KorAP: Find »[drukola/base=polițienesc & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...37 38 39 ...131 >

3,264 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303

extraordinar se executa numai la ordinele și cererile primite de la autoritățile cu atribuții de poliție generală. Eugen Bianu a abordat și problema legislativă a activității funcționarilor din Ministerul de Interne, respectiv normele privitoare la drepturile și îndatoririle acestora. Astfel, dreptul polițienesc administrativ menționa că atribuțiile funcției polițienești se divizau în trei categorii principale: a) din punct de vedere al puterii executive Poliția reprezenta organul menținerii ordinii și siguranței publice; b) din punct de vedere al puterii legislative, Poliția avea dreptul să

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
și cererile primite de la autoritățile cu atribuții de poliție generală. Eugen Bianu a abordat și problema legislativă a activității funcționarilor din Ministerul de Interne, respectiv normele privitoare la drepturile și îndatoririle acestora. Astfel, dreptul polițienesc administrativ menționa că atribuțiile funcției polițienești se divizau în trei categorii principale: a) din punct de vedere al puterii executive Poliția reprezenta organul menținerii ordinii și siguranței publice; b) din punct de vedere al puterii legislative, Poliția avea dreptul să emită ordonanțe polițienești; c) din punct

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
că atribuțiile funcției polițienești se divizau în trei categorii principale: a) din punct de vedere al puterii executive Poliția reprezenta organul menținerii ordinii și siguranței publice; b) din punct de vedere al puterii legislative, Poliția avea dreptul să emită ordonanțe polițienești; c) din punct de vedere al puterii judiciare, Poliție reprezenta un auxiliar al Ministerului Public, participând la urmărirea și descoperirea infracțiunilor. În atribuțiile funcției polițienești intrau menținerea ordinei publice, în care intrau liniștea și siguranța publică, și cele trei ramuri

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
publice; b) din punct de vedere al puterii legislative, Poliția avea dreptul să emită ordonanțe polițienești; c) din punct de vedere al puterii judiciare, Poliție reprezenta un auxiliar al Ministerului Public, participând la urmărirea și descoperirea infracțiunilor. În atribuțiile funcției polițienești intrau menținerea ordinei publice, în care intrau liniștea și siguranța publică, și cele trei ramuri ale poliției generale - administrativă, judiciară și de siguranță. Funcția de siguranță (sau informativă) avea un rol preventiv și represiv, combătea uneltirile îndreptate contra siguranței publice

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
și aducerea la cunoștința autorităților superioare. Ansamblul acestor activități trebuia transpus în practică prin coroborarea unui complex de acțiuni, îmbinate între ele, dar cu caracteristici specifice: paza publică, prevenire, restabilirea ordinii, reprimare și informare. Eugen Bianu a considerat că funcția polițienească cuprinde „supravegherea și menținerea ordinei și siguranței publice, ocrotirea drepturilor individuale și ale grupărilor sociale, procurarea, descoperirea și instrumentarea infracțiunilor, înlăturarea stărilor sau faptelor polițial-potrivnice, restabilind ordinea legală”. Paza publică reprezenta o activitate zilnică și consta în paza ordinei publice

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
adevărata higienă a ordinei publice”, deoarece „a preveni o perturbațiune este mai salutar decât a restabili ordinea deranjată”, iar mijloacele de acțiune utilizate fiind atât statice, cât și dinamice. Mijloacele dinamice erau, la rândul lor, facultative (avertismentele), respectiv obligatorii (ordonanța polițienească și supravegherea). Din punct de vedere informativ, supravegherea polițienească era definită drept „vegherea asupra unui sau mai multor indivizi sau a unei situații interesante”, a cărui bază juridică rezida în mandatul legal prevăzut în Legea de organizare a Poliției Generale

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
perturbațiune este mai salutar decât a restabili ordinea deranjată”, iar mijloacele de acțiune utilizate fiind atât statice, cât și dinamice. Mijloacele dinamice erau, la rândul lor, facultative (avertismentele), respectiv obligatorii (ordonanța polițienească și supravegherea). Din punct de vedere informativ, supravegherea polițienească era definită drept „vegherea asupra unui sau mai multor indivizi sau a unei situații interesante”, a cărui bază juridică rezida în mandatul legal prevăzut în Legea de organizare a Poliției Generale a Statului (art. 2, alin. „a” și art. 3

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
definită drept „vegherea asupra unui sau mai multor indivizi sau a unei situații interesante”, a cărui bază juridică rezida în mandatul legal prevăzut în Legea de organizare a Poliției Generale a Statului (art. 2, alin. „a” și art. 3). Supravegherea polițienească trebuia să răspundă unui dublu scop - preventiv și coercitiv - pentru a putea preîntâmpina dispozițiile referitoare la ordinea și siguranța publică. Având în vedere importanța obiectivului, dar și mărimea aparatului polițienesc executiv, serviciul supravegherii întra într-una din cele trei categorii

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
a Statului (art. 2, alin. „a” și art. 3). Supravegherea polițienească trebuia să răspundă unui dublu scop - preventiv și coercitiv - pentru a putea preîntâmpina dispozițiile referitoare la ordinea și siguranța publică. Având în vedere importanța obiectivului, dar și mărimea aparatului polițienesc executiv, serviciul supravegherii întra într-una din cele trei categorii: serviciul general, serviciul special de supraveghere și serviciul excepțional sau „de mare supraveghere polițienească”. După caracterul modului de executare, desfășurarea acțiunii era structurată în fățișă (sau discretă) și în strictă

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
dispozițiile referitoare la ordinea și siguranța publică. Având în vedere importanța obiectivului, dar și mărimea aparatului polițienesc executiv, serviciul supravegherii întra într-una din cele trei categorii: serviciul general, serviciul special de supraveghere și serviciul excepțional sau „de mare supraveghere polițienească”. După caracterul modului de executare, desfășurarea acțiunii era structurată în fățișă (sau discretă) și în strictă (sau indulgentă). În cazul când supravegherea avea un scop de orientare și lămurire, atunci ea devenea un mijloc de informare și se executa în

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
efectuată de un polițist în uniformă, acesta fiind un organ «descoperit», dar putea fi exercitată și de auxiliari, numiți organe «acoperite». Organele de supraveghere civile aveau în sarcini doar anumite situații (locuri, persoane, imobile), de interes pentru rezolvarea unor obiective polițienești. Exercitarea supravegherii și, implicit, a culegerii de informații, putea fi efectuată de unul sau mai mulți agenți care se cunoșteau sau nu între ei. Cazurile de dublare a supravegherii reprezentau o măsură de certitudine, de „verificare simultană”, în anumite cazuri

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
de comportament social, ordinea trebuia inoculată prin educația conștiinței ordinei publice a societății și, în unele cazuri, impusă și menținută prin autoritatea și forța legii. Pentru îndeplinirea tuturor obiectivelor prevăzute în cadrul larg al atribuțiilor, în practica profesională se aplica „știința polițienească”, care cuprindea tactica și tehnica, și constituia capacitatea profesională a funcționarului de Poliție. Tactica polițienească abordează „știința procedării potrivite și folositoare scopului”, necesară în îndeplinirea îndatoririlor serviciului de poliție. După cerințele existente, a scopului urmărit și a împrejurărilor în care

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
unele cazuri, impusă și menținută prin autoritatea și forța legii. Pentru îndeplinirea tuturor obiectivelor prevăzute în cadrul larg al atribuțiilor, în practica profesională se aplica „știința polițienească”, care cuprindea tactica și tehnica, și constituia capacitatea profesională a funcționarului de Poliție. Tactica polițienească abordează „știința procedării potrivite și folositoare scopului”, necesară în îndeplinirea îndatoririlor serviciului de poliție. După cerințele existente, a scopului urmărit și a împrejurărilor în care se desfășoară, tactica - simplă sau complexă - se diferenția în felul următor: 1. Tactica funcțiunii de

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
statuare sau acoperite, regulate sau ocazionale); b) tactica controlului (verificării informațiilor); c) tactica recrutării, controlului capacității și fidelității informatorilor sub raportul activităților; d) tactica supravegherii și observării (filajului); e) tactica de valorificare a informațiilor din punct de vedere al interesului polițienesc. 5. Tactica de auxiliar al administrației generale, adică colaborarea cu toate autoritățile civile și militare, indiferent dacă Poliția este mandatar, asistent sau colaborator în cadrul acțiunilor desfășurate; 6. Tactica educației și instruirii profesionale a funcționarilor din Poliție. La rândul său, tehnica

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
5. Tactica de auxiliar al administrației generale, adică colaborarea cu toate autoritățile civile și militare, indiferent dacă Poliția este mandatar, asistent sau colaborator în cadrul acțiunilor desfășurate; 6. Tactica educației și instruirii profesionale a funcționarilor din Poliție. La rândul său, tehnica polițienească cuprindea „totalitatea resurselor necesare și utilizate la îndeplinirea îndatoririlor polițienești”, adică se referea la mijloacele prin care se executau însărcinările primite. Ca și tactica, tehnica specifică era structurată în câteva direcții de acțiune: 1. Tehnica funcției de conducere; 2. Tehnica

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
toate autoritățile civile și militare, indiferent dacă Poliția este mandatar, asistent sau colaborator în cadrul acțiunilor desfășurate; 6. Tactica educației și instruirii profesionale a funcționarilor din Poliție. La rândul său, tehnica polițienească cuprindea „totalitatea resurselor necesare și utilizate la îndeplinirea îndatoririlor polițienești”, adică se referea la mijloacele prin care se executau însărcinările primite. Ca și tactica, tehnica specifică era structurată în câteva direcții de acțiune: 1. Tehnica funcției de conducere; 2. Tehnica criminalistă, care se împărțea în tehnica represivă și tehnica preventivă

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
autorități și „serviciul excepțional” (la ocazii și evenimente deosebite: serbări, demonstrații, incendii, încălcări ale ordinii publice, cutremure, inundații, etc); 4. Tehnica serviciului informativ, compus din „tehnica tuturor factorilor și elementelor componente”, care trebuia să asigure „buna orientare a întregii funcțiuni polițienești”. În profunzime, acest capitol se diviza în: a) tehnica culegerii informațiilor; b) tehnica verificării informațiilor; c) tehnica recrutării și instruirii informatorilor pe categorii; d) tehnica controlului capacității și fidelității informatorilor; e) tehnica transmiterii informațiilor în general și în cazuri speciale

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
și de seriozitate a sursei informative; b) exactitatea - cu care informația se potrivește realității; c) totalitatea - măsura în care informația este completă sau incompletă; d) oportunitatea - furnizarea la timp a informației pentru a fi de un real folos. Fiecare autoritate polițienească era datoare să aibă un serviciu informativ cât mai bine organizat, în scopul procurării unor date de interes în domeniul activității preventive și represive a Poliției. Un serviciu informativ avea două direcții principale de acțiune: culegerea de informații privitoare la

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
care s-a bazat atât pe experiența autorilor, cât și pe noile doctrine în domeniu. Datorită noilor situații existente în România (pierderile teritoriale, ascensiunea curentelor extremiste și religioase ș.a.), în anul 1941 Ministerul Afacerilor Interne a emis Regulamentul asupra serviciului polițienesc pe teritoriul rural (J-2), care prezenta, sintetic, atribuțiile șefului de post în domeniul prevenirii, culegerii de informații, urmăririi, colaborării cu alte organe și reprimării acțiunilor subversive. Un an mai târziu, 1942, I. Toma a publicat Ministerul Internelor (Istoric. Organizare Centrală

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
a actului normativ, a expus cauzele care au stat la baza acesteia, inclusiv probleme de contrasabotaj și contraspionaj. Aurel N. Ghinea, fost prefect și inspector în Direcția Poliției și Siguranței Generale, a semnat în anul 1944 o lucrare intitulată Probleme polițienești, structurată în două părți: Siguranța țării, respectiv Străinul, din care, de interes pentru problematica abordată, este doar prima parte. În cuvântul său înainte, autorul arată că Iancu Panaitescu (șeful Direcțiunii Poliției și Siguranței Generale în perioada 1908-1919) este „adevăratul creator

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
li se cer de către „cei ce diriguesc serviciul siguranței publice de Stat”, utilitatea informațiilor procurate de aceștia fiind însă relativă. La rândul lor, agenții «acoperiți» activau în interesul siguranței statului român „nefiind cunoscuți nici de public, nici chiar de funcționarii polițienești, lucrând direct cu șeful conducător”, fiind cea mai importantă categorie de informatori. Recrutarea potențialului uman pentru a afla date de interes se efectua din trei zone, în funcție de importanța siguranței statului: din interiorul statului, din zona punctelor de frontieră și din

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
siguranță și-au desfășurat activitatea 10 prefecturi de poliție, 81 poliții de oraș, 21 servicii speciale de siguranță, 47 brigăzi speciale de siguranță, șase subbrigăzi speciale de siguranță, 26 poliții de port, 22 poliții de gară și 56 de oficii polițienești la punctele de frontieră. Un număr de nouă județe nu aveau pe teritoriul lor brigăzi de siguranță, în principal din cauza lipsei unor probleme care să reclame înființarea unor asemenea structuri. La 7 octombrie 1919, prin Decretul-Lege nr. 4260, a fost

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
de Siguranță Brăila conducea două brigăzi speciale de siguranță, două poliții de gară și o poliție de port, Serviciul Special de Siguranță Craiova coordona activitatea a patru brigăzi speciale de siguranță, a șapte poliții de frontieră și a două oficii polițienești feroviare. Toate oficiile polițienești și cele de siguranță, împreună cu secțiile de jandarmi rurali, trebuiau să comunice „informațiile și științele privitoare la Siguranța Generală a Statului” către serviciul special de siguranță zonal, prefecturilor de județ și/sau de poliție respective sau

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
două brigăzi speciale de siguranță, două poliții de gară și o poliție de port, Serviciul Special de Siguranță Craiova coordona activitatea a patru brigăzi speciale de siguranță, a șapte poliții de frontieră și a două oficii polițienești feroviare. Toate oficiile polițienești și cele de siguranță, împreună cu secțiile de jandarmi rurali, trebuiau să comunice „informațiile și științele privitoare la Siguranța Generală a Statului” către serviciul special de siguranță zonal, prefecturilor de județ și/sau de poliție respective sau direct la D.P.S.G. Pe

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
cu atribuțiile: - monitorizarea presei române și străine, „pe cât va fi posibil”, și indicarea articolelor care interesează siguranța statului; - traducerea actelor venite de la serviciile exterioare sau predate Biroului de cercetări și urmăriri pentru a fi rezolvate; - elaborarea de lucrări cu caracter polițienesc și judiciar, care vor fi predate Biroului de Urmăriri al Consiliului Dirigent. 6. Biroul Registraturii: - înregistrarea întregii corespondențe adresată Subinspectoratului; - expedierea întregii corespondențe sosite de la Biroul central. La 20 decembrie 1920 ministrul de Interne, Constantin Argetoianu, a trimis o circulară

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]