4,565 matches
-
își MANIERISMUL LOGIC ȘI RAȚIUNILE CONFLICTUALITĂȚII așază premisele în prosilogisme ca și în episilogisme ori se ascund printr-o sintaxă stufoasă în sorite categorice sau ipotetice. Se pare că aceasta a fost misiunea sofiștilor, a manierismului, dar și cea a postmodernismului. Marta Petreu ne oferă șansa de a le revedea în toată duplicitatea, subtilitatea și vexația lor eristică adunând cu răbdare timp îndelungat mostre persuasive din opere literare ușor accesibile și îndeobște bine cunoscute de numeroase generații de cititori, de la Odiseea
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
scriitorului în general și al poeziei și poetului, în România? Carei menirea și contribuția generației de azi și ale generațiilor ce vor urma? Vor continua calea deschisă de înaitașii săi, sau se vor abate de la drum, învăluiți în mantaua unui postmodernism venetic sau chiar antinațional? Ar fi prematur să decidă cineva soarta poeziei românești și a literaturii în general, în noua existență istorică, politică și culturală. Totuși, veterani rămași pe creste ai generației șaizeci și ai generațiilor imediat anticipante ne încurajează
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
houellebecqiene. Cît despre romanul Salomé - în care fantasmele și fantasmagoriile erotico-psihanalisto-livrești abundă, el are deja ,sound"-ul inconfundabil al scriiturii lui Weyergans, prevestindu-i viitoarea operă. Cu ultimul său roman, autorul se înscrie în ceea ce s-ar putea numi ,un postmodernism clasic", în timp ce Salomé este o scriere postmodernistă ,avant la lettre". Plăcîndu-i să încurce ,ițele", în viață, ca și în literatură, Weyergans însuși atribuia acestui ,tęte-ŕ-tęte" editorial valențele relației dintre ,tată și fiu", tematizate în penultimul său roman Franz et François
Premiul Goncourt 2005 - Weyergans-Houellebecq 6 - 4 by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/11041_a_12366]
-
subiect propria-i geneză face imposibilă și, de altfel, ridicolă, orice încercare de a ,povesti" tot ce se întîmplă în cele 263 de pagini ale cărții. Romanul ilustrează, într-un anume fel, și ,sfîrșitul narațiunii" - unul din principiile fundamentale ale postmodernismului enunțat și de J. F. Lyotard. Că istoria unui proiect literar poate fi palpitantă, fapt pe care romanul lui François Weyergans îl atestă, este o performanță literară în împrejurările în care și în beletristică totul a devenit posibil și ,dicibil
Premiul Goncourt 2005 - Weyergans-Houellebecq 6 - 4 by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/11041_a_12366]
-
Tudorel Urian Cu apariția antologiei DESANT '83 se naște, simbolic vorbind, proza optzecistă și, odată cu ea, ceea ce se numește în mod curent postmodernismul românesc. Firește, există precursori (Mircea Horia Simionescu și Școala de la Tîrgoviște, unele texte ale lui Dumitru }epeneag - în măsura în care ele au fost accesibile noii generații de prozatori), iar unii dintre membrii acestui comando literar sînt, la vremea apariției antologiei, cunoscuți deja
Românii sub vremi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10859_a_12184]
-
de perioada modernismului interbelic; 1945 anunță proletcultismul. Următoarele două date pe care le invoc nu sunt atât de ferm și nici atât de clar conotate politic: după 1960 urmează neomodernismul, iar aproximativ după 1980 se declanșează (la noi) ofensiva explicită a postmodernismului, prin scriitorii optzeciști. Lucrurile sunt îndeobște cunoscute. Ceea ce vreau să subliniez e că fiecare din aceste epoci își edifică un canon literar propriu, aproape independent de cel din epoca anterioară. De pildă, pur și simplu se creează impresia că în
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
aceste epoci își edifică un canon literar propriu, aproape independent de cel din epoca anterioară. De pildă, pur și simplu se creează impresia că în perioada comunistă (fisurată, despărțită în proletcultism și neomodernism) sau în perioada postcomunistă (un amestec de postmodernism cu o cultură de divertisment) iau naștere alte literaturi față de epocile anterioare (știu că nu spun o noutate). Iar fiecare altă literatură își creează, după îndelungi și dramatice cristalizări, propriul canon. Prin urmare, schimbarea de epocă atrage schimbarea de canon
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
primul canon, deja bine configurat, nu poate fi anulat, în ciuda contestărilor, care nu fac decât să-l consolideze. La fel s-a întâmplat în raportul (peste hiatusul proletcultist) dintre neomodernism și modernismul interbelic. La fel se întâmplă în conflictul dintre postmodernism și neomodernism. Postmodernismul are tendința (prin unele puseuri de contestări) să anuleze neomodernismul sau să i se substituie. Rezultatul nu poate fi decât unul singur: canonul neomodernist va ieși consolidat, clarificat și simplificat din această bătălie canonică (adică redus la
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
bine configurat, nu poate fi anulat, în ciuda contestărilor, care nu fac decât să-l consolideze. La fel s-a întâmplat în raportul (peste hiatusul proletcultist) dintre neomodernism și modernismul interbelic. La fel se întâmplă în conflictul dintre postmodernism și neomodernism. Postmodernismul are tendința (prin unele puseuri de contestări) să anuleze neomodernismul sau să i se substituie. Rezultatul nu poate fi decât unul singur: canonul neomodernist va ieși consolidat, clarificat și simplificat din această bătălie canonică (adică redus la valorile lui esențiale
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
Nichita Stănescu, Marin Sorescu și Nicolae Breban în vârf, nu este opera regimului comunist, ci opera criticii estetice șaizeciste (Nicolae Manolescu, Eugen Simion etc.). După 1980 sau după 1989 se întemeiază, pur și simplu, alături, alt canon, dacă nu cumva postmodernismul acționează dizolvant față de mentalitatea canonului literar unic. O elegie pentru canon putem murmura și noi, pe urmele melancoliei lui Harold Bloom. În postmodernismul pluralist și relativist nu există un canon unic, nici ierarhii severe, unanim acceptate, pentru că nu există doar
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
etc.). După 1980 sau după 1989 se întemeiază, pur și simplu, alături, alt canon, dacă nu cumva postmodernismul acționează dizolvant față de mentalitatea canonului literar unic. O elegie pentru canon putem murmura și noi, pe urmele melancoliei lui Harold Bloom. În postmodernismul pluralist și relativist nu există un canon unic, nici ierarhii severe, unanim acceptate, pentru că nu există doar un public de elită (al cărui rol decisiv se pierde în democrația dizolvantă a grupurilor de interese estetice sau non-estetice limitate). Mai multe
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
se pierde în democrația dizolvantă a grupurilor de interese estetice sau non-estetice limitate). Mai multe tipuri de public cer mai multe tipuri de literatură, după principiul consumului și al plăcerii. Un canon unanim acceptat este, de altfel, o pură iluzie. Postmodernismul trimite, de fapt, canonul estetic spre lada de gunoi a teoriei și a istoriei literare. Pentru perioada postcomunistă (extrem de nerăbdătoare pentru consacrarea unei schimbări, ca și perioada imediat de după 1918, după 1945 sau după 1960) este prea devreme să vorbim
Canon după canon by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10885_a_12210]
-
Valeriu Gherghel în anii tranziției. Nu a publicat nici o carte, numele său nu a apărut în marile publicații culturale și nici în amplele dezbateri de idei (?) care au inflamat, cînd și cînd, lumea intelectuală a tranziției (discuțiile despre canon, revizuiri, postmodernism, șocul civilizațiilor, Eminescu și alte cîteva). Nu m-aș mira, de aceea, să constat că multora dintre tinerii comentatori literari de azi, numele înscris pe eleganta copertă a volumului Porunca lui rabbi Akiba. Ceremonia lecturii de la sfîntul Augustin la Samuel
Înapoi la clasici! by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10898_a_12223]
-
modernității (1992) prin ipoteza unui ultim paradox, formulat astfel de autor: "Adevărații moderni sînt cei care rezistă modernității." Există aici sugestia "inactualului" ca principală categorie a discursului modern, dar și a noțiunii de "dedoxifiere", trăsătură care caracterizează, conform Lindei Hutcheon, postmodernismul. Nu e greu de explicat de ce modernul este numai acela care rezistă modernității: în momentul în care moda cere să demistifici, cel care i se va împotrivi, refugiindu-se tocmai în locul pe cale de a-și pierde "geniul", îsi va demonstra
Antimodernii sau "reactionarii șarmanți" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10144_a_11469]
-
e amestecat pictorul nostru Vasile Kazar, o japoneză și alți protagoniști pitorești, creează o intrigă polițistă veritabilă. Realistă în punctul de pornire, trilogia lui Dumitru }epeneag trece prin episoade de intertextualism, își permite luxul intrigii polițiste și al aventurilor erotice. Postmodernismul este ambalat agreabil într-o foiță atrăgătoare de literatură comercială. Intersectările de planuri cer cititorului vigilență și perspicacitate. Marianne, adresându-se autorului, emite cea mai aspră opinie critică despre romanul care se scrie sub ochii ei: Nici tu nu știi
Postmodernismul la lucru by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10175_a_11500]
-
de jurnalist, de critic al realităților sociale și al textului literar. Plăcerea literaturii nu e deplină fără critica ei. Bănuiesc că trilogia lui Dumitru Tepeneag este o lectură agreabilă și stimulatoare atât pentru cei care cred în virtuțile și valorile postmodernismului românesc, cât și pentru cei care nu cred.
Postmodernismul la lucru by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10175_a_11500]
-
evoluție liniară, ci una spiralată, adică constă în cicluri de genul: alternat, alterat și alternativ. În primul rând, alternarea este o schimbare succesivă între planuri, dimensiuni, etape. De pildă, succesiunea curentelor literare: modernismul vrea să destrame formele literare premoderne, pe când postmodernismul vrea să le recupereze pe acestea din urmă, chiar dacă în modalități și cu mijloace noi. În cadrul acestor alternări pe baza succesiunii intervine adesea procesul de alterare și, într-un anumit sens, lanțul succesiunii se strică sau se sparge, pentru a
Modele literare alternative by Lucia Simona Dinescu () [Corola-journal/Journalistic/10181_a_11506]
-
literare ale secolului care de-abia a început nu cred că se mai pot legitima pe conceptul de revoluție. Dimpotrivă, cred că impactul lor răsunător ar fi tocmai mizarea pe ideea de moderație și de continuitate. În momentul în care postmodernismul a bătut șaua pe ideea de ruptură radicală (față de modernism), nu a părut credibil, ba, dimpotrivă, a putut fi confundat cu însuși modernismul (sau mai bine zis tipurile de modernism), curentul cu o viziune demolatoare prin excelență. Prin urmare, aș
Modele literare alternative by Lucia Simona Dinescu () [Corola-journal/Journalistic/10181_a_11506]
-
înspre „Pridvorul de lut” (1997), înseamnă reimplantarea vibrațiilor pure: „Eu sunt semănătorul venit din univers / aburul cald al lumii statornice mă îmbată / și-opresc în raza lunii planetele din mers / să vadă chipul secundei ce mă poartă...” Reavântarea în brațele postmodernismului înseamnă fior liric ancorat în zbaterile concretului. Și-atunci, imperativul sfâșietor, din volumul: „Iubito, suntem în pericol” (1995). Poeziile din ciclurile „Cumplitul joc de-a poezia” (1999), „Vânătoarea de umbre” (2002), „Trupul meu de poezie” (2005) pun în valoare definiția
Într-o dimineaȚă de cuvinte împreună cu poetul Coriolan Păunescu. In: Editura Destine Literare by LIVIA CIUPERCÃ () [Corola-journal/Journalistic/101_a_249]
-
degrabă nu, multe din curentele care au caracterizat evoluția în timp a poeziei au echivalentele lor în artele plastice. Artele vizuale, dar și poezia au cunoscut clasicismul și romantismul, simbolismul și dadaismul, expresionismul și constructivismul, realismul (inclusiv cel «socialist») și postmodernismul... Este poezia ermetica un echivalent literar al picturii abstracte? Sau poezia pură o rudă a picturii figurative, realiste? Ca să nu mai pomenim de subspecii ale genului liric cu denumiri picturale, precum pastelul, idila, pastorala. Am notat aceste considerații legate de
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/86_a_359]
-
imaginilor. A fi văzut și a vedea sînt enunțurile cheie ale lumii în care trăim. Pe de altă parte, oamenii pot citi mai ușor dacă reușesc să-și reprezinte ceea ce citesc. Dar, cu tot sincretismul artelor și cu toate încercările postmodernismului de a contamina forme artistice distincte, esența literaturii rămîne aceeași, cuvîntul. Dacă - să zicem - se-ntîmplă ca la Dürrenmatt și trenul, cu pasageri cu tot, e înghițit de tunel, ce se-alege de roman? Romanul chiar atunci începe, după ce trenul cu
Am îndemnat-o pe Doamna T. să scrie... by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10808_a_12133]
-
teoriei” pentru a se reinstala pe o scenă publică mai primitoare, dar tot mai mult răpită de media. Chiar și corifeii, de genul unui Robbe-Grillet, își lasă acasă „spiritul revoluționar” și se îndreaptă spre ceea ce la noi e cunoscut ca „postmodernism” - o nouă autenticitate, după ce limbajul celei vechi, metafizice, se uzase. Este însă evident că, pe de altă parte, această schimbare de paradigmă, începută după 1968, nu avantajează deloc mitul literaturii franceze . Mondializarea o provincializează, iar încercările instituțiilor literare de a
Viețile paralele ale literaturilor contemporane () [Corola-journal/Journalistic/4125_a_5450]
-
asta, de vreme ce formalismul lăsase urme adînci. Au fost două căi de a ieși din avangardele formaliste (n-aș spune din „modernitate”, cred că sîntem încă aici). Prima ieșire a fost una „postmodernă”, ludică, dacă ne gîndim cum a fost definit postmodernismul în arhitectură. Bricolajul de stiluri, de pildă, a fost practicat și de altfel văd foarte clar în arhitectura bucureșteană cum fațadele mixează elemente vechi și noi. Această estetică compozită este ludică, dar și deierarhizantă, într-o echivalență generalizată. Dar există
Interviu cu Dominique Viart by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/4124_a_5449]
-
abstractul de sorginte speculativă, transparența cu hermetismul, dovedind, într-un spațiu poetic cu subtilitate și inventivitate configurat, o capacitate neobișnuită de sinteză a tuturor „ismelor”. Pe unele le-a preluat și asimilat (tehnicile suprarealismului, de exemplu), pe altele (onirismul, textualismul, postmodernismul etc.) le-a descoperit el însuși, instinctul său creator plasându-l între precursorii lor. Ion Negoițescu, unul dintre criticii săi avizați, îi așază poezia sub semnul „lirismului de cunoaștere”, intuind, întradevă r, o componentă profundă a ei, o țintă obsesivă
Consecvența cu sine a poetului by Ion Cocora () [Corola-journal/Journalistic/3851_a_5176]
-
că un congener, Alexandru George, mărturisea în numele amîndurora că „marcăm alexandrinismul cel mai vădit în mijlocul «noii» literaturi”. Ceea ce rămîne după ce modele se demodează merită o atenție aparte. Tumultul modernist încă neepuizat, ci numai vag îngrădit conceptual sub eticheta șovăielnică a postmodernismului, care ar vrea să indice o sinteză, nu s-ar putea dispensa de structurile anterioare, în care limpiditatea rațională, naturalețea în înțeles de comunicare constelată de expresie dădeau un ton precumpănitor. Un inefabil „realism” poate corecta excesele ficțiunii, intrînd nu
Viziunea retro by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/3874_a_5199]