1,737 matches
-
bine-cunoscuta formulă a lui Ciprian: „Biserica, taina unității”. Tema, patristică, a Bisericii lărgite, prefigurată Încă de la crearea lumii (ab origine mundi): Părinții Conciliului Vatican II Îl citează pe Ciprian, dar această concepție despre oikonomia apare peste tot În scrierile patristice. Prevestită de un typos, sau de o figura, după termenul forjat de Tertulian, Biserica există dintotdeauna. Primele mărturii o socotesc cea dintâi dintre creaturi. Tema, Înrădăcinată În apocaliptica iudaică, trece ulterior În recuzita creștină, găsind expresia cea mai pură În faimosul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
Celălalt făcu un gest care însemna „se-nțelege !“. Apoi își continuară mersul în tăcere. Cînd o văzură de la distanță pe Aurora, tatăl îi aruncă peste umăr, fără să-l priveasă : „Vorbești tu !“. Băiatul răspunse cu un „O.K. !“ care nu prevestea nimic bun. De la-nceput, Dănuț o luă tare pe fată. Doar vedea că a venit și cu taică-său !... Fără să stea pe gînduri, Aurora răspunse apăsat că l-a pierdut. Mințea, bine înțe les. „Dă-i, dragă, inelul, că
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
Sburătorul“, vol. IV, p. 245) -, îl va însoți la restaurante, la cinematografe și la plimbări. După prima ofertă de colaborare, venită în 1936 de la ziarul Dimineața, ea va publica mereu, sub pseudonim, diverse bucăți în proză sau dramatice care îi prevesteau un destin de scriitoare. Cum era atmosfera în strada Wilson, unde locuiau ma ma și fiica, aflăm din corespondența de față. Monica Lovinescu a fost mândria și bucuria mamei ei, care a reușit să-i ofere, în ciuda relativei austerități financiare
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
niciodată: nu vreau ca, la întoarcere, să nu mă recunoști. Din cele 720 de zile de despărțire au trecut 20! Azi am fost la Menaru; am agățat la soare ghiudemul crud, mi-a dat în fasole (sic!) și mi-a prevestit că tu ai scris, dar îmi vor povesti despre tine două ființe ce vin direct de la Paris. Am stabilit aproape să iau în pensiune pe băiatul vitreg al lui Roșculeț, pe acel pe care l’am lăsat la bac la
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
sunt o altă ființă, încă obosită, dar gata s-o ia de la capăt. Mouetta mea, iubita mea, uneori mă gândesc că n-am să te mai văd. Ce jalnic sfârșit va avea viața mea, dacă va fi așa. Familia îmi prevestește că s-ar putea s-o sfârșesc pe loc, de atâtea ori: visul și amenințarea Mumei, căreia Charles îi atribuise replica asta: „Bucură-te... că frumoasă floare îți vine“. [...] Luni seara, 29 martie [1948] [...] De ce nu ești aici, Mouette, măcar
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
care păstrează savoarea fructelor părintești... Sigur, mă doare să-ți spun asta, dar la ce ar mai folosi sacrificiul nostru, dacă tu te-ai ofili acolo, dacă nu ți-ai da seama că gestul nostru din 8 septembrie 1947 a prevestit, inconștient, urmarea acestor evenimente - și le-a acceptat? Și încă tre buie să fim fericite că am avut acest minunat mijloc de a rămâne în le gă tură. Trebuie să ne socotim fericite. Gândește-te la bietul Șaga, despre care
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
burta sa respectabilă, se arată destul de primitor, ceia-ce constitue una din calitățile de ospitalitate românești. Și împreună cu invalizii, pornim în urma coloanei. Sunt doi invalizi permanenți: Eliseu Iliescu, substitut de procuror la Călărași, plin de reumatisme, un barometru ambulant, care ne prevestește cu multă precisiune ploile, și Nicolau, liber ca profesie, cu o mare calitate, a tăcerii, și cu un mare defect, al mutismului. Și încă în toată vremea zilei aceștia a doua, cât am călătorit prin necunoscute tărâmuri, tot a rostit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
coborând văi prăpăstioase și urcând dealuri grele, pe la marginea unei păduri care parcă nu mai are sfârșit. Desnădăjduiți, ne oprim într-o vreme, ca să ne mai punem la cale. Doctorul ne ospătează cu dragă inimă din ce are, procurorul Eliseu, prevestindu-ne ploae și șchiopătând, mănâncă bine vorbind din bielșug, Nicolau rostește două cuvinte după ce mănâncă și se culcă pe-o coastă. În umbra pădurii ne hodinim un timp, apoi pornim și mergem iar multă vreme. În sfârșit într-un târziu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
ori cu piciorul? întrebăm. Apoi tot una e, răspunde al patrulea, că nu-i așa departe..." Mulțămiți cu acest răspuns deslușit, mergem înainte, mergem, mergem, mergem, și doctorul dă desnădăjduit din cap: Mi se pare că ne depărtăm!" Eliseu ne prevestește ploae, iar Nicolau tace cu îndărătnicire. Însfârșit, ajunși după necazuri multe, la popotă toată lumea mânâncă cum poate. Fiecare ofițer a împrumutat de la gazdă două farfurii, furculiță și cuțit, și așa înarmați, mânâncă cu poftă o mâncare cum a dat Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
cred că am intrat în fericirile raiului. Un borș bun de puiu dres cu smântână, o friptură rumănă, în grabă făcute, cu dragoste slujite, ne aduce inimile la loc și Eliseu procurorul uită să ne spuie dacă barometrul său mai prevestește ori nu, ploae. Veselul nostru căpitan Pastia, pe care noi l-am proclamat președintele reservei, nu mai contenește cu amintirile lui din toate vremurile, și în lumina casei primitoare e o veselie și o voe bună ca în vechi zile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
n.m.), dar a sta pe întuneric timp de 12 ore (noapte de noapte) de la începutul războiului din Iran, fără nici o creștere a crimelor și violențelor, aceasta dovedește lumii întregi care națiune este civilizată și care barbară”. Retoric, finalul primului articol prevestește o „eră nouă”, care „se va materializa prin reapariția profetului Mahdi (al 12-lea imam: Binecuvîntează și grăbește Allah apariția sa!)”. Ultima frază e și cea mai caracteristică gîndirii de tip fundamentalist, care își găsește justificări în vremurile imemoriale: „(Revoluția
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
împlinească voile; un hău fără capăt, asta se află înăun trul Domnului de Noailles. Înfățișarea din afară, cum tră iește și își joacă rolul, cum este trupește alcătuit se știe: picioare, mâini, o corpolență de țăran și pasul lui greoi prevesteau na mila de om care a ajuns. Chipul cu totul altfel: întreaga lui fizionomie arată spirit, belșug de gânduri, finețe și falsitate, și nu este lipsită de grație. O elocință firească, o rostire curgă toare, o expresie controlată; un om
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
și părea într-adevăr că avea o viziune inspirată a viitorului. Nu era crezut, pentru că nimeni nu vedea atât de departe ca el, și pentru că mâhnirea lui era adesea atribuită iubirii sale de sine; eu știu însă că, tocmai în timp ce prevestea dezastrul monarhiei, avea ideea cea mai înaltă despre soarta viitoare a națiunii. Se poate vedea în Scrisorile către maiorul Mauvillon că o credea în stare să înfrunte întreaga Europă, și această corespondență conține câteva pasaje ciudate, care dovedesc întinderea orizontului
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
ne încăpățânam să credem că îi suntem parte. În ciuda refuzului de a accepta că, de fapt, devenim generația castrată, semnele erau cum nu se poate mai limpezi. În 1974 când ne începeam studiile s-au decretat mai multe lucruri care prevesteau că societatea se pregătea pentru decizie monocefală și că ignoră atât specialiștii și cercetarea aplicativă, cât și orice teorie în concurență cu național-comunismul. În viața absolvenților de facultăți apăruse stagiul obligatoriu în producție și legarea de glie. Indiferent de potențialul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
rostite le-au adus bucurie membrilor comunității, care au fost convinși că eforturile lor misionare au adus rod, iar rugăciunile lor pentru participanții la studii au fost ascultate. Alăturarea corului comunității la intonarea imnului “Iubirea lui Hristos ne-a adunat” prevestea deja adăugarea acestor oameni la numărul celor care compun trupul lui Hristos. S-au împărțit diplome și, ca și în alte rânduri, fratele Turturică și-a “eliberat” portbagajul mașinii de cărți, care au fost oferite ca premii, cât și ca
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
asistau nepăsători și nu făceau nimic ca să împiedice sau să frîneze imixtiunea rusească în treburile interne ale țării, predînd astfel România bunului plac, total al U.R.S.S. În toată țara domnea o lipsă de siguranță, o stare de neliniște, care prevesteau evenimente grave. Fie prin raționament, fie prin informație, fie prin simț politic, devenise evident pentru mine că situația internațională permitea Rusiei să-și întindă stăpînirea ei absolută asupra României, zguduind din temelii toată așezarea politică și socială a neamului nostru
by Sergiu Dimitriu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1057_a_2565]
-
atâtea țări ale pământului și priveam cu uimire portretul câte unei faimoase „bourgmeister”, ori a vreunei primărese engleze, în tradițional costum de epocă. Azi îmi pare un vis îndepărtat vremea de acum abia vreo șase-șapte ani, când înverșunarea anti-feminiștilor ne prevestea tot felul de cataclisme ce se vor abate peste această biată țară dacă - doamne ferește - se va acorda femeilor drept de vot și eligibilitate. Dar cât de vechi, cât de demodate îmi apar astăzi toate împrejurările de acum câțiva ani
[Corola-publishinghouse/Administrative/1936_a_3261]
-
privind lucrurile cu destulă distanțare, îmi dau seama că, dimpotrivă, totul pare să se fi jucat în sensul exilului, devenit realitate și simbol al vieților noastre de oameni ai secolului XX... Nu bănuiam că întreaga mea copilărie itinerantă alături de părinți prevestea un destin de rătăcitori. Franța urma să devină pentru noi, ca pentru atâția români, locul nostru natural de aterizare și de implantare. Dar Franța, cea care ne primea, nu semăna întru nimic cu amintirile de familie, nici cu ale mele
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
forțe inamice de neînduplecat și de o ideologie care îi era fundamental străină, cântecele acelea nu le-am uitat niciodată. Îmi stăruie încă în amintire, ca un ecou al acelor ani trăiți în mirajul tinereții cu tresăriri de groază ce prevesteau viitorul. După o scurtă perioadă de fraternizare a sovieticilor cu Aliații occidentali prezenți la București îndată după armistițiu (vezi jurnalul lui Jean Mouton, Journal de Roumanie*), atmosfera s-a schimbat dintr-odată... Străinii au fost rugați să și facă bagajele
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
interogatoriu, după tentativa noastră eșuată de trecere clandestină a Dunării. Traversasem atunci orașul învăluit în același parfum de mici trandafiri roșii, care avea să mă însoțească - precum un omagiu îmbătător - spre un viitor pe care nimic, absolut nimic, nu-l prevestea: călătoria primului șef de stat francez ce avea să pășească pe pământul acestei țări. Cu ocazia drumului de neuitat, alături de polițist, prin orașul familiar, am venit prima dată în contact cu o realitate pe care nu mi-o închipuisem niciodată
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]
-
s’a integrat și ea perfect În ecosistemele locale, chiar dacă vrăbiile sunt de altă părere, iar relativ recentul ei popas pe meleagurile noastre nu a apucat să lase prea multe urme În etnologia română, decât că plecarea pisicii de acasă prevestește numai necazuri. Desigur e valabilă și reciproca, adică atâta vreme cât vedem o pisică, mai ales neagră, Încă e bine. Două caracteristici fac din pisică un indicator al stării mediului: reacția față de un mediu degradat, anume retragerea, respectiv o putere de adaptare
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
cântărește, se numără. Dar aritmetica nu este neutră, iar în Orientul Apropiat încă și mai puțin. Când autoritățile încep să numere evreii dintr-o țară creștină, creștinii dintr-o țară musulmană, musulmanii aflați sub o jurisdicție laică, acest lucru nu prevestește nimic bun pentru cei numărați. Puterea îi va impozita, îi va înrola, îi va deporta sau îi va masacra. Prudență. În Liban, lumea este edificată: nu s-a mai făcut niciun recensământ din 1932. Se știe că dacă datele ar
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
stimă pentru poporul israelian (și o va exprima și ulterior într-o scrisoare personală adresată lui Ben Gurion). Denigratorii săi grăbiți ar face bine s-o recitească în integralitatea ei, ar putea fi datată cu ziua de azi. De Gaulle prevestește în ea cangrena care avea să se declare după Războiul victorios de Șase Zile: spirala ascendentă a terorismului și a contraterorismului, noile războaie care aveau să vină, pericolele unei victorii à la Pirus. Era ceva ofensator în clarviziunea bătrânului om
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
prin a nu mai răspunde solicitărilor lor. Învins pe toate fronturile, dar mereu în picioare, magnific, profetic. Frumos exemplu de negru alb, singur contra tuturor, sfidând și nicovala și ciocanul. Un adevărat creștin, pentru că a ales tabăra celor învinși. El prevestește epuizarea luptei armate, vrea o Constituție, o Declarație a drepturilor, o luptă culturală și politică. Cel mai rău lucru, a spus el la un moment dat, nu este izolarea ci discreditarea. Când te situezi de partea perdanților e simplu, dar
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
realizare imediată. Grijuliu să respecte acordul de la Müerszteg, cu atît mai multă scrupulozitate cu cît îl cunoștea bine pe ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Isvolski, suspicios, iritabil și călăuzit de meschine dușmănii personale (atît de adesea dezlănțuite în incidentele care prevesteau războiul din 1914...), Aehrenthal tocmai își propunea să abordeze anumite chestiuni balcanice cu Petersburgul în vederea unei reglementări generale prin înțelegere directă și cordială. Contase, însă, fără Berlin. Abdul Hamid întîrzia audiența cerută de ambasadorul austriac (lucru destul de obișnuit la el
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]