1,085 matches
-
Moceanu. El se compune..." "...din două părți", se auziră deodată vocile ascultătorilor. Încântat și surprins, individul surâse în sine. "Partea lemn..." zise el... "...oasă", îl completă auditoriul... și partea fier..." "...oasă", se ridicară vocile noastre. "Domnilor, exclamă individul (și își propti o clipă bărbia în piept de satisfacție), e o adevărată plăcere să ai de-a face cu intelectuali." Apoi trecu la demonstrația practică, folosirea acelui cosor la împletirea unui coș. E îndoielnic că împăratul Chinei a avut de-a face
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
bida mă-tii, nu face pe filozoful'', zise Calistrat vesel. "Mă Gică, strigă Vintilă minunîndu-se, el ți-a dat un răspuns, adresîndu-ți totodată și o întrebare. Fii bun și răspunde la ea. Așa e: ce foloase aducem noi?" Și se propti în târnăcop cu o expresie de mare încîntare pe chipul său mare și fălcos și așteptă. Eu mi-adug foloase mie, zise grasul deodată furios și agresiv. Restul nu mă interesează." "Păi așa zice și șobolanul", strigă Vintilă cu un fel
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
eu, mă uit, și ce văd? În dreptul scândurii, pe perete, două urme foarte bine imprimate de tălpi de picioare de femeie, așa, cam îndepărtate una de alta, și îngheț... Am înțeles imediat. Când o pusesem pe scândura aia, fata se proptise cu picioarele în perete și cum alergase de colo până colo prin garaj, luase ulei pe tălpi și tălpile ei se desenaseră perfect pe zidul: cu călcâie, secul piciorului, degetele, ce mai, dom' profesor, se vedea clar ce se petrecuse
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
sus, i se face milă de el și se oprea să-l aștepte. Milă? Să-l aștepte, credeți? Nici nu apuca ăla să se apropie, să stea și el puțin și să-și tragă sufletul și gagica întorcea schiurile, se proptea în bețele alea, i-arăta curul și hîîîrști, valencia! Credeți că Costaichie a tras vreo concluzie negativă de-aici? A luat-o în continuare la goană după ea și-așa s-a repetat figura până jos, zece kilometri. Când au
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
toate expresiile lor îmi erau spontan și firesc familiare și descifrabile? (La a doua, când eram și eu printre rânduri, acest sentiment era deja mai turbure, din pricina acelui coleg care fusese luat brutal dintre noi și îl văzusem cum se proptise cu picioarele în bordura trotuarului, cu pistolul în coaste și începuse să vomite... sau poate din pricina Matildei, care îmi acaparase sufletul? Prea marea iubire pentru o singură ființă ne înstrăinează de prezența restului?) Așa se explica atracția mea pentru Vintilă
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
ei, în picioare, așa credeau, fiindcă numai un centimetru mai era între degetele ei și fundul căzii... Îți dai seama cât de tare a vrut să moară dacă nu s-a apucat ea cu mâinile de duș sau să-și proptească tălpile de marginea căzii și să scape... Fiindcă așa se spune, în clipa când sinucigașul își dă seama că chiar o să moară, ceea ce l-a împins la acest gest îi apare neînsemnat față de pierderea vieții și încearcă să scape, dă
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
drăguță, confirmă Hudson aruncând o ultimă privire admirativă. Ești al naibii de tradiționalist, Hicks. Caporalul schiță un zâmbet. ― Sunt un nostalgic. Se auzi glasul lui Apone. ― Înainte. Hicks, că tot îți place să rămâi în urmă, asiguri spatele. ― Cu plăcere, sergent. Caporalul propti patul flintei de umărul drept, balansând-o lesne în brațe, cu degetul pe trăgaci. Hudson zâmbi, făcu un semn lui Hicks și-și ocupă poziția care-i fusese indicată, în capul coloanei. Aerul era dens, saturat cu aburul volburos care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
aspirante de pe corpul său. De fapt, când le simți, se sperie. Îngheță fără să se mai poată mișca. Pentru că... era ridicol! Pentru că - nu avea încă nici o memorie despre cum i se putea întâmpla așa ceva. Conștient, își făcu singur curaj. Își propti mâinile bine pe suprafața moale de sub el. Și, cu ajutorul lor, se ridică. Sau, mai bine zis, încercă să se ridice; capul i se izbi de ceva, tot moale, așezat aproape, deasupra lui. Se întinse la loc, speriat. Dar imediat exploră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
-nțeleg. Clarifică.“ „Stai că-ți zic. Când ăla micu’ a coborât pe horn, s-a împiedicat la un moment dat de ceva.“ „Sacul lui Moș Crăciun de-anul trecut...“ „Mai tare de-atât, Robane. A răsturnat o chestie țuguiată, era proptită-ntre cărămizi. O fi zis că-i un lemn, ceva de la vânt. Cu piciorul a atins-o, din greșeală, prostește. Drăcia a zburat până jos, a auzit-o probabil cum cade. Nu s-a spart. Pot să-ți descriu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
spatele meu. Am dorit-o din primul moment. Aș fi oprit imediat seminarul, i-aș fi scos pe studenți din sală, azvârlind cu-Arghezi și Barbu după recalcitranți (mergea și Blaga: ediția Gană ieșise puternic cartonată, în două volume). Aș fi proptit un scaun în ușă, cu spătarul sub clanță. Apoi aș fi împins-o pe catedră, desfăcându-i picioarele și apucând-o cu-o mână de bărbie, în timp ce cu cealaltă i-aș fi ridicat fusta pe pulpe. Nu mi-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și-am introdus datele-n calculator. Mă pricepeam și eu puțin la chestii de-astea. Nu eram Bill Gates, dar nici grăsuțul ochelarist din reclama de pe televizor, care-și deschidea unitatea de CD-ROM și, după ce-o studia mirat, își proptea acolo paharul de plastic plin cu cafea. Bineînțeles că unitatea se închidea brusc, storcindu-i păhărelul și împroșcând cafeaua jur-împrejur. Mi-am amestecat și eu o cafeluță, slabă, fără cofeină, de amator. Cafea bună, în orașul ăsta fără terase și cafenele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
bruște de direcție, purtându-te de pe-o bandă pe alta ca șirurile de date din Matrix. Trebuia doar să te ferești de mașinile cu număr de Argeș și Prahova. Astea aveau ceva special, deosebit de restul lumii: poate brațul șoferului proptit de portieră, poate pălăria de paie expusă sub geamul din spate sau poate doar mișcarea fulgerătoare prin care îți tăiau calea. Până la urmă, am parcat lângă han, între doi stâlpișori. Apoi, înainte să fug spre biroul Mariei, l-am cedat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
minut în urmă. Alții ziceau că-ți recunoștea un Pobeda încă de la ușă, numai după miros: stăteai normal, cu brațele pe lângă corp, și el îți ghicea marca. Se uita la ceas ca la diamante, cu un fel de-ochean scurt proptit mereu în ochi. Pe urmă îl punea bine, într-un sertar căptușit cu catifea. Îți lua comanda mârâind și te dădea afară; a doua zi, ceasul era gata, îți schimbase și curelușa. Dacă aveai nevoie de-o curea, mergeai la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
transparente); nu vroiam s-o rănesc. „Între șuvițele de lângă ureche...“, mi-a arătat. „Chiar sub lob.“ La început, n-am deslușit nimic. Abia după câteva secunde, mi s-a părut că apare ceva. „Ei? Ei?“, mi-a dat coate Maria, proptindu-se de cadă. Încă puțin și făceam baie amândoi. Printre șuvițele alea de femeiușcă, pictate cu-o grație și-o furie cum numai un artist bolnăvicios, care trăiește cu modelul lui în gând, poate să-ți arate, se întindeau niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lăcuite și cilindri-n V, pe două rânduri, prize de aer duble, modificate. Mașinile s-au pierdut undeva în față. Am presupus că o să dureze ceva să le-ajungem, dar, după vreo trei kilometri, am găsit deja Vento-ul în șanț, proptit într-un copac. Era turtit și-n lateral, și-n dreapta, ca și cum nimerise între două ciocane. Cineva spărsese luneta: puteai să scoți un om prin ea. În rest, nimic: nici urmă de Rapotan și Penciu, parcă nici nu existaseră. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
-l ocolești. Mirosea toată plaja a alge și sărătură. Ne-am așezat la o masă în pescărie și-am comandat hamsii și borș de pește cu mămăligă. Masa nu era de fapt o masă, ci un butuc ceva mai mare, proptit pe niște bolovani. Stăteai pe niște tabureți din lemn cu placaj; sub fund, citeai rezultate de meciuri de pe vremea când Fidel Castro vizita România. Avea un oarecare farmec locul și, dacă nu puneai la socoteală farfuriile de tablă și vântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mai deschis o ușă, apăsând moale clanța, cu mănușa. Am pătruns într-o cameră lungă și îngustă. Pe mijloc, o masă cafenie își întindea burduful tăbliei dintr-un capăt într-altul. Două neoane chioare luminau mobilierul de recuzită: o scară proptită de perete, un cuier cu un palton (probabil al scriitorașului), vreo treizeci de scaune. Jurai că ai nimerit marți seara, la un cenaclu studențesc de pe Schitu Măgureanu. Dincolo de ușă, priveliștea cădea ca la teatru: scena, firul microfonului, cortina vișinie. Lipseau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
amenințând mulțimea cu pistoalele: „Primul care gâfâie încalță doi plumbi!“ Neinspirat sau poate doar tâmpit, primarul a căutat să răspundă, în timp ce încerca să facă și-un pas în față, și-atunci unul din bandiți a ridicat țeava și i-a proptit-o în gură. Cum stătea primarul așa, cuminte ca un copil mic, alt bandit a apărut din spate și toată lumea l-a auzit spunând: „Pe dumnealui îl scutim de-obligația de-a mai respira.“ După care l-a izbit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
extras telecomanda din buzunar (ospătarii au întotdeauna un milion de buzunare) și-a apăsat pe primul buton. „Citește-aici...“, i-am întins 6210-le lui Mihnea. Copiasem într-un fișier toate cele cinci scrisori. În timp ce Mihnea derula mesajele, m-am proptit cu ochii în televizor. Atârna sus, pe-o tavă de metal, ca o navetă ciocnită de tavan. Pe colțul din stânga al ecranului clipea o siglă dolofană, rotindu-se în relief, sub care cineva scrisese: „Gândește liber!“ Îndemnul părea corect, generos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
la cap.“ A spus-o fără să clipească, nu s-a schimbat o nuanță în culoarea irisului. „OK.“, am acceptat, calm și neîncrezător. „Mai departe.“ Și-un elev ar fi avut bănuieli. „Te-te face, Ro-robiță!“ Cezar râdea, cu șoseta proptită de calorifer. Moțul de lână stătea pleoștit, curbat într-o parte. L-am făcut în toate felurile în gând, după care m-am răzgândit și i-am trântit-o și-n față: „Vezi să nu prinzi Radio Marte cu-antena
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
tihnită de vară își ia zborul și bătrânica mea, firește, aici nu se poate să lipsească o intenție moralizatoare, și chiar în acest moment, ca să zic așa, în loc de-o lacrimă de bun-rămas, un sublocotenent tânăr și îndârjit, cu mâinile proptite în șolduri, țanțoș, o petrece de pe fața pământului cu cele mai neaoșe ocări, cu înjurăturile cele mai deșănțate, pentru un amărât de castron! Fără îndoială, sunt vinovat și îmi pare rău și acum, chiar dacă, după atâta amar de timp și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
alt moment „dezghețat” este întâlnirea dintre Andrei și Sonia singuri pe malul Mureșului. Pe lângă faptul că vedem un sărut clar pe gură în prim-plan, cei doi mai sunt și sumar îmbrăcați când se întâmplă asta, iar aparatul, în loc să rămână proptit pe capete, coboară la nivelul șoldurilor, sugerând chiar o erecție. Este cea mai avansată scenă erotică din filmul românesc de până atunci, menită să facă mai vandabilă propaganda. În anii ’50, rostirea cuvântului „jidan” sau „jidov” pe ecran nici nu
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
sârma ghimpată, au urmărit câteva zile la rând santinelele de grăniceri și au făcut orarul trecerii lor pe lângă hambar. În prima zi de trecere a hotarului, au adus capra și țapul în hambar, au scos câteva scânduri din chiroane, au proptit sârmele ghimpate cu câteva trestii de stuf, iar Ionică, călare pe țap, cu traista pe gât și undița în mână aștepta ca fratele Anton să înlăture scândurile din peretele hambarului. Țapul, văzând pajiștea cu iarbă deasă, necălcată de om ani
Creativitatea academicianului Ion Bostan, dar divin sau rezultatul unei munci asidue by Lorin Cantemir () [Corola-publishinghouse/Science/83665_a_84990]
-
mai ales pe trotuare. Au făcut un lunecuș de ți-e mai mare dragul să luneci pe el și să cazi. Nina a căzut de trei ori, eu o singură dată, dar bine. Am căzut pe spate, repede m-am proptit cu mâna stângă, m-am oprit în fund, dar seara m-au luat durerile de deasupra palmei stângi încât nu am putut dormi toată noaptea, cu toate frecțiile și alifiile întrebuințate. Noroc că e vorba de mâna stângă, dacă era
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
și dezonoarea de a găsi calea prin care un tratat devine un simplu petec de hârtie? Poporul - cel român mai ales - e etern și-și caută, cu voia sau fără voia neprietenilor, Întregirea. E asemenea copacului căruia i s’a proptit de trunchi un gard, chiar făcut din lemnul lui. Pe sub gard Își Întinde rădăcinile, iar pe deasupra crengile, chiar de-au fost ciuntite de cel de după gard, așteptând răbdător ca gardul să cadă. Și așa se Întâmplă, că acela e mort
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]