori, pe firul tradiției recente, ai autorului Spinilor de hârtie, se regăsesc
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
directă cu sensul veritabil. Chiar și retoricul uz al prozopopeei, prin care cititorul, ca interlocutor virtual, ar solicita, în manieră socratică, din partea autorului, un răspuns concis la întrebarea " Ce este un intelectual?", nu face decât să justifice, abil, introducerea definiției polemice, aici pseudoargument cu pretenții științifice: "Omul care disprețuiește orice ocupație de imediată utilitate și pentru el și pentru lume și se dedă la nobila profesiune de gânditor se numește un intelectual". E, prin urmare, inferența unui întreg raționament prin apolog
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
întregii povești, pentru că se simte amenințat de propriile-i personaje. Manipularea, cu umor, a stratului arhaic al limbii (în ce are ea mai crud ca expresie: blestemul, imprecația, afurisenia etc.) și atitudinii populare, în genere, reprezintă, la Arghezi, un gest polemic implicit, nu doar în creația lirică (unde Al. George remarcă "țărănia proclamată ostentativ", ca sfidare a prețiozității căutate și calofilismului sufocant din versificația sămănătoristă mediocră), ci și în proza publicistică, unde potențează, de regulă, umorul frust. Un alt aspect al
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
convertibile într-un univers artistic sau cu destinație artistică"257. De aceea, de la improvizațiile cu Mitică, personaj central (dar și alte nimicuri, mofturi felurimi), ale căror poante condensate esențializează metehne ale mentalului nostru colectiv, până la narațiuni mai ample cu substrat polemic, în varianta basmelor parodice sau a Cronicilor (sentimentală, fantezistă, fantastică), Caragiale se exersează în identificarea și diagnosticarea reflexelor deviant-rizibile ale unei lumi răsturnate, de care nu se desparte moralizator, pentru a o denunța (cum ar proceda satiristul, prin excelență), ci
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
modalitățile de expresie ale sarcasmului arghezian, pentru că palierul este cât se poate de generos. Invectiva "căcănar universitar", "industriaș de fecale", "căcăcioșii de otrăvuri", înjurătura neaoșă, batjocura apar ca modalități predilecte de stilizare a obscenității în pamflet. Un model de text polemic, antologic pentru violența limbajului, este "Pârțotina boșoroagă", semnat cu pseudonimul Danfil Fleicaru, pe care, de data aceasta îl vom re-invoca pentru a-i evidenția dimensiunea comică. Aici, ilaritatea dublează violența, mai întâi, prin denominarea descalificantă, o reducție a victimei la
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
luptei. Apoi, acumularea de performative ale agresiunii fizice extreme (să mă răpăd, îl mușc, îl scuip, să-l sfâșii etc.) sau de calificative injurioase ("porcii", "gheșeftarii", "pungașii", "fleoarțele financiare", "șantajiștii", "teroriștii", "bestiile" ), deformarea onomastică ("Chichifor Trainic"), înjurătura, amenințarea, precum și re-semnificarea polemică a funcției dialogice, prin dinamitarea pasivității lectorului ("Ai priceput, cititorule, blegule, care rabzi toate?"), sunt, deopotrivă, mărci ale unui comic anatemizant. 2. Comicul aluziv denotă o plăcere ascunsă a pamfletarului de a detecta legături subterane între obiecte și fenomene independente
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
pe drumul cel mai scurt; vei aștepta până dimineață și te vei întoarce la Tekirghiol să-ți continui băile, de care îmi scrii insistent că ai avea mare nevoie. Cu alte cuvinte, vei aplica la poștă procedeele dumitale literare". Nota polemică a acestei ultime afirmații condensează o analogie descalificantă, al cărei sens inexprimat vizează calitatea de literat autentic a adversarului. În final, pretextând o reconstituirea unei imagini onirice, pamfletarul justifică proiecția victimei într-o scenă animalieră de un comic grotesc. Visul
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
într-un context emoțional, unde contrastele sunt evidente, iar personajul ridigizat perseverează în propriile inepții, sfidând inconștient (prin înfățișare, atitudine și gândire) limitele raționale. O altă ocurență a grotescului, de data aceasta ca manifestare expresivă în text, ține de funcția polemică a metalepsei. Exprimări de genul "aruncă în retragere și derută, cu bolovanii constipației lor consistente" sau "organul polemic al trupului său a reușit să scoată un horcăit porcesc", extrem de răspândite în publicistica pamfletară argheziană, trimit la materialitatea inferioară a corporalului
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
înfățișare, atitudine și gândire) limitele raționale. O altă ocurență a grotescului, de data aceasta ca manifestare expresivă în text, ține de funcția polemică a metalepsei. Exprimări de genul "aruncă în retragere și derută, cu bolovanii constipației lor consistente" sau "organul polemic al trupului său a reușit să scoată un horcăit porcesc", extrem de răspândite în publicistica pamfletară argheziană, trimit la materialitatea inferioară a corporalului biologic sau la degradarea acestuia prin funcții animaliere. În text, ele concentrează iconic fenomenul metamorfozării, de obicei, independent
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
antepus numelui unui alt adversar în viață, evident, reduce la zero personalitatea ființei umane, o desconsideră total prin echivalența cu obiectul inert, privit cu indiferența rutinată a legistului sau procurorului. Printr-o glumă sinistră, pamfletarul își consideră unul din textele polemice "necrolog [...] adresat cadavrului Constantin Mille"265, sugerând poziția definitivă în raport cu un adversar pe care îl suprimă simbolic. E interesant că râsul sardonic arghezian nu e vecin cu furia sau agresivitatea dezlănțuită; el denotă, din partea pamfletarului, un dezinteres flagrant față de un
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
inofensive și creative de sancționare. Ar fi încă multe de adăugat în privința modalităților de reprezentare și de funcționare ale comicului pamfletar, însă ne oprim aici pentru câteva observații cu caracter general, care să ofere o perspectivă de ansamblu asupra publicisticii polemice argheziene. Mai întâi, în publicistica argheziană, comicul poate fi privit ca un substitut fundamental al atacului frontal, marcat de echilibru și detașare, în raport cu obiectul. Privit astfel, el apare ca o digresiune ficțională, care transpune obiectul în câmpul rizibilului, iar, aici
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
să spunem, o dată cu Mariana Ionescu, că "datorită intențiilor caricaturale ale pamfletarului, personajele pamfletului se află chiar mult mai departe de imaginea modelelor lor reale decât personajele unor genuri de inspirație istorică, romane, piese de teatru, balade, epopei"271. 7. Discursul polemic antiiorghist 7.1. Redefinirea contextului polemic. Gazetăria polemică a scriitorilor noștri rămâne, până astăzi, un capitol în mare parte ignorat de cercetarea literară 272 de altfel, cunoscuta butadă lovinesciană, "polemica trece, poeziile rămân", o discreditează fără rezerve cu toate că discursul publicisticii
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
datorită intențiilor caricaturale ale pamfletarului, personajele pamfletului se află chiar mult mai departe de imaginea modelelor lor reale decât personajele unor genuri de inspirație istorică, romane, piese de teatru, balade, epopei"271. 7. Discursul polemic antiiorghist 7.1. Redefinirea contextului polemic. Gazetăria polemică a scriitorilor noștri rămâne, până astăzi, un capitol în mare parte ignorat de cercetarea literară 272 de altfel, cunoscuta butadă lovinesciană, "polemica trece, poeziile rămân", o discreditează fără rezerve cu toate că discursul publicisticii polemice reprezintă un segment în lipsa căruia
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
caricaturale ale pamfletarului, personajele pamfletului se află chiar mult mai departe de imaginea modelelor lor reale decât personajele unor genuri de inspirație istorică, romane, piese de teatru, balade, epopei"271. 7. Discursul polemic antiiorghist 7.1. Redefinirea contextului polemic. Gazetăria polemică a scriitorilor noștri rămâne, până astăzi, un capitol în mare parte ignorat de cercetarea literară 272 de altfel, cunoscuta butadă lovinesciană, "polemica trece, poeziile rămân", o discreditează fără rezerve cu toate că discursul publicisticii polemice reprezintă un segment în lipsa căruia ar fi
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
antiiorghist 7.1. Redefinirea contextului polemic. Gazetăria polemică a scriitorilor noștri rămâne, până astăzi, un capitol în mare parte ignorat de cercetarea literară 272 de altfel, cunoscuta butadă lovinesciană, "polemica trece, poeziile rămân", o discreditează fără rezerve cu toate că discursul publicisticii polemice reprezintă un segment în lipsa căruia ar fi incomplet restituiți, astăzi, publicului cititor. Dacă ne gândim că, în Franța, de pildă, gazetăria celor mai prestigioși scriitori a constituit sursa unor cercetări de excepție, de la Courier la Léon Bloy, la Zola, la
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
imprimând discursului jurnalistic accente mai personale ca niciodată: "totul este permis, căci nimic nu poate, într-o minte liberă, să fie interzis"274. Am văzut, de asemenea, la începutul demersului nostru, ce a însemnat, între cele două războaie mondiale, spiritul polemic al elitei culturale românești. E, practic, perioada în care polemica de presă atinge apogeul, atât prin calitatea cât și prin intensitatea dezbaterilor. În această tectonică discursivă, Arghezi și Iorga sunt două structuri aflate la antipod. O observație a lui Alexandru
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
doi este inițial marcat de o mare inegalitate de statut care, în scurt timp, se va echilibra, mai precis, după controversatul an 1927, când atenția criticii literare va fi bulversată de apariția Cuvintelor potrivite. Este știut faptul că începuturile gazetăriei polemice argheziene stau sub semnul virulentei campanii anticlericale, începută încă din 1904 (ultimul său an în călugărie, dar și anul în care Arghezi declanșează, practic, ofensiva antiiorghistă, comentând sarcastic stilul "greoi și încurcat" din Istoria lui Ștefan cel Mare277 și continuată
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]