1,069 matches
-
privatizare - așa-numita „privatizare în masă”. Mai târziu, când s-a trecut la transferul proprietății către management pe scară relativ largă - procesul de privatizare prin MEBO -, privatizarea în masă și-a redus cuprinderea, de la întreaga populație, doar la angajații întreprinderilor privatizate: managementul prelua proprietatea prin intermediul și cu sprijinul proletariatului, o forță socială și politică ce nu a putut fi ignorată până prin anii 1995-1997. Ea mai era în funcțiune și în pragul integrării europene, în momentul când privatizarea ajunsese suficient de departe
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
singur sector din această periferie a fost considerat strategic de regimul comunist, și lui i s-a rezervat un articol special în Constituția socialistă - comerțul exterior, declarat monopol al statului român. Or, comerțul exterior a fost unul dintre primele domenii privatizate. Privatizarea lui s-a făcut cu atât mai ușor cu cât nu avea imaginea - în ochii unei opinii publice aflate încă în plină economie socialistă și puțin cunoscătoare în domeniu - unui transfer de avuție dinspre stat către particulari: mobilier de
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
de a pierde controlul asupra economiei, capitalul autohton se mobilizează și intră în competiția pentru achiziționarea de întreprinderi industriale. Lipsiți de resurse proprii, capitaliștii români apelează la cele internaționale sau la formarea unor „carteluri” care pot apela la fonduri publice privatizate, cum este cazul grupului de capitaliști moldoveni reuniți și finanțați de SIF Moldova. Astfel încât, după 1997, combinația dintre o nouă guvernare, mai credibilă pentru Occident, câțiva ani buni de acumulări de capital pentru capitaliștii români și un interes ceva mai
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
a domeniului. La sfârșitul anului 2005, instituția însărcinată cu privatizarea (AVAS) mai avea în portofoliu circa 100 mari întreprinderi pe care intenționa să le privatizeze înainte de intrarea României în Uniunea Europeană, planificată pentru 2007. Industria românească poate fi, în consecință, considerată privatizată. În paralel a avut loc și o restructurare, realizată mai degrabă spontan și cu costuri foarte mari. Unul dintre cele mai importante a constat în reducerea spectaculoasă a populației ocupate în industrie. Dacă în 1990 industria românească angaja 3,8
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
Huntington și alții. Evident, realitatea empirică era net mai complexă. Căci dacă muncitorii români emigrați ilegal în Italia, Germania, Israel și Franța puteau să se integreze fără probleme în economia capitalistă a acestor țări, managerii români ai fostelor întreprinderi socialiste, privatizate sau nu, păreau incapabili să facă același lucru. Iar în vreme ce emigranții dovedeau că ideologia teoretizată a „mentalităților” nu face doi bani, managerii continuau să dovedească faptul că cealaltă paradigmă, a „naturii umane” capitaliste, are aceeași valoarea explicativă scăzută. Pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
comunismului, FPS privatizase doar 7,5% din totalul capitalului social aflat în administrarea sa (Guvernul României, 2004); iar dacă ținem cont de faptul că acest 7,5% se afla distribuit în nu mai puțin de 2.726 de societăți comerciale privatizate, este limpede că, în această perioadă, România privatizează la nivelul micului capital. De altfel, din aceste 2.726 de societăți, trei sferturi sunt mici. Asta nu înseamnă că, în acești primi ani - ai dominației politice a stângii (FSN, FDSN, PDSR
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
foarte mari. În primul rând, îl construiește instituțional; în al doilea rând, și social, „incubând” în interiorul societății socialiste noua clasă a capitaliștilor români. Primul val al noii structuri sociale a postcomunismului s-a format având ca bază piața liberalizată și privatizată a consumului populației. Aici a apărut noua clasă de întreprinzători privați și noua pătură de nouveau riches. Dar capitalismul și capitaliștii s-au născut în interiorul economiei socialiste a postcomunismului. Primii ani ai postcomunismului românesc nu au fost dominați de privatizarea
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
de cinci ori mai mult (36,7%). Iar privatizarea nu doar se accelerează, ci se și ieftinește. Până în 1996, FPS încasase în medie venituri din privatizare în valoare de 118,4 milioane de dolari pentru fiecare 1% din capitalul social privatizat. Și privatizase mai ales întreprinderi mici. În următorii patru ani, valoarea a 1% din capitalul social privatizat de FPS scade, la 97 milioane de dolari în 1998, la 38 milioane în 1999 și ajunge la numai 17,6 milioane în
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
în direcția cea bună? Oamenii cred că, mai degrabă, nu 35 Reforma economică: între așteptări și rezultate 37 Căderea economiei 37 Eșecurile structurale ale reformei economice 39 Criza economiei de stat 39 Slaba eficiență a privatizării: relansarea versus distrugerea întreprinderilor privatizate 42 Pierderea pariului cu agricultura 45 Strategia financiară: un echilibru financiar plătit cu menținerea în subdezvoltare 46 Standardul de viață: explozia sărăcirii pe fondul creșterii rapide a inegalităților 47 Dezagregarea socială 51 Capitolul 3 - Rezultatele tranziției: sistemul politic și instituțiile
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
pe privatizarea întreprinderilor de stat. După 14 ani de tranziție, percepția populației față de principalii actori ai economiei este puternic negativă. Încrederea cea mai scăzută o prezintă investitorii străini, probabil percepuți mai degrabă a fi cei care au dat „țepe” întreprinderilor privatizate. Firmele private prezintă, de asemenea, o încredere scăzută. Probabil că întreprinderile de stat se plasează ușor mai bine nu datorită performanțelor economice, ci pentru că sunt ceva mai controlate în atitudinea lor față de angajați. Tabelul 2.4. Gradul de încredere/neîncredere
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
eșecurile întreprinderilor de stat. Singura soluție părea a fi privatizarea, măsurile de corectare a ineficienței întreprinderilor proprietate de stat reprezentând o preocupare secundară. Slaba eficiență a privatizării: relansarea versus distrugerea întreprinderilor privatizatetc "Slaba eficiență a privatizării\: relansarea versus distrugerea întreprinderilor privatizate" În ideologia strategiei tranziției, privatizarea a fost considerată a reprezenta un mijloc de restructurare și relansare a economiei. Se aștepta ca privatizarea, pe lângă injectarea masivă de noi investiții, să producă o infuzie de principii și modele manageriale mult mai eficiente
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
facă. Privatizarea era de așteptat deci să producă o restructurare severă: să fie lichidate componentele fără perspectivă și dezvoltate cele viabile. Se aștepta să urmeze o perioadă de stres economic, cu diminuări ale producției în anumite zone, dar relansarea întreprinderilor privatizate era de natură a compensa în mare măsură costurile restructurării. În această viziune, privatizarea era o cale de creștere economică, dar cu o condiție: nu conta atât costul preluării întreprinderilor, cât planul solid de restructurare și relansare, bazat pe infuzia
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
este sugestivă) întreprinderile de stat. Ele au dezorganizat prin corupție managementul lor, împingându-le treptat spre faliment, prin însușirea resurselor de care acestea dispuneau. Contrar proiectului inițial ce viza ca întreprinderile de stat să fie mai întâi restructurate și apoi privatizate, multe dintre ele au fost privatizate de-abia după ce au fost golite de resursele de care dispuneau și dezorganizate. Paradoxal, primul val de privatizare a profitat de vulnerabilitatea ridicată a sectorului de stat, inducând în acesta o criză uriașă. b
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
privatizate de-abia după ce au fost golite de resursele de care dispuneau și dezorganizate. Paradoxal, primul val de privatizare a profitat de vulnerabilitatea ridicată a sectorului de stat, inducând în acesta o criză uriașă. b) Se aștepta ca cele mai multe întreprinderi privatizate să fie restructurate, înscriindu-se pe o curbă de creștere. Acest lucru s-a și întâmplat în unele cazuri. Șocul a constat însă în faptul că, de asemenea, multe întreprinderi privatizate au fost distruse nu pentru că nu mai aveau șanse
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
o criză uriașă. b) Se aștepta ca cele mai multe întreprinderi privatizate să fie restructurate, înscriindu-se pe o curbă de creștere. Acest lucru s-a și întâmplat în unele cazuri. Șocul a constat însă în faptul că, de asemenea, multe întreprinderi privatizate au fost distruse nu pentru că nu mai aveau șanse de relansare, ci pur și simplu deoarece pentru noii patroni distrugerea lor s-a dovedit a fi mult mai rentabilă. Paradoxal, statul s-a dovedit a fi un administrator slab și
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
resurse financiare - cu atât mai mult pentru investițiile atât de necesare. Puțini dintre managerii întreprinderilor de stat au reușit să devină proprietarii marilor întreprinderi. Ei nu erau „investitori strategici”; c) obținerea unor poziții de conducere ca manageri-specialiști în noile întreprinderi privatizate: acest lucru s-a întâmplat frecvent, dar la capătul unui lung proces de agonie a întreprinderilor și de negociere cu viitorii proprietari. Oamenii politici din partidele desființate de regimul comunisttc "Oamenii politici din partidele desființate de regimul comunist" Reapăruți pe
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
o alianță între tehnocrație și sindicate, dar nu din motive ideologice de tip comunist, ci mai degrabă din motive pragmatice. Și tehnocrația care administra întreprinderile de stat, și salariații erau interesați de menținerea întreprinderilor, fie ca proprietate de stat, fie privatizate, inclusiv în obținerea suportului statului pentru menținerea întreprinderilor în dificultate. Noul partid politic era departe de a reprezenta spiritul social-democrației. Și în regimul comunist masa tehnocrației era responsabilă de administrarea economiei, și nu de politica socială, pe care o vedea
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
pe o strategie extremă: privatizarea totală și rapidă. O asemenea opțiune este, în sine, greu de justificat. Și în Occident există largi sectoare proprietate de stat. Ele au fost menținute în toată perioada postbelică și nici acum nu sunt complet privatizate. În România privatizarea totală și rapidă a devenit o dogmă pe care nimeni nu a îndrăznit să o pună public în discuție. Programul „privatizarea chiar pe un dolar” exprima o opțiune de principiu. Argumentul esențial l-a constituit necesitatea eliminării
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
pieței, inclusiv a zonei dominate de întreprinderile de stat, acordarea acestora a unui statut cvasiindependent, cu un control foarte slab din partea statului ca proprietar; privatizarea rapidă și totală, alegerea privatizării cu orice preț, atât cu riscul înalt al distrugerii întreprinderilor privatizate, cât și cu prețul corupției. Nivelul de corupție a atins, probabil, vârful în prima parte a tranziției, fiind rezultatul unei privatizări realizate printr-o procedură birocratică slab eficientă, al unor priorități care s-au dovedit a fi defectuoase și al
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
din accidente sau din factori extrinseci, ci din însăși configurația sistemului: minimizarea intervenției statului și o secvențialitate greșită a proceselor de schimbare dezvoltă, inevitabil, o structură secundară de tipul „economiei de pradă”. Atât economia proprietate de stat, cât și cea privatizată au devenit surse importante de profit nu prin performanță economică, ci prin parazitare. O economie sănătoasă și prosperă se caracterizează prin mecanisme care asigură subordonarea profitului performanței. O economie bolnavă face posibilă creșterea profitului chiar prin distrugerea performanței. Explicarea proceselor
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
nou mecanism posibil de corupție, care a fost fructificat din plin: coaliția dintre beneficiarii privați din resursele publice și cei ce controlau acest mecanism de transfer. Filozofia privatizării nu accentua principiul justei plăți, ci cel al restructurării și relansării întreprinderilor privatizate. De aici o sursă structurală a corupției: accesul la privatizarea proprietății de stat, la prețuri mici și în condiții contractuale postprivatizare convenabile, era controlat de sistemul de autoritate publică. Același lucru s-a întâmplat și în ceea ce privește controlul îndeplinirii clauzelor contractelor
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
ajungea până la 97% (fosta Cehoslovacie). Privatizarea nu este însă doar o chestiune de volum. În țările mai puțin dezvoltate economic, din afara sistemului socialist, privatizarea înseamnă redefinirea rolului statului și sectorului privat, pentru că o mare parte din activitățile economice sunt deja privatizate și există structuri, mecanisme și instituții ale economiei concurențiale, precum reglementări referitoare la proprietate și legi în domeniul concurenței, astfel încât sunt asigurate, cel puțin parțial, condițiile-cadru ale unui sistem economic orientat spre economia concurențială; de asemenea, populația țărilor respective dispune
Macroeconomia tranziției postsocialiste by Cristian Florin CIURLĂU () [Corola-publishinghouse/Science/196_a_212]
-
publice referitoare, de exemplu, la valoarea investițiilor la care se obligă cumpărătorul sau la menținerea unui anumit număr de locuri de muncă<footnote Pe lângă aceasta, trebuie asigurată eficacitatea în timp a privatizării și aplicate măsuri adecvate pentru ridicarea competitivității întreprinderilor privatizate; controlul privatizărilor se efectuează nu numai la încheierea întregului proces, ci se asigură un flux continuu de informații despre experiențele de până la momentul respectiv și despre măsurile de adaptare corespunzătoare. footnote>. Pentru întregul proces de privatizare sunt deosebit de importante măsurile
Macroeconomia tranziției postsocialiste by Cristian Florin CIURLĂU () [Corola-publishinghouse/Science/196_a_212]
-
footnote>. Pentru întregul proces de privatizare sunt deosebit de importante măsurile care însoțesc politica economică și socială ca, de exemplu: crearea unor condițiicadru - juridice și instituționale, introducerea unei politici concurențiale adecvate, precum și măsuri corespunzătoare pentru amortizarea efectelor negative ale privatizării. Întreprinderile privatizate sunt adesea în imposibilitatea de a deveni competitive fără existența unor instituții care să le sprijine; programele pentru marea privatizare au urmări sociale nebănuite în lipsa unui sistem de protecție socială care să funcționeze și fără o politică elementară în domeniul
Macroeconomia tranziției postsocialiste by Cristian Florin CIURLĂU () [Corola-publishinghouse/Science/196_a_212]
-
bunurilor și serviciilor pe care le oferă - domenii publice tradiționale (apa, energia, transporturile) sau domenii ce aparțin de regulă sectorului privat (întreprinderi productive, de alimentație); activități economice pe plan național și internațional. Problema care se ridică este care întreprinderi trebuie privatizate prima dată. Există, în practica economică, o serie de instrumente de clasificare pentru selectarea întreprinderilor publice care urmează a fi privatizate în prima fază. Cel mai important sistem de clasificare are în vedere următoarele criterii: importanța strategică și gradul de
Macroeconomia tranziției postsocialiste by Cristian Florin CIURLĂU () [Corola-publishinghouse/Science/196_a_212]