1,039 matches
-
J.-B. Duroselle și Pierre Renouvin. Acesta din urmă era convins că tradiționala istorie a diplomației era depășită, pentru că acorda prioritate relațiilor dintre guverne, capriciilor și accidentelor care le însoțeau, atribuia personalităților un rol determinant, aruncându-l pe istoric în prizonieratul opticii cancelariilor. Or, accentul trebuie să cadă pe raporturile între popoare și nu pe cele între guverne, studiul să fie aplicat societăților umane sub aspect material și spiritual, „proiecția” să prindă mediul geografic, structurile economice și evoluția lor, caracteristicile civilizațiilor
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
direcției slavofile din teologia rusă, reprezentată de Homiakov; scrie importante lucrări despre Teodoret al Cyrului sau despre Sfântul Pavel. 15 Thomas Greenwood, filosof și logician, maître ès arts la Universitatea din Londra, un apropiat al lui Nae Ionescu din perioada prizonieratului său în Germania; în 1938, publică la Paris lucrarea Les fondements de la logique symbolique, unde împărtășește punctul de vedere naeionescian exprimat de filosoful român încă din 1916 -, cu privire la falimentul logisticii școlii russelliene, într-un capitol intitulat L' Axiome de réductibilité
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
viață. Suferința produsă de cel plecat este dată de absența acestuia, de anularea comunicării cu el. O altă situație este oferită de plecarea unui partener Într-un alt loc pentru un timp mai mult sau mai puțin Îndelungat: război, detenție, prizonierat etc. Plecarea este o despărțire care implică neliniștea, pierderea siguranței și a echilibrului intern și extern: „Partir c’est mourir, un peu”. 2Ă Izolarea Izolarea persoanei afectează cuplul și poate duce chiar la dezorganizarea acestuia. Ea se produce prin pierderea
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
autodizolvării sale În mulțimea străină a noii cetăți. Vede și simte că este altul. Exilul este pierderea umanului din persoană, prin Înstrăinare. Pot exista Însă și situații de „ieșire din cetate” diferite de exil. Acestea sunt reprezentate de deportări forțate, prizonierat etc. Ele sunt situații accidentale care surprind brusc individul și care au consecințe negative asupra acestuia. Spre deosebire de exil, ele sunt mult mai dure, mai frustrante și resimțite sufletește și moral ca fiind nedrepte și nemeritate. Urmările Înstrăinării prin exil sau
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
etc. au suferit modificări care i-au obligat, Împotriva voinței lor, de a gândi și de a acționa contrar propriilor convingeri. Analiza acestor cazuri ne relevă faptul, extrem de important, al schimbării psihomorale a individului În condițiile impuse de existență (război, prizonierat, detenție, exil, deportare etc.Ă. Asistăm, În aceste cazuri, la o schimbare În timp, care va reprezenta, În final, o veritabilă conversiune (iămorală de factură valorică negativă a persoanelor respective. Rezultă de aici faptul că persoana umană are dubla disponibilitate
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
care rămîn închis -/ O emoție... o amorțire.../ E toamnă... [vreme numai bună de plimbare, mustăriile deschise - n. m.] mi-au dat de scris ... „3) Explicația e simplă: scrisul ca serviciu, cu program de funcționar, e, pentru el, o formă de prizonierat, dezagreabilă. Lui Bacovia nu-i place, însă, nici scrisul ca profesiune liberă. Cînd se referă la el, în poezia sa, o face, aproape de fiecare dată, fără plăcere: „în van peste foi, singur, un condei/ Frec” („Monosilab de toamnă”), „Voi scrie
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
tranșante nu sunt niciodată tendențioase, ci invită la reflecție după Marina Vazaca; avem de a face așadar cu un clasicism care umanizează cultura prin personalizare 13. Același eseu despre Piranesi ilustrează, după Costică Brădățan, semnificația metafizică a sfârșitului, odată ce înfățișează prizonieratul drept o nesfârșită libertate, opresivă prin chiar lipsa oricărei determinări; de asemenea, anxietatea legată de starea agonică a lumii se explică la Yourcenar printr-o grijă proprie feminității, singura în stare să înțeleagă de altfel și legătura dintre sterilitate și
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
da sens unui "cântec suveran", după un sisific efort de a dezgropa "arsenalul de unelte oculte" din carierele lumii. Sub tirul de acuzații, eul poetic se vede nevoit a constata, cu o amărăciune insuficient deghizată sub scutul (auto)ironiei, propriul prizonierat în fața delegaților androgini ai trupului -binecunoscuta echivalență, în definitiv, sôma-sêma: "Sunt deținutul/ plămânului ficatului inimii creierului./ Ei îmi sunt dictatorii:/ patru androgini desăvârșiți,/ plutonul de execuție./ Până acum am reușit să-i îmblânzesc/ cu câte o femeie, cu câte o
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
conștiință, luminează obscuritatea ce ne înconjoară, ne purifică, ne conduce în abisul adevărului, din boboc ne face floare, din crisalidă devenim fluture. Dar fiecare privim și primim larma vrăjită a lumii dinspre limitele care ne împresoară și ne delimitează un prizonierat: al locului și al timpului. Trăim aici și acum. Ne inserăm însă în marea poveste a lumii prin textul șovăitor al vieții noastre, ca un grăunte de nisip în plaja mării. O extensie a acestor granițe este posibilă printr-un
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
scap". Povestea cu Man Tâlharu [Mohanu] relatează cazul unui cuplu plecat cu oile pe câmp. Femeia adoarme și, când se trezește, constată că este înconjurată de un zid mare din piatră, străjuit de "oameni negri, urâți". Condiția ca să scape din prizonierat ar fi: "daca vrei sa scapi de-aici așa - că în jos era o prăpastie mare, fără fund, întunerec mare în timpu ăla [ ... ], să ne dai nouă ce ai tu mai scump în tine!" Femeia este nevoită să promită, fără
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]
-
cât și criticii acerbi ai acestora echivalează experiențele și identitățile virtuale cu destruparea sau dematerializarea. Evident, și diferențele sunt notabile: pentru cei dintâi această echivalență este pozitivă și eliberatoare, iar pentru cei din urmă ea poartă semnul negativității și al prizonieratului uman. Perspectiva postumană însă recunoaște și scoate la iveală caracterul material, întrupat și metisat al virtualității, definit de coordonatele ambivalente ale avantajelor și ale dezavantajelor, ale câștigurilor și ale pierderilor. În acest mod se reușește echilibrarea contrariilor dintre pozi țiile
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
a consecințelor întrebuințării și ale manipulării acesteia, cu atât mai mult cu cât ființa umană însăși nu mai este poziționată în afara tehnologiei, ci se vede îngrădită „înăuntrul” granițelor acesteia din urmă. O posibilă soluție de ieșire din această perspectivă de prizonierat tehnologic ar fi cooperarea între tehnoștiință și etică, mai degrabă decât prevalența umanismului asupra tehnoculturii, prevalență dorită de filosoful francez, sau decât favorizarea tehnologismului în dauna condiției umane, favorizare operată de susținătorii fervenți ai noilor tehnologii. Pe de altă parte
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
de a rezolva problemele. Broasca și zăvorul au o semnificație de ermetism. Sunt semnul închiderii posibile sau confirmate, al secretului ori al lucrurilor nespuse, al atitudinilor defensive. Sub aspect pozitiv, reprezintă protecția; sub aspect negativ, sunt marca claustrării ori a prizonieratului. Adesea, viața psihică a subiectului este zăvorâtă, împiedicând exteriorizarea emoțiilor și a pulsiunilor. Broasca dezvăluie și voyeurismul latent ori manifest. Privitul pe gaura cheii semnifică indiscreția, violarea intimității, accesul neautorizat la anumite secrete. Climă Condițiile climatice sunt adesea expresia stării
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
altor societăți. Normalizarea implică renunțarea la ideea de singularitate istorică a Holocaustului, considerat prin această prismă a unicității sale intrinseci ca fiind un eveniment meta-istoric. Corolarul normalizării pentru care militează Nolte și ceilalți revizioniști constă în eliberarea conștiinței germane din prizonieratul Auschwitz-ului. În loc să continue să bântuie din ce în ce mai agresiv prezentul german, Nolte argumentează că Holocaustul ar trebui să preocupe societatea germană la fel de mult cum Hiroshima sau sistemul sclavagist dinainte de Războiul Civil preocupă actualmente conștiința americană (Maier, 1988, p. 18). Contra-ofensiva antirevizionistă a
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
atentau nu doar fizic, ci și emoțional, la posibilitatea femeii de a se manifesta ca o creatură independentă în cadrul căsătoriei, dar și al relațiilor amoroase.87 Exemplele din regnul animal, deși de o factură simplă, întăresc nevoia eliberării femeii din prizonieratul conjugal, care nu face decât să accentueze dorințele interzise, să exacerbeze sentimentul unei condamnări a firii la un ascetism care nu îi este firesc: „Ia pasărea și pune-o-n colivie/ și apoi cu drag grijește-te să-i fie
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Moare rapid, simplu obiect al mâniei necontrolate a soțului gelos, și sfârșitul ei nu are nimic dramatic.89 Phoebus, asemenea lui John tâmplarul, primul soț gelos întâlnit în Povestirile din Canterbury, încearcă să-și țină nevasta într-o stare de prizonierat. Această eroină constituie oarecum o excepție, deoarece „personajele feminine chauceriene știu să-și apere punctul de vedere destul de bine. Situațiile în care sunt puse apar de cele mai multe ori ca fiind dificile, dar, în afară de unele excepții, femeile din aceste povestiri reușesc
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
justificativă, ci doar regretul de a o vedea supusă unei recluziuni în spațiul alcovului, neavând deschiderea pe care, cu siguranță, ar merita o: „femeile îndură totul cu mult mai greu decât bărbații”118. Denunțarea existenței feminine într-o stare de prizonierat este implicit și o condamnare a acelei vita contemplativa medievale, autorul oferind ca alternativă trăirea exuberantă, plenară a vieții. Boccaccio este un fin psiholog care a înțeles că „îngrădirea femeilor le determină să-și ascundă pasiunile și, odată ascunse, flăcările
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
infidelitatea de care se face vinovată și prin viclenia cu care își susține cauza (inocența pretinsă în căsnicie, puritatea și cinstea), dar, ca și alte personaje din această tipologie, are circumstanțe atenuante, este motivată și chiar poate fi compătimită pentru prizonieratul domestic alături de un insipid gelos precum Ianuarie. Numele personajelor nu sunt doar simbolice, ci și antitetice. Mai este tinerețea în floare, prospețimea, plenitudinea, gingășia, exuberanța, frumusețea, căldura, viața, voioșia, dinamismul, luna mai fiind o lună a dragostei și a voluptății
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
fel Tractatus-ul!» Or, Frege, pe care el îl venera atât de mult, nu a înțeles deloc Tractatus-ul. Știți ce a însemnat asta pentru el, care era atât de dependent de opiniile lui Frege? O cădere în gol.“45a Reîntors din prizonierat, în 1919, Wittgenstein va trimite manuscrisul Tractatus-ului editorului Braumüller, cel care îl publica pe atunci pe Weininger. Dacă modul cum a receptat Russell scrierea sa a constituit pentru Wittgenstein o decepție, apoi reacția editorilor a reprezentat o adevărată umilință. Jagoda
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
lunile următoare și care pare să aibă o rădăcină aici - ceea ce a condus, ca un motiv, și la alegerea noii profesii de învățător - decurge din îndoiala că se va putea face vreodată înțeles ca filozof.“47 Wittgenstein a revenit din prizonierat în august 1919. Fusese soldat cinci ani de zile. Experiențele acestei perioade au lăsat o urmă de neșters. Năzuia să păstreze ceva din acea „lumină a vieții“ pe care o căpătase în întâlnirea sa cu moartea. Nu voia să revină
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
revină la „viața normală“ a unui om din mediul social căruia îi aparținea familia lui. Mult timp a purtat vechea lui haină militară. Părăsise casa și societatea familiei. Se simțea mai aproape de Engelmann și de unii dintre camarazii săi din prizonierat. Ruptura deplină cu viața burgheză o va consfinți prin două decizii: donează întreaga moștenire care îi revenea din partea tatălui 48 surorilor Hermine și Helene și fratelui Paul; renunță la studii și la cariera academică, acea carieră care se întrevedea înainte de
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
titlu de doctor în domeniul filozofiei.“63 Obținerea titlului era importantă și urgentă pentru Wittgenstein. El își epuizase economiile cu care venise la Cambridge și refuza să ceară sprijinul financiar al familiei, așa cum a făcut-o constant de la revenirea din prizonierat, în 1919, atunci când a renunțat la moștenirea care îi revenea din averea tatălui său. Datorită noii sale calificări academice a putut beneficia de o bursă de cercetare, care a fost apoi prelungită cu încă cinci ani, până în 1936. De la începutul
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
a lăsat-o familiei nu a fost afectată de inflația postbelică, ceea ce a făcut ca moștenitorii lui să fie printre persoanele cele mai bogate din Austria. 49 Ca și într-o perioadă mai timpurie a vieții sale, după întoarcerea din prizonierat Wittgenstein s-a gândit la sinucidere. El respingea însă acum acest gând. Lui Engelmann, omului căruia își deschidea cel mai mult sufletul, îi va scrie la 21 iunie 1920: „Știu că sinuciderea este întotdeauna o porcărie. Căci propria ta distrugere
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
32. 51a Într-o scrisoare către Wilhelm Baum, din 17 aprilie 1978, Parak se referă la discuțiile iscate de apariția cărții lui Bartley și precizează: „Am subliniat, într-un interviu, că nu poate fi vorba de o înclinație homosexuală. În prizonierat, ea ar fi trebuit să se manifeste și față de mine. El era atât de obsedat de problemele sale, încât o femeie nu ar fi găsit un loc lângă elă Fapt este că a dus de-a lungul întregii sale vieți
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Gespräche, ed. cit., p. 99. 83 M. O’C. Drury, „Gespräche mit Wittgenstein“, în Ludwig Wittgenstein. Porträts und Gespräche, ed. cit., pp. 175-176. 84 În viață și în artă, Wittgenstein aprecia cel mai mult simplitatea și naturalețea. Camaradului său din prizonierat, Frank Parak, i-a descris reacția lui față de citirea cu emfază a unei poezii de către un ofițer austriac din lagăr drept cea pe care i-ar produce-o un șoc electric. Wittgenstein împărtășea părerea lui Kraus că un om instruit
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]