KorAP: Find »[drukola/base=psihopatologic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...37 38 39 ...44 >

1,100 matches

Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593

acțiune procesivă este legată de un eveniment prin care un anumit om se consideră nedreptățit. În aprecierea mijloacelor de dovedire al cauzei pentru care luptă, el se arată a fi lipsit de orice critică, ignorând absolut toate argumentele contrarii. Caracteristicile psihopatologice ale acestui delir sunt următoarele: supraaprecierea propriului Eu, o părere sau convingere absolută în dreptatea proprie, convingerea că este frustrat în drepturile sale, luptă îndârjit împotriva celorlalți, persoane sau instituții, sau chiar împotriva întregii societăți, pentru obținerea „drepturilor” sale, chiar dacă

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
cu un „delir indus”. Acest „delir comunicativ” are la bază un mecanism de inducție sugestivă, fiind în final vorba de o activitate sau de o producție delirantă comună ambelor persoane. Pentru apariția acestui tip de delir sunt necesare următoarele condiții psihopatologice: o predispoziție la afecțiunea respectivă, rolul inductor al unui individ în cadrul acestui „cuplu”, o stare marcată de sugestibilitate care apare în condițiile conviețuirii îndelungate și apropiate cu bolnavul delirant, persoana indusă are un Eu slab, ușor de dominat în raport cu Eul

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
tematica” de exprimare. Prin actul de conversiune, bolnavul „ia cunoștiință de sine însuși”, dar într-o manieră nefirească, ireală și, în primul rând, ilogică. Noul său „model de gândire” va fi irațional, neconform cu sistemul de valori, motivat de mobiluri psihopatologice și care-l va deturna de la desfășurarea firească a existenței sale anterioare. Orice act de conversiune este un „răspuns” pe care individul și-l dă la întrebările care-l frământă. Acest răspuns reprezintă un „act de descoperire”. Tensiunea intelectuală a

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
psihopatologie, întrucât ne oferă, pe lângă aspectele de o mare varietate și complexitate a tulburărilor psihice, și posibilitatea de a „vedea” și de a „înțelege” persoana umană din punct de vedere psihologic, într-o dublă perspectivă: antropologică și ontologică. Paranoia Caracteristici psihopatologice Paranoia este un delir cronic sistematizat, de regulă monotematic, care domină gândirea, acțiunile, comportamentul și personalitatea individului, cu o aparență formal-constructivă logică a judecății. Acest delir nu duce la alterarea personalității bolnavului. Din punct de vedere psihopatologic se descriu două

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
ontologică. Paranoia Caracteristici psihopatologice Paranoia este un delir cronic sistematizat, de regulă monotematic, care domină gândirea, acțiunile, comportamentul și personalitatea individului, cu o aparență formal-constructivă logică a judecății. Acest delir nu duce la alterarea personalității bolnavului. Din punct de vedere psihopatologic se descriu două forme principale: paranoia primară, cu un delir sistematizat, dar fără o slăbire intelectuală a bolnavului, caracterizată prin existența unor „idei fixe”; paranoia secundară, acută sau cu evoluție periodică, având o tematică delirantă, de regulă indusă. Majoritatea autorilor

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
indusă. Majoritatea autorilor sunt de acord în a recunoaște că paranoia se dezvoltă pe un teren psihologic cu o constituție specifică, ale cărei caracteristici favorizează apariția și dezvoltarea acestei afecțiuni psihiatrice. Tendințele caracteristice „personalității paranoice” sunt reprezentate prin următoarele aspecte psihopatologice cu caracter constant și specific (Genil-Perrin): Orgoliul constă în supraestimarea propriei persoane (egocentrism, autofilie, hipertrofia Eului). Este, de fapt vorba despre un tip de vanitate puerilă, de infatuare ridicolă. Neîncrederea, manifestată ca o teamă, o rezervă inutilă, stare de neliniște

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
agreabil. Paranoicul, prin inadaptabilitatea sa, este în mod firesc condus către o viață solitară, izolată. Vagabondajul acestor bolnavi poate fi considerat ca o consecință a inadaptării paranoicului. Dincolo de aspectele mai sus menționate, ce reprezintă principalele trăsături de personalitate cu caracter psihopatologic care definesc Persoana paranoicilor, constatăm că toate converg și se grupează în sfera Eului bolnavului. Paranoicul prezintă o tulburare psihopatologică specifică de personalitate reprezentată prin pierderea sau schimbarea identității propriului său eu. Transformarea delirantă a personalității sale, ca în cazul

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
considerat ca o consecință a inadaptării paranoicului. Dincolo de aspectele mai sus menționate, ce reprezintă principalele trăsături de personalitate cu caracter psihopatologic care definesc Persoana paranoicilor, constatăm că toate converg și se grupează în sfera Eului bolnavului. Paranoicul prezintă o tulburare psihopatologică specifică de personalitate reprezentată prin pierderea sau schimbarea identității propriului său eu. Transformarea delirantă a personalității sale, ca în cazul unei revelații, îi descoperă acestuia o nouă identitate, diferită de cea anterioară delirului. Bolnavul „descoperă” că este inventator, reformator social

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
teologice în vigoare caută ca să le submineze pentru a impune altele noi, manifestând totodată tendința de a poza în martir. 5) Grupa erotomanilor și a geloșilor Aceste tendințe paranoice se pot cristaliza în jurul unor tematici sexuale sau erotice, realizând tabloul psihopatologic al unei erotomanii sau gelozii morbide. În cazul geloziei morbide, subiectul este frământat de falsa convingere că este înșelat de soția sau de logodnica sa. Din punct de vedere psihanalitic, la baza acestui sentiment de gelozie patologică, se află o

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
parafreniei, caracterizată prin prezența unui delir cronic sistematizat tematic și halucinator, care nu se însoțește de o deteriorare a sistemului personalității bolnavului. Parafrenia descrisă de E. Kraepelin, corespunde cu „psihoza halucinatorie cronică” descrisă de H. Claude. Din punct de vedere psihopatologic, delirurile parafrenice se caracterizează printr-o foarte bună adaptare a bolnavului la realitatea externă, însoțită de conservarea lucidității și a fondului mintal. Aceste aspecte coexistă în paralel cu construcții delirante fantastice, expansive, dramatice, confabulatorii, cosmice etc. Bolnavul are permanent conștiința

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
grandoare susținute de prezența halucinațiilor bolnavului. Parafrenia expansivă se dezvoltă pe fondul unei stări de exaltare maniacală, în care notăm prezența unui delir sistematizat de tip megalomaniac, erotic sau cu temă mistică. Parafrenia confabulatorie este caracterizată din punct de vedere psihopatologic prin relatări delirante imaginare extrem de bogate ale bolnavului respectiv, la care sunt asociate prezența halucinațiilor. Parafrenia fantastică este forma clinică ce cuprinde idei delirante extravagante, incoerente, la care se asociază multiple halucinații. Referindu-se la psihozele delirante cronice, Ch. Nodet

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
imaginare extrem de bogate ale bolnavului respectiv, la care sunt asociate prezența halucinațiilor. Parafrenia fantastică este forma clinică ce cuprinde idei delirante extravagante, incoerente, la care se asociază multiple halucinații. Referindu-se la psihozele delirante cronice, Ch. Nodet distinge trei aspecte psihopatologice principale: Delirurile cu structură paranoiacă bine sistematizate tematic, coerente, fără slăbirea notabilă a personalității bolnavului. Delirurile cu structură paranoidă, incoerente, halucinatorii, asociate cu o alterare profundă a personalității bolnavului. Delirurile cu structură parafrenică, cu o tematică delirantă bine sistematizată, asociată

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
normale decât prin intensitatea maladivă a stărilor pasionale care le dirijează conduitele, actele individuale și se reflectă și în procesul lor de adaptare la realitatea lumii sociale, la comunicarea cu celelalte persoane. Elementul cel mai caracteristic din punct de vedere psihopatologic este reprezentat de reacțiile antisociale ale acestei categorii de bolnavi psihici. Exaltarea pasională a acestor indivizi este rezultatul unei „structuri endogene” de tip constituțional, caracterizată prin următoarele: o forță pulsională anormală a instinctelor, hiperactivitate, trăiri afective de o intensitate deosebit de

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
afective cu evoluție periodică, de tipul PMD, în ceea ce privește evoluția lor fazică, precum și de la schizofrenie, în ceea ce privește conținutul clinic, sau configurația psihozei. Acest grup de psihoze endogene atipice corespunde cu „ciclofreniile” descrise de Al. Obregia. 30. STĂRILE DE ARIERAȚIE MINTALĂ Oligofreniile Cadrul psihopatologic Stările de arierație mintală sau oligofreniile au avut o evoluție interesantă din punct de vedere psihopatologic, dar și din punct de vedere social, psihopedagogic și psihometric. În secolul al XVIII-lea, sub termenul de idiotism era cuprins un ansamblu de

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
clinic, sau configurația psihozei. Acest grup de psihoze endogene atipice corespunde cu „ciclofreniile” descrise de Al. Obregia. 30. STĂRILE DE ARIERAȚIE MINTALĂ Oligofreniile Cadrul psihopatologic Stările de arierație mintală sau oligofreniile au avut o evoluție interesantă din punct de vedere psihopatologic, dar și din punct de vedere social, psihopedagogic și psihometric. În secolul al XVIII-lea, sub termenul de idiotism era cuprins un ansamblu de tulburări psihice de tip deficitar. În secolul al XIX-lea, Esquirol face distincția dintre aceste tulburări

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
Noțiunea de arierație mintală va rămâne considerată ca o stare de deficiență mintală, dar cu limite imprecise, variind în raport de criteriile utilizate pentru a o delimita și defini. În sensul acesta sunt menționate următoarele criterii care urmăresc delimitarea cadrului psihopatologic: 1) Criteriul psihometric, bazat pe studiile lui Binet și Simon de evaluare a dezvoltării intelectuale. Acesta este ulterior completat cu noțiunea de vârstă mintală. W. Stern va introduce noțiunea de coeficient intelectual (QI) care va înlocui pe cel de vârstă

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
va presupune pe aceea a unei evoluții progresive a dezvoltării inteligenței. Stările de arierație mintală corespund unei încetiniri, apoi unei opriri a acestei evoluții la un nivel mai mult sau mai puțin deficitar (H. Ey). În ceea ce privește fixarea sau delimitarea cadrului psihopatologic, clinico-psihiatric și socio-pedagogic al stărilor de arierație mintală, H. Ey, recomandă studierea personalității deficientului mintal și, în mod particular, a aspectelor relaționale ale acestuia. Important este faptul de a considera deficientul mintal mai puțin ca pe un obiect din ordinea

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
idioția amaurotică Tay-Sachs, maladia Niemen-Pick, maladia Gaucher, gargoilismul, tezaurismoze ale glicogenului: maladia Gierke, alte dismetabolii neclasificate: maladia Lavrance-Biedl-Moon. f) Displaziile congenitale care cuprind următoarele afecțiuni: scleroza tuberosă Bourneville, neurofibromatoza Recklinghausen, neuroangiomatozele Sturge-Weber și Hippel-Lindau. Psihopatologia oligofreniilor Din punct de vedere psihopatologic în cazul oligofreniilor se discută trei aspecte (A. Porot): Nivelul mintal este mai mult sau mai puțin scăzut în raport cu vârsta mintală, fiind net inferior vârstei cronologice reale. El este pus în evidență prin intermediul testelor de inteligență. Manifestări asociate, care cuprind

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
extraverbale, controlul emoțional, relația cu obiectele, modificările de dispoziție emoțională, prezența unor tulburări afective nevrotice, tulburările de comportament, nivelul de dezvoltare intelectuală. Față de cele arătate mai sus, majoritatea specialiștilor sunt de acord în a recunoaște două grupuri principale de caracteristici psihopatologice pentru subiecții cu arierație mintală: tulburările intelectuale și particularitățile afective și relaționale. Le vom prezenta pe larg în continuare. 1) Tulburări intelectuale Debilul mintal se caracterizează prin slăbirea judecății, dificultăți importante de abstractizare și slăbirea discernământului. R. Zazzo admite că

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
bine dotate și dorința de „a face” și de „a fi” ca ei, atitudine generală de pasivitate, regresiune, reacții paradoxale în cazurile de eșec sau de reușită, aderență la un model de gratificare infantilă. Clasificarea oligofreniilor Din punct de vedere psihopatologic, în afara observației clinico-psihiatrice, se utilizează, drept criteriu de apreciere psihodiagnostică nivelul QI. În sensul acesta se disting următoarele „forme clinice”: Debilii ușori, educabili, apți de a putea beneficia de o educație specială, o viață autonomă și o adaptare suficientă la

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
pot dobândi unele gesturi elementare ale vieții cotidiene și activitatea ocupațională neproductivă. QI are valori care oscilează în jurul lui 0,30 și sub această valoare. În general, „criteriile de apreciere” sunt mai complexe și diferențiate față de simplul și exclusivul interes psihopatologic, și anume: criteriul psihometric, criteriul educațional-școlar, criteriul de adaptare-integrare școlară, criteriul medical. DSM - III - R include manifestările mai sus menționate în categoria clinico-psihiatrică a „retardatului mintal”. Elementele esențiale care caracterizează acest grup sunt următoarele: activitate intelectuală generală, semnificativ sub medie

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
mintală 3 - 6 ani Idioție. Vârsta mintală sub 3 ani Schema de mai sus are, în raport cu precedenta care este strict circumscrisă la problematica psihopatologiei, un caracter lărgit în care sunt incluse atât aspectele normale ale dezvoltării inteligenței, cât și aspectele psihopatologice și psihopedagogice ale deficienței de dezvoltare intelectuală. În plus este inclus și stadiul sau forma intermediară între cele două, reprezentată prin intelectul de limită. Din motive didactice de ordin psihopatologic vom urma cu descrierea noastră schema anterioară. Să analizăm caracteristicile

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
incluse atât aspectele normale ale dezvoltării inteligenței, cât și aspectele psihopatologice și psihopedagogice ale deficienței de dezvoltare intelectuală. În plus este inclus și stadiul sau forma intermediară între cele două, reprezentată prin intelectul de limită. Din motive didactice de ordin psihopatologic vom urma cu descrierea noastră schema anterioară. Să analizăm caracteristicile formelor de „retard mintal” de mai sus, conform datelor cuprinse în DSM - III - R. 1) Retardare mintală ușoară Aceasta este cea care cuprinde categoria de indivizi educabili, reprezentând un procent

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
dezvoltarea motorie și în ceea ce privește aptitudinile de autoîngrijire. Trăiesc în cămine protejate, iar unii dintre ei pot îndeplini sarcini simple sub o strictă supraveghere. Formele etiologice ale oligofreniilor Prezentarea de mai sus a formelor de oligofrenii, s-a făcut conform criteriilor psihopatologice, referitoare în primul rând la nivelul de dezvoltare mintală a acestei categorii de indivizii, respectiv QI. În continuare vom analiza, aspectele tipurilor de oligofrenii în raport cu factorii etiologici. Acest aspect are un caracter mult mai larg, întrucât „factorii etiologici”, despre care

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
A fost descris de Langdon Down (1866) sub numele de idioție mongoloidă. Un mic procent dintre aceștia sunt idioți propriu-ziși, pe când restul de 60% sunt imbecili sau debili mintali. Sindromul Down are un tablou clinico-psihiatric caracteristic reprezentat prin următoarele trăsături psihopatologice: hipostaturali, facies mongoloid, hipertelorism și ochii cu epicantus, limbă plicaturată sau scrotală, stabism intern, nas aplatizat, gură întredeschisă, mână scurtă și pătrată. În plus se notează dificultăți de mers, abdomen destins, hipotonie musculară, hiperlaxitate ligamentară. Această categorie de oligofreni sunt

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]